“Legea 51%”: mai e puțin, mai e un pic, până la marele nimic

UPDATE 2: Proiectul de lege care impune supermarketurilor sa comercializeze produse din “lantul scurt de aprovizionare”, adica locale si regionale, in proportie de minim 51%, a fost retrimis la comisia de agricultura, la solicitarea deputatilor PSD, cu termen pentru un raport suplimentar de o luna de zile. (sursa)
UPDATE 1: Înaintea dezbaterii parlamentare de azi pe modificarea Legii 321, Guvernul României a și-a reiterat punctul de vedere negativ privind propunerile inițiatorilor. Într-o scrisoare trimisă astăzi AMRCR, Guvernul precizează că “…și-a exprimat constant punctul de vedere negativ cu privire la propunerile de modificare a legii menționate mai sus, ținând cont că măsurile preconizate pot aduce atingere, între altele, principiului constituțional al economiei de piață bazată pe libera inițiativă și concurență, cât și legislației europene privind libera circulație a mărfurilor.

În formularea punctului său de vedere, Guvernul a luat în considerare opiniile exprimate de ministere și alte instituții ale administrației publice centrale de specialitate.” (sursa: Comunicat AMRCR)

La drept vorbind, când scriam în octombrie anul trecut că așa-numita lege 51% “este o prostie rară (…) de-un populism feroce, anti-economică și anticoncurențială”, nu-mi imaginam că va ajunge la votul final. Am presupus că, la fel cu alte nenumărate idei crețe regurgitate de politicieni în ani (pre)electorali, și acest proiect urma să fie “uitat” până la moarte prin sertarele cine știe cărei comisii. Asta e o procedură parlamentară comună în caz de proiecte jenante sau nelalocul lor.

Dar iată că nu. Săptămâna aceasta, proiectul ar trebui să intre în dezbaterea plenului, la Camera Deputaților, care e și for decizional (procesul legislativ al proiectului pentru modificarea Legii 321/2009, aici). “Legea 51%”, vă reamintesc, obligă magazinele care au cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro anual să achiziționeze fructe, legume și carne din “lanțul alimentar scurt” – sau, după cum a înțeles toată lumea, deși nu-i același lucru, de la producătorii români.

În sine, ideea de a sprijini industria autohtonă nu e rea, dar proiectul e atât de populisto-pompieristic, bașca băgat la înaintare fără să fi fost făcut înainte măcar un elementar studiu de impact, încât pur și simplu nu poate fi luat în serios – doar că flașnetarii care fac legi în țara asta n-au treabă cu logica.

Carevasăzică, după mintea parlamentarilor, va trebui să așteptăm de la Palatul Victoria Hotărâre de Guvern să bage gogonele la raft în caz de penurie, băi băiete.

Fiind vorba tocmai de producători români, problema e că orice critică rezonabilă ai încerca să faci proiectului, riști să te trezești cu replici pe cât de oțărâte, pe atât de găunoase: “de ce nu vrei, nenorocitule, să susții castravetele nostru verde-rromânesc, produsele noastre, țărișoara și țăranul care geme?” Exact pe asta se bazează și inițiatorii, care n-au, de fapt, grija agriculturii românești, ci doar sforăie patriotard cu speranța că asta le va aduce ceva voturi de la populime – iar de aici și riscul ca toți parlamentarii să voteze în turmă pentru tâmpenie, că nici unul nu vrea să se expună în campania electorală acuzației că-i contra poporului, neicușorule (ca o paranteză, vă rog să observați cum au început s-apară din ce în ce mai multe proiecte de-astea zbanghii în pre-campanie, cum ar fi aia cu 500 Mb de internet gratis la tot românul, scoaterea antenelor GSM din tot centrul Bucureștiului, pensii duble pentru jurnaliști și altele asemenea).

