Telekom Banking: retrageri fără comision de la orice bancomat de pe glob și schimburi valutare cu doar 5% din suma necesară

pixabay

Amintește-ți de scena asta: o zi din ultima ta vacanță, undeva departe, la soare sau la zăpadă, nici nu contează, și iată că nu mai ai niciun ban în buzunar, adciă nu mai ai cash, pentru că ce-ai schimbat acasă, înainte să pleci, s-a terminat, și-acu’ îți muști ușurel buzele privind chiorâș spre bancomatul din perete, care poartă sigla unei bănci necunoscute, nu că dac-ar fi fost ceva ce-ai fi știut te-ar fi făcut mai puțin bănuitor, că doar știm cum e cu băncile din străinătate, nu? cu băncile, în general, și cu toate comisioanele lor care ustură, ustură, orice-ai zice, mai ales când ai un card și vrei să scoți câțiva euro sau dolari sau lire sterline ca să-i iei copilului o acadea și-un suc pe câțiva firfirei care, uite, îți lipsesc acum, ce bine ar fi să poți scoate bani de la bancomat oriunde în lumea asta mare fără frică de comisioane și taxe ascunse, nu? de ce nu s-a inventat încă asta, la ce mai e bună globalizarea dacă te costă să ai acces la proprii tăi bănuți, și încă în concediu, oameni buni, în concediu, când totul e mai scump decât ai anticipat?

Doar că s-a inventat și există, ce să vezi, cardul de debit oferit de Telekom Banking, în RON, EUR, USD și GBP, iar clienții care își deschid un cont curent (căruia i se atașează un card de debit) beneficiază, timp de trei ani, de retrageri gratuite de la orice bancomat, în țară și în străinătate, și de transferuri în lei gratuite, la orice bancă din România, prin intermediul serviciilor online de internet și mobile banking – și, evident, accesul la fonduri este garantat 24/7.

Telekom Banking este un serviciu financiar digital dezvoltat de Telekom împreună cu banca poloneză Alior Bank, care se bazează pe capabilitățile tehnologice, inovatoare, ale Telekom și pe experiența financiară a Alior Bank. Cardul de debit ce permite retrageri necomisionate oriunde în lume este unul dintre punctele forte ale serviciului.

Un alt pilon al Telekom Banking este o platformă de Schimb Valutar Online, unde clienții beneficiază de un curs de schimb valutar avantajos pentru zece valute și pe care și-l pot personaliza potrivit propriilor necesități. De pildă, pe această platformă îți poți stabili în detaliu condițiile în care vrei să faci un schimb valutar – adică, să spunem, îți poți seta data și ora la care vrei să execuți tranzacția și chiar și nivelul cursului la care accepți schimbul. Mai mult, o opțiune numită „Pay later” poți face un schimb valutar chiar dacă nu ai întreaga sumă disponibilă, ci doar 5% din suma tranzacționată, urmând ca în maxim două zile lucrătoare să asiguri diferența necesară.

Cool, nu?

Iată și cum arată interfața de comandă a schimbului valutar online, actualizată la câte 10 secunde, cu butoane de „vinde” și „cumpără”:

Firește, totul poate fi comandat prin aplicații de smartphone – cea de Android e aici, cea de iOS, aici.

Platforma de Schimb Valutar Online este aici iar toate detaliile despre serviciile Telekom Banking sunt pe site-ul dedicat, aici.

Încă ceva: pentru că urmărește să facă totul mai simplu pentru clienți, Telekom Banking permite solicitarea deschiderii unui cont curent atât în magazinele Telekom și Germanos, dar și online, fie pe www.telekombanking.ro, fie direct prin aplicația pentru mobil. În plus, documentele ce trebuie transmise fizic pentru deschiderea contului pot fi transmise gratis prin curier și tot prin curier, gratuit, banca poate livra cardurile de debit.

Bani să ai, că feluri de a-i cheltui cât mai simplu se mai găsesc.

Redactarea și publicarea acestui articol au fost sponsorizate de Telekom România și Alior Bank S.A. Varsovia – Sucursala București.

Articol din categoria: Uncategorized

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Interesanta oferta, dar fac parte din FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE?

    Nu apar pe pagina lor: https://www.fgdb.ro/pagini/unde-asiguram

    Lucian.

