Vodafone

Primarul din Micești, caz de gherțoism aplicat

Ce vorbeam noi aici nu mai departe de ieri despre cocalari și cum vor ei să ajungă importanți doar ca să nu li se mai aplice regulile valabile pentru muritori? Singura modalitate de a fi speciali pe care și-o pot imagina cu creierele lor subdezvoltate asta e. Să mai vedem un caz: există undeva, în Argeș, o comună, Micești, care are același primar din 1992, unul, Dumitru Voicu. E pesedist și, ca mulți alți pesediști, are o părere foarte fermă – și fără vreo legătură cu realitatea – despre românii care au emigrat cu milioanele în ultimii ani.

La dl. Voicu ăsta, părerea vine răsucită și cu ricoșee neașteptate, cam cum sare mingea din colțu’ mesei. Când produce o prostie, mai scapă, ca sub-produs, încă una-două, în direcții surprinzătoare.

Recent, la o întâlnire cu ministrul “pentru românii de pretutindeni”, primarul din Micești a sos următorul panseu nemuritor: “în România au mai rămas doar bătrânii, beţivii şi puturoşii.”

Sincer, și mie mi se pare ceva nelalocul lui când mă uit spre membrii PSD, dar n-am știut niciodată să pun degetul pe rană ca dl. Voicu (el unde s-o încadra în categorisirea de mai sus?)

Dar, fie, “bătrânii, bețivii și puturoșii” – deci asta e o laudă la adresa diasporei, nu? Adică dacă aici au rămas “doar bătrânii, beţivii şi puturoşii”, înseamnă că au plecat toți tinerii, harnicii și abstinenții, nu?

Mișto stil de laudă, îmi aduce aminte de bancul cu ăia care se-njură până se despart supărați, “să ne pupați în cur, bă!”, strigă unii, iar ceilalți le răspund, devastator: “și noi pe voi!”

Dar stați, că mai e. Primarul a continuat (ricoșeu logic): “Imaginea negativă a României nu e făcută de românii care au plecat la muncă în străinătate, ci de românii de aici, care primesc bani din străinătate ca să ne denigreze ţara.”

Cum ar veni, nenorociții de aici (bețivi, puturoși) se lasă plătiți de alți nenorociți, de afară (fie ei tineri, harnici etc), ca să denigreze România pesedistă, hă?

Vă imaginați ce gălăgie este în capul acestui domn?

Totuși – și aici venim la gherțoismul pur și dur – reprezentant de seamă al partidului. Are un trecut bogat și, din moment ce PSD nu l-a repudiat pentru acest trecut, putem înțelege că PSD aprobă și promovează astfel de personaje.

“În mai 2015, primarul de la Miceşti a băgat în spital un poliţist local. Primarul a dat cu maşina peste agentul Poliţiei Locale Piteşti, când acesta i-a arătat că a intrat pe interzis. În urma impactului, agentul Cristian Bădiţă s-a ales cu piciorul rupt”, notează ziarul Adevărul.

Păi de ce e el șef peste slugile din comună, să i se aplice lui legea și Codul Rutier? Cum își permite sărakul ăla de polițist să-l oprească pe el, că a trecut “pe interzis”? Păi ce, el are “interzis” undeva? Interzis e pentru proști și fraieri, nu pentru jmecheri și cocalari! Dă-te-n kkt d-aci de sărac, cu regulamentul tău de kkt cu tot, că dau cu mașina peste tine – ceea ce a și făcut.

Pentru context, prieteni: anul trecut a fost înregistrată o emigrație record din țara noastră în ultimii 8 ani. Din 2009 n-au mai plecat atât de mulți români din țară. Știți câți? Aproape 208.000. Cât populația orașului Ploiești, de pildă. Sau cât tot județul Tulcea. Sau cât județul Covasna.

