O mașină de tuns barba fără efecte secundare

Zilele trecute, că tot venea Sf. Valentin, i-am făcut o surpriză – dacă n-ați văzut filmarea, iat-o:

(sigur, o să plătesc pentru gluma asta, dar mi se pare c-a meritat)

Cum e cu mașina de tuns barba cu aspirator? Sincer, e ca o valiză cu roți: te-ntrebi de ce nu s-a gândit nimeni mai devreme la asta.

Chestia cu barba e că e altceva decât crezi atunci când ți-o lași să crească – sau, cel puțin în cazul meu, a fost altfel. Sincer, mi-am lăsat barbă mai întâi de toate din lene, că m-am gândit că dacă am barbă nu mai e nevie să mă bărbieresc zilnic (sau măcar la două zile). Asta a ținut destul de puțin, până am înțeles că o barbă neîngrijită e chiar mai rea decât o față nebărbierită. Când ești doar neras, poți pretexta că muncești mult și petreci tare, deci n-ai timp. Când cari pe față un vâlvoi de păr încâlcit (eventual cu amintirea ultimei mese), pari ceva homeless fundamentalist. Așa că am înlocuit bărbieritul zilnic cu spumă și lamă cu o tunsoare cel puțin săptămânală, ca să nu sperii lumea la magazin.

Cu tunsoarea asta nu e mare filosofie: îți trebuie doar o mașină de tuns cu reglajul lungimii pentru firul de păr și un pic de atenție ca să n-o scapi pe jos când o folosești, că altceva n-ai ce să strici. Problema e că, oricât de atent ai fi, jumătate din barba pe care o tai ajunge pe jos, în loc să cadă, politicos, în chiuvetă – nu că varianta asta ar fi mai bună, că-ți înfundă sifonul după un timp.

Vedeți, doamnelor, câte belele?

Enter Rowenta Airforce Precision, adică o mașină de tuns barba (nu și de bărbierit!) cu aspirator. Aparatul are o fantă sub lame pe unde trage aer într-un compartiment de plastic, care acționează ca sac al aspiratorului. Producătorul afirmă că puterea de absorbție este suficient de mare pentru a reține 90% din firele de păr tăiate, dar cred că aceasta e o estimare prudentă, ca să nu-i reproșeze cineva, cumva, ceva: în cazul meu, mașina a recuperat practic tot (bine, acum fiecare cu barba lui, mno). Compartimentul de recuperare se scoate destul de simplu (mai întâi se socate pieptenele culisant pentru lungimea de tăiere, care merge până la minimum 0,5 mm). Pe fund, acest compartiment are un căpăcel cu balamale care se deschide pentru curățare: părerea mea, după câteva folosiri, este că trebuie să fii atent la manevrare cu acest căpăcel, că pare destul de sensibil.

Mașina folosește acumulatori litiu-ion (producătorul garantează o autonomie de 45 de minute, ceea ce ar trebui să ajungă pentru cel puțin 3 sesiuni complete de tuns fără reîncărcare), dar poate fi alimentată și direct de la priză. Pe față, un indicator LED semnalează timpul de funcționare rămas: 45 min/30 min/15 min.

Altfel, mașina tunde… brici, ca să zic așa – lamele sunt super-ascuțite, evident; o să vedem cum rezistă în timp, dar faptul că-s acoperite cu titan ar trebui să le prelungească durata de viață. În orice caz, cuțitul poate fi înlocuit simplu și costă mai puțin de 10 euro.

Încă ceva: nu știu dacă-s singurul cu obiceiul ăsta, dar mă amuză întotdeauna să citesc lista de întrebări frecvente pe care o oferă producătorul unui obiect potențialilor clienți. Întrebările acestea spun multe despre provocările cărora trebuie să le facă față inginerii și designerii.

În cazul mașinii de tuns Rowenta Airforce Precision, găsesc această întrebare: “Aparatul de tuns poate fi folosit pentru tăierea blănii unui animal de companie?”

Răspunsul vine sec: “Nu. Aparatele noastre de tuns pot fi utilizate doar pentru păr.”

De unde rezultă că-i bine să te tunzi înainte ca barba să devină blană.

Iar dacă vreți alte idei de cadouri (doamnelor și domnișoarelor) – gama Rowenta for men e aici, toată.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. Râsul doamnei e cam forțat 🙂 în rest, e mișto că aspiră ce taie 😀

    Thumb up 1 Thumb down 0
  2. 🙂 fain advertorial

    Thumb up 0 Thumb down 0
  3. #3

    Mi-a plăcut atât de mult mașina că mă bate gândul să-mi schimb vechiul Phillips.
    Chiar sunt curios cum o să se comporte la firele mele negre și crețe…

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.