Logistic, “legea 51%” e practic inaplicabilă, din simplul motiv că nu poți să compari mere cu pere, la propriu. Pe ce se face echivalarea, pe soiuri, pe kilograme, pe volum? Pe bune, nici n-are rost să mai reiau argumentele – găsiți aici, aici sau aici explicații clare, logice și pertinente pentru care legea e o gogoriță, plus diverse propuneri rezonabile și cu siguranță mult mai fiabile, din partea industriei, ca să fie susținut cu adevărat producătorul autohton. Notez doar că înșiși inițiatorii admit, în subtext, că legea nu-i operabilă, pentru că aruncă în spatele guvernului răspunderea ca, atunci când nu poate fi respectat algoritmul 51-49%, să dea acesta HG-uri care să stabilească noile proporții. Se sparie gândul de așa diletantism în Parlamentul României, ce să mai vorbim. Carevasăzică, după mintea parlamentarilor, va trebui să așteptăm de la Palatul Victoria Hotărâre de Guvern să bage gogonele la raft în caz de penurie, băi băiete. Dar de ce să nu revenim cu totul la cartelele lui Ceaușescu și la mercurial, atunci?

În fine, ca să închei. Încă o dată: nu sunt deloc împotriva vreunei măsuri inteligente de susținere și promovare a producției autohtone. Dar legea asta nu e deloc ce trebuie, ba dimpotrivă, și mai mult o să încurce treaba dacă trece, și o să ne încurce în primul rând pe noi, cumpărătorii. Mie mi se pare halucinant cum Parlamentul e-n stare să legifereze așa, fără să ia în calcul efectul deciziilor sale, de parc-ar fi vreun Moș Teacă cu 600 de capete în luptă cu epizootia. E la mintea cocoșului că e nevoie măcar de un studiu de impact pentru dimensionarea unei asemenea intervenții legislative, așa cum e nevoie să te uiți în stânga și-n dreapta când vrei să traversezi stada, pentru că altfel faci buba. Poate că, măcar în al 12-lea ceas, parlamentarii-și vor scoate capul din izmene și vor asculta un pic înainte de a arunca și copilul cu apa murdară din copaie.

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. O prima reactie adversa pe care eu o vad e cresterea preturilor.
    Si tare m-as bucura sa fie asa, pentru ca babuinii care-i voteaza pe idiotii astia merita sa fie jecmaniti.

    Thumb up 0
    • #2

      Dar stiti ca preturile marite se aplica si cumparaturilor facute de cei care nu-i voteaza pe “babuini”.

      Thumb up 0
  2. Iti dai seama cum o sa decurga treaba: guvernul da HG, lantul de hipermarketuri incepe sa negocieze contracte cu furnizorii externi, furnizorii cu producatorii, producatorii pun rasadurile in pamant, trec 4 luni pana se fac gogonelele, si apoi ajung si la noi pe raft.

    Thumb up 0
  3. Prin presă se specifică faptul că legea asta este pentru magazinele cu o cifră mai MICĂ de 2 milioane de euro. Oricum ar fi, legea e la fel de absurdă, pentru că nu poți să impui o cotă de produse într-o presupusă economie liberă. Ideal e să-i ajuți pe țărani, să-i înveți să devină competitivi, să-și facă proiecte și să atragă fonduri, să le dai o infrastructură de doamne-ajută, un cadastru, irigații și subvenții plătite la timp, etc. Statul trebuie să-i ajute pe ei în așa fel încât clienții să-și dorească să cumpere de bună voie, fără să li se bage pe gât.

    Thumb up 0
  4. Sa vezi cum vor devenii toti turcii si arabii din patroni de firme de import export, producatori romani. Am vazut si avem deja experienta pietelor unde au devenit toti intermediarii de la bloc, producatori cu traditie. Vorbim peste sase luni. Daca nu ne frigeam cu piata, poate nu suflam acum in supermarket.

    Thumb up 0
  5. #6

    Deşi nu cred că au intenţionat (am încetat acum multă vreme să-i mai bănuiesc pe politicienii zilei de inteligenţă), cu legea 51% parlamentarii au reuşit să zgândărească mai multe “cuiburi de viespi” deodată. Care viespi taaare mi-ar plăcea să-i înţepe niţel în alegeri!