În plus, cea mai mare proporție de emigranți se înregistrează în categoria de vârstă 20-39 de ani, adică exact cea mai productivă. Cei care pleacă sunt tinerii activi, cu putere de muncă și cu spirit antreprenorial, care iau viața-n piept și își croiesc singuri destinul.

Orice partid cât de cât responsabil, orice politician cât de cât preocupat de interesul național, orice politician care nu-și urăște țara ar reacționa la acest dezastru cronic. Guvernul ar trebui să aibă ca prioritate absolută conceperea și aplicarea unor politici coerente de încurajare a revenirii românilor emigrați, de reducere a acestui exod. Nu pare să fie cazul guvernării PSD, din păcate. Guvernarea PSD e prea ocupată cu instituționalizarea abuzului și privilegiilor pentru proprii săi gherțoi, în urale cu bale dinspre slugile de dedesubt.

35 comentarii Adaugă comentariu

  1. Exista o teorie prin care cantitatea de inteligenta ramana constanta la nivelul omenirii insa drama e ca ea se imparte la tot mai multi. E greu de facut statistici cu cine a plecat si cu cine a ramas – cu siguranta au plecat si persoane cu studii superioare insa ca o constatare personala in orice mare oras european nu scapi de cersetorii romani majoritatea membrii ai minoritatii.

    Thumb up 4
  2. Petreanule, pe bune, ce se petrece cu tine? În ce hal te-ai transformat, frăție.

    Thumb up 1
  3. RE: Bun, am înțeles, PSD este un partid nenorocit și corupt, dar modul cum tratezi subiectele, în ce fel scrii mă pune pe gânduri, sorry. Te tot citesc de când aveai blogul pe platforma Blogspot și nu te mai recunosc.

    Thumb up 1
    • Well, situatia e de asa natura in Romania, cu țara intrată pe mâna unor infractori organizați, încât mă mir ca-s chiar atât de calm.

      Când trece, revenim la lucruri frumoase, pozitive. Până atunci, patria e-n pericol.

  4. …Nu-i bine să le tot atragi atenția, Vlade : ăștia ar fi în stare să scoată o lege de-aia ceaușistă ca să ne lege de glie, să nu ne lase să plecăm decât cu aprobarea…Securității și a celului de partid (am trăit vremurile alea)… Până cad de la putere sunt în stare să facă idioțenii și mai mari decât până acum !

    Thumb up 1
  5. Vlad,
    S-o fi uitat omul in oglinda si asta a vazut.

    Thumb up 0
  6. Daca se leaga toate asa cum mi-am propus, in maxim 2 ani, vreau sa parasesc mandra tara. Inchid firma, dau afara oamenii (cu parere de rau dar niste someri in plus nu il afecteaza pe onor stat dupa cum vad), imi pun palma in cur si plec cu toata familia (ca din pacate juniorii au mai multe sanse in alta parte) unde o sa vad cu ochii. Nu ma sperie munca de jos (de acolo am inceput) dar macar sa nu ma enervez in fiecare zi cu gogomaniile astora (si din putere si din opozitie). Ca o paranteza, onor primarele e de la pnl (si a castigat mandatul actual din postura de cercetat penal in control judiciar) si ma minte din 2007 ca e proiect de apa si canal ca sa aflu anul asta ca de fapt nu e nimic facut. Deci nu conteaza partidul ca peste tot sunt lichele.

    Thumb up 5
  7. Pai barbosul ala de la usr a dormit in parlament – si cica ei fac altfel de politica sau primarul timisoarei de la pnl care a trimis politia locala sa-i indeparteze din piata pe voluntarii de la usr care strangeau semnaturi pt fara penali in functii publice, astia isi pun bete-n roate intre ei si nici macar n-au ajuns la ciolan. Astia de la psd semnalizeaza mai des si mai grav pt ca-s mai multi si pt ca-s la butoane, cand vor fi la butoane ceilalti va fi la fel, doar nimeni nu cred ca a uitat perioada udrea- basescu-boc sau conventia democratica cand zilnic era o cearta intre pntcd si pnl pe impartirea ciolanului.
    Plecatul nu e pt toata lumea o solutie, pt unii banii sau autostrazile nu compenseaza lipsa prietenilor sau a familiei din Romania.

