Poke, pisoiul care s-a adoptat singur în familia noastră

Poke toarce ca un diesel la deal, răsturnat pe spate, cu ochii pe jumătate închiși de plăcere, în timp ce face alene cozonaci în aer cu lăbuțele din față. Cum stă așa, cu burta încârlionțată-n sus și capul dat pe spate, i se răsfrâng buzele și i se văd caninii. Chicotesc, că-i știrb, unul îi lipsește, rezultat al vreunei încăierări pisicești din tinerețe, sau poate o fi ros de foame vreun os până și-a rupt dintele, cine știe, dar acum îi stă bine așa, că parcă zâmbește într-o parte, pișicher. Cred că dacă ar vorbi, ar fi peltic, și de aceea îl personific uneori fonfăit, spre amuzamentul Ionelei: “acum îmi defchizi fi mie o conferfă cu fomon, te rog? miau?”

Așezată pe jos, lângă el, Ione îl perie energic, pe toate părțile. Poke e ca o cârpă, se lasă întors pe stânga, apoi pe dreapta, după care se ridică și răspunde și el mângâierilor cu un cap zdravăn pe care-l înfige în genunchiul Ionelei. “Mă! Vino-ncoace, că n-am terminat”, îl ceartă moale Ione, și pisoiul nostru se lasă apucat de subțiori și adus înapoi, pentru o nouă sesiune de țesălat.

Ione n-a avut niciun animal de companie până la Poke, iar încântarea ei permanentă în interacțiunea cu acest pisoi apărut de niciunde este adorabilă, cu atât mai mult cu cât, știți, Poke a convertit-o la dragostea față de animale.

Până la el, Ione făcea parte din categoria aceea tristă a oamenilor care nu știu ce înseamnă să ai grijă de un animal de companie și nici nu primise vreodată dragoste, devotament și încredere din partea unuia (mie, unuia, mi se pare în continuare fascinant cum o ființă atât de mică precum o pisică, de exemplu, are curajul nebunesc de a se lăsa în voia unui om. Imaginați-vă în locul ei: ați putea să vă lăsați apucat și ridicat în aer de o creatură din altă specie, de 10-15 ori mai mare, mai puternică și și mai grea, care v-ar putea face rău oricând, în nenumărate feluri îngrozitoare? În schimb, ați adormi, fericit, în brațele ei…)

Eu am avut încă din copilărie, mereu, tot ce era, în esență, legal posibil ca prieten necuvântător – câini, pisici, canari, iepurași, hamsteri, peștișori, asta era ceva comun, dar puneți pe listă broscuțe, arici, ba chiar și un liliac, plus diferite tentative de a întreține în casă colonii de furnici sau râme, moment în care s-a pus piciorul părintesc în prag. Dar Ione a descoperit abia de curând ce înseamnă relația asta și cum te face mai bun, în toate felurile, mai responsabil și mai fericit. Râd înfundat în pernă când coboară în goană scările, în miezul nopții, ca să și-l scoată pe Poke dintr-o încăierare cu Winnetou, motanul sașiu al vecinilor, “ai văzut, dragă, ce obraznic, de ce nu stă la el în curte?” De asemenea, o las să-l hrănească ea pe Poke, dimineața, ca să-și înceapă ziua bine, cu un ghem de blană iubăcios-mieunăcios care se lipește de ea când deschide ușa dinspre grădină.

Poke este un pisoi norocos. Cumva, a reușit să-și schimbe soarta. Și-a aranjat singur o adopție, chiar în familia noastră, oferind și el, în schimb, câtă dragoste pisicească poate oferi. Însă adăposturile sunt pline de necuvântătoare abandonate care n-au avut noroc și care își doresc mai mult decât orice un stăpân, căruia să-i poată fi devotat până la moarte. Așa că, dacă puteți, adoptați un animal, o să vă schimbe viața în moduri minunate, vă promit.

Pe 6 octombrie, la mall-ul ParkLake din București (harta aici) are loc un eveniment dedicat animăluțelor de companie, unde veți putea vedea, interacționa și adopta pe loc un viitor prieten blănos, dintre cele ce vor fi aduse special pentru asta de asociația pentru protecția animalelor GIA (Group Initiative for Animals).

Iar dacă nu puteți adopta (fie deocamdată, fie încă un animăluț), pentru că e o responsabilitate importantă, puteți susține în schimb hrănirea animalelor din adăposturi cu un gest simplu: până pe 4 noiembrie, 2% din toate vânzările de Pedigree, Whiskas, Dreamies, Sheba si Perfect Fit la nivel național sunt transformate în porții de pet-food și donate adăposturilor.

MARS România garantează minimum 210.000 de porții, indiferent dacă vânzările ating sau nu acest prag valoric. Dar, dacă se depășește acest prag, numărul porțiilor de pet-food va fi suplimentat proporțional.

