Gherțoism aspirațional

Cumva, două incidente petrecute ieri definesc o bună parte din țara asta. Unul, știut deja de toată lumea, ultra-distribuit și comentat. Celălalt, completamente banal, anonim și neobservat. Ele au, însă, un numitor comun: i-aș zice gherțoism aspirațional, în sensul în care, în România, a fi gherțoi, cocalar, mitocan etc. este, din păcate (și pentru foarte mulți), o aspirație, nu o rușine.

Primul incident e cel de la Otopeni, unde omul de afaceri Gigi Becali și europarlamentarul Cristian Preda au avut un conflict verbal violent, pigmentat cu înjurături, amenințări și cu niște șuturi în genți (sau pe-acolo). Că primul a dat cu bățul prin gard iar celălalt a făcut scandal, adică ce-l descrie pe el mai bine, nu e vreo știre. Oamenii se mai ceartă, de obicei în gura mare, asta-i viața. Problema e locul unde s-a întâmplat totul și cu ce spectatori: cei doi s-au hărțuit și s-au atacat în interiorul aeroportului Henri Coandă, în zona de filtru de securitate și, mai târziu, la poarta de îmbarcare, sub ochii și în lipsa de reacție a personalului de securitate.

Nu există vreun aeroport civilizat în lumea asta unde să poți face scandal cu urlete, înjurături, îmbrânceli și șuturi fără să fii interpelat de personalul de securitate. Aeroporturile sunt locuri în care nimeni cu capul pe umeri nu vrea să provoace incidente – iar, dacă, se găsește, totuși, vreun imprudent, acesta află pe pielea lui și pe timpul său ce înseamnă să nu respecți regulile într-un astfel de spațiu.

În cazul de ieri, însă, nicio reacție din partea personalului (încă o dată, scandalul a durat minute întregi, în locuri diferite și foarte aglomerate). De ce? Păi, pentru că ăla de la televizor și pentru că Becali, adică oameni cu bani și cu influență, nu ne băgăm, coae. Lor, regulile li se aplică selectiv în România, cel mult la ordin. Când Becali înjură pe cineva într-un loc public, îl bruschează și-l amenință, nimeni de la pază nu intervine, pentru că avem scara de valori răsturantă, pentru că ne înnămolește creierele mentalitatea asta nenorocită de slugă supusă, de rob la boier – că dacă e unul cu bani, atunci e și stăpân, și are privilegii și poate încălca toate regulile, că lui nu i se aplică.

Ăsta a fost primul incident.

Al doilea, cum spuneam, banal și anonim, atât de comun încât nici nu se mai califică, de fapt, la categoria “incident”, și nici măcar la cea de “întâmplare”. Așadar, veneam spre casă pe Șoseaua Iancu Nicolae, unde se merge tare și grăbit, ca peste tot unde se poate apăsa accelerația pe o șosea din România. Mi-a atras atenția, pe partea stângă, o femeie tânără care împingea un cărucior roșu, cu un copil în el, pe carosabil, adică exact pe unde n-ar fi avut ce să caute o mamă cu copilul în cărucior.

De ce?

Pentru că ocolea o mașină mare, albă și, probabil, foarte scumpă, parcată de-a curmezișul pe trotuar. Vă las și imaginea, scurt, ca să înțelegem despre ce vorbim.


Vedeți? Un cocalar care a atins nivelul de cocalar cu limuzină albă a închis, de capul lui, circulația în siguranță a pietonilor pe trotuar, pentru că așa vrea mușchiul lui de gherțoi cocalar.

Nu există nicio justificare pentru așa ceva, nici că nu avea unde să oprească, nici că stătea numa’ un minut, bos, să-mi iau țigări, nimic. Pur și simplu, așa ceva este inadmisibil – dar și atât de obișnuit, în țara noastră, încât noi nici nu mai observăm astfel de întâmplări. Gestul gherțoiului de mai sus este repetat de mii de ori, zilnic, în toate orașele țării, de mii de gherțoi care știu că lor nu li se aplică regulile, datorită mentalității de slugă a celor din jur, care tac și înghit și, cel mult, și-ar dori să ajungă și ei, cândva, la capătul celălalt al acestei batjocuri permanente. Iar gherțoii ăștia care ne iau țara în stăpânire, bucată cu bucată și minut de minut, sunt peste tot, în toate domeniile, cei mai periculoși fiind cei din politică, pentru că, din politică, ei își pot face și lege din privilegii.