    Thumb up 2
    • @danciu: veorico, matale esti!? toti e la fel, maica… hai, du-te si te culca, sau mai bea o cinzeaca da la pesede… barbosu ala dormea in parlament dupa zile si nopti de prezenta continua si de supraveghere a matrapazlacurilor psd-alde; acu veniti toti ghertzoii asistati social de pesede si aruncati laturi in capul celor care chiar fac ceva? Si eu fac ceva pe voi, acesti ghertzoi medievali ce faceti umbra degeaba pamantului. Sper sa dispareti cu tot neamul vostru de jigodii pcr/fsn/psd/alde

      Thumb up 0
  8. Si cu toate acestea, gherțoiul nu știe cam cate taxe plătesc aceia inca rămași, care chiar muncesc din greu? Ei ii întrețin curul gras. S-au cam dus vremurile in care cei plecați aduceau tot ce câștigau. Acum este doar un val nou, majoritatea prin UK, care se ocupa cu vizite mai dese pe la rude. Dupa vreo 6-7 ani se vor fi stabilit si aceștia din urma acolo si buh bye fonduri catre RO. Asa s-a întâmplat si cu “italienii”, “spaniolii”, sau “nemții” care au plecat in primele etape (i.e. pana prin 2008).

    Vlad, off-topic:
    Te rog mult sa le explici celor de la EuropaFM sa schimbe naibii interfața web! Eu ascult doar online, doar înregistrări, doar cand sunt la volan. Este absolut enervant sa vezi ca nu se incarca in mod “mobile”, iar daca doresti sa asculti un podcast, trebuie sa navighezi cu un dropdown greoi, care-ți oferă doar 15min intr-o selecție!! Așadar, daca vreau sa ascult emisiunea voastra de dimineata, trebuie sa selectez data, apoi ora, apoi iar ora, si iar ora…pt fiecare segment afurisit de 15min!
    Mai mult, este de-a dreptul absurd sa facă publice acele înregistrări la o mie de ani dupa evenimentul live. Pe ce site-uri mai ascult din afara, totul este aproape in real-time.
    Sa nu mai vorbim ca nu sunt publicate corect datele. Eu habar nu aveam de vacanța vieții a lui Moise de 5 luni si mai dădeam din cand in cand sa vad la 13:15 daca e el..cand colo, muzica! Deși pe site scria mândru “romania in direct”, in loc sa puna si ei “pauza Verica, cat au copiii vacanța noi nu muncim”.
    Mulțumesc!

    Thumb up 3
    • Ok, le dau off-topicul tau oamenilor de la EuFM.

    • Mulțumesc Vlad

      Thumb up 0
    • Am un răspuns de la EuFM ninjas: Bună dimineața!
      Mulțumim pentru că suntem împreună la drum! Pentru a asculta pe mobil, ați putea încerca aplicația Europa FM (gratuită atât pentru Android cât și pentru IOS). În cazul în care ascultați Europa FM din varianta pentru mobil a site-ului http://www.europafm.ro, pentru a asculta o emisiune nu este necesar să alegeți dvs. ora ei de începere, având acces direct la podcasturi create pentru mai multe programe, printre care și Deșteptarea și România în Direct. Funcția pe care o folosiți are doar rolul de a putea asculta orice moment din emisie, alegând de unde să înceapă (Data și ora), fiind contruit apoi automat un playlist cu toată emisia Europa FM începând din acel punct.
      Emisiunile România în Direct le găsiți inclusiv în format video în pagina dedicată – https://www.europafm.ro/programe/romania-in-direct/
      Toate înregistrările audio se publică în mod automat la câteva minute de la terminarea în dircet a unui program. În cazul unor emisiuni care s-au prelungit față de tronsonul ”tradițional”, revenim cu înregistrarea completă în maximum 1 oră. Pentru a vedea înregistrările noi, vă rugăm să vă asigurați că dați un refresh paginii http://www.europafm.ro.
      Dacă există vreo ediție anume pe care nu o găsiți, vă rugpm să ne spuneți și vă ajutăm să o identificați. În cazul programului de vară au fost câteva modificări de ultim moment în grilă, motiv pentru care unele emisiuni au fost în,ocuite cu muzică sau alte programe.

