Vodafone

Ploaie cu câini și pisici pe podul Carol

August. Vacanță prin orașele Mitteleuropei. Avem două zile programate în Praga. În prima, toarnă cu găleata. Un potop vertical ne cade-n cap din cerul plumburiu și ne ricoșează până-n turul pantalonilor din bălțile ce îneacă pavajul. Apa vine de peste tot. Suntem ca-ntr-o mașină de spălat. Ne-am luat niște pelerine de plastic cu glugă, dar nu scăpăm: umezeala e atât de mare încât, pe dedesubt, chiar dacă nu ne plouă, ne murează la condens și abur.

Stoici, înotăm prin centru, dinspre Piața Wenceslas, pe lângă Catedrala Clement, spre podul Carol, cu gândul să urcăm, dacă nu ne scufundăm până atunci, spre Catedrala Sf. Vitus și Castelul Pragăi. E și un mic avantaj cu torentul ăsta care se învolburează în jurul nostru: sunt mai puțini turiști, deci nu ne călcăm în picioare, dar în Praga, unul dintre cele mai căutate orașe pentru vacanța de vară a pământenilor, “mai puțini turiști” nu înseamnă prea mare lucru.

Pe la jumătatea Podului Carol, un cuplu mărșăluiește viteaz prin apă, împachetat în pelerine albastre. Se țin unu-ntr-altul și-ntre ei, mizerabil, un pudel cenușiu, ud ca un mop abia scos din găleată. Când trec pe lângă ei, patrupedul îmi aruncă o privire sfâșâietoare. Mi se pare chiar că face, din buze: “hilfe!” Mai fac trei pași și mă-ntorc pe călcâie. O iau la fugă după cuplul albastru, pleoscăind ca o plătică fugărită de-un biban.

Hi! bolborosesc, odată ajuns în fața celorlalți doi înotători cu câinele între ei. May I take a picture?
Nein, nein! flutură doamna un gest de negare înspre mine, împroșcându-mă, furios, cu un val din mânecă.

Rahat, sunt nemți.

Merg cu spatele, în fața lor, și-mi pledez cauza – știți, cățelul, como se dice, pardon, der hund, ach! so schon, eine foto, bitte, hai, nene, ce dracu’, dar nemții avansează netulburați spre mine, împingându-mă în spate, pe pod, precum Guderian toată armata franceză în blitzkriegul din 1940. Și, când situația pare disperată, îmi scapă un “meine liebe katze”, adică primul vers din poezeaua care continuă cu “suferă de mațe”, iar nemții încremenesc în loc, ca fulgerați, aș zice, având în vedere condițiile meteo.

Du hast eine Katze? face unul dintre cele două ștrudele plouate, iar eu răcnesc, fericit, ca de sub duș, Ja, ja, eine katze! Schon katze, bre, cum să nu, vrei să vezi? și scot telefonul să-l arăt pe motanul Poke rânjind de pe șezlong, în iarba verde de acasă, cel mai frumos motan evăr, șansa mea să obțin ce-am vrut, înmuierea subiecților și o poză cu un câine ud leoarcă în brațele a doi nemți iubitori de pisici pe-un pod praghez. Nici nu mai contează cum iese clișeul, că mai multe n-apuc să fac, dar iată că am ceva de povestit Ionelei, care mă așteaptă puțin mai încolo, la picioarele din bronz ale bietului, dar indiferentului Ioan Nepomuk, care a văzut chiar mai multă apă la viața lui, dacă-mi e permisă macabra ironie.

Fac click pe declanșatorul de la Canon, apoi mă dau la o parte ca să nu fiu pintenat de cei doi nemți care pleacă din nou în marș – doi nemți care au ales să-și spele câinele în aer liber, pe podul Carol, într-o dimineață diluviană de august.

Iar mopul din brațele lor scheaună din nou: hilfe!

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. Pai și cățelul nu avea hăinuță ???
    Nu e corect 😒

    Thumb up 0
  2. Am citit asta, am râs si imi vine sa injur mai tare PSD-ul, pentru ca te impinge sa scrii analize politice in loc de povesti frumoase cu catei, pisici si oameni. Vreau si eu o viata in care sa fac riduri de la râs si nu de la incruntat, vreu sa vad pe prima pagina a ziarelor poze cu oameni care au inventat tratamentul pentru cancer si nu figuri ticaloase de politicieni care omoara o tara ca sa scape ei de puscarie… Inca visez.

    Comentariu apreciat Thumb up 23
  3. ‘Ploaie cu ciini si pisici’. Aici chiar se potriveste. 😊

    Thumb up 1
  4. Am citit cu placere si mi-am amintit amuzata ca si vizita mea la Praga de acu cativa ani a fost tot in august si tot pe o ploaie diluviana.
    Nici noi nu ne-am lasat batuti de fenomenul meteo si am luat-o prin ploaia vrajmasa la pas peste tot, pentru a ne bucura de farmenul arhitectural al orasului vechi, ce isi merita cu adevarat numele.
    Vlad Petreanu, va rugam sane mai bucurati cu as tfel de subiecte, desi sunt constienta ca zi de zi, “alesii” nostri nu ne lasa sa ne vedem de-ale noastre, oferindu-ne un spectacol jalnic…

    Thumb up 1