De-aia zic, până când nu vom ucide gherțoismul aspirațional, care celebrează jmecherii și ridiculizează fraierii, nici nu vom putea progresa. Iar asta începe cu aplicarea legii și cu educația, de-acasă, din școală, de zi cu zi, toată viața. Greu, dar se poate. Alții au parcurs drumul ăsta, știm cu toții.

55 comentarii Adaugă comentariu

  1. Legat de primul eveniment, nu prea am ce comenta. Nu ca nu ar fi nimic de zis, dar nu cred ca aduce plus valoare.

    Dar in cazul celui de-al doilea “ghertoi”, cum procedam? In fiecare zi, in drumul meu casa-birou si invers, vad cel putin un astfel de caz. Ma deranjeaza, ma enerveaza ca trebuie sa ma ating de garduri sau de masini ocolind toti nesimtitii, dar realist, ce putem face? M-am gandit de multe ori sa zgarii masinile parcate astfel. Dar asta nu ar face decat sa faca lucrurile mai rele. Sa suni la politie? Does anybody give a f**k? Lucrurile astea trebuie pedepsite, continuu si exemplar. Putem face noi asta? Ca este destul de clar ca cei care ar trebui, nu o fac si nici nu o vor face prea curand.

    Thumb up 7
    • Dar oare de ce nu da politia o amenda, in astfel de cazuri? Cat de simplu ar fi… plus bani la buget. Daca organele de ordine si-ar face treaba pentru care sunt platite de cetateni, adica sa fie in slujba comunitatii, nu a stapanilor, s-ar curma destul de repede astfel de porcarii.

    • De unde și motivul pentru care cei „din jur, […] tac și înghit”, Vlad. Pentru că Poliția nu își face treaba și ajungi să suferi tu, cel care respectă regulile. Și astfel, data viitoare când ești pus în situația să încalci regula, posibil să nu-ți mai pese nici ție și să lași mașina așa „pentru că nu stai decât 5 minute”. Iar asta are un ripple effect.

      Thumb up 0
    • Asa e, dar faptul ca politia nu-si face treaba nu e un dat, ca legea gravitatiei. Asta se poate schimba.

    • Eu făceam referire la pasajul ăsta.

      „Gestul gherțoiului de mai sus este repetat de mii de ori, zilnic, în toate orașele țării, de mii de gherțoi care știu că lor nu li se aplică regulile, datorită mentalității de slugă a celor din jur, care tac și înghit și, cel mult, și-ar dori să ajungă și ei, cândva, la capătul celălalt al acestei batjocuri permanente.”

      Eu consider că în paragraful de mai sus împingi cauza problemei spre populație când ea, în momentul de față, stă la instituțiile statului, oricât de mult mi-aș dori să nu fie așa.

      Thumb up 0
    • Păi institutiile sunt formate din membri ai populatiei…

    • Eu sincer cred ca aici nici macar nu mai este vorba despre a fi in slujba unor “stapani”. Din pacate cred ca este vorba de indolenta si de niciun fel de responsabilitate in exercitarea functiei. Sunt sigur ca o luna de amenzi usturatoare pentru astfel de abateri ar constitui macar un exemplu.

      Bucurestiul a ajuns sa fie sufocat (un truism, stiu). Dar pana nu va fi limitat cumva numarul de masini, nu cred ca exista o solutie. Orasul asta pur si simplu nu a fost construit (ca de gandit nu se pune problema) pentru capitalism.

      Thumb up 0
    • Am mai sugerat ai la un post al lui Dragos Patraru: tineti la indemana cateva pungute d-alea micute de pus mancarica la pachet; orin preajma oricarei masini parcate aiurea veti gasi cu siguranta niste “chestii de catel” care pot sta muuult mai bine pe manerul de la portiera, pe stergator, pe luneta, ma rog, intelegeti voi…

      Thumb up 0
    • In prezent ne aflam in Estul Salbatic al Uniunii Europene (ca estul Europei este mai…Nedemocratic). Va amintiti ca in Vestul Salbatic al Americii oamenii trebuiau sa isi apere singuri pielea, familiile si avutul?