  9. Poate sa plece PSD-ul si sa vina cel mai tare partid de la Bratieni incoace, cu chef de munca si reorganizare, sa-si sufle manecile si sa faca din tara voastra (a mea nu mai este) cea mai prospera chestie de la Singapore incoace. Cateva intrebari retorice se pun atunci:
    1. De ce eu plecat dupa 8 ani m-as intoarce intelegand ca peste 4, 8, 16, 24 de ani, iar o veni un PSD la putere, ca deh, alternanta puterilor.
    2. De ce eu plecat de 8 ani, la locul meu aici, m-as mai intoarce punct?

    As zice eu ca 50% din romanii plecati sunt bun plecati. Un faiantar sau un ingrijitor de batrani s-o intoarce, daca posibilitatile sunt egale; dar un inginer, business analyst sau mai stiu eu ce? Deal with it, suntem dusi. Concentrati-va pe noua generatie sa opriti exodul, nu sa-l intoarceti. Trenul ala a plecat de mult. Din experienta proprie, daca in 4 ani de la plecare nu ai revenit, sanse mici s-o mai faci. Esti deja integrat acolo, ai prieteni acolo, cu astia de aici ai cam pierdut legatura, cu neamurile de la grad 2 in sus idem…Suntem suma experientelor noastre, si 4 ani te formeaza diferit. Eu vin in Ro o data la 2-3 ani (nu-s in UE) si ce ma frapeaza de fiecare data este cat de mult ne-am schimbat noi (eu si sotia) in raport cu ceilalti, si tot ce voua vi se pare normal sau semi-acceptabil, nou ni se pare strigator la cer.

    Nu ma rascol impotriva Romaniei, dar trebuie, zic eu, inteles ca regimurile ultimilor 70 de ani, au produs schimbari fundamentale in comportamentul oamenilor, schimbari ca nu pot fi desfacute doar cu un partid sau in 4-12 ani. Mai trebuie o generatie. Alta chestie pe care am observat-o este ca societatea romanesca traieste intr-o intelegere tacita (dar pe care nici ea n-o intelege) cu guvernul (care o fi el). Un lasa-ma sa te las generalizat. Sigur, nimeni nu vrea marea coruptie, dar in acelasi timp ar fi si pacat daca nu poti sa dai o spaguta ca ai mers cu 150 pe autostrada sau ca te-a prins cu 80 pe DN2. Ce s-ar alege de sistem daca nu ai putea sa dai o “atentie” la spital, etc etc. Astea toate se trag una pe alta, si nu-mi pot imagina un reset total care ar face Romania mai acceptabila pt mai mult de 50% din cei plecati. Pur si simplu ne ne mai regasim in pathosul national. Sigur, mancam un mic, facem un bors de fasole si poate cantam un “mai invarte doamne roata” dar cam la asta se reduce legatura noastra cu patria. Asta si parintii lasati in urma.

    Am plecat de exemplu in 2010 cand investitiile in infrastructura erau nule. Si acum sunt la fel. Sa zicem in schimb ca maine se face un Pact pt Romania si se baga 5% din PIB in infrastructura (de orice fel) , dar fara celelalte schimbari care sunt atat de nesecare. Pt ce mi-as vinde casa de aici, da pisica, lua copilul de la scoala , demisiona si eu si sotia, ca sa ne intoarcem in Ro unde: sa zicem ca gesc imediat de munca, trebuie dupa aia sa ma lupt in fiecare zi cu vreo autoritate locala pt autorizatii, sa incerc sa descalcesc itele legislative, sa-mi fac din nou networking, sa dau copilul la o scoala unde copilul, obisnuit cu un alt sistem probabil ar da in depresie, sa pun meditatori, etc, etc. Si astea sunt doar primele exemple care imi trec prin minte.

