– Cleşte sertizor.
– Ce-i aia?
– Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
– N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
– Aşa figuraţi.
– Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
– E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
– Păi şi-atunci?
– Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
– Mai aveţi un brother touch.
– Asta chiar nu ştiu ce e.
– Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
– Şi un generator.
– Generator? Cum, generator?
– Ton generator.
– Adică generator de ton? Nu de curent?
– Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica („doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
– Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. Ştiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
– Ce fel de flotoare?
– D-alea de veceu.
– Şi vine cineva să le verifice vreodată?
– Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
– Şi să vă zic una tare.
– Ia zi.
– Şapa de beton din platoul ăsta din stânga?
– Nu cred.
– Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
– Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. „Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
– Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
– Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
– Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
– Cum?
– Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
– Păi şi ce fac acum?
– Acum le predaţi.
– Cui?
– Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
– Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
– Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
– Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
– Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
50 comentarii Adaugă comentariu
Cineva acolo vrea sa nu uiti niciodata ziua cand ai plecat.
Mi s-a intamplat si mie intr-o zi (dar nu de martie :D) si atunci mi-am adus aminte de o vorba a mosului meu: „Mai copile, daca pleci de undeva unde ai fost calcat in picioare, scuipa si nu te uita niciodata inapoi.” Pe bune, numai in acea zi l-am inteles.
Ce sa-i faci, păţăşti !
Am ras cu lacrimi. Jur.
Intr-o viata anterioara probabil ai fost portar sau administrator, ca prea te urmareste blestemul fiintelor astora pe unde te duci.
Hai că… ai fost comic! Dară… rău de tot!
Întotdeauna această „ultimă zi” este cea mai penibilă, eşti privit ca „ultimul mohican” de unii, de alţii eşti privit ca a fi „dezertorul lunii”, unii te bat părinteşte pe spate, alţii te-mbărbătează… pentru ca alţii să nu ştie cum să-ţi facă cât mai multe mizerii! Doară aşa…- cât să-ţi aduci aminte „cu plăcere” de ei!
Tot ai intrat în weekend, nimeni şi nimic nu te ţine să te duci să-ţi faci de cap pentru a lăsa în spate neplăcerile cauzate…!
Eu la plecare aveam pe inventar scara de gradina, toate POS-urile, toate calculatoarele, serverele, tablouri, vaze, ghivece cu flori, etc, etc. Ca si cand numai eu as fi lucrat cu ele/le-as fi folosit. Scara nu am vazut-o vreodata. Oricum i le-am pasat unui coleg care a ramas. Sper sa dea si el leapsa mai departe.
Cat vrei pe muzica ?
Genial, pur si simplu genial. Administratorii astia sunt niste figuri. Si eu, la fostul loc de munca, m-am trezit ca aveam pe fisa postului o usa metalica. Era usa de la intrare in redactie, o usa veche de pe vremea cand ziarul se numea Drapelul Rosu. Partea trista e ca nu am aflat de usa decat in ultima zi de lucru, atunci cand am facut actele de predare-primire :))
Da, cat se poate de adevarat. Te inteleg cum nu se poate mai bine.
Mie, dupa ce am anuntat ca plec, mi-au luat salteaua (eram la camin de nefamilisti). La plecare nu imi mai dadeau cartea de munca decat la schimb cu salteaua … m-am descurcat :). Au fost mirati de faptul ca toate celelalte acareturi au fost predate conform „opis”-ului (aflasem pentru ce „semnasem” si ma pregatisem).
Epocala replica „Nu mă priveşte pe mine. Îl am pe listă, trebuie […]” – mai, eu te am pe lista cu coclenderu’ asta, tre’ sa-l predai.
in fond eu il inteleg …daca as fi administrator si eu si tu ai face la fel..! undeva ,cindva …lucrurile simple s-au transformat intr-un moloch care ne distruge incet …incet…!
..inventarul din suflet cu trairi si cu impliniri nu ne este cerut decit la ultima predare de inventar …!hahahaha !!
la predatu’ final cind trecem stixul …luntrasu’ charon ne cere doar un ban nu un cleste de sertizat..si nici licenta muzicala
…eu cred k de asta de fiecare data cind incheiem cite un capitol in viata …murim cite putin.!
