România PSD a început deja

Răzvan Ștefănescu, românul cu plăcuțele de înmatriculare anti-PSD, a declarat marți seară la Realitatea că polițiștii nu i-au dat o copie după procesul verbal pe care l-au întocmit când i-au ridicat plăcuțele și i-au suspendat permisul.

Adică, nu doar că Poliția n-a putut invoca niciun articol de lege pentru acțiunea punitivă față de dl. Ștefănescu, dar a comis abuzul cu o anume premeditare, astfel încât victimei să-i fie mult mai greu să-l conteste.

După cum știu mii de români care au trecut deja prin această experiență, ca să poți contesta o măsură aplicată de Poliția Rutieră trebuie să te referi, în contestație, la procesul verbal pe care l-ai primit când ai fost sancționat. Fără acest document, procedura se împotmolește în nămolul birocrației răuvoitoare a statului român. Totul devine relativ și la cheremul unor funcționari care nu sunt obligați să-ți facă dreptate.

Ieri, dl. Ștefănescu s-a dus cu avocatul la Poliție în încercarea de a afla mai multe despre acțiunea statului român împotriva lui. El era hotărât să depună o serie de reclamații și să-și ceară măcar permisul înapoi, ca să poată circula, având în vedere că nu există nicio prevedere în Codul Rutier care să justifice reținerea permisului în situația lui.

Agentul principal de la poliție care a conversat cu el a ridicat din umeri și i-a spus să întrebe “la procuratură”. Cunoaștem ping-pongul ăsta. Fără un proces verbal, fără documente care să dovedească abuzul la care a fost supus, Răzvan Ștefănescu a fost îmbrâncit într-o țară a nimănui, în care domnește arbitrariul, unde instituțiile care sunt plătite de cetățeni ca să reprezinte și să apere cetățenii, slujesc de fapt stăpâni imorali și necinstiți.

Cu dezvăluirea că polițiștii nu i-au dat dlui Ștefănescu nici măcar o copie după procesul verbal, abuzul este complet, evident premeditat, grosolan, pur și dur, ca pe vremea lui Ceaușescu, a lui Dej și a lui Groza.

Înjuri partidul? Faci mișto de conducători? Răspândești zvonuri? Are grijă partidul să regreți asta, că partidul deține statul și poate să-ți facă ce vrea! Cui o să te plângi?

Poliția nu poate fi decât o instituție care aplică legea. Poliția își pierde sensul și rațiunea de a exista când acționează în afara ei. O echipă de poliție care confiscă bunurile unui cetățean și-i interzice dreptul la circulație în afara vreunei justificări legale, doar la ordinul șefului de la partid, se transformă într-o bandă de tâlhari înarmați care atacă cetățenii pe stradă.

Aceasta este România pe care ne-o pregătesc dl. Dragnea și complicii lui.

107 comentarii Adaugă comentariu

  1. Absolut corect, dar stiam asta de la inceputul lui 2017. PSD (partid totalitar prin genele sale) subjuga statul si institutiile lui in slujba catorva semianalfabeti si infractori – va suna cunoscut?. Asta este posibil si ptr. ca si bastinasul are vocatie de sclav, lingau, las sau cum mai vreti voi sa ii zicem … :(

    Comentariu apreciat Thumb up 58
  2. Polițiștii ăia care i-au dat jos plăcuțele au încălcat legea. Ștefănescu a spus că le va face plângere penală, sper să nimerească peste un judecător feroce care să-i lase fără serviciu dar cu o condamnare penală cu executare, ca să compenseze lipsa salariului cu mese la ore fixe

    Comentariu apreciat Thumb up 56
    • Daca au mai ramas judecatori neintimidati …

      Thumb up 0
    • Observ o nestiinta crasa a celor care comenteaza toata mizeria!
      Nu-i vb. ca nici capetele alea de creta din politie n-au actionat inteligent si si-au dovedit pe deplin neghiobia, dar sa spui ca “suedezul” a fost supus unui abuz e extrem de deplasat.
      Legea exista si se numeste “Legea privind prevenirea si combaterea pornografiei” nr 196/2003 actualizata in 2018! Deci exista lege, da?
      Primii vinovati sunt vamesii de la vama ce i-a permis respectivului accesul in Romania! Aia trebuie concediati pronto.
      Apoi seful Serviciului Circulatie pe tara, care a lasat abominatia aia sa circule pe sosele 13 zile.
      Apoi seful Autoritatii pt. drepturile copilului si adoptie, pt. ca a permis expunerea unui minor la mesaje pornografice, si inca in mod repetat!
      Toti cei enumerati mai sus ar trebui demisi azi si cercetati pt. neglijenta in serviciu!
      Cine a citit legea intelege ca dililaul ala e pasibil si de o amenda de 25.000 de lei.

      ps. pentru cimpanzeii care sustin in mod aberant ca MUIE nu e obscenitate, si ca inseamna gură,, ii indrum ca la intalnirea cu sotiile lor sa le sopteasca suav: Vino draga sa-ti dau o MUIȚA- adica o gurița, adica un pupic, nu??!

      Thumb up 0
    • Si in L 196/2003 zice ca se ridica permisul de conducere? Intreb serios, chiar nu stiu.

