Negocierile ruso-ucrainene: o maskirovka putinistă

Putin nu poate accepta nicio pace fără capitularea totală a Ucrainei

E așa o euforie după negocierile ruso-ucrainene de ieri, de zici că numa’ ghinionul că n-au avut un pix la ei i-a împiedicat să semneze pacea. Au crescut bursele, s-a apreciat euro, a scăzut prețul petrolului, numai vești bune – nu mi-e clar cât mai e merdeneaua la metrou, dar sigur s-a ieftinit și asta, n-are cum altfel.

Ne și merităm soarta, dacă după atâtea minciuni pe care ni le-au băgat rușii pe gât tot mai vrem.

De la Istanbul, negociatorii ruși au anunțat „reducerea drastică a operațiunilor de luptă în direcția Kyivului și Cernihivului” – adică un alt fel de a recunoaște că ucrainenii au reușit să împingă trupele rusești până la 55 de km de centrul capitalei. Au scăzut în intensitate bombardamentele împotriva Kyivului? Păi, da, logic, că orașul nu mai e în bătaia artileriei ruse, iar aviația Moscovei n-are prea mare tragere de inimă să se aventureze deasupra orașului pentru bombardamente aeriene. De ce ar „reduce drastic operațiunile de luptă” rușii? „Pentru a crește încrederea”. Sigur că da. Creșterea încrederii ar fi fost mult mai bine susținută dacă rușii ar fi permis evacuarea civililor blocați în Mariupol, de pildă, orașul pe care continuă să-l demoleze, metodic, cu tunurile. Ah, dar în Mariupol ucrainenii sunt încercuiți și sub un asediu cumplit, aici nu poate fi „redusă drastic” barbaria, că ea avantajează Kremlinul.

Mă-ntreabă câte un amic, plin de speranță, „acum se termină războiul?” Scuze, dar nu, dimpotrivă. Nu ne vom întoarce, ca prin miracol, pe 23 februarie seara. Putin nu vrea pacea, Putin vrea capitularea Ucrainei, anexarea ei de facto, anularea alternativei în care s-ar putea transforma această țară după desprinderea din strânsoarea Kremlinului.

Propunerile Ucrainei sunt oneste, dar partenerul de discuții nu, iar Putin nu poate prezenta rușilor acceptarea lor drept o victorie.

De altfel, propunerile Ucrainei – adică angajamentele Ucrainei în privința propriului său viitor, ca vecin al unui agresor barbar – nu sunt prea diferite de situația de facto și de jure de dinaintea invaziei, adică exact situația care a determinat Kremlinul să atace Ucraina. Kyivul cere o neutralitate garantată militar de un grup de țări puternice, adică tot un fel de NATO, dar sub altă formă și sub altă organizare – e o formulă nu doar nerealistă, ci și inacceptabilă pentru Putin. Aderarea Ucrainei la UE? Păi exact posibilitatea asta a declanșat prima invazie a Ucrainei, în 2014, în Donbas și în Crimeea. De ce ar fi acceptabilă aderarea acum?

Putin va continua războiul împotriva Ucrainei atâta timp cât va mai avea tancuri, tunuri și aviație s-o facă, indiferent de costurile politice și economice (și umane!) ale acestei agresiuni. Iar când costurile vor deveni realmente insuportabile, va organiza un nou Khasavyurt – acordul de încetare a focului semnat cu Cecenia, în 1996, care le-a dat rușilor răgaz să se reorganizeze, să se reînarmeze și să revină în forță 4 ani mai târziu, să demoleze Groznîi cu artileria grea și să impună un clovn sinistru ca păpușar-șef al teritoriului cecen.

Articol din categoria: ACTUALITATE

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Impresia mea e ca Rusia se regrupeaza ca sa-si asigure suficienta forta militara pentru a ocupa complet Dombasul, in „granitele” recunoscute in februarie, urmand ca apoi sa le alipeasca la Rusia pe modelul Crimea. La asta va mai adauga zona care asigura accesul la apa pt Crimea. Este minimul de care are nevoie pentru a prezenta o victorie acasa… si pentru a negocia serios.
    Din pacate ucrainienii nu-si vor permite sa transfere multe forte in partea aceia a frontului pentru a nu ramane descoperiti la Kiev si Harkov, ceea ce s-ar putea sa insemne de facto atingerea obiectivului rusesc de a integra Dombas si Marea Azov.
    Dupa aceia rusii vor face ce au experienta – vor ingheta conflictul pe noul aliniament.
    Ucraina ca sa fie acceptata in UE trebuie sa aiba granitele „curate” … daca nu va avea forta sa-i arunce pe rusi in Marea Azov, nu are decat varianta de a recunoaste noul aliniament ca si granita, practic sa cedeze partea aceia din teritoriu … urat/trist scenariu pt Ucraina, dar nu cred ca poate obtine mai mult.
    Ne asteapta inca multe luni de razboi.

    17
    1
  2. Cred ca Putin vrea doar o diversiune pentru a putea da lovitura finala. Rusia nu poate fi crezuta nici atunci cand spune adevarul. Insa acum cred ca doar mimeaza adevarul. Putin e prea orgolios ca sa recunoasca infrangerea si sa faca pace. Putin e prea orgolios ca sa lase armele jos. El si cand va fi cu picioarele inainte, tot va mai face ceva in privinta acestui razboi.