    In concluzie, evident ca vita aia de la PSD vorbeste tampenii, dar in felul lui frust, a pus degetul pe rana. Romania a pierdut o generatie. Stop wasting another one. Noi stam bine aici si ne uitam cu interes, dar nu ca sa ne intoarcem, ci pt ca Romania si scena ei politica ne ofera ce nu avem aici: circ. Deschidem stirile, ministrii nostrii isi fac treaba, citim cum o pisica pierduta de 4 ani s-a intors acasa, si apoi trecem la entertainmentul adevarat: Trump si PSD-ul.

    Comentariu apreciat Thumb up 26
    • Multumesc pentru acest mesaj. E foarte adevarat ce spui.

    • Cu siguranta cei plecati nu se vor mai intoarce, insa exagerarile nu-si au rosul, circ este destul si prin occident nu doar in america lui trump – poate nu ati observat manifestatiile naziste din germania care-s tot mai dese si cu tot mai multi participanti sau cum isi paseaza regulat italia, malta, spania, franta…..navele de emigranti pe care nimeni nu mai vrea sa-i primeasca. In italia, membru fondator ue si cu drept de veto care a spus deja ca-l va folosi daca ue nu-i scapa de emigranti, dupa alegeri cei majoritari care au format guvernul sunt euroscepticii si nu m-as mira deloc ca dupa alegerile europarlamentare de anul viitor sa avem un circ zilnic inclusiv in parlamentul european, nu doar cel de acum cand cmai sunt puse la colt pe coji de nuca, polonia sau chiar ieri ungaria.

      Thumb up 0
    • Am citit comentariul lui Danciu si mi-am adus aminte cu nostalgie cand citeam “Scînteia tineretului” in adolescenta mea, la pagina de final, cu stirile externe din lumea vestului: somaj, violenta, droguri, terorism, neo-nazism si asa mai departe. Inchideam ziarul si gandeam impacat “ce bine ca la noi e pace”

      Thumb up 0
    • Nu stiu ce ati citit insa tocmai ignorarea realitatilor si autismul majoritatii politicienilor europeni au dus la accesiunea extremismului in toata europa de vest. Iar in cazul particular al germaniei, probabil ati uitat ca vorbim de un popor care a inceput si a sustinut 2 razboaie mondiale, nu de mamaliga romaneasca care sta si se uita la tv cum ies unii in strada. Probabil n-ati citit in scanteia ca hitler a ajuns la putere doar dupa ani de zile de propaganda prin care a alimentat ura rasiala a germanului de rand, iar cum istoria tinde sa se repete va las sa trageti concluziile.

      Thumb up 0
    • tov. danciu e doar un obosit de ghertzoi pesede, admirator secret al lui tariceanu-5 neveste ai al lui mustatzea-degrabafutaciosul pedofil. Acesti ghertzoi ca tov. danciu distrug Romania. Acesti ghertzoi trebuie maziliti din viata publica, sa nu mai apara vreodata pe vreun forum sa manance kkt bolshevic.

      Thumb up 0
    • Am obosit sa aud de expansiunea extremismului in europa de vest si aluzii la Germania. Cand Hitler a tinut un discurs la Munich inainte sa ajunga la putere au fost a mana de manifestanti care au protestat impotriva lui si fost alungati rapid de la miting. Saptamana trecuta a fost un miting de sustinere al celor de la AfD in Marienplatz. Cred ca au fost cu totul 100 de sustinatori in public, in schimb piata era plina de mii de protestatari impotriva iar huiduielile lor rasunau mai puternic decat boxele de amplificare din dreptul scenei – au acoperit cu totul discursul politicienilor AfD. Poate ca istoria tinde sa se repete pentru unii dar nemtii din generatia mea (20-30) pare ca au frecventat lectiile de istorie la scoala si au dezvoltat alte sentimente in locul celor nationaliste.

