O propunere pentru dl. Boc

AHMEDABAD (MEDIAFAX) – Un ascet hindus în vârstă de 83 de ani, care afirmă că a trăit în ultimii 70 de ani fără mâncare şi fără apă, a fost plasat sub observaţie într-un spital din vestul Indiei, de către o echipă de medici şi oameni de ştiinţă foarte interesaţi de acest caz, informează AFP.

Yoghinul Prahlad Jani a fost internat în spitalul din Ahmedabad pentru o serie de teste medicale şi este monitorizat 24 de ore din 24.

Testele vor dura între 15 şi 20 de zile. De la începutul internării sale, yoghinul nu a băut nicio picătură de apă, nu a mâncat şi nu a mers la toaletă. (…)

„Aceste teste ne vor ajuta să identificăm energia care îl ţine în viaţă”, a explicat G. Ilavazahagan (directorul Institutului Naţional de Apărare, specialist în psihologie).

Două camere video, funcţionând 24 din 24 de ore, au fost plasate în rezerva sa, iar o cameră mobilă îl urmăreşte pe yoghin atunci când iese afară din camera de spital.

Rezultatele acestor investigaţii medicale vor fi cunoscute peste două luni.

În opinia ascetului, originar din statul indian Gujarat, o zeiţă l-a binecuvântat pe când avea opt ani, permiţându-i să trăiască fără hrană şi fără apă.”

Deci propunerea este următoarea: să vorbească dl. Boc cu zeiţa respectivă, poate aranjează de-o binecuvântare d-asta, colectivă, şi p-aci prin România.

Ce naiba.

16 comentarii

  1. paul gabor Comentariul numărul#1

    Este de preferat experimentul direct cu „bocul”… Dupa aia, mai vedem noi…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Emil Comentariul numărul#2

    Nu mai veni si tu cu idei de acestea ca te pomenesti ca le si pune in aplicare micutul de la palatul Victoria.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Horia Comentariul numărul#3

    La cat de gustoasa e mancarea din statul Gujarat (eminamente vegetarian si non-alcoolic) probabil ca yoghinul respectiv a facut o buna alegere. Sa ne intelegem: nu am nimic impotriva mancarii din plante dar aia chiar era total insipida, cred ca pe baza de radacini de scaieti. In alta ordine de idei, bocul ar trebui sa se roage la zeita pentru niste performante economice, meniul ni-l alegem singuri (daca ne permitem).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Someone Comentariul numărul#4

    Pentru zeiţa cu performanţe economice, rugăm scrieţi la Shanghai.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. Andrea C. Comentariul numărul#5

    Acest yoghi, oricare yoghi, exerseaza permanent invingandu-si corpul, antrenandu-si mintea. Acum, Boc cum sa procedeze? Corpul nu-i de ajuns, iar minte nu e… Nici zeitele adunate din toate religiile nu l-ar putea ajuta…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Asterix Comentariul numărul#6

    Si se duce dupa ea cu avionul ala care are motor de tanc?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. anndryusha Comentariul numărul#7

    În schimb, cred că l-au rupt cu utilităţile, că aşa-s zeii ăştia, lucrează prin compensare… :)))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. mArius Comentariul numărul#8

    Acu’ pe bune…chiar trebuie sa strici si stirile care chiar pot fi interesante cu … boc ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Constantin Gheorghe Comentariul numărul#9

    Prietene, despre flăcăul ăsta se vorbea şi pe vremea lui Ceaşcă. Cam în aceiaşi termeni. De unde se vede că problemele României sunt perene, iar penuria de soluţii cronică.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. max Comentariul numărul#10

    @mArius : altminteri ar simti ca nu-si face treaba.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Groparu Comentariul numărul#11

    La cat de tantalau e Boc, mi-e frica sa nu discute cu zeita aia care nu te mai lasa sa faci sexuletz vreo 80 de ani…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. DANIELA Comentariul numărul#12

    este posibil,am m-ai citit undeva despre unul, care nu a mincat citeva luni.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. artistu Comentariul numărul#13

    Degeaba vorbeste Boc cu zeita aia, tre’ sa puna o pila si la zeul care se ocupa cu alcoale, ca fara papa si apa traiesc rumanii, da’ fara ALCOOL nu cred ca reusesc! :)))))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. DANIEL Comentariul numărul#14

    CINE ESTE DEACORD CA SA SE SCHIMBE DENUMIREA PALATULUI VICTORIA CU BOCTORIA!CA VICTORII DE UNDE …….!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.