    0
    0
  2. #5 Comentariu nou

    Pe 5 Decembrie am început procesul de deschidere cont si card, proces care s-a terminat pe 10 Ianuarie cu primirea cardului. Pe 23 Decembrie am depus cererea de renunțare, urmând să plec din țară după Crăciun si evident că nu imi mai erau necesare serviciile lor. Am primit la telefon răspuns precum că cererea îmi va fi soluționată in 30 de zile.
    Cam ăsta e nivelul lor de profesionalism, cât de mult au penetrat piața se poate vedea în magazinul Google la numărul de descărcări al aplicației fara de care nu prea poți face mare lucru. Adăugați la toate acestea și faptul ca e imposibil de scos dolari cash pe teritoriul României ci doar echivalentul în lei.

    0
    0
    • #6 Comentariu nou

      Esti pornit din start si asta se vede. E un serviciu nou, atipic la noi si abia a fost lansat. Asteapta sa vezi dupa ce se rodeaza un pic, apoi ai sa le poti judeca profesionalismul. Tu probabil te-ai certat cu vreo operatoare de Call Center si acum iti versi naduful.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Sunt pornit fix cat trebuie pe o companie care se vrea ceva diferit si nu pot acoperi servicii care le sunt baza produsului. Nu mă așteptam să am termene de parca am aplicat la o instituție a statului român! Știu de Alior de la colegii mei polonezi, mulțumiți de ce au primit, mie in schimb mi-au dat lucrurile peste cap si a trebuit să plec din țară folosind serviciile vechii bănci. Nu înțeleg ce ar fi trebuit să scriu în condițiile în care am expus fix adevărul. Din partea operatorilor torul a fost ok, nunam avut nicio dispută si mi se părea stupid chiar si opinia asta de a pune bețe în roate unui client, mai ales intr-o asemenea fază în care este banca, darămite să mai faci si lucrul ăsta.

      0
      0
  3. #8 Comentariu nou

    Au probleme cu managementul documentelor.
    Mie mi-au trimis in plic documentele altui client.

    0
    0
  4. #9 Comentariu nou

    Mi-am facut si eu un card la un fintech in decembrie. Comparativ cu telekom banking, cursul de schimb e mai bun (foarte apropiat de ce iti arata google) si nu am comision de administrare indiferent de rulaj. Ce-i drept, exista o limita la cati bani pot scoate de la atm intr-o luna, dar nu ma deranjeaza deoarece nu il folosesc pt asta. Uitandu-ma pe lista de comisioane de la telekom bank, am remarcat cu tristete sa vad comision la *incasare* in valuta si comision la depuneri mai mari de 500 de lei (nu specifica daca e pe luna sau pe operatiune). Pe de alta parte, transferurile in Euro costa doar 5 lei, ceea ce e imbucurator (nu stiu sa existe alta banca care sa aiba un comision mai mic la aceasta operatiune).

    Cum spuneam, exista oferte mai bune, dar per total cred ca oferta TB e binevenita, un pas mai aproape de era digitala a bankingului. 🙂

    0
    0
    • #10 Comentariu nou

      Poti depune, in numerar, pana la 2000 de lei pe zi. Scrie in contract, nu am incercat practic. Deci, 4 depuneri zilnice a 500 de lei, daca nu vrei sa platesti comision. Poti depune la magazinele Telekom si Germanos.
      Poti evita comisionul de 5 lei in valuta, primind banii pe contul in valuta, de pe schimb valutar online. Apoi poti sa ti-l trimiti gratis pe contul telekom banking.
      La fel si cu convertirile din valute. Se fac pe schimb valutar online, care au cursuri foarte bune. Pe telekom banking au cursuri ca celelalte banci, adica foarte proste 🙂

      0
      0
  5. #11 Comentariu nou

    Eu zic ca e o super-oferta fata de ce ofera bancile grele de la noi. Comisioane 0 la tot 3 ani (atentie cu niste conditii de rulaj si de sold nu aiurea, altfel ai 3 lei com adm/luna) bashca retrageri de oriunde fara comision si afara e giugiuc. Cand am intrebat de unde pot sa scot euro sau USD daca ei n-au banca mi-au zis ca de la orice ATM care da valuta. Din cate stiu ING si Euronet au ATM care dau valuta (euro) deci sunt solutii. De asemeni raspund la orice email cu clarificari. Fiind la inceput or fi mici balbe dar in afara de Librabank care are 0 comisioane la tot asta e cea mai buna oferta pentru cine nu vrea sa contribuie la profitul bancilor 😀
    Fiind in UE depozitele peste 100.000 sunt garantate deci…depasiti voi 100.000 euro si apoi faceti-va griji. Mai e cardul anonim pe care daca-l pierzi nu stie nimeni al cui e deci mai greu sa faci plati online cu el (prin absurd) si pe care ti-l iei pe loc. E o jucarie noua si interesanta. Sper ca vor avea niste facilitati pentru abonatii Telekom dupa cei 3 ani. Eventual sa ramana la 0 comisioane 😀