Ce penibil din partea lor. Parca e intreprindere comunista. La fel am patit si eu in 90 cind am plecat de la Stat. Am rezolvat-o cu un cartus de kent atunci. Acum cred ca au mai crescut… spagile. :))
si-acu’ ce faci ?! te lasa sa pleci ?
Si radeam de comunisti si de imbecilitatile de „dinainte”.
Pai ei erau mici copii.
Incredibil…
Asta e.
Sa aveti pace, energie, stare buna, sa treceti peste acest stress imens, si sa invatati din toate cele ce trebuie.
Totusi e incredibil.
De ce or tine unii ca oamenii sa plece cu amintiri urate din locul in si-au dat sufletul la munca si in care si-au petrecut o mare parte din viata? Am zambit si eu amar, citind, dar cred ca ti s-au involburat nervii!
Niste casete Beta (si SP, si digital) iti dau eu. Ba chiar si niste caramizi din alea vechi – nici nu mai stiu cum naiba se cheama. Umatic parca?!
Intrebarea e: in cartea de munca ti-au trecut ceva? Ca vechimea mea e pe inventarul cuiva, dar n-am descoperit inca pe-al cui. Tu n-ai niste ani in plus, printr-o plinta, pe undeva?
E ruda cumva cu portarul?
Celebrele semnaturi din Intact. Mi-am facut o copie dupa foaia de lichidare, dar nu o gasesc. Incerc sa imi aduc aminte cate aveam pe ea. Sigur erau in jur de 15. Deh, trebuia sa se asigure cineva ca un redactor nu ia acasa un DSNG.
Mai interesanta era ordinea in care trebuia semnata foaia. Mai intai la pozitia 7, pe urma la 2. Cel de la 5 nu putea sa semneze fara semnaturile de la 3 si 10. Si toate departamentele sunt, desigur, pe etaje diferite sau chiar in cladiri diferite.
Ca sa nu mai spunem de cei cu birouri in ambele cladiri. „Tocmai a plecat dincolo. Poate il prinzi”. Iar dincolo se spunea „A fost. A plecat. Nu cred ca mai vine azi”.
revin imi aduc aminte de un moment amuzant din viata mea.Pe vremea aceea lucram la export la centrala tricotajelor.Fieacare birou ,icapere ,depozit,ghereta etc avea un tablou cu Ceausescu,bineinteles in gestiunea cuiva .In momentul in care ne-am mutat de la Adesgo la Tricodava,dupa ce toti si-au luat noile birouri in primire am gasit pe un hol la etajul trei un tablou cu Ceasca.L-am luat si am periat birourile,mai mult din spirit umanitar,sa-l predau celui uituc.Ei bine nimeni nu l-a vrut iar eu pt ca nu mai stiam cum sa scap de el l-am pus in lift,lift care s-a plimbat cu el pana la sfarsitul programului.Era circul dracului sa vezi moacele alora care se suiau in lift si gaseau un tablou de 1m/1m cu Ceasca sprijinit de perete.Cine o fi semnat pt el?
Mie mi s-au cerut niste VHS-uri lispa! Cum dracu’ sa nu-ti lipseasca daca le luai pe semnatura de la arhiva dar le depuneai „verbal”. Dupa 2 zile de alergat dupa semnaturi i-am zis fetei de la arhiva(Silvia parca..): stii ce!? cu sa fara imi bag picioru’ in casetele voastre! S-a rezolvat pe loc: „hai ma, gata, lasa, du-te ca le acoperim noi!” Probabil ca urmatorii plecati au fost mereu incarcati cu ramasitele 🙂
Petreanu, baga si tu like-uri la comentarii, sa-i dau unul lu’ Miorlaupufos.
N-ai tu treaba cu Miorlau Pufos, e fata serioasa, nu pentru terchea-berchea d’astia ca tine, care nici o lichidare ca lumea n-au stiut sa faca la viata lor.
Cel mai tare post din ultima vreme ! Am ras de m-am c…t pe mine!
Eu trebuia sa fiu schimbat, din motive politice (sic ! ), si era exact in timpul atat a unei mutari de sediu, cat si dupa anul nou. Mi-am luat medical, apoi am depus demisia. Erau atat de fericiti ca nu a fost nevoie sa se razboiasca cu mine, incat conjunctura cu anul nou si mutarea i-a prins desoperiti la „inventar” si nu au mai apucat sa-mi dea opisuri de-astea :))
Ar trebui sa existe o rubrica in CV-uri, „Lichidari reusite”. Dar nu stii niciodata cind vine dinozaurul din comisie si-ti cere bitii de pe CD sau disketa, ca doar n-ai scris numai CD-uri pline, au mai ramas citiva mega pe ici pe colo.