    • Nu stim sigur ca nu i s-a inmanat copia dupa procesul-verbal, asa cum nu suntem siguri ca i s-a luat permisul pt. folosirea ilegala a acelor placute personalizate. Poate a fost altceva, poate a trecu pe rosu, poate a calcat linia continua. Ca asa zice el, e una, ca eu nu-l cred, el fiind un penal( si normal ca pe penali nu-i crede nimeni, nu?), e alta!
      Oricum, sa fim optimisti si sa declaram la unison: In Justice we trust!
      N-are decat sa se duca in instanta sa-si probeze nevinovatia, zic!

      Thumb up 0
    • Pai politia nu a comunicat niciun motiv si nu a indicat niciun articol de lege. Singurul care spune ce s-a intamplat e omul asta.

      Deci nu exista lege pentru actiunea politiei, carevasazica e abuz, Zamfirel.

    • dragă postacule purtător de nick Zamfira: citește cu atenție legea privind combaterea pornografiei. Ai să vezi ceva interesant: copy paste din lege ”prin pornografie se intelege actele cu caracter obscen, precum si materialele care reproduc sau difuzeaza asemenea acte”. Deci dacă vreți puteți să faceți acte sexuale cu această nouă găselniță de la partid, pentru că pornografia se referă doar la acte sexuale, ori înjurătura suedezului nu va putea fi veci urmărită într-un video regizat de nemți, este o imposibilitate fizică ca PSD (partidul) să execute un felatio suedezului. Este o înjurătură, așa cum 99% din înjurături conțin conotații sexuale. Nu e pornografie :). Dacă ar fi cum zici tu atunci nenea ăla din parlament cu pozele cu sexul anal era ușor de tras în justiție pentru pornografie. Hai, mai căutați. Poate într-o săptămână două găsiți și motivul pentru care i-ați ridicat omului permisul și plăcuțele

      Thumb up 0
    • @-petreanu- nu ma intereaza declaratiile unui dezaxat, se va vedea in instanta care-i treaba!
      @johnny- te dai mai destept decat esti, legea 193 a fost revizuita in 2018(asa cum am prezentat) si citeste bine art. 2, alineat 2 , daca poti face efortul asta, binenteles! dezinformarea e usor de demontat cand ai mai multi neuroni decat gibonii care cred ca o obscenitate tine loc de indemn patriotic si mobilizator!

      Thumb up 0
    • Zamfira, numa’ insulte si injuraturi ai in cap.

      Legea invocata de tine nu se refera la cazul de față.

      Nu-i lege, e abuz. Pa.

    • puiule, pornografie înseamnă materiale care reproduc acte sexuale concrete, fizice, care să inducă privitorului plăcere sau stimulare sexuală, ori dacă spunmuie psd, fmmpsd, și mă rog, restul de 99% înjurături românești, garantat nu fac pornografie, pentru că nu există actele fizice absolut necesare ca să existe pornografie. Sunteți proști, mă, nu vă crede nimeni, ați dat-o de perete rău de tot cu suedezul ăsta :)))

      Thumb up 0
    • un nene parlamentar i-a spus lui Cosette Chichirău că a văzut poze în care ea făcea sex anal. E pornografie, sau e înjurătură? Merge să îl tragem în cremenal pe parlamentarul ăla pentru pornografie, riscă parlamentarul ăla o amendă de 25k lei? Dacă nu ar merita, atunci de ce mai vorbim de o plăcuță cu muiepsd?

      Thumb up 0
    • @Johnny: Zamfira si Ganezu sunt niste troli pesedisti abjecti. Ca orice troli incearca sa starneasca rahatul sa lungeasca orice conversatie. Logica si bunul simt sunt ZERO pt astia, ei se hranesc cu timpul pierdut si comentariile celor care cad in plasa. Asa ca orice raspuns pt astfel de javre e inutil. Bo$$-ul blogului ii lasa doar ca sa vedem noi astia ‘normalii’ ce fel de ticalosi mai exista pe lumea asta. Cumva ca la zoo, cand casti gura la Komodo dragon de ex si te minunezi ca exista asa ceva.

      Thumb up 0
    • Zamfira as fi politicos daca te-as ruga sa consulti DEX-ul limbi romane sa vezi definitia cuvantului muie ??? MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.

      sursa: DLR (1913-2010) adăugată de cata
      Asta asa pentru cultura ta generala

      Thumb up 0
    • Să-i spună cineva oligofrenului că în instanţă nevinovăţia se prezumă, vinovăţia trebuie probată.

      Thumb up 0
  3. Vlad, duamna Firea se află pe lista de complici a lui Dragnea?

    Thumb up 13
  4. Sunt curios cum proceda politia germana daca acest domn intra in germania cu o placuta cu un cuvant obscen in germana. Placa anti-psd este cea din belgia cu jos psd, aici vorbim de o injuratura neaosa a unui tirist roman.

    Comentariu apreciat Thumb up 69
    • e vorba despre lege, nu despre germania

    • Conform DEX : “MUIE” sf [At: BL II, 174 / V: mâie, moi s / Pl: (rar) mui / E: rrm mui] (Arg) 1 Gură. 2 (Îe) A duce cu ~ia A face promisiuni înșelătoare Si: a amăgi, a înșela. 3 (Îae) A duce cu vorba. 4-5 (D. bărbați; îe) A da ~ (A invita o femeie să practice sau) a practica sexul oral. 6 (Șîe a da ~) Invitație la sex oral adresată unei persoane indiferent de sex, cu intenția de a jigni, de a înjosi. 7 Gest făcut prin ridicarea degetului cel mai lung de la mână și strângerea celorlalte patru, eventual orientându-l în direcția gurii, cu semnificația de muie (4-6). 8-9 (Rar; îe) A da ~ la statuie A sfida (lumea în general sau) simbolurile ei consacrate.

      sursa: MDA2 (2010) adăugată de raduborza acțiuni
      MÚIE s. v. gură.