      Thumb up 0
    • Cum adica “vad cel putin un astfel de caz”!? Sunt cartiere intregi in Bucuresti unde toate masinile sunt parcate frumos pe toata latimea trotuarului, pe ambele parti ale strazii. Iar strada complet goala.
      Merg pe strazi cu sens unic unde masinile sunt urcate pe trotuar COMPLET inutil.
      Si aici nu mai e vorba de “sa-mi dea primaria loc de parcare” ci pur si simplu de indiferenta si lipsa de orice fel de empatie sociala.
      Vorbesc acum si din postura de om care mai “conduce” uneori si carucior de copil.
      Exista inca o gandire complet inversa la nivel national (poate mai evident in Bucuresti) – adapostim masinile pe trotuare si ne trimitem batranii, copiii, pe cei cu dizabilitati in trafic pur si simplu.

      Thumb up 0
  2. Trebuie sa ai multa minte sa-l provoci pe unul ca becali, probabil ca preda e in campanie electorala pt europarlamentare iar victimizarea e metoda sigura de a lua voturi.
    Atata timp cat cei care-s smecheri si obtin case si vile castiga alegerile ce sa te astepti de la oamenii de rand.

    Thumb up 1
  3. #15

    În cazul al doilea cred ca ar trebui ca tehnologia sa ajungă și la poliția locală. Vorbesc de crearea unei aplicații prin care să poți transmite foto și locația gps împreună cu un scurt comentariu .

    Thumb up 2
    • Aplicațiile sunt bune, dar n-ar fi rău nici ca poliția, atunci când patrulează pe stradă și observă o astfel de situație, să oprească și să dea o amendă.

    • 2 lucruri: din experienta proprie, nu se pot da amenzi pe baza fotografiilor trimise de cetateni in mail-uri ca sesizare pentru politia rutiera. Concret, pe Calistrat Grozovici cu Pargarilor erau parcate 2 masini, una pe o parte a carosabilului, alta pe cealalta incat nu mai exista decat un singur fir de mers, coloana pana Stefan cel Mare. Am sunat la politie 10 minute, nu am reusit sa prind “legatura”. Trimis pozele pe mail si peste niste zile am primit raspuns, ce-i drept, cum ca proprietarii autovehiculelor vor fi chemati si intrebati despre cazul respectiv, dar ca amenda se da doar daca echipajul de politie constata fapta, fac ei poze etc.

      Thumb up 0
  4. bun, deci stim teoria, dar o aplicam numai cand e in favoarea noastra, sau mai exact a sefului care ne plateste. cerem lege stricta cand parcheaza unul pe trotuar – foarte bine, corect si pertinent, legal. Dar cand o haita de batausi dau foc la pomi in pta victoriei, strica trotuarul, incearca sa intre n cladirea guvernului si ataca jandarmii ( da – filmuletele s clare – au sarit cu picioarele pe jandarmi) brusc, nu mai vrem lege, pentru ca sunt de partea noastra, sunt in asentiment cu cei ce ne platesc. de asta o ducem rau – pt ca jigodiile au voce publica, pentru ca ar vinde-o si pe ma-sa ca sa le merga lor bine

    Thumb up 3
    • Cine-a zis ca-i ok ce-au facut vandalii? Trebuiau izolati din timp si bagati la duba? Cate dosare penale sunt pe acest subiect? Erau doar 6, mai e vreunul pe rol? De ce jandarmeria nu-si face meseria pentru care sunt platiti – protectia populatiei civile prin izolarea, retinerea si pedepsirea recalcitrantilor. In loc de asta, ne gazeaza ca pe niste vite.

      Thumb up 0
    • Alo, domnu’, vedeți că ați greșit blogul. Ia mergeți dumneavoastră înapoi de unde ați emanat, recte (pun intended) jud. Teleorman.

      Thumb up 0
  5. la faza cu becali aparent e un lucru obisnuit. acum o luna si ceva, domnul Vanghelie a trecut tot pe la protocol si dupa a fost condus de o limuzina pana la scara avionului cu destinatia Londra, poate pentru achizitia unui nou ceas. banuiesc ca e o chestie legata de persoanele care au fost in puscarie, sunt mai sensibile si atunci trebuie sa primeasca tot felul de favoruri sa isi revina.

