Sâmbătă dimineaţă
Aşteaptă pe marginea trotuarului, în faţa unei scări de bloc. Stă pe o pereche de sandale cu toc, are o rochiţă înflorată şi o jachetă peste umeri, ochelari de soare semitransparenţi, cu lentilă unică, în forma aceea fluidă, uşor SF. Sub ochelari se ghicesc riduri mascate atent. Gura, pe vremuri o promisiune, e arcuită acum în jos, într-o crispare abia controlată. Pe braţe, carnea uşor fanată. O femeie atentă profesional la corpul ei, dar pe cale să-şi piardă, şi ea, războiul cu timpul.
După un sfert de oră, intră în cafenea, însoţită de un italian înalt, slab, bronzat la UV. Păr alb, aranjat vâlvoi din vanitate. Degeaba, se întrezăreşte chelia. Femeia îl urmează ca-n oglindă, la o palmă de braţul lui. Conversaţie minimală, ea ştie italiană ca orice român şi-atât. A lăsat-o s-aştepte-n faţa blocului ca să-i dea o cafea la shopul ăsta ieftin, unde miroase a prăjeală. Trebuie să fie tristă îmbătrânirea pe bordură după ce-a muncit o viaţă ca să scape de trotuar.
****
În stânga mea e un metrosexual. Frizerul îl tot tunde de vreo jumătate de oră, presupun. Se-nvârte-n jurul lui, îl foarfecă mărunt, îl bibileşte, îl aranjează, îl răsuceşte şi-i arată permanent evoluţiile, expert, cu oglinda-n oglindă. El verifică tot. Cere să fie spălat pe cap: „Eu nu mă pot freca singur