    8
    1
    • #4 Comentariu nou

      Pentru Rusia, o pace cu Ucraina din cae sa nu castige nimic, ar insemna ca in cateva luni ‘pierde’ Cecenia si influenta din Belorusia.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      @sorin: cel mai trist nu este faptul că acel descreierat decide acum, ci mai degrabă cimentarea ideilor sale în mințile multor ruși. Dacă el s-ar retrage mâine (sau ar fi înlăturat), fii convins că ideile sale bolnave (pentru noi vesticii, că pentru ei sunt perfect naturale) ar reînvia în capul altui țar.

      0
      0
  3. #6 Comentariu nou

    Alternativa: Rusii se retrag din jurul kIyv-ului pentru a lasa armata belorusa sa ‘preia initiativa’.
    Daca nu, Lukashenko va ‘suporta consecintele’.

    1
    4
  4. #7 Comentariu nou

    Asta-i ca și cum vecinul de deasupra, fără să-l provoci vreodată, ar da buzna peste tine, oricând ar avea chef, ți-ar viola soția, te-ar bate și la plecare ți-ar spune ca așa ceva nu s-ar mai întâmpla daca ai fi băiat bun si ți-ai vedea de treaba.
    Până nu renunța la imperialism, n-ai ce sa te înțelegi cu ei. Păcat ca n-au înțeles asta și vesticii dupa ‘90 și au trăit cu impresia că acea țară e pe drumul cel bun.

    20
    1
  5. #8 Comentariu nou

    Apropo, vă las aici un link către dw.com, unde-i relatat un interviu cu o mama rusoaica care și-a pierdut fiul in Ucraina.
    O replică de-a ei poate să ne deschidă ochii. Întrebata de către reporter dacă ea consideră justificată invazia Ucrainei, răspunde afirmativ. Ba chiar spune ceva de genu “daca nu îi atacam noi, ne atacau ei”.

    Așadar, dacă interviul este real, este destul de tristă situația.
    Articolul: https://m.dw.com/en/mother-of-russian-soldier-ukraine-war-is-a-bloodbath/a-61295821

    8
    1
    • Am văzut, ar fi nevoie de terapie în grup național în Rusia, par să fie complet spălați pe creier.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Rusia are nevoie de o depunitizare. Dar, la fel ca și dezanificarea, se poate face după o eventuala infringere drastica a Rusiei. Rusia înțelege democrația ca un concept teoretic, istoria o dovedește. Norocul e ca armata lor e varza, iar Putin e un líder fără prestanta lui Hitler sau Stalin. Desigur au câteva cărți de jucat, petrol, gaz și cereale. Eventual armele atomice, dar au fost buni, doar când au primit sprijin occidental. Din nefericire bărbăria Rusiei va mai continua cu foarte multe victime

      0
      0
  6. #11 Comentariu nou

    În realitate nu există nicio negociere.
    Rusia își construiește strategia tatonând părțile slabe ale adversarului sub pretextul diplomației.
    Deja se știe, nu va exista niciun compromis, războiul se va termina când va fi rasPutin.
    Din păcate acest lucru se va întâmpla când China va pricepe că acest război nu ii aduce niciun beneficiu.

    9
    1
    • #12 Comentariu nou

      Bine punctat – ca cei care pot inclina dramatic balanta sunt chinezii. Ei pot sustine Rusia fatis sau o pot ingropa printr-o simpla declaratie de presa, dar momentan asteapta ca ambii adeversari (Rusia si Occidentul) sa se slabeasca unul pe celalalt. Pentru ei in momentul de fata Putin este un „idiot util” .
      Dar oare si-a facut calculele complet, luand in calcul cat de „sanatoase” sunt pentru economia lor preturile explodate la petrol si gaze, ca sa nu mai vorbim de o criza alimentara globala? Dar coeziunea Occidentului la care nimeni nu se astepta? … Or fi pus totul in balanta? … sau orgoliul cantareste oricum mai mult, ca si in cazul rusilor?

      0
      0
    • Rusia e un partener comercial minor pentru China, riscul pierderii avantajelor comerciale cu SUA si UE e imposibil de ignorat.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      Regimurile autocrate au tendința de a-și extinde puterea prin metode agresive spre deosebire de cele democratice care distribuie și rafinează puterea.
      China este un caz mai special și se află la un moment de cumpănă, are potențialul, dar nu are voința și probabil nici inteligenta politică pentru a face o alegere înțeleaptă.

      0
      0
  7. #15 Comentariu nou

    STIREA ZILEI
    Zelenski a anuntat ca accepta teoriile lui Putin si propune reinfiintarea Rusiei Kievene … cu capitala la KIEV si limba oficiala ucrainiana, limba rusa fiind doar un regionalism (un fel de limba moldoveneasca).
    In replica Kremlinul a anuntat depunerea cererii de aderare de urgenta la NATO pentru a face fata agresiunii Ucrainei.

    5
    5