      Thumb up 0
  10. Paragrafele cheie sunt aici, parerea mea:

    “În plus, cea mai mare proporție de emigranți se înregistrează în categoria de vârstă 20-39 de ani, adică exact cea mai productivă. Cei care pleacă sunt tinerii activi, cu putere de muncă și cu spirit antreprenorial, care iau viața-n piept și își croiesc singuri destinul.

    Orice partid cât de cât responsabil, orice politician cât de cât preocupat de interesul național, orice politician care nu-și urăște țara ar reacționa la acest dezastru cronic. ”

    In mod normal, in materie de politici publice ar trebui sa dam totul deoparte si sa ne concentram pe aceste persoane, pe tinerii de 20-39 de ani, pentru a ii tine in tara (si spun asta ca persoana care a iesit din targetul asta, nu vorbesc pentru mine). Bani pentru educatie, burse, investitii in infrastructura pentru a lega toata tara de vestul Europei, taxe reduse pentru afaceri pentru a stimula investitiile si generarea de locuri de munca bine platite.

    Ori, sa fiu iertat, dar prioritatile la noi au fost totdeauna pensionarii si bugetarii. Pentru ca situatia lor pare (doar pare!) simpla de rezolvat: scoti cat mai multi bani din buget, redirectionezi spre ei, apoi astepti voturile. Nu ai nevoie de planuri intinse pe 10-15 ani de care sa te tii cu dintii, pe proiecte mari de infrastrura de gestionat si asa mai departe.

    In felul asta, punem carul inainte boilor. Pana nu educi bine tinerii si nu faci tot ce poti pentru a ii pastra in tara, oricum nu o sa ai cine stie ce fonduri publice pentru sectorul bugetar, pentru pensionari sau pentru ajutoare sociale. PSD mareste si iar mareste punctul de pensie, dar tot o mizerie este pensia medie (230 de euro, in conditiile in care ne aliniem rapid la preturile din vestul Europei), iar deficitul la fondul de pensii tot creste.

    Ce obtinem cu asta? Simplu: drame personale (familii rupte in doua, parinti in tara, copiii in afara) si lipsa cronica de forta de munca, care duce deja la blocarea dura a cresterii economice.

    Suntem intr-un vapor pe mare care ia apa, iar guvernarea actuala taie table din sala masinilor si pune petece, sperand ca nu o sa se scufunde vaporul. Sau cel putin, ca nu o sa se scufunde cat sunt ei la conducere. Si oricum, daca situatie devine dramatica, aia marii au toti cate o barcuta care sa ii duca spre niste tari cu plaja si clima mai calda, unde au strans si ei ceva, pentru batranete, din salariul de bugetar.

    Thumb up 3
  11. Are dreptate. S-au radicalizat total lucurile in tara de cat niste infractori s-au gandit sa faca din noi sclavii lor pe plantatie… Folosesc fatis metode de propaganda si intimidare staliniste. Nu se mai poate face nimic cu vorba buna, cu protestele, cu mitingurile. Astia nu stiu decat de frica!
    Mai rau e ca mi-au transformat si mama in zombie de antena3 :(

    Thumb up 3
  12. Domnilor, il neglijati pe alde Tariceanu, si acolo e inghesuiala mare de “valori” din zona infractionala.