    Thumb up 6
  6. Eu cred ca visam frumos. Si asta n-ar fi o problema, dar facem asta de cel putin 100 de ani. Cand o sa intelegem, oare, ca in tara asta marlanismul si toparlania sunt litera de lege? Ca a fura, a te descurca, a face combinatii, a te da jmeker, a fi al cuiva, a avea spate s.a.m.d. sunt virtuti ravnite de cei mai multi “fraieri”? Numai faptul ca am fost gazati in 10 august ar trebui sa ne spuna clar ca ar cam trebui sa ne trezim din visare …

    Thumb up 2
  7. Mihai Bendeac are o asemenea observatie.
    https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/scrisoarea-lui-mihai-bendeac-care-devenit-virala-pe-internet-1476738
    Acelasi tip de oameni. Trist dar au existat din totdeauna si dar datorita educatiei de acasa , nu au iesit ei in fata. Acum nu mai exista educatie acasa ca parintii sunt de mult plecati instrainatate sa ii intretina.

    Thumb up 1
  8. Sa va spun eu… am parcat aiurea intr-o zi blocand accesul pietonilor pe un trotuar. Cand am revenit la masina era un politist de la locala care se pregatea sa-mi scrie proces verbal. A inceput sa isi ceara scuze pentru ca trebuie sa imi dea amenda, el ajungand la fata locului pentru ca cineva facuse plangere la 112, indicand masina mea si inca una mai incolo. Eu nu am comentat nimic, am acceptat ca am gresit, politistul a scris procesul verbal si in timp ce eu semnam de confirmare el isi tot cerea scuze pentru ca trebuie sa-mi dea amenda… spunand chiar la un moment dat ca daca el ar fi vazut cu ochii lui pozitia masinii mele nu mi-ar fi facut nimic dar acum trebuia sa o faca pentru ca i-a spus 112 s-o faca. Asa se aplica legea!

    Thumb up 5
    • Tare mi-e că a zis așa doar ca să nu se complice în caz că voiai să faci scandal. Nu văd cum problema asta e de 112 și mai ales cum 112 poate să îi ordone ceva când ei sunt puși acolo doar pentru a prelua și distribui apeluri.

      Thumb up 0
    • Pentru Eficienta Sanctiunilor acestea ar trebui corelate cu nivelul de Indisciplina, nu cu salariul minim pe economie. Deoarece cu salariul minim pe o economie slaba se circula cu mijloacele de transport in comun, nu cu turisme de import, fie acelea si la mana a doua pentru lumea a treia.

      Thumb up 0
  9. “Vedeți? Un cocalar care a atins nivelul de cocalar cu limuzină albă a închis, de capul lui, circulația în siguranță a pietonilor pe trotuar, pentru că așa vrea mușchiul lui de gherțoi cocalar.”

    Nu este deloc o raritate, exista o gramada de strazi in buricul targului in care ambele trotuare sunt ocupate total (adica 100%) de autoturisme parcate, iar pietonii n-au decat sa circule pe strada si asta zilnic la orice ora, mai ales in zonele cu blocuri multe. Am vazut chiar si o scena in care o doamna a fost foarte aproape de a primi o corectie fiindca il criticase pe un individ care parcase pe trotuar. Politia aflata la cativa metri mai incolo s-a prefacut ca nu vede. Noroc ca mai exista spirit civic (adica trecatori care nu raman impasibili) si nu s-a ajuns la violente fizice.

    Iar legat de asta:

    “Nu există vreun aeroport civilizat în lumea asta unde să poți face scandal cu urlete, înjurături, îmbrânceli și șuturi fără să fii interpelat de personalul de securitate. Aeroporturile sunt locuri în care nimeni cu capul pe umeri nu vrea să provoace incidente – iar, dacă, se găsește, totuși, vreun imprudent, acesta află pe pielea lui și pe timpul său ce înseamnă să nu respecți regulile într-un astfel de spațiu.”

    Am citit mai demult o stire legata de o intamplare petrecuta pe nu stiu ce aeroport international in care doi indivizi simulasera o astfel de cearta care degenera in violente fizice tocmai ca sa atraga atentia personalului spre ei si complicele care avea anumite substante ilegale asupra lui sa treaca fara probleme. Din pacate nu le-a mers si au fost prinsi. Deci exista si astfel de gesturi voite care urmaresc un scop.