Asta imi aduce aminte de fisa de lichidare de la facultate, pentru eliberarea diplomei, cind a trebuit sa bat toata Regia, dintr-un capat in altul, pentru a obtine semnaturi pina si de la Biblioteca din Alexandria.
Intr-o vreme, ziua se-ncheia la A3 cu Mad World-ul lui Gary Jules. Asa muzica nu se lasa in grija unui administrator 🙂
Imi aduce aminte de un episod din MASH in care se intampla ceva asemanator numai ca era vorba de niste tavi. Genial. Succes la plasare.
Oi… Vlad… ştiu că exagerezi aproape de realitate…
🙁
Am eu un cleste sertizor un pic defect in pod, ti-l ofer cu placere daca de un lucru atat de marunt depinde prosperitatea fostului tau patron. Generatorul de ton e un aparat care masoara daca cablurile sunt intrerupte pe undeva sau nu (parca), sigur il gasesti in fata la Autovit, la mosii aia care vand vechituri intinse pe ziare. Brother Touch e o chestie din aia care lipeste etichete pe lucruri, se jucau Dexter si Dee Dee cu asa ceva intr-un episod: am vazut de vanzare la moldovenii care aduceau in Salajan produse rusesti facute in China, dar nu i-am mai zarit pe acolo demult. Sper ca acest mic ghid practic sa-ti fie cat de cat de ajutor, mai ales ca nu-s inginer, deci exista o sansa sa stiu ce vorbesc cand e vorba de tehnica.
deci, recordul meu nu o sa il bata nimeni! cand am obtinut si ultima semnatura, ioana, sefa de la personal si-a facut cruci si-a zis ca asa ceva n-a mai fost in antena! lichidare facuta intr-o zi! am facut zig-zag-uri intre toate sediile si toate birourile de dimineata pana seara! eram atat de furioasa incat mi-am spus ca a doua oara nu mai calc in birourile alea pentru nici o semnatura! cel mai distractiv a fost sa iau semnaturi de la alte televiziuni din trust la care nu lucrasem niciodata. semnaturi cum ca nu mi-au dat niciodata nimic. deci lichidarea nu e sa dai ce ai, ci sa spui ce n-ai avut :)) Succes! Iti tin pumnii. Stiu colegi care nu si-au ridicat de ani de zile cartile de munca din antena tocmai din cauza minunatei proceduri de la lichidare. noroc cu drepturile de autor c-au trait bietii prin alte parti :))
de ce oare atunci cand pleaca de undeva romanii arunca hartii in ventilator?
poate pentru ca inainte de a pleca, ventilatorul ala a aruncat cu alte „hartii” in ei si in munca lor de ani de zile 🙂
@gigel
Pe tine nu te cheama cumva Julius?
(scuze, Petreanu, pentru reglarile de conturi la tine pe blog, daca vrei sa-mi stergi comentariile, te inteleg pe deplin)
Nu ca n-ai scrie superb, da’ nici macar n-am ras… De fapt, mi-au dat lacrimile de nervi…Iti lasi ani din viata intr-o institutie, ii daruiesti o halca insemnata din viata ta si atunci cand alegi sa mergi mai departe constati ca in ochii ei esti doar un cleste sc…nu-stiu-cum…
Penibili, dezgustatori…
Plin de naduf pe institutia in care robotim, un coleg mi-a spus : „Bai, la cum te stiu eu pe tine, la stilul tau, cea mai mare bucurie pe care mi-ai face-o ar fi ca, atunci cand pleci, 2 ani de zile dupa ce n-ai mai fi aici, cei care au ramas sa se minuneze: ba, mai stii ce a zis AIA cand a plecat?”
Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit spuse despre mine. Zic. Si e misto sa faci bucurii oamenilor…
– Cleste sertizor.
– Ce-i aia ?
– Hai, domnu` Petreanu, orice fost inginer electrotehnician stie !