    Thumb up 0
  13. dragă Vlad, eu te citesc și aveam încredere în opiniile tale.
    cum rămîne însă cu prietenia ta cu duamna primar Firea? ți s-a tot pus această întrebare, dar n-ai avut o poziție „oficială” sau poate am ratat-o eu.
    aproape oricare dintre citatele primarului din Micești le poți regăsi la madam Firea. mă rog, ideile, principiile…
    „E pesedist și, ca mulți alți pesediști, are o părere foarte fermă – și fără vreo legătură cu realitatea.” Firea o fi din PSD-ul paralel? ăla bun! (hahaha!)
    Unii (Dragnea, Firea) sînt urmăriți, dar ei, sfinții, nu au nimic de ascuns. C-or fi ăia asasini plătiți, c-or fi „decît” niște amărîți de paparați… who knows and who cares?
    Nu pot decît să apreciez „neutralitatea” de care dai dovadă.

    Thumb up 0
  14. Matusa-mea de 80 de ani, Partestii de Sus [frara legatura cu VVP], 2012: In sat au ramas doar vadanele.
    Subscriu la ce a spus Asimov, desi nu imi mai amintesc numele blogului anonim de pe blogger, de acum… ani.

    Thumb up 1
  15. ”Cei care pleacă sunt tinerii activi, cu putere de muncă și cu spirit antreprenorial”…

    Ma faci să râd, serios. Nu zic ca nu sunt printre ei și tineri cu spirit antreprenorial, dar.. Las’o mai moale.

    Pe 10 august, la prostesc, un grup de antreprenori își povesteau câți bani au făcut ei la cules de ceapa cu câteva luni în urmă..

    Sunt 2 tabere în momentul de față.. Și nici una nu promovează adevărul.. Voi, cei mai cunoscuți Bloggeri ii ridicați în slavi pe cei din diaspora.. Plosnitele astea care ne reprezinta.. Ii fac praf..

    Parerea mea ca nici una și nici alta nu aveți dreptate. Dacă tot scrieți ceva și influențați pe cineva cu vorbele voastre, măcar scrieți la subiect, promovați fața cât mai aproape de adevăr.. Nu ceea ce vreți voi. Sunt curios câți diasporisti cunoașteți voi, sau mai mult, cât timp ați fost voi plecați cel mai mult din țară și ați relaționat cu cei din diaspora.. Apoi scrieți.. Dar scrieți bine..

    Cu stimă,

    Thumb up 1
    • Dv. confundați importanța acțiunii cu acțiunea însăși. Oamenii care pleacă la cules de ceapă, umili și mărunți, cum sunt ei, sunt mai întreprinzători și mai activi decât mulți dintre cei care lucrează o viață-ntreagă pe-o slujbă importantă, garantată și bine plătită de statul român. Încercați să vedeți și pădurea, nu doar copacii.