    0
    0
  6. #12 Comentariu nou

    ERATA: ING da valuta numai celor cu conturi la ei. Ramane Euronet.

    0
    0
    • #13 Comentariu nou

      E din sursa sigura informatia asta ? Ai facut proba ?
      Stiu ca la lei nu e nicio problema sa scoti de la ATM-urile ING. Fara comision bineinteles.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      Nu am incercat…din ce-am citit pe net. S-ar putea sa mearga si la ING.

      0
      0
  7. La cat de multe m…i mi-am luat de la telekom – cu litera mica, altfel nu merita scrisa – compania de telefonie mobila si prin cate reclamatii la ANPC am trecut, pentru o amarata de reziliere, pentru un serviciu de care nici macar nu am beneficiat – toata tarasenia intinzandu-se pe durata a mai bine de noua luni [da, calendaristice!] si fiind la un pas de a-i da in judecata – fara nici o suparare, daca pe gratis mi-ar da ceva, nu as primi!

    Dap, am pata pusa pe ei si niciodata nu voi folosi serviciile lor, chiar daca au cea mai buna oferta de pe piata si chiar daca ar fi singura companie din lume – atunci as renunta la orice servicii de la ei.

    Deci, nu, multumesc, cuvinte de bine nu am pentru ei si nici nu o sa am vreodata. Sunt niste jeguri, niste rebuturi si niste retarzi, punct.

    0
    0
    • #16 Comentariu nou

      Nu confunda Telekom cu Alior, e doar o asociere, Telekom n-are nici o legatura cu banca poloneza, doar distributia se face prin Germanos si punctele lor si cam atat. Cat despre Telekom, ai dreptate 😀 nici eu nu sunt multumit si am si avut probleme cu ei cu reclamatii si tot tacamul. Dar banca e banca. Pana la proba contrarie.
      PS. N-am nici o legatura cu nici una, sunt doar client.

      0
      0
    • Atata timp cat are orice legatura, fie ea cat de mica – desi nu este mica deloc, in fine – revin si intaresc cele spuse anterior: le doresc un faliment grabnic si pe gratis daca vor dori sa imi dea ceva ca nu primesc.
      Unde am scuipat, eu nu mai pup si oricat s-ar rebrandui, kkt-ul asta de companie, tot o sa aiba un miros suspect…

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      Ura ta pentru Telekom iti intuneca judecata si ii cu piciorul (sau cu flegma ? :D) celei mai bune oferte bancare actuale.
      Cum a spus calu sunt lucruri diferite – Alior =|= Telekom. Alior se ocupa de partea bancara si doar le foloseste infrastructura celor de la Telekom.

      Eu mi-am facut cont la ei la inceputul anului si sunt foarte multumit. I-am spus si lui varu-miu care tocmai se dezabonase de la Telekom, din cauza semnalului slab, iar dupa ce a studiat oferta si m-a lasat pe mine cateva zile sa vad cum stau lucrurile, si-a facut si el cont la Alior. Si uite asa au doi clienti fericiti.
      Deci, incearca… nu te costa nimic. La propiu 😀

      0
      0
  8. #19 Comentariu nou

    Dupa ce am retras o suma de la un Bancomat Transilvania cu cardul telekom bank apoi verificand soldul in aplicatie de mobile banking nu ieseau la socoteala 10 lei.
    Sunt convins ca au comisioane ce nu sunt afisate in extrasul de cont.

    Am avut cateva probleme si cand mi-au facut contul.
    Se pare ca angajati telekom bank nu stiu sa citeasca datele de domiciliu de pe un act de identitate.
    Apoi cand i-am contactat telefonic au reparat problema doar pe jumate (avand copia actului de identitate in fata) fiind nevoit sa mai sun inca o data.

    0
    0