      Doar 2 din cele 26 de definitii din DEX.

      Lasa-ti-o cu obscenitatile.
      Politia a gresit. Sa vedem cine raspunde (penal sau cu functia) si cine plateste pagubele (din pacate …statul roman -> tot din banii omului de rand).

      Thumb up 0
    • Aș vrea să văd un singur polițist german care încalcă legea pentru că a primit ordin de la SPD.. Te umflă râsul numai când îți imaginezi asa aberație.. Ganezule, nu ți-ai ales bine nickul, Africa este la ani lumină față de tine, trebuia să îți spui simplu “pesedistul”. P.S. MuiePSD

      Thumb up 0
    • Bastinasule, fii convins ca in Germania se respecta legea si Constitutia tarii nu se inventeaza motive ridicole si nu se abuzeaza cetatenii ilegal… Acolo nu faci glume cu cetatenii fara sa platesti scump!
      Poftim in USA:
      http://www.redspark.nu/wp-content/uploads/2016/11/election_trump4-800×445.jpg
      https://i.ytimg.com/vi/uCdF8FddtgM/maxresdefault.jpg

      Thumb up 0
    • Si eu sunt curios ce ar fi patit Dragnea, Toader si toata sleata lor de penali in Germania. Sunt foarte curios.

      Thumb up 0
    • Să presupunem că un poliţist vedea un automobil cu codul de înmatriculare “FICKMERKEL”, sau “ARSCHCDU”, sau “ANGELABLASEN”
      1. Poliţistul ar fi verificat actele maşinii
      2. Constatând legalitatea plăcuţelor de înmatriculare străine, i-ar fi înmânat proprietarului maşinii o înştiinţare că înmatricularea sa contravine bunelor moravuri, cu un termen de expirare a codurilor de înmatriculare de 24 ore.
      Atât.
      Nu ridicat şi dus la secţie cu tot cu copil de 8 ani, nu confiscat permis.
      Voi, ăştia ca d-ta, vă hrăniţi cu legenda că lumea civilizată este ca lumea voastră, doar cu mai mulţi bani. Nu. nu este. Vă despart lumi.

      Thumb up 0
    • daca va uitati cu atentie, pe placuta aia e un singur cuvant: MUIEPSD. daca asta e obscen, atunci STIPULA, CIUFUT, BROSCOI, cum sunt?
      in locul lu’ suedezu’, daca nu as fi primit proces verbal de la militieni, as fi dat permisul ca pierdut sau furat.

      Thumb up 0
  5. Ti se face greata de tara asta….. mesajul i.a atins la maxim, iar singurul mod in care au stiut sa raspunda a fost acesta. Pentru ca ii caracterizeaza. Aceasta este starea de fapt a Politiei Romane. Nu cred ca a fost vreodata altfel.

    Comentariu apreciat Thumb up 25
  6. Codul rutier e asemanator peste tot in europa, nicaieri nu sunt permise cuvinte obsecene pe placutele de inmatriculare, de altfel autoritatile suedeze au retras imediat placutele in momentul in care au aflat ce semnificatie au acele litere in limba romana.

    Comentariu apreciat Thumb up 81
    • Băi, ai fi în stare să justifici orice mizerie dacă e a stăpânilor tăi, nu? Nu ți-e un pic rușine? Aici nu e vorba despre obscenitate, ci despre lege și abuz. Dacă nu e lege, e abuz. Hai pa.

    • nu e vorba despre asta. despre tot firul actiunii. Puteau sa raspunda de la inceput civilizat si coerent, nu sa raspunda la comenzi politice. Si sa invoce acest motiv de bun simt. Au comis un abuz.

      Thumb up 0
    • Ganezu sau Bastinasu de serviciu… vrea sa explice ce nu poate explica toata politia romana! Ce simpatici sunt postacii pesedezi… :D

      Thumb up 0
    • Domnu’ ganezu, oare n-ar fi mai bine sa te duci putin in Ghana, sa le predai acolo ceva democrație?
      PS îmi puteți spune și mie dacă postacii sunt plătiți bine? Eu lucrez la privat și nu mi-a mărit salariul, că nu am avut pile sa mă angajez in administrație

      Thumb up 0
    • Deci erau pasi legali care puteau fi luati pentru a se rezolva situatia: comunicare cu politia din Suedia, retragerea numerelor astea si inlocuirea cu cele vechi. Dar nu s-a procedat asa… s-au dus si l-au inhatat de pe strada.

      Thumb up 0
    • Ganezule, ai cam gresit locatia.. ăia cu ecou in cutia craniană se intalnesc pe alte bloguri.. incearca pe cel al lui Mircea Badea si compania..

      Thumb up 0
    • Chiar si asa, sa zicem ca judecam obscenitatea, nu legalitatea. Este obligatoriu, cand pleci cu masina ta intr-o tara straina, in Europa sau oriunde, sa verifici intai prin DEX-urile tuturor tarilor prin care treci ca nu cumva combinatia ta de litere sa nu insemne ceva obscen in tarile respective? Pe bune? Sau agentiile de turism nu mai au voie sa organizeze sejurui in Pula, Croatia? Cuce drept au retras autoritatile suedeze placutele, perfect legale pana in acel moment?