  16. Vlade, sa te bucuri ca te baga in seama postacii pesedezi, e semn bun… ;)

    Thumb up 0
  17. Sunt si eu unul dintre cei tineri, abstinenti si harnici, plecat in Germania de 3 ani fara vreo 2 saptamani.
    Inainte sa plec apucasem sa lucrez in tara vreo 6 ani, toti in sectorul privat. Deci am un pic din experienta de a fi adult roman care nu trece prin viata chiar ca pestele prin apa. In ultimul an si eu si sotia ajunsesem sa avem salarii mult peste medie romaneasca. Insa problema nu era doar asta. (recunosc, durea un pic sa stiu ca un coleg din Germania, care face aceeasi munca, castiga aceeasi suma, dar in euro) Pe scurt, am ajuns la concluzia ca Romania e tara lui “lasa mai, ca merge si asa”. (societatea in care se fac economii la constructia unui drum, se cosntruieste in asa fel incat totul sa arate bine dar, pentru ca s-a facut economie, peste 5 ani actiunea poate fi repetata)
    Cei care parasesc Romania in cautarea unui loc de munca nu sunt nici mai destepti, nici mai muncitori, nici mai antreprenori ca cei ramasi in tara. Sunt mai CURAJOSI! Nu vorbesc de mine, pentru ca eu mi-am cladit o mica cariera ininte, asigurandu-mi astfel o perna moale daca vreodata m-as intoarce inapoi. Curajosi sunt cei care, disperati fiind ca nu isi pot creste copii, au plecat la slujbe marunte, de multe ori prost platite, fara siguranta ca vor castiga mai mult.
    In ultimele saptamani inaintea plecarii chiar am avut diste discutii taioase cu o colega. Eram acuzat de lasitate, egoism si altele din acelasi spectru. Inteleg si respect punctul de vedere al colegei, insa, la un moment-dat, trebuie sa te gandesti la proriul viitor si sa iei deciziile optime tie. Nu te face mai putin patriot decat altul care nu a plecat.
    Daca e sa discutam despre detailii, indiferent de subiectul discutiei, vom avea ceva de reprosat. Nimeni nu e fara pata si ar fi o pierdere de vreme sa fim carcotasi si ne cramponam in detalii. Da, si SUA, Germania, Italia, Spania si altele au circurile si problemele lor. Dar prefer problemele vest-europene, venite la pachet cu o infrastructura superioara. De unele diferente nici macar nu iti dai seama decat dupa cativa ani si asta doar cand revii in tara. Imediat dupa ce am parasit Romania, sotia avea probleme serioase cu dorul de tara, de familie. Acum, dupa 3 ani traiti in Germania si vreo 10 vizite in Romania am ajuns amandoi la concluzia ca nu ne vom mai intoarce prea devreme. Sansele sunt chiar si mai mici pentru cei ai caror copii nu au cunoscut niciodata sau nu isi mai amintesc viata in Romania. Acei copii vor creste cu identitatea tarii unde sunt, iar Romania va fi doar tara unde se duc ca sa isi viziteze bunicii, matusile, verii si alte rude.
    Degeaba aruncati cu pietre inspre capra vecinului! Tot a noastra e mai slaba si mai jigarita. Mai mult, pomeniti despre problemele create de imigranti. Insa atata timp cat cineva care fuge de razboi nu ia in calcul Romania ca si destinatie… e grav! Ganditiva ca imigranti sunt oameni care prefera sa isi asume mai multe riscuri doar ca sa evite Romania!
    Iar cand unii comentatori de pe aici vin cu exemple ca X-ulescu din USR a facut asta si cealalt, deci USR e prin extrapolare tot o gasca de mafioti e, ca si PSD, deci in concluzie orice ai vota nu faci vreo diferenta… Iertati-ma, dar as fi ipocrit sa cred ca toti din USR sunt imaculati si toti din PSD sunt manjiti. In opinia mea, problema PSD-ului e conducerea, primele cateva nivele la nivel central si in teritoriu. Aceea sunt cei care ies pe sticla si creeaza impresia ca totul e asemeni lor. Nu iau apararea nimaniu, dar urasc stereotipurile, generalizarile si judecarea intregului dupa aparente.
    Deci haideti sa lucram constructiv. Cei 100.000 care au demonstrat in 10 August la Bucuresti sunt cei carora inca le pasa de Romania. Ar mai fi cativa care din varii motive nu au putut fi acolo. Ei sunt cei care inca nu s-au hotarat sa ramana “dincolo”. Ei trebuiesc convinsi sa se intoarca. Si nu cu declaratii fara fond. Ci cu autostrazi, cu apa curenta si canalizare, cu spitale si scoli moderne si curate, cu administratie locala eficienta, cu mai putini parlamentari, cu respect din partea autoritatilor si, mai la urma, dupa toate astea, cu niste salarii decente. Pentru ca, asa cum spuneam si la inceput, salariile sunt doar o farama din ceea ce ii lipseste romanului hotarat sa emigreze.

    Thumb up 4
  18. Vlad, astea cu ghertoii si bravii nostrii primari ca cel despre care povesteti tu, fac parte din categoria “e atat de multi prosti, ca apriape e pacat sa faci exceptie”…

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.