    Thumb up 0
  10. Nea JiJi nu e vinovat :) Slujitorul dreptatii si adevarului. e atacat de draci in locuri publice pt ca vor sa il desparta de calea credintei .Probabil paza aeroportului nu are competenta in cele sfinte si au telefonat unui preot care l-a linistit si i-a stabilit pedeapsa bisericeasca metanii , post ,etc :)))

    Thumb up 2
  11. Vlad, zilnic in drum spre birou trec pe la Unirea (pe langa Mitropolie) iar Str. Bibescu Voda a fost acum ceva timp (2 luni) reasfaltata si binenteles nu s-au mai refacut marcajele inclusiv la trecerea de pietoni. Si ghici cum s-a facut parcare pe trecerea de pietoni sub ochii politiei aproape zilnic prezenta in intersectie punand in pericol pietonii care trebuie sa se strecoare printre masini ca sa poata traversa.
    Iar eu de cate ori ii vad ii interpelez si le arat cum se parcheaza sub ochii lor. Iar raspunsul este halucinant: de la “a parcat inainte sa venim noi” la “nu avem ce sa facem noi” sau “pai unde sa parcheze” sau “ce sa faca si ei daca nu sunt marcajele trase”.

    Iar eu voi continua sa ii intreb every fkin day pana or sa se sature de mine.
    Insa ce vreau sa arat este ca desi exemplul meu este unul putin important, este elocventa lipsa aplicarii legii in Romania. De la faptul ca dupa ce s-a asfaltat nu se aplica marcajele imediat si pana la nepasarea organelor de politie care nu sunt in stare/nu vor sa aplice legea (buna/proasta) corespunzator.

    Si asta este o consecinta a coruptiei care a acaparat administratia si sistemul la toate nivelurile. Gherztoi sunt peste tot, insa societatea si respectarea legilor ii fac sa fie muult mai putin vizibili pentru ca foarte putini au tupeul sa faca astfel de gesturi. La noi sunt din ce in ce mai multi…

    Thumb up 4
  12. “Nu există vreun aeroport civilizat în lumea asta unde să poți face scandal cu urlete, înjurături, îmbrânceli și șuturi fără să fii interpelat de personalul de securitate. ”

    Nu e chiar asa: https://www.cbsnews.com/news/booba-kaaris-fight-french-rap-stars-entourages-brawl-delays-flights-at-orly-airport-in-paris-today-2018-08-01/

    Thumb up 0
  13. Sunteti naiv cand spuneti ca doar ghertoii parcheaza asa, stiu oameni absolut decenti, facultate, job la multinationala, vacante in vest, dar in trafic se comporta exact ca ghertoii: depasesc coloana, zboara cu 80-90 prin localitate, parcheaza blocand trotuarul (scuza perfecta fiind ca mai erau si altii).

    Si apropo de “mare evadare” care se pregateste si lozincile gen “nu vrem sa fim o natie de hoti”. Eu cred ca suntem deja o natie de hoti, doar ca multi sunt doar la stadiul de gainari. Stati intr-o coloana 10 minute si numarati cate masini depasesc coloana si se baga in fata: toti oamenii aia sunt niste hoti! Fura din timpul celorlalti, pentru ca… pot! Se considera mai presus de restul fraierilor care stau in coloana, ei se grabesc, au tot timpul vreo urgenta daca ii intrebi, ba chiar unii sustin ca fluidizeaza circulatia (?!).

    Thumb up 6
  14. Nu. Schimbarea porneste de la noi. Eu puteam suna la politia locala. Ar fi venit. Dar peste o ora, “ca suntem la alta interventie”. Si ar fi trebuit sa le arat o poza, ca nu i-am chemat degeaba. Si ar fi dat din umeri, ca masina e pe firma sau din alt judet. Si poate ca eu puteam folosi ora aia mai bine, de mai multe ori pe zi, si n-as fi fost obosit si certat si de nevasta ca ma ocup de nimicuri. Sau poate ca as fi sunat la 112 si asuma ca “ocup linia pentru alte cazuri mai urgente”, dar macar aia nu s-ar fi putut face ca nu vad, ca orice apel are o fisa. Revenind, daca pe masa politiei s-ar fi strans mai multe astfel de reclamatii, poate ca cineva, candva, ar fi avut argumente sa angajeze mai multi politisti. Sau n-ar mai fi putut ignora usor problema, ca ar fi avut mai multi scheleti in dulap. Cine stie…