      Thumb up 0
  7. Uitati-l pe bastinasul de serviciu cum isi da singur likeuri cu VPNul ! :D

    Comentariu apreciat Thumb up 25
  8. După cum ziceam cu ceva vreme in urma: sa va fie frica daca Dragnea nu pica… Parafrazând lozinca din 89 “nu va fie frica, Ceaușescu pica”.
    Adevărul este că putem fi îngrijorați pentru că parcă toată lumea a inebunit. USA cu Trump președinte, Polonia către dictatura, Rusia cu Putin deja este acolo.

    Thumb up 5
  9. facand un pic haz de necaz, avem si noua intamplate de la pasapoarte https://www.timesnewroman.ro/politic/turistului-italian-livio-sugio-i-a-fost-retinut-pasaportul-pe-otopeni-pe-motiv-ca-nu-respecta-conventia-de-la-viena :))

    Oricum, e deja trist si tragic ce se intampla la noi. Politia, jandarmeria, politicienii nici nu se mai ascund cand fac niste abuzuri sau ilegalitati. Totul e pe fata, fara rusine si cu increderea ca nimeni nu le mai poate face nimic

    Thumb up 7
  10. Pai atunci si Croatia sa schimbe numele unui oras : PULA ,pentru ca inseamna ceva obscen in limba romana

    Thumb up 13
  11. Cu toate ca protestul lui Razvan Stefanescu este amuzant, totusi el este suburban si ar trebui condamnat.
    Pe de alta parte suspendarea placutelor si a permisului de conducere nu face decat sa demonstreze servilismul functionarului public roman in fata atotputernicului stapan politic.

    Offtopic
    Am fost sa platesc astazi CASS la dividendele pe care le-am incasat. A trebuit sa trec pe la 3 ghisee si un inspector fiscal. Primul lucru care m-a facut sa explodez a fost cand la primul ghiseu, de unde trebuia sa iau un fel de document de incasare, tipul m-a intrebat pentru ce este plata si ce cod are (plata). I-am dat Declaratia de Impunere (primita de la ANAF prin Spatiul Virtual Privat). Omul s-a prefacut ca citeste, mi-a dat-o inapoi si m-a intrebat ce platesc si care este codul platii (care este un cod intern al ANAF!!!). Noroc cu nevasta-mea care m-a potolit inainte de a fi prea tarziu. A trebuit sa merg la un inspector fiscal care sa-mi spuna care este codul platii si apoi sa-l transmit mai departe maimutei de la ghiseu!
    Dupa primul ghiseu, am mers la al doilea unde mi s-a facut o chitanta si dupa aceea am fost la al treilea unde am facut plata (mare minune, au acceptat plata cu cardul)!!!. Partea iritanta este ca documentul eliberat la ghiseul 1 a fost oprit la ghiseul 2, iar eu nu am fost decat un curier pentru acest document intern, care mie nu mi-a folosit la nimic.
    In sfarsit, oamenii se plangeau ca nu sunt suficienti angajati care sa faca fata la munca. Normal, in conditiile in care eram singurii acolo (ANAF Buftea) si a fost nevoie de 4 persoane care sa-mi ia banii!
    Poate dl. Misa se gandeste cum sa eficientizeze procesul, asta cand face o scurta pauza din activitatea de a-i lua banii lui Iohannis pe casa din Sibiu.

    Comentariu apreciat Thumb up 16
    • Exact asa am patit si eu la Anaf Sect 6 – 3 ghisee pt o plata… Marea masa a angajatilor de la stat sunt pile ce s-au tot adunat unii peste altii, guvernare dupa guvernare si in principiu acestia sunt cu studii aproximative pe la Spiru Haret &co. Sa vezi ce inghesuiala este la ,,admiterea”de la Spitu haret – numai duamne de peste 50 ani, provincie (TR, OT, AG,MH, CT, etc), cu siguranta cu pile la PSD care le cere ceva hartii ca se le angajeze in functii de conducere cu diploma de absolvire studii superioare pt spor la salariu. O tara complet varza !

      Thumb up 0
  12. Sa zicem ca infiintez un sediu PSD in Pula, Croatia. Si conduc o masina de partid cu un autocolant care zice “Pula PSD” (un fel de “PSD Bucuresti”). Tot ilegal/jgnitor e considerat ?

    Comentariu apreciat Thumb up 15
  13. #48

    Treaba se rezolva mai elegant si mai discret doar daca vorbeau cu politia suedeza sa-i anuleze numerele de cand a intrat in tara ca fiind ofensatoare. Apoi ii dadeau 24 ore sa si le scoata si circula cu o dovada pana pleca. Nu il sicanezi in trafic il opresti si-l verifici de 30 de ori il anchetezi cu copil cu tot ca pe teroristi etc. Bine ca nu l-a pus pe burta sau sa-l lege in trafic ca pe Bica. Imaginatia omului mereu va precede legislatia si noi n-aveam lege pentru asa ceva. Asa a iesit bulibaseala romaneasca cu conferinte de presa aiurea cu balbe cu penibil si burtiere cu mui pe galben 10 zile. Acelasi lucru si pentru tabara antiPSD care incearca sa ne explice ca muie nu-i nimic rusinos sau peiorativ si o da cu semantica cu etimologia cu mumbo-jumbo. Haidi bre, mai aveti d-astea? Chiar ne credeti pelicani? Uite asa ne stricam. Jos palaria pentru suedezi care au jucat corect si rapid in situatia asta, ca de-aia sunt unde sunt.