    1. Problema “producătorului rrrromân” (ironia e la adresa lor, nu a cultivatorilor); mai larg, problema agriculturii româneşti. Lăsată de izbelişte, literal la mâna Domnului (dacă dă vreme bună, avem mâncare şi creştere economică; dacă nu, Domnul cu mila!), fără o politică de vreun fel (nu mai cer “coerentă” sau “decentă”; măcar o politică, acolo să văd!), agricultura noastră se târăşte printre ploi şi terenuri înţelenite, în paragină. Asocierea – acolo unde a apărut – se face mai degrabă în ciuda, decât cu sprijinul statului; irigaţiile sunt o amintire tandră de pe vremea Abuziv Împuşcatului, amenajările anti-inundaţii se regăsesc (în parte măcar) în vile şi posesiuni private… pe scurt, din nimic, nimic răsare. Dacă mai adăugăm negocierea nefericită a subvenţiilor şi birocraţia APIA et Co, avem tabloul complet.

    2. Problema marilor lanţuri internaţionale. Lăsate de capul lor, au făcut ce ştiu mai bine: profit. Bine, că şi noi părem a contribui la succesul lor dintr-un fel de fiţă (pe care eu nu o înţeleg), conform căreia eşti mai “valabil” dacă te vede lumea în hipermarket la raionul de roşii decât în piaţă, la taraba cu roşii… şi asta e adevărat.

    Ca orice entitate orientată spre profit, marile lanţuri au nevoie de limite legislative pentru a le păstra în interiorul zonei decente (de comportament economic, de profit, de influenţă asupra economiei locale). Dar problema asta a fost împinsă discret sub preş, aşa că acum avem hipermagazine în buricul târgului, iar în jurul lor… pământ pârjolit şi fântâni otrăvite in economia locală. Ca anecdotă, lucram în vânzări când un astfel de magazin-mamut a apărut la mine în oraş (oraş mare al României); în 6 luni am pierdut peste 300 de clienţi magazine de cartier. Măsuri? Nincs, nada, nema, zero. Mall-uri în centrul oraşului, în schimb, da.

    Să mai spun ceva despre politicile lor de achiziţii, cu miriadele de taxe “de raft”, “de promoţie”, “de introducere” ş.a.m.d?

    3. Problema – mai largă – a inaptitudinii politicienilor de a înţelege cum funcţionează lumea. Legile naturale (economice, sociale etc) îi jenează, pentru că trebuie să munceşti ca să le înţelegi. În contrapartidă, dau legi administrative. Iar acestea funcţionează precum vedem. Ca să nu mai spun că măsurile administrative micromanageriale (cum e legea asta), istoric vorbind, au consecinţe toxice. Dar deh, “singurul lucru care poate fi învăţat din istorie e că nimeni niciodată nu a învăţat nimic din istorie”, nu-i aşa?

    Aici poate ar intra în discuţie şi dihotomia “piaţă liberă versus economie dirijată” (un continuum decizional la fel de abuzat la noi ca orice lucru de bun simţ ajuns pe mâna parlamentarilor), dar deja merg prea departe.

    4. Problema – destul de puţin cunoscută public – a tehnicii legislative. Unde, iarăşi, ai noştri au rămas repetenţi. Nu intru în detalii (nici eu nu le cunosc, nu-s de specialitate), dar când vine vorba de legi, lucrul bine făcut este exact pe dos de cum fac ăştia.

    Cam asta e. Avem în faţă un complex de probleme, toate importante, şi un set de resurse inepte, populiste şi tălâmbe poreclite “legiuitori” pentru a le rezolva.

