Poate c-ați auzit recent despre tentativa unor parlamentari PNL de a dezincrimina arderea și îngroparea neautorizată de deșeuri în România. Potrivit activistului de mediu Octavian Berceanu, scandalosul amendament a fost propus chiar de actualul șef al Gărzii de Mediu, Aurelian Păduraru, recent numit în funcție. Amendamentul prevede că arderile și îngroparea deșeurilor ar urma să fie infracțiuni doar dacă se poate proba în instanță că, în acest fel, este afectată în mod serios sănătatea publică.
Adică studii, comisii și comitete, experți, probe invalidate, timp pierdut, cheltuieli publice, ani și ani de proces ca să demonstrezi ce e la mintea cocoșului.
Nu-i proastă mafia, nu?
Acum, aș fi tentat să spun că cea mai mare lovitură pe care-a dat-o mafia deșeurilor a fost să se infiltreze în zona deciziei politice, dar nu știu dacă nu carecumva este invers.
Oricum, simbioza e perfectă. Unii fac bani din îmbolnăvirea cetățenilor și-i distribuie, alții se ocupă să-și protejeze sursele venit de eventualele controale timide care s-ar mai putea face și au grijă să și ciumpăvească legile care-au mai rămas în picioare.
În acest context, să observăm cine și de ce este acum șef al Gărzii de Mediu: un pensionar special care n-are nicio legătură cu domeniul dar care, cu o autosuficiență de bolovan rostogolit în drum, se consideră perfect îndreptățit să ocupe postul pentru că… îndeplinește „toate celelalte condiții pentru a fi numit politic”. Deci omului nu i se pare nicio problemă că nu se pricepe, din moment ce are toate proptelele politice necesare ca să devină șef Serios – am înregistrarea mai jos.
„Pe mine m-a trimis partidul, nu-mi trebuie nici studii, nici calificare. Partidul știe mai bine, tovarăși”.
Pe siguranța asta nerușinată a neavenitului lipit în șefíi pe bani publici stă tot eșafodajul cleptocrației românești. Niciun patron în toate mințile nu pune intenționat peste afacerea lui un șef care nu se pricepe, dar în administrația publică românească asta pare să fie primul criteriu de selecție.
Cine este, deci, șeful al Gărzii de Mediu, care și-ar dori ca-n România să se ardă și îngroape deșeuri fără limită?
Aurelian Păduraru are 53 de ani și este pensionar special din 2019. A lucrat la Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor Simple Galați, de unde s-a pensionat din biroul de șef la 49 de anișori și 6 luni, probabil complet uzat de efortul deosebit depus în cadrul carierei sale. În anul 2020 a încasat o pensie totală de 79.200 de lei net – adică vreo 1300 de euro lunar.
Și-a revenit însă repede, s-a înscris la PNL în 2020 și noi oportunități de carieră i s-au deschis în față imediat, aproape pe neașteptate și cu siguranță nu pe merit profesional, după cum recunoaște, franc, chiar dânsul, în audierile de la Parlament:
Și cu asta, la pensioara modestă de 6.600 de lei lunar s-a adăugat și un salariu politic de vreo 13.000 de leuți tot lunar, absolut meritat entru că, așa cum spune chiar dânsul, îndeplinește toate condițiile politice – și niciuna profesională – ca să fie șef la Garda de Mediu.
Ale cui interese credeți că le apără acest personaj, numit politic la Garda de Mediu, ale cetățenilor sau ale politicienilor care l-au pus în funcție?
Din acest punct de vedere, numirile politice în administrația publică din România au depășit demult granița ridicolului și au ajuns în domeniul psihiatric. Ajung în funcții plătite gras din bani publici o sumedenie de lipitori și impostori care au o singură abilitate – de a se pune bine cu șeful de la partid, de a-i face acestuia câte un serviciu, oricare-ar fi el, numa să primească în schimb un os de ros, o măduvioară de supt.
3 comentarii Adaugă comentariu
Pai ăsta-i penele’, o altă gașcă de bugetari.
Totuși, sunt cateva probleme cu această lege, iar una dintre ele încalcă clar dreptul la proprietate, dar cum presa e portavocea plătită de politic, nu-i de mirare ca nu s-a sesizat nici ,,avocata popoului” iar cecereul nici atât. Ca atare, dezincriminarea arderii și ingroparii gunoiului pe o proprietate privată, trebuia făcută, altfel vorba zambetului roșu, proprietatea e un moft.
Domnule Petreanu – am lucrat la stat ( Romarm) pina ce am fost trimisi acasa cu renumitele „ordonante”. Toti cei care am lucrat in respectiva regie nu am mai avut si nu avem dreptul sa ne angajam la stat. Doar in domeniul „privat”.Daca pentru noi nu s-a putut ,de ce pentru un (niste) astfel de pensionar (pensionari) nu se foloseste acelasi sistem ? Esti pensionar ? Vrei sa mai lucrezi ca te tin bernevecii ? Fericeste-ne in domeniul privat. Numai ca in respectivul domeniu ,trebuie sa ai o calificare si sa produci ,sa dai randament. Pentru plimbat hirtii si dat din gura nu te plateste nimeni . In afara de statul roman . Daca esti si politician pe deasupra . La stat : ori pensie ,ori salariu.Si salariul pe meritocratie. esti bun ,calificat ? Primesti salariul . Nu? Pa! Doar o parere . Cu stima .
Nu imi gasesc cuvintele dulci pentru astfel de specimene. La pasapoarte ce skilluri a acumulat? Penibil