    Comentariu apreciat Thumb up 24
    • #49

      Apropo, reclama mai tare la A5 ca asta nu exista :D Super-masina!

      Thumb up 0
    • Sper ca Fat Frumos e mai vertical decat calu :) Pt ca asta nu e ok deloc: “suedezi care au jucat corect si rapid in situatia asta”. N-au actionat deloc corect, de ce sa le faca jocul kktilor pesedisti? Si cum explici la nivel diplomatic ce e aia MUIEPSD? Plus, prin chestia asta Suedia nu si-a servit platitorul de taxe. Deci omul a platit pt placute totul ok, acum statul suedez ii face probleme doar pt ca javrele psd is deranjate?

      Thumb up 0
  14. iar suntem divizati de actiunile PSD-M..E, iar politia a terminat cu toate an-urile si nu are altceva de facut decat sa intre in politica. pacat…partea buna este ca am vazut f multi politisti revoltati de aceasta decizie

    Thumb up 1
  15. #52

    Copia putea fi “de pe”, nu “după”.

    Thumb up 0
  16. Stimate Vlad Petreanu, dacă ți se pare ok ca in jeg să umble cu acele numere, dacă nu te ofensează treaba asta, ok. Muie Vlad Petreanu, muie mamei tale, muie copiilor tăi și nevestei tale. Te simți ofensat? Ți se pare ok să afișăm acest mesaj prin capitală, fără să fie luate măsuri? Hai să vedem, lași acest mesaj pe blog?

    Comentariu apreciat Thumb up 32
    • Nu e vorba despre obscenitate, ci despre lege. Daca politia actioneaza in afara legii, atunci nu e politie, ci o banda de talhari.

    • Ok, ai înjurat .. Ți se pare ok să vină acum poliția să îți ridice permisul? :))) proști sunteți, mă

      Thumb up 0
    • Ba da’ prosti mai sunteti la PSD-ul ala
      Omul spune clar ca discutam de ilegalitatile comise pe banda rulanta de politie (care putea de la inceput sa-i puna in vedere omului ca in Romania nu poate sa circule cu acele placute si trebuie sa le schimbe, fara sa-i ia pur si simplu permisul si sa nu-i dea dovada ca sa nu poata contesta masura) si voi o tineti langa cu obscenitatile. Vai ce domnisoare de pension sunteti pe la PSD. Tot unul si unul. Probabil nu i-ai auzit vorbind pe unii din vajnicii parlamentari PSD.

      Thumb up 0
    • kknut:

      MUIE PSD!

      PSD =ciuma rosie!!!

      PSD-ALDE-UDMR=organizatii anti-democratice, trebuie scoase urgent in afara legii!!

      Thumb up 0
    • Da” ce ma baiatule PSDul e ma-ta sau ma-ta mare, de faci asemenea comparatii!?

      Thumb up 0
  17. Copie DE PE permis, nu DUPA ;)

    Thumb up 0
  18. Acum pe bune… Si Catavencii au plecat steagu! Doru Bucsu si Patrik au intrat in tagma jefuitorilor. Putini au mai ramas in picioare si nu suntem la jumatatea drumului inca. Parca nici Guran nu se simte prea bine, da el mereu a parut putin cam derutat.

    Thumb up 2
  19. Nu cred ca mai este nimic de spus,sper sa iti recapete permisul si sa anuleze dosarul penal,si sa isi ceara scuze Politia Romana.

    Thumb up 0
    • Scuze?? Asta ar repara totul? Sa răspundă personal pentru abuz, sa piardă slujba, sa plătească daune, sa vada toți cercopitecii din politie ce se întâmplă cind ei nu respectă legea.

      Thumb up 0
  20. Buna ziua,

    Foarte bun articolul, pentru cine vrea cu adevarat sa il inteleaga;
    Dar din povestea asta cu cu politicul, pe multi dintre cetatenii Romaniei i-ar interesa: cum scapam de aceste partide care distrug aceasta tara?

    Thumb up 1
  21. te cam trec fiorii reci pe spate, maiales cand coroborezicu ce declara ciordache acum un an “am castigat alegerile. Putem sa instituim si dictatura daca consideram necesar” si acum cateva luni ” ca in rugby, protejam mingea” . Adica puterea, cu orice cost, cu orice risc. Mda… nu cred ca o sa fie alegeri libere in viitor.

    Thumb up 5
  22. Un tânăr jurist din Iași i-a adresat o petiție comisarului-șef al Poliției Române în care argumentează de ce polițiștii care au deschis un dosar penal împotriva lui Răzvan Ștefănescu, proprietarul mașinii cu numere anti- PSD.

    1. În cadrul UE, libera circulație este un drept fundamental ce nu poate fi îngrădit.

    2. Vă rog să accesați site-ul Agenției de transport din Suedia – „Transportstyrelsen”, al cărei site oficial este http://www.transportstyrelsen.se
    La ramura https://www.transportstyrelsen.se/sv/vagtrafik/Fordon/Om-registreringsskylt/Allmant-om-personlig-skylt/Regler-for-att-aga-en-personlig-skylt/ se menționează că alte țări nu au același sistem cu numere preferențiale și se recomandă de a fi utilizate numerele normale în afara granițelor suedeze. Nu se menționează nicio interdicție, se face doar o recomandare. Tot aici, Agenția de transport suedeză face referire că atunci când conducătorul auto decide să folosească numerele preferențiale în afara statului suedez, trebuie să se asigure că are în mașină și numerele normale, cât și marcajul în certificatul de înregistrare al autoturismului potrivit căruia titularul are numere preferențiale. Răzvan Ștefănescu și-a îndeplinit ambele obligații.

