Reportaj în absenţă de la vizita unui grup de bloggeri într-o fermă-model de cartofi

Pe la 5 dimineaţa Andreea a fost trezită de alarma telefonului. Dormise aproape două ore, ghemuită în scaunul maşinii ce-o ducea din Bucureşti spre Târgu Secuiesc. S-a întins cum a putut, s-a dezmeticit şi s-a apucat să-nveţe. Dis de dimineaţă avea de dat un test la ferma M&P Agro, undeva pe lângă comuna Dalnic din Covasna. Andreea nu voia deloc să rateze testul. Mai întâi, pentru că are un trecut care obligă: 12 premii întâi în 12 ani de şcoală generală şi liceu, serie urmată de bursa de merit din facultate. O asemenea tocilară are nevoie de mult mai mult decât o noapte de nesomn ca să se-mpiedice de un examen despre cartofi. De altfel, chiar această particularitate, faptul că testul era despre cultura cartofului şi industria chipsurilor trebuie s-o fi motivat suplimentar, deşi nu ştim cu exactitate, dar nu se poate să fi fost altfel, pentru că Andreea urma să-l reprezinte în concursul de la M&P Agro pe soţul ei, şeful echipei Knights of the Potato din Duelul Lay’s.

Adică pe Cabral cel avariat, şeful echipei galbene, care concurează cu echipa roşie, a lui Puya, pentru ultimul chips.

Andreea a ajuns la fermă pe la ora 7 dimineaţa, taman când ceilalţi membri ai echipei sale, Criserb, Alina & Răzvan coborau la micul dejun, împreună cu adversarii din echipa lui Puya, Chinezu, Andreea Stan şi Andrei Cismaru. La masă, proprietarul şi administratorul fermei, dl. Peter, i-a privit cu atenţie şi seriozitate – un grup de tineri cam gălăgioşi veniţi în casa lui, pregătiţi să se plimbe printre cartofii lui şi hotărâţi să scrie despre ferma lui model, unde cultivă aproape 500 de hectare în zona Dalnic-Cernat-Târgu Secuiesc, dintre care 70 de hectare doar cu cartofi pentru chipsuri Lay’s. Dl. Peter, un bărbat înalt, cu o anume masivitate, trecut de a doua vârstă, „cu riduri fine, de expresie, crescute frumos, îmbrăcat cu blugi şi o geacă de fâş, adică aşa, cu haine de tată, haine de om în toată firea, luate de o nevastă care-l ştie de 35 de ani şi ştie ce trebuie să poarte”, după cum îl descrie Alina. Nevasta dlui Peter, expansivă, se învârtea titirez pe lângă oaspeţi, pe care-i aşteptase cum se cuvine dimineaţa la ardeleni, cu o cafea şi un ştampăl de palincă, pe care l-au băut împreună, „ca să arate că au venit cu inima deschisă”.

La 9 s-au adunat pentru testul care urma să decidă cine-şi alegea primul tarlaua de pe care urmează să fie recoltaţi cartofii în acest concurs. Fiecare echipă a primit câte un clopoţel. Şi-au întins palmele deasupra lui şi au aşteptat întrebările.

La 9.30 echipa Andreei câştigase, „bineînţeles”. Andreea a ieşit să facă o relatare pentru un radio din Bucureşti iar restul concurenţilor s-au împachetat în salopete galbene, şi-au tras cizme înalte de cauciuc în picioare şi s-au îmbarcat în jeepuri pentru călătoria către parcelele ce le fuseseră repartizate. Plouase zdravăn în zilele de dinaintea sosirii concurenţilor şi a plouat neîntrerupt şi pe durata prezenţei lor la fermă, iar drumul de pământ către tarla se transformase într-o pistă de clisă lipicioasă. Au mers vreo 10 kilometri prin câmpul nesfârşit de cartofi. Cerul plumburiu deasupra, drumul roşcat închis înainte şi, de-a stânga şi de-a dreapta, nenumărate şiruri de-un verde crud, proaspăt.

Din cabinele jeepurilor s-au făcut fotografii. Vitejii care aleseseră să meargă în bena camionetelor, ca-n filme, au făcut o baie de nămol „ca la Techirghiol”.

Au coborât undeva în mijlocul lanurilor.

The Knights of the Potato şi-au ales primii tarlaua din „concursul fermierilor” – pe cea din stânga, şi nu chiar la întâmplare, ci, după cum spune acum Alina, „pentru că aşa ne-a zis dl Peter, că în stânga cresc cartofii mai mari”. Alina nu ştie dacă dl. Peter, proprietarul şi administratorul fermei, a vorbit serios sau a glumit, dar oricum trebuia să facă o alegere, şi îndemnul a fost suficient.

Apoi au chemat ploaia, într-un dans ad-hoc al paparudelor.

Faptul că băierele cerurilor se rupseseră deja de câteva zile n-a contat. Pentru cartofi trebuie să plouă mult primăvara, iar fermierii domnului Peter, de la M&P Agro, ştiu că orice ajutor în sensul ăsta e binevenit. Echipa Andreei a interpretat o versiune oarecum underground şi total irezistibilă a dansului fetelor de la Căpâlna, salutată cu şepcile pe inimi de membrii celeilalte echipe, care au răcnit şi ei, către nori şi sub ploaie, incantaţii fără prea mare sens. Efectul întregii reprezentaţii a fost cel scontat, în sensul că n-a existat nici un efect asupra ploii, care a continuat să cadă peste câmpul cartofi din jur, „cea mai ordonată şi nemţească fermă” văzută vreodată, aşa cum a descris-o mai târziu Criserb.

Toate fotografiile- Dragoş Asaftei.