Palatul Victoria redevine Curtea Miracolelor
Se întorc cei care au făcut, în același timp, absolut necesară dar și imposibilă reformarea României.

După aproape 6 luni de război politic fără limite și fără reguli, România are, în sfârșit și din nou, un guvern plin. În jurul lui, ruinele încrederii, care a fost spulberată de trădări, insulte și calcule politice de matematician meschin.
Ar fi nevoie de reconstrucție, dar nimeni nu îndrăznește să rostească, măcar, acest cuvânt. Ce poate fi construit fără fundația încrederii?
Pe hârtia acordurilor de votare a noii echipe compusă din vechi politruci, criza apare că s-a încheiat. Hârtia asta nu valorează însă nici cât cerneala de pe ea. Nici nu se va usca bine și ipocrizia demagogilor va reveni, asurzitoare – de fapt, nici c-ar fi plecat vreodată.
De azi, Palatul Victoria redevine curtea miracolelor.
În public, de ochii lumii, miniștrii PSD vor simula competența și grija față de contribuabil, se vor plânge amarnic de necazul grelei moșteniri și vor întinde mâna după mila și taxele românilor.
Însă în spatele ușilor închise, acești social-democrați de ciolan se vor felicita reciproc pentru revenirea în cămară. Vor rânji moale, observând cu plictis existențial iritarea publică pe care o provoacă de fiecare dată când își etalează ceasurile de nababi, pantofiorii și gentuțele de mii de euro, mașinile de hiperlux și jeturile private pe care le posedă și le folosesc cu exhibiționism pornografic, de parcă toate acestea ar fi accesorii firești ale funcției publice, și nu dovezile unei rupturi obscene între lumea lor și lumea celor pe care pretind că îi reprezintă.
Lista miniștrilor PSD din cabinetul Niculescu este o colecție de personaje horror.
- Marian Neacșu, ministrul de Interne – și vicepremier – este un fost condamnat penal.
- Florin Barbu, ministrul Agriculturii, săgeata unuia dintre marii baroni ai partidului, a promovat legislație suspectă prin Parlament atunci când șeful lui adevărat a avut nevoie să facă din stuf pășune, ca să sfeterisească niște fonduri europene.
- Florin Manole, ministrul Muncii, zburător la Mykonos, a stat câțiva ani pe legea salarizării unice, după care a sabotat-o în Parlament când a venit vorba de votarea ei, ceea ce va costa România peste 700 de milioane de euro, fonduri pierdute din PNRR.
- Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a plecat la drum, în precedentul său mandat, cu finanțare PNRR pentru 27 de spitale. Coordonator direct al proiectului, a pierdut finanțarea pentru 19 dintre cele 27, din cauza progresului insuficient al lucrărilor.
- Radu Marinescu, ministrul Justiției, în a cărui teză de doctorat investigația Emiliei Șercan a identificat pasaje plagiate pe mai mult de jumătate dintre pagini, este omul polului suveranist din PSD și cel care a propus noii și controversații procurori șefi.
- Daniel Zamfir, ministrul Economiei, discuțolog de coloratură pe la televiziunile propagandei de partid, a semnat ostentativ, în direct, un angajament că nu va vota un guvern Luca Niculescu. S-a răzgândit când i-a venit funcția în buzunare.
- Marcel Stoica, ministrul Dezvoltării, e pupilul politic al Marcelului originar, adică Marcel Ciolacu, principalul autor al dezastrului bugetar cu care ne confruntăm, cel care spunea că-și bagă organul genital în deficit. Iar Mihai Ghigiu, ministrul Proiectelor Europene este fostul șef al cancelariei aceluiași Ciolacu. Pe toți îi recomandă talentele, neîndoielnic.
Una peste alta, să observăm paradoxul: la Palatul Victoria se întorc cei care au făcut, în același timp, absolut necesară dar și imposibilă reformarea României.
Este, totuși, uluitor că cel mai mare partid al acestei țări – cel puțin potrivit reprezentării în Parlament și administrația locală – nu poate oferi mai mult de mătasea broaștei când vine vorba de gestionarea celei mai severe crize din ultimele două decenii.
Se adaugă acestui dezastru anunțat conduita președintelui Nicușor Dan.
Ceea ce a încercat să ne vândă domnia sa drept echilibru și cumpănire – mai țineți minte? “calm, vom trece și prin asta” – s-a dovedit, foarte repede, o încurajare și o potențare a crizei politice. Dezgustătorul episod Veștea este demonstrația perfectă pentru această observație.
Nicușor Dan ne datorează tuturor o explicație mai serioasă decât satisfacția că, în cele din urmă, s-a găsit o formulă de guvernare. Simpla ocupare a scaunelor de către noii săi aliați nu poate ține loc de proiect național.
Avem dreptul să întrebăm dacă nu cumva slăbirea rivalilor săi politici a cântărit, în calculele dlui Dan, mai mult decât reformarea statului. Iar dacă aceasta a fost miza, meschinăria lui este enormă. Un președinte care scapă de competitori lăsându-i să se epuizeze într-o criză plătită de întreaga țară își confundă mandatul cu propria carieră. Pentru noi și pentru țara noastră, nu cariera dlui Dan contează, ci felul în care își exercită mandatul oferit de popor. De altfel, Constituția tot asta îi cere. Înțelege dl. președinte aceste lucruri? Nu de alta, dar domnia sa colecționează din ce în ce mai multe întrebări legitime, la care nu dă niciodată răspuns.
În România, noua aritmetică politică dă cu minus. Mi-e teamă că, așa cum se întâmplă de obicei, poporul va plăti oalele sparte. Și mai cred că scadența va veni curând. 2 ani, până la următoarele alegeri, trec ca vântul.
Ca vântul prin buzunare.

Niciun comentariu încă