    Thumb up 2
    • Da, aveti dreptate! Cetatenii Cumsecade trebuie sa ia Atitudine si sa sesizeze Politia la 112 pt. toate incalcarile de Legi si Regulamente, ca sa le dea mai mult de lucru doamnelor, domnisoarelor si domnilor Agenti, Sefi de agenti, Comandanti, Sefi de comandanti, Primari, Consilieri de primari, Secretari de Stat, Deputati, Senatori, Ministrii, Vice si Prim Ministrii, Presedinti de Republica, ale caror Realizari profesionale nu sunt Cum Se Cade la nivelul Uniunii Europene.

      Thumb up 0
  15. ai sunat la politie?

    Thumb up 1
  16. Eu am trecut fix peste capota masinii.Faceti si voi la fel! Nu are ce sa va faca!

    Thumb up 2
  17. #42

    Ai perfecta dreptate, Romania este cuprinsă de spiritul de gheolban, sper sa ajung să trăiesc în normalitate.

    Thumb up 0
  18. Până nu vom da tare cu fundu’ de pământ, vor fi doar peticeli. Un pact pe educație este esențial, un pact pe legile electorale și de finanțare a partidelor apoi. Și, nu în ultimul rând, control civil/parlamentar efectiv pe serviciile secrete. Părerea mea este că se vor implementa tot cu sprijin extern, cu toate teoriile conspiraționiste aferente.

    Thumb up 0
  19. Salut,
    am avut ocazia sacstau langa masa ta la o chiarhana vestita intre 23 August si Olimp .
    Erai cu Zahiu si inca un baiat .
    Ma frapat faptul ca din painea ramasa ai hranit vrabiutele la fantana din mijlocul locatiei.
    Asta spune multe despre un om .
    Din pacate comunismul a lasat o amprenta grea asupre generatiilor si prea putini au curajul sa mai spuna ceva contra regimului PSD sau contra ghertoilor pentru ca este repede marginalizat .
    Atata timp cat un smecher intra in politica nemultumit de guvernarea PSD ca apoi consilier al opozitiei fiind sa ajunga sa faca afaceri cu primaria condusa de un PSDist spune totul ! Consilirul este Horhocea UNPR care crin Agetur firma sa a vandut bilete de avion la Primaria Focsani condusa de Misaila PSD in valoate de 9000 de roni . Nasul sau de cununie Iorga fiind vice primar UNPR .
    DECI ?

    Thumb up 0
    • Mulțumesc pentru apreciere :)

      Nu știu ce să spun despre cazul pe care mi-l relatezi. E plin de corupți în țara asta, oameni care ne mint când ne cer votul că vor administra corect, în interesul nostru, banii pe care-i plătim ca taxe și impozite, după care ne fură. De aceea trebuie înăsprită legislația anticorupție și trebuie începută educația, promovarea principiilor etice, a corectitudinii, încă de la vârste mici și pe tot parcursul școlii. Știu că sună cam idealist, dar așa se face – etica muncii, etica respectului față de ceilalți membri ai comunității se învață și se exersează, că nu ne naștem cu ele.

  20. Vlad, tu nu stii ca in satul lu’ Pandele, Miliția e sora cu ciobănașii? ;)
    Mai mult, in Romania, totu-i un mare paradox: cum kkt sa te oblige sa cureți zăpada din fata ogradei, dar sa nu te lase sa-ti lași boii pe acel trotuar? Care va sa zică, e trotuarul tau dar nu prea e al tau :|

    Thumb up 0
  21. Ghertoiul ramane ghertoi atat in aeroport cat si in biserica. Indiferent ca conduce un mertan’ alb sau un maybach’ negru. Sunt o specie aparte, superioara societatii, cu aspiratii mai inalte decat catedrala neamului.

    Thumb up 0
  22. Din pacate sunt multe cazuri de genul acesta.