    3. Pentru deplina legalitate a circulației pe teritoriul României a vehiculelor înmatriculate în străinătate, trebuie respectate cerințele art. 82 alin. 2 din OUG 195/2002. În acest sens, sunt aplicabile normele juridice ale Convenției de la Viena de la 8 noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980. În cadrul acestei Convenții, atât Suedia, cât și România sunt state semnatare.

    4. Referitor la punctul „3”, Convenția de la Viena din 1968 a fost revizuită în anul 2016 printr-un amendament la paragraful 1 ale anexei 2, depus de către guvernul belgian în anul 2014, prin care se creează posibilitatea ca numărul de înmatriculare să fie compus numai din litere.

    5. Convenția de la Viena din 1968 se aplică în integralitate, așa cum a fost revizuită în anul 2016. România nu a formulat în termenul legal de 12 luni „rezerve” și nici nu a întreprins acțiunea de a informa celelalte state-cosemnatare că nu își asumă aplicarea în dreptul intern a amendamentului depus de către guvernul belgian în anul 2014.

    6. Potrivit art. 11 din Constituția României, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Pe de altă parte, Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor stipulează că orice tratat leagă părțile și trebuie executat de către acestea cu bună-credință.

    7. Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor prevede că “o parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat”.

    8. Luând în considerare că Suedia a integrat un sistem cu numere de înmatriculare preferențiale formate numai din litere, înseamnă o respectare deplină a normelor juridice ale Convenției de la Viena din 1968. Așadar, autoturismele cu numere preferențiale formate numai din litere înmatriculate în străinătate au drept de liberă circulație inclusiv în România.

    9. Dacă Răzvan Ștefănescu ar fi comis o ilegalitate privind numerele de înmatriculare, încă de la Vama Nădlac nu i s-ar fi permis intrarea pe teritoriul României.

    10. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 334 alin. 4 Cod penal întrucât Răzvan Ștefănescu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la punctul „2”. Pe de altă parte, având în vedere că infracțiunea prev. la art. 334 alin. 4 C. pen. este în strânsă legătură cu respectarea prevederilor Convenției de la Viena din 1968, utilizarea unui număr de înmatriculare preferențial din alt stat, format numai din litere, nu va crea posibilitatea de a se reține infracțiunea mai sus-menționată.

    11. În urma considerentelor anterioare, este imperios necesar să dispuneți în cel mai scurt timp clasarea dosarului penal, remiterea permisului de conducere și a plăcuțelor de înmatriculare numitului Răzvan Ștefănescu, fiind aplicabil art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p întrucât fapta penală nu există.”

    Thumb up 13
  23. CONCLUZIE – „Ca asa zice el, e una, ca eu nu-l cred, el fiind un penal ( si normal ca pe penali nu-i crede nimeni, nu? ), e alta ! „ . ghici ghicitoarea mea, cine zice mereu asa – „Nu stim sigur ca nu i s-a inmanat copia dupa procesul-verbal, asa cum nu suntem siguri ca i s-a luat permisul pt. folosirea ilegala a acelor placute personalizate. Poate a fost altceva, poate a trecu pe rosu, poate a calcat linia continua.N-are decat sa se duca in instanta sa-si probeze nevinovatia, zic !„ face parte din folclorul pelikanilor mari si pana la ultimul p$deu ! MWE si PLM circula bine-mersi pe sosele de ani de zile, cu DEROgare de la dex !

    Thumb up 0
  24. Zamfira, deplasata a fost mama ta, cand te.a conceput, pai PSD ti.a dat muie de cativa ani incoace si inca o sa iti mai dea si tu le iei apararea? De asta suntem unde suntem, sunteti o gasca de talhari care va aparati unii pe altii, chiar daca stiti ca tot ce faceti cu totii, este un abuz, pai lasa ca va meritati soarta, atunci o sa ma intorc eu in tara cand gunoaie ca voi vor disparea complet.

    Thumb up 1
  25. Zamfira esti mai deficienta si jenibila decat tot PSD-ul la un loc. Stai si cumperi mancare in sute de grame, salar de kkt probabil nu-ti permiti 3 zile in Sardegna si tot pesedista esti?

    Thumb up 1
  26. Ca mesajul este, cel putin, nepotrivit, insa in asentimentul majoritatii celor pe care-i stiu, stie toata lumea. Daca se dorea indreptarea acestei situatii, militienii ar fi trebuit sa-i puna in vedere sa scoata placutele de inmatriculare in cauza, sa le puna pe cele oficiale (conform legii suedeze trebuie sa le aiba la el impreuna cu toate actele aferente) si toata povestea lua sfarsit. Insa statul Stalinist si-a dat din nou in petec. Propun sa-si deschida omul in cont in lei, eu unul sunt de acord, si-mi doresc sa pun o anumita suma de bani ca o compensatie pentru faptul ca omul a ramas ABUZIV fara permis, adica obiectul muncii.