Aici găsiți mai multe detalii despre evenimentul din 6 octombrie de la ParkLake. Printre altele, pentru copii, acolo se va întâmpla o “sesiune de transformare în cățeluș sau pisicuță cu ajutorul unui artist specializat în pictură pe față”, fotografii la oglinda digitală și, o experiență aparte, veți putea participa la transmisiunea live a colegilor de la Virgin Radio, care vor fi acolo pentru a susține și a relata despre actele de generozitate din jurul lor.

Revin la prietenul nostru, Poke. În timp ce scriu, stă de obicei lipit de mine, pe canapea, până se-ncălzește și se mută nițel mai încolo, să se răcorească. Rămâne însă cu ochii pe mine, privindu-mă atent, iar mie mi se pare că văd un amestec de speranță și teamă: speranță c-o să mă ridic ca să-i desfac o conservă d-aia bună, cu ceva somon; teamă c-o să mă ridic și-o să dispar din viața lui, și cine-o să-l mai scarpine pe spate, acolo unde n-ajunge el, și cine-o să-i mai facă jucării din ghemotoace de hârtie, și cine-o să-l mai bage-n casă când e frig și urât afară? Apoi îl ia somnul, încet-încet, și adoarme. Uneori visează și dă din lăbuțe în somn, iar eu sper că sunt vise frumoase.

13 comentarii Adaugă comentariu

  1. Sa fiu eu prima care comenteaza? OK.
    Nu stiu de unde ai acest talent, Vlad, dar reusesti sa scrii cele mai emotionante texte fara sa iti pierzi nici un gram din masculinitate. Chiar eram curioasa cum se poate scrie un text la care sa-ti dea lacrimile, fara sa fie lacrimogen, daca mi-e permis sa spun asa.
    In plus, se stie, pisicile ne adopta pe noi, nu noi pe ele. Si inca ceva! Precis stii ca poti invata o pisica sa faca tot ce vrea, nu?

    Thumb up 5
  2. Eu am avut o birmaneza si un (de fapt o) Rodwailer. Au crescut impreuna de la 7 luni ( erau cam de aceeasi varsta) si se imprietenisera. Am invatat foarte multe de la ele. Am constatat ca si o pisica poate sa faca ce vrei tu daca incepi sa ii intelegi limbajul. De regula insa pisicutele sunt mai libertine. Dar vine momentul in care se lipeste de tine, toarce si se pisiceste pana cand primeste acel scarpinat intre urechi sau pe burtica. In plus ea dormea cu noi in pat si o gaseai pe unde nici nu te asteptai in tot patul.
    Acum amandoua nu mai sunt, dar in schimb am o maidaneza care parca este jumatate pisica, asa de mult ii place sa fie alintata si mangaiata.
    Ai dreptate. Un “animal” ( de ce se numesc asa??? nu este mai bine sa le spunem “fiinte cuvantatoare pe limba lor”? ) poate sa ne invete multe si sa ne faca viata mai frumoasa.
    Pupici pe botic pentru Poke

    Thumb up 3
  3. Stiu exact ce zici….
    te citesc de multa vreme dar nu gasesc mereu timp sa comentez.
    In urma cu un an, eu, sotia si cei doi copii am decis sa ne mutam la “tara” – sat Petresti, Comuna Corbeanca.
    Eu sunt “venitic”. Nascut si crescut intr-un orasel de provincie, intr-o zona de deal inconjurata de padure. Practic toata copilaria mi-am petrecut-o in padure inconjurat de animale de curte. Iar in facultate am avut un cocker spaniel care era destul de usuratica si facea in asa fel sa nasca doar in sesiune.
    Sotia, in schimb – born and raised in Bucharest. Nu a stiut ce e ala animal de companie. Ba mai mult, nici nu a agreat vreodata ideea.
    Dar…pentru ca isi iubeste copiii, si a vazut cat de mult ii plac cainii baiatului cel mare, a cedat presiunii si de 2 luni suntem fericitii posesori ai unei frumuseti de catelusa Husky. Acum are 4 luni si sotia imi spunea aseara sa o bagam in casa ca e frig. :))))..Incepe sa ii placa si e speriata…I-a facut si paste…cateodata rad ca tine pe infundatelea :))

    Thumb up 3
    • vreo 7 ani l-am avut coleg de apartament pe Max, un ciobănesc german; cînd am construit casa, mai să mă iau la bătaie cu constructorul din cauza solicitării mele de a instala un calorifer în dependința exterioară care urma să-i servească drept apartament…😆
      în scara de bloc în care am locuit se aciuase o cățelușă care ne-a adoptat drept stăpîni; stătea în scara blocului și ieșea pentru necesități doar cînd ieșeam noi cu Max, să nu zică lumea că-i homeless(ă)…așa că la ultimul transport de bagaje, am mutat-o la curte; doar ea mai e cu noi acum…

      Thumb up 0
  4. Uitasem ce frumos scrii…

    Thumb up 1
  5. Poke este absolut su-perb. <3

    Thumb up 0
  6. Omule, esti fenomenal cum poti transpune o poveste in vorbe.Pur si simplu am avut imaginea in fata in vreme ce am citit textul.
    Felicitari Vlad mai ales pentru sufletul pe care il ai!

    Thumb up 0
  7. You gotta be kitten me right meow!

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.