    Grea viaţă, monşer…

    Thumb up 0
    • Hmm,
      #1 – E democratie, fiecare e pe “barba” lui… din pacate libertatea vine cu o nevoie mai mare de procesare neuronala… Stilul asta socialisto-comunisto-bulshitisto, sa ni se faca, sa ne ajute, etc. nu are ce sa mai caute in ziua de azi, pe la noi. Parerea mea!
      #2 – E vina mea ca prefer rosiile intr-o caserola, spalate si de marime asemanatoare? Revenim la #1, nu cred ca e normal sa te gandesti macar “de ce” fac eu o anumita alegere. Fa un studiu de piata, vezi daca nu e cazu’ sa umbli la setari, etc. Magazinelor “de cartier” (=micii bisnitzari) le doresc 4mc de pamant si odihna usoara!
      #3 – Intr-un capitalism cinstit, cu democratzeala inclusa, statul nu are ce sa caute in miscarile pietei. Sincer, personal, nu as da un leu subventie la agricultura. Se pot face bani foarte buni din pamant, trebuie doar un pic de creier, si de organizare. A arunca bani cu nemiluita, pentru a sustine aiurea ceva prost, e un lucru rau… dar ajuta la voturi!
      #4 – Complet de acord, din pacate, e o realitate perversa care ne inconjoara pe toti.

      PS: Imi scapa totusi ceva, nu inteleg, daca o sa vad pe raft niste rosii putrede neaose’, o sa ma oblige si sa le cumpar? Oare eu nu le cumparam pentru ca nu le vedeam pe raft? Sau o sa ma incarce supermarketu’ si pentru produsele pe care o sa le arunce cu roaba? Un fel de dubla subventie, treaba adevarata, romaneasca!

      Thumb up 0
    • #8

      @rft,

      Nu sunt cu totul în dezacord cu tine; am vreo câteva remarci, totuşi.

      1. Gândirea în-alb-şi-negru e o capcană în care cad mulţi. De exemplu, “politici coerente” nu înseamnă a cere “să ni se dea, să ni se facă”. Există un continuum între “statul care dă” şi “statul absent”; esenţialul este să nimerim zona optimă de intervenţie. De exemplu, dacă pentru protecţia mediului şi a industriei auto (mare producător de taxe şi locuri de muncă) statul poate da bani în programul Rabla, şi pentru agricultură poate “da” scutiri de impozite pentru atingerea unor ţinte (de exemplu, sistemele de irigaţii, consolidarea terenurilor şi reducerea fragmentării etc).

      În plus, “fiecare pe barba lui” nu a fost complet valabil nici măcar în Vestul sălbatic. Ne place sau nu, suntem animale sociale, de aceea nişte reguli minime sunt necesare.

      2. Nu e vina ta, evident, că preferi roşiile spălate şi la caserolă (dar nici nu pari – din modul în care scrii, cel puţin – a face parte dintre cei despre care scriam eu). Experienţa mea îmi arată că de obicei găsesc roşii cam la fel de frumoase, poate ceva mai ieftine şi sigur mai gustoase în pieţe; dar asta cere efort. Aşteptarea mea este ca arbitrul jocului economic, statul, să intervină când poziţiile devin dezechilibrate (ca în jocul de golf, de exemplu – un joc de gentlemani, dacă eşti de acord) şi să diminueze cantitatea de efort necesară găsirii alternativelor locale.

      3. Nu sunt foarte sigur că statul “nu are ce să caute în mişcările pieţei”. Cel puţin, nu poate absenta din postul de arbitru (dar da, nu are treabă ca participant). Capitalismul sălbatic nu mai e demult Soluţia; iar orice îndreptare a sa cere intervenţia – indirectă, prin politici fiscale, de exemplu – a statului.

      În privinţa subvenţiilor, aş fi de acord cu tine aşa, în vidul principiilor pure. Dar România se luptă cu alte ţări, care subvenţionează. A nu face la fel înseamnă a-ţi tăia singur craca.

      PS-ul tău mi-a stârnit zâmbete. Evident că parlamentarii sunt idioţi şi că marile lanţuri vor găsi repede căi să ocolească legea. Dar deh, de unde nu-i…

      Thumb up 0
  6. Parerea mea este ca legea va trece si va merge mai departe: ne vor controla si in cosuri sa avem 51% produse romanesti. Cel putin asa va interpreta organul legea, asta e sigur!

    Thumb up 0