    Thumb up 0
  27. Vlad, orice s-ar spune, gestul individului e unul golanesc, pe care nici unul din ascultatorii tai nu l-ar fi facut. Ca militia a actionat la comanda, indiscutabil, insa faceti o vedeta dintr-un golan. Ridicati la rangul de curaj, libertate de exprimare, o golaneala de doi lei. Putea fi facuta cu cap, fara sa-i faca nimeni nimic. mu13 psd si nu i-ar fi facut nimeni nimic… Dar cand te bagi in cocina, te mananca porcii.
    Asa ca, scutiti-ma cu libertatea de exprimare! “celebrul” cetatean e doar un golan care intoarce portofele.

    Comentariu apreciat Thumb up 25
    • Da, e un gest golanesc, dar golania asta se pedepseste cf legii, nu altfel.

      E un caz celebru in SUA. Un nene a dat foc drapelului american – in Texas, imagineaza-ti asta, ce tupeu, nu? Statul Texas a vrut sa-l bage la bulau, el a dat statul in judecata, s-a ajuns la Curtea Suprema, care a decis ca arderea drapelului este un drept fundamental, drept la opinie.

      Protestatarul a fost, totusi, condamnat pentru ceva: furase drapelul ala, nu era al lui.

      Vezi apropierea si diferentele? Da, placutele alea sunt obscene, dar nu obscenitatea a fost invocata de politie, ci… de fapt, nimic, ca n-au reusit sa gaseasca nimic legal ca sa-i ridice aluia permisul si placutele.

      Abuz.

    • sa va dam aprobare? de ce? ca bagati o soparla? ce primeaza? etica sau legea? ce mai important? golaneala sau abuzul? hai lasa-ne cu ameteala asta antenista. problema golaniei se pune intr-un stat normal. nu intr-un stat care potenteaza in institutii infractorii. asta nu e golaneala. golaneala de opinie e ce faci dta. asta e protest. e tirist tipul nu e plesu. dar genul tau de comentator ar fi in stare sa gaseasca golaneli si in textele lui plesu daca cumva contravin politicii de propaganda antene si psd. hai lasa vrajeala antenista si vorbitul condescendent de dragul unui consens artificial care sa scoata nevinovati politaii. pe situl asta apar psdisti cu limbaj ales care cersesc consens national (dea lu iliescu) iar scopul e sa ne faca sa infieram cetatenii ajunsi la capatul rabdarii, in locul politistilor prosti inculti corupti si asrviti politic. asta e situatia, grava, mai mult decat pretinsa golaneala clamata de tine. da asa va place la postacii camuflati sa pescuiti in ape tulburi.

      Thumb up 0
    • Pentru unul care a plecat din tara aia condamnata, aprobarea unor inerti e ultimul lucru care ma intereseaza. Tot o dai cu “legea primeaza” insa nimeni de acolo nu da doi lei pe ea. Brusc, v-a lovit constiinta si faceti scut pentru un dubios…
      Dupa cum spuneam, a fost un abuz insa cu ce difera de abuzurile la care sunteti supusi zilnic?

      Thumb up 0
  28. pe mine m-ar interesa niste solutii sa stopam abuzurile, nu sa le constatam. vlad, moise nu vreti sa va implicati politic. respect. ca personalitati publice ce parere ati avea despre infiintarea unui ong pe care sa-l patronati si care sa coordoneze lupta impotriva abuzurilor (in locul avocatului poporului, ca ala doarme)? eu sunt dispus sa cotizez pt un asfel de ong care sa lupte cu abuzurile puterii.

    Thumb up 5
  29. Abia astept sa inceapa razboiul civil;
    Ca- sigur va incepe;
    Nu stiu, dar, nu cumva toti pesedistii de frunte, incepand cu Valer Dorneanu, Victor Ciorbea, Cosminache, Livache, Preacurcernica ( voit un r in plus) si celelalte bazmutii, isi vor lau catrafusele si se vor duce dupa cardinalul Mazariche?

    Thumb up 0
  30. (M)uncesc (U)ndeva (I)n (E)uropa (P)e (S)alar (D)ecent :) si-o ia in mana PSD ca s-au gandit la prostii :) 😂😂😂

    Thumb up 5
  31. Pe un domn candidat din partea PSD la o anumita primărie îl cheamă Muia, pe altul Laba. Afișele electorale cu cei doi au fost puse peste tot în localitățile respective. Imoral? Întrebați părinții care trebuie sa le explice copiilor rezonanta acestor nume. Ilegal? Nu. Pornografie? Întrebați ofițerul stării civile care a acceptat sa întocmească certificatul de naștere

    Thumb up 1
  32. In primul rand : muie sf [At: BL II, 174 / V: mâie, moi s / Pl: (rar) mui / E: rrm mui] (Arg) 1 Gură. 2 (Îe) A duce cu ~ia A face promisiuni înșelătoare Si: a amăgi, a înșela. 3 (Îae) A duce cu vorba. 4-5 (D. bărbați; îe) A da ~ (A invita o femeie să practice sau) a practica sexul oral. 6 (Șîe a da ~) Invitație la sex oral adresată unei persoane indiferent de sex, cu intenția de a jigni, de a înjosi. 7 Gest făcut prin ridicarea degetului cel mai lung de la mână și strângerea celorlalte patru, eventual orientându-l în direcția gurii, cu semnificația de muie (4-6). 8-9 (Rar; îe) A da ~ la statuie A sfida (lumea în general sau) simbolurile ei consacrate.

    In al doilea rand in momentul in care ti se intocmeste un dosar penal, o incepere a urmariri penale nu ti se intocmeste nici un fel de proces verbal, de aceea a fost trimis de catre politist la procuratura.