    Thumb up 0
  23. Oameni buni. Si incidentul cu becali si parcarea aia ilegala sunt fapte penale, respectiv incalcarea regulamentului rutier si poate local, care se sanctioneaza! Nu trebuie noi sa ne implicam, sa facem dreptate cu bata! NU INTELEG AUTORITATILE! Amenzile Politiei Rutiere dar si Politiei Locale, la TOTI COCALARII ASTIA, ar umple bugetele locale si centrale de bani! Ar fi astfel RÂURI de bani pentru spitale, scoli, autostrazi, salariile bugetarilor, etc.! NU INTELEG! O poza, un proces verbal, inregistrarea amenzii la Primarie sau ANAF, executarea lor cu celeritate si gata! Ce mare lucru? Nu ai contact cu COCALARUL, nu te injura, nu nimic! SA VA FEREASCA DUMNEZEU sa ajung primar sau prim-ministru, ca JAR mancati! Da sefii politisrtilor din aeroport ce pazesc? Anchetarea subordonatiilor, de ce nu au intervenit!? Sanctionarea pecuniara a acestora si a doua oara nu mai stau pe margine! Chiar si acum se poate incepe urmarirea penala la plangerea persoanei vatamate! Da cine-i BARBATUL!?

    Thumb up 3
  24. Acum cateva luni am parcat pe trotuar pe Barbu Vacarescu si am mers undeva spre hotel Caro. Am facut intr-adevar imprudenta de a bloca aproape complet trotuarul pentru ca mi s-a parut ca zona este extrem de pustie si nu trece nimeni pe acolo….in fine
    Am revenit la masina peste 3 ore si am gasit asa:
    – 2 portiere si o aripa zgariate din fata pana in spate.
    – o oglinda data peste cap.
    – stergatoarele ridicate in mod fortat (am masina unde nu se pot ridica oricum).

    Dupa nervii de rigoare si urarile de murit in chinuri pentru cel(sau cei) care au facut asta – la o adica puteau fi 3 persoane diferite, la rece, am realizat ca ma enervez degeaba. Asta a fost.

    Efectul final este insa ca de atunci sunt de o suta de ori mai atent unde si cum parchez, incerc sa nu blochez trotuare etc
    Cu ciuda de rigoare nu pot decat sa remarc ca la mine intamplarea a avut efectul unei amenzi.
    Si sincer ma gandesc sa aplic aceeasi corectie altor masini parcate aiurea. Chiar de astazi incepand!

    Thumb up 1
  25. Politia “pistoalelor cu apa de ploaie” este Chioara, Surda si lipsita de Potenta acordarii de Sanctiuni eficiente! In Republica Romania Autoritatile Statului nu mai sunt Eficiente de la ultima Dictatura. Cred ca singurele Institutii de Stat cu Autoritate sunt Armata si Biserica, deoarece in armata se Executa fara cracnire (Nedemocratic), iar in biserica se Crede fara cercetare (tot Nedemocratic). In rest Cetatenii se Descurca “Democratic”, in functie de Relatii, de Functii, de Buget si de…Obraz. Tot Inainte!

    Thumb up 0
  26. Chestia din filmulet ma enerveaza si pe mine, numa’ ca eu am luat atitudine. Se intampla sa merg pe(langa) trotuarul din spatele pietei Obor(ala de langa fabrica AVERSA). Ei, acest trotuar era plin de masini parcate la fal ca BMW-ul filmat de tine. Aveai loc pe trotuar doar sa treci in dunga. Si mergand agale, vad o femeie cu caruciorul pe linia de tramvai si cum e normal la noi, o claxonau cei pe care ii “incomoda” in trafic. Mi-a sarit mustarul si m-am dus langa piata, unde stiu ca stau cei de la locala si o freaca la rece. Le-am atras atentia ca daca nu dau amenzi absolut tuturor celor care au parcat pe acel trotuar o sa chem rutiera. S-au mobilizat si au dat vreo 30 de amenzi in 10 minute (cu poze, alea alea)…sareau proprietarii din piata ca mustele spre masini… Dar vaaaai, am stat si eu 5 minute sa fac piata, dar cum se poate domne.. Am stat langa ei pana s-a golit trotuarul sa nu cumva sa plece de-acolo.

    Marlania mai mare e ca piata aia are parcare subterana. O fi scumpa domne’ pentru magarii aia. Ma bucur ca acum s-a rezolvat cu zona aia de cand au deschis mall-ul ala

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.