Mici timidităţi iraniene
N-am întâlnit nicăieri oameni mai prietenoşi şi mai deschişi faţă de străini ca iranienii… cât timp nu poartă vreun soi de uniformă – şi e plin de uniforme prin Iran.
Ni s-a spus încă de la început că nu avem voie să fotografiem sau să filmăm persoane în uniformă. Nu ni s-a explicat de ce. Am crezut că e vorba doar de militari şi de poliţişti, dar am descoperit, curând, că era vorba despre orice fel de uniformă, inclusiv, culmea ridicolului, de cele purtate de portari pe la hoteluri. Cu gesturi energice de nu-nu-nu, m-au îndepărtat de fiecare dată când am vrut să trag un cadru oarecare. Ce e cu aşa o fobie de lentilă nu m-am lămurit. Am găsit un singur tătăică păzind o intrare fără seminificaţie care a acceptat, totuşi, să stea o secundă locului.
Poate că lui nu considerase nimeni necesar să-i mai spună că n-are voie.
Şi încă un cadru din Shiraz, de la mausoleul lui Saadi:
Hai, două cadre, şi cu ăsta:
Mi-ar fi zâmbit, dar era timidă 🙂
Buna dimineata! Ce tara dom’le, ce tara! Am vazut si Argo, de curand, si mai rau mi s-a facut chef de mers acolo. Poti sa postezi despre Iran cat ai chef. Le citesc instant pe toate.
Multumesc. Mai am ceva istorii.
O tara foarte frumoasa Iranul cu o istorie imensa in spate.Daca as avea posibilitatea in orice moment as vizita aceasta tara.
Da…mai vrem postari cu Iranul!
Am si eu o intrebare prosteasca caci nu stiu despre iranieni decat ceea ce ai povestit. In prima imagine cel de-al doilea paznic si-a scos pantofii inainte de a intra in camaruta lor ?
La musulmani (si nu numai) e semn de mare impolitete (si blasfemie, in moschei) sa intri incaltat in unele locuri.
Ce spiteri are paznicul..:)) Oricum felicitari pentur fotografii;)