    P.S: nu sunt sunt de acord cu ceea ce au facut politisti, iar ambasada SUEDIEI cand a dat comunicat ca numerele au fost retrase, au precizat ca vor fi retrase incepand cu 1 august, domnului i-au fost retinute pe 30 daca nu ma insel.

    Thumb up 0
  33. Pentru retinerea placutelor si a permisului nu se face PV? Putea sa-i retina toata masina atunci eventual si copilul… daca tot se face dosar penal !

    Thumb up 1
  34. Zamfirel,ai avut erectie cand ai vazut placuta aia?Daca ai avut,probabil e pornografie.Daca nu,nu.

    Thumb up 3
    • o fi avut, poate se identifică cu psd, cine știe ce fantezii o fi având, că prea susține cu foc că e pornoșag :)))

      Thumb up 0
  35. #92

    Si daca omu venea din Croatia si avea la numar denumirea orasului din Croatia PULA ? Tot obscenitate se numeste ? Sau poate vrea sa treaca denumirea banilor din Botswana ?

    Thumb up 0
  36. muie psd e un oximoron. nu e injuratura. pt aia care tot o dau cu asentimentul majoritatii @bogdan. nu al ai intelegi? la voi la psd, unde astia psdisti soft prieteni cu comunismul cu fata umana propagat de iliescu, exista consens si asentimente. mai lasa-ne cu opinia majoritara si gandirea asta de turma. de 30 de ani votati criminali de comunisti si pe la toate barfele o dati cu consensul si majoritatea. a-ti distrus o tara ruinata de comunisti asta e rezultatul votului vostru cu psd. preferati sa aparati infractorii decat sa recunoasteti ca a-ti gresit, apoi veniti cu fraze sforaitoare si o critica in limbaj de lemn comunist la adresa institutiilor. voi sunteti cei mai periculosi deoarece noua generatie nu va poate recunoaste mimica de comunisti. asa ca lasa-ne cu etica asta ceausista si cersirea aprobarii ca m…p… e injuratura. nu e. e ce simte fiecare roman cinstit cu el insasi.

    Thumb up 0
  37. pt toti telectualii mai catolici ca papa: e un oximoron

    Thumb up 0
    • Cat de pesedez antenez trepanat poti ca fi sa emiti o ineptie ca a lu Zamfira: “poti sa te duci in instanta sa-ti probezi nevinovatia”?! :D … in timp ce insira aiurea niste numere de legi care nu au nimic de-a face cu discutia noastra?
      Nu mai bine te duci tu si rogi un nene sa-ti explice ce scrie in Constitutie. analfabet functional care esti tu puisor?

      Thumb up 0
  38. Între timp IGPR a dat un comunicat că va solicita clasarea dosarului penal. Era clar, nu există nici o infracțiune și și-au dat și ei seama într-un final că nu au ce face. Probabil vor fi găsiți vinovații polițiștii care i-au ridicat numerele.

    Thumb up 1
  39. Oricum, nu e treaba Politiei Rutiere sa se ocupe de moralitatea placutelor de masini. Iar ca baietii “claseaza” dosarul inseamna ca se simt cu musca pe caciula :) Damage is done, indiferent cat de mult incearca sclavii Mustaciosului sa dreaga busuiocul.

    Thumb up 1
  40. “plăcuțele de înmatriculare anti-PSD” – normal și util era sa scriem plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD, nu?

    Thumb up 2
    • Cazul ramane inca neelucidat. Se spune ca ar fi vorba despre o abreviere sau despre verbul a muia. Nu stim inca foarte clar daca “se muie PSD-ul”, daca “s-a muiat PSD-ul” sau daca “s-a muit PSD-ul”.
      Parerea mea este ca nimeni nu s-a gandit la “sex oral PSD” pentru ca asta este mai degraba un mesaj de “catifelatie” sau amor pervers cu dusmanul.
      Poate un sex anal in puscarie ar fi mai potrivit pentru infractorii care schimba legile pentru a se proteja.
      Deoarece astfel se scrie o noua pagina in istorie fie ca MUIEPSD sa fie retinut ca numele partidului care a distrus Romania.

      Thumb up 0
  41. Din cate cunosc eu, daca refuzi sa semnezi procesul verbal, politia nu e obligata sa iti dea o copie a acestuia pe loc, dar ti-o va trimite prin posta la adresa la care figurezi in evidente. Eu cred ca cel mai probabil respectivul a refuzat sa semneze. Termenul zilelor in care ai voie sa depui contestatie curge de la data “instiintarii”, adica data la care primesti PV.

    Thumb up 0
    • Daca l-au luat la declaratii in Udriste cred ca a semnat mai multe pe acolo… Au facut toate abuzurile pentru al intimida, ptr. a confisca numerele si permisul omului. Sa-i dea o lectie de democratie Dragnista!

      Thumb up 0
  42. #102

    Mitingul diasporei de la Bucuresti poarta pecetea Securitatii si Partidului, capabile de orice (evenimentele din 89, mineriadele).
    Se deduce foarte usor implicarea acestora din propaganda ce a precedat mitingul si pozitiile mercenarilor din media si alte organizatii.
    Felixescu & asociatii sunt cei mai buni.

    Thumb up 1
  43. Da, eu sunt. Tericeanu. Cel mai bun pesedist!

    Thumb up 1
  44. De 12 zile nu ai mai avut despre ce sa scrii ?

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.