– Mda… mai departe…
La mine a fost cu vreo 10 beta şicâteva CD-uri cu ilustraţie muzicală. Dar nu împlinisem decât doi ani. Şi floatoarele nu fuseseră schimbate prea des. 😀
Nasol! Am păţit şi io ceva de genul, după ani într-o companie. După ce rezolvi o astfel de teabă, te feliciţi incă odată că ailuat decizia să pleci. Oricum e trist şi gustul amar nu-l schimbă nici dracu. Uiţi de toate lucrurile bune…
Banzai!
vezi daca ai stat prea mult 😉
oricum seamana cu adunatul de semnatori de la toate bibliotecile din politehnica atunci cand vrei sa ridici diploma.
25 de semnaturi! ca sa ti faci lichidarea. asta in conditiile in care care la angajare am dat cu subsemnatul o singura data. am ajuns in locuri in care nu visam – 4 sedii diferite-si mi au semnat oameni pe care nu i vazusem in viata mea. deci poti sa scrii o carte despre lichidarea din antene, nu un roman, dar o nuvele garantat 🙂
sa vezi belea mare… INPS-ul… adica licenta lui e pe semnatura mea :))). Sa inteleg sa sunt un om „bogat”? :)) Cat despre generatorul ala de ton… foarte tare, dar intre timp s-a invantat roata :)))
Ai sa muncesti la antene pina o sa le duci toaa muzica inapoi nota c nota 🙂 daca nu ar fi trist ce ti se imntimpla ar fi de un comic nebun
Nu ma asteptam la o televiziune aparuta dupa ’89 sa posede asemenea persoana pe post de administrator. Pacat.
E clar, am bătut toate recordurile în Antene! Am terminat lichidarea în 3 ore. 😀 Ori oamenii abia aşsteptau să scape de mine, ori tu ai stat prea mult pe acolo 😛
Cu cravatele m-am descurcat. Cămăşile au fost o problemă. „aduceţi-le, murdare aşa cum sunt”. Prin murdare ei înţelegeau folosite.
Chiar ca amar de zi…
Eu am lucrat la GSP tv Si a trebuit sa iau semnaturi de la toate televiziunile din trust plus o asa numita Antena 4 de care nu auzisem niciodata si habar nu aveam unde sa o gasesc . a fost groaznic sa fac curse intre Intact ,Iridex si antena dar intr-o zi am terminat si eu cu ele. sistemul este absurd in orice caz
@werwolf: Antena 4?! shit, bad news…
Pai Fratii Popescu nu trebuie sa manance si ei o paine si o tot manana de vreo 13 ani si mai sunt alti frati ,soti ,veri etc care la fel freaca menta si storc lamaia in nas altora.Cred ca o mare parte din vina o ai si tu ca nu ai luat masuri atunci cand trebuia si puteai sa o faci si acum nu te mai loveai de ei.
M-am intristat pentru cei 13 ani ai tai… poate pierduti in antena… sau poate nu…. Si m-am felicitat ca eu nu am pierdut decat 5 ani la acelasi post…In urma cu 8 ani am simtit, probabil ca si tine acum, nedreptate (si nu ma refer la birocractica lichidare). Mi-am pierdut multe multe ore din viata crezand ca ce fac conteaza pentru colegii mei, pentru sefii mei, pentru post si intr-un final pentru salariul meu (ca doar nu faceam munca voluntara!). M-am inselat. In timp ce eu stateam si 10 ore in frig, ploaie, ninsoare sau canicula asteptand nemancata arestati sau ca mortul imprastiat de tren sa fie „adunat” ……altul facea directul cu info si imag mele…si, evident, lua salariul de „reporter special”, de vedeta. De ce? Pentru ca manca pizza comod in redactie, asteptand info? A! Ba nu! pentru ca suporta machiajul…
El era mangaiat pe cap „ce bine ai vorbit”…Eu, care aduceam exclusivitatile, primeam „hai mai repede cu textul ala!”….si un salariu de mizerie…mai mic decat al bugetarului sarac din acei ani! Dar munca mi-a folosit, in final, mie. Astfel ca amintirile urate s-au sters.
Referitor la lichidare…. nici nu-mi amintesc cand si cum am facut-o. Si stii de ce? Pentru ca la intrebarea stupefiata a sefului stirilor a ingaimat: ” Lizuca…pleci ?” am raspuns cu mare mare satisfactie: „Da. premierul a semnat angajarea mea!” Daca Antena nu m-a considerat utila, au facut-o altii.
Genial post.