Ideea anchetei din această seară de la Reporter Special a venit dintr-o ştire mică-micuţă scăpată pe o coloană de interior într-un ziar nu foarte influent. Aşa se-ntâmplă de obicei în echipa asta, avem tot soiul de curiozităţi inexplicabile. De exemplu, de ce o fi crescut brusc infracţionalitatea în România în primele 6 luni ale acestui an? Şi de ce o fi crescut atât de mult, cu aproape 30% comparativ cu anul trecut?
Cum se-ntâmplă tot de obicei, întrebările, discuţiile, nedumeririle şi insistenţele pornite din curiozitatea iniţială au adus mai multe răspunsuri, toate în jurul aceleiaşi constatări.
Au început să revină românii din străinătate.
Sigur că nouă ne-a atras atenţia o informaţie statistică, fie ea cu tentă negativă. Dar nu aceasta este singura consecinţă a întoarcerii „căpşunarilor” (nu le place să li se spună astfel şi au dreptate, nici măcar nu e adevărat decât pentru o mică parte a lor, dar aşa au intrat în conştiinţa publică). Am fi răuvoitori să credem că doar asta e.
Se întâmplă multe alte lucruri când mase de oameni se deplasează dintr-o ţară (sau mai multe) în alta. Apar subit mult mai multe cereri de înscriere a unor elevi la şcoli. Apar cu miile, în unele judeţe, ceea ce pune inspectoratele în dificultate – deodată, planurile de şcolarizare sunt date peste cap. Sau – unele companii de transport care au câştigat bine ani de zile descoperă că încep să le scadă cifrele de afaceri, pentru că sunt mai puţini „căpşunari” care pleacă la drum. Sau – târgurile pentru locuri de muncă în străinătate, la porţile cărora se făceau cozi disperate acum doi-trei ani, sunt acum pustii. Sau – ici, colo, se înmatriculează deodată noi firme, se deschid mici afaceri. Sau – creşte numărul repatrierilor de autoturisme, oameni care-şi mută maşinile la fiscul român în locul celui italian sau spaniol sau francez.
Poate credeţi că e amuzant să defineşti dimensiunile unui fenomen ca „revenirea căpşunarilor” prin date colaterale. Sună a investigaţie inteligentă şi isteaţă. E, într-adevăr, cam aşa, dar acest tip de săpătură încăpăţânată relevă, la rândul ei, o altă problemă majoră.
Statul român habar n-are ce se petrece. Şi dacă nu ştie, nici nu se poate pregăti pentru asta. Nu că dacă ar avea datele ar fi în stare să şi articuleze o reacţie. Statul român rămâne o maşinărie insensibilă la cele mai multe dintre problemele supuşilor săi. Dar poate că, stăpânind informaţia, ar avea o şansă în plus. Am avea noi o şansă în plus. Altfel vom avea o nouă categorie de cetăţeni: Români, străini în România.
Întoarcerea căpşunarilor ridică probleme dificile de reintegrare socială şi economică. În unele oraşe cresc chiriile şi sunt deodată mai mulţi şomeri. Unii elevi au probleme de adaptare după ce au făcut şcoală prin Italia sau Spania trei, patru ani la rând. Şi, evident, încep să scadă sumele uriaşe trimise lunar de românii din străinătate acasă. Asta, spun unii, va încetini creşterea economică. Alţii cred că aici e, de fapt, singura veste bună, pentru că toţi banii aceia, miliarde de euro, se duceau de fapt în consum (casă, maşină, plasmă, obiecte şi bunuri luate cu gândul de a epata vecinii şi atât).
Nu există un răspuns clar. Noi, la Reporter Special, semnalăm doar că a început şi că ar trebui ca Guvernul să fie preocupat de asta. În urmă cu 2 ani, tot Ioana Răduca, şi tot în urma unei discuţii pe marginea unei ştiri mici-micuţe, semnala fenomenul „Orfanilor cu părinţi” – nici atunci nu existau date şi nici vreo reacţie coerentă. Poate avem mai mult noroc de data asta.
Diseară, la Antena 3, de la 23.05 – şi duminică, în reluare, de la 14.05 (dacă nu ne taie Ştirile cu vreun breaking news). Autori – Ioana Răduca (România) şi Felix Damian (Spania), filmări de Tavi Dimitriu şi Adrian Calev, montaj de George Hohoiu şi Cristi Dimitriu.

7 comentarii Adaugă comentariu
Categoria Români, străini în România nu e nouă. E veche cât statul român. Care stat, apropo de subiectul pe care-l abordaţi voi la Reporter special, ar trebui să-şi inventeze un departament, intitulat EVENT. Bine ar fi să nu fie departament de stat, ci de activat. Şi să se ocupe nu, nu de luat cupa şi campionatul :), ci de făcut faţă onorabil evenimentelor surprinzătoare precum: iarna cu zăpezile, primăverile cu inundaţiile, autostrăzile, gropile, mişcările sindicale şi, de ce nu, transhumanţe de care vorbeai.
Este undeva online o colectie de inregistrari de Reporter special?
foarte interesant, foarte bine scris!
in legatura cu viteza de reactie a statului român: nu ma mira. au alte prioritati si alte „griji” anul acesta.
pe de alta parte, in afara de tarile scandinave ( o fi o chestie de mentalitate, de temperament, de capacitate de a gândi pragmatic?) nu prea reactioneaza la timp nici tarile europene avansate economic si cu o democratie mai solida. la cine ne uitam? anglia a ramas fara personal sanitar dupa o lipsa de reactie la privatizarea unor servicii medicale, franta a reactionat la fel de grabit la „maturizarea” copiilor emigrantilor marocani, germania – la fel, a ramas fara informaticieni, dintr-un lapsus in sistemul educatiei..samd.
o scuza au, una singura: le pasa.
românia nu are scuza asta.
Nu inteleg de ce s-au grabit sa vina, in loc sa mai astepte cateva luni si sa primeasca miile de euro de la Geoana… 🙂
Sa stii ca ar fi o idee sa le puneti undeva sus, pe net.
Multi dintre noi avem un program tampit si sta tata sa se uite la ele cand sunt programate. Si atunci ar fi convenabil sa le avem la dispozitie, sa ne uitam la ele cand putem noi, sofisticatii si ocupatii, spectatorii premium, nu cand vrea departamentul vostru de programe.
Si le puteti pune dupa o perioada de timp suficient de lunga (2 sapt, de ex) in asa fel incat sa nu va afecteze ratingul.
Shifted viewing, nu? Ca doar nu inventam noi acum roata…
Guvernul zice că nu e aşa. Că ei vor dar oamenii nu şi nu.
http://silvanuca.blogspot.com/2008/10/guvernul-romn-i-cheam-muncitorii-acas.html
Chiar…pe net nu apar? Ca eu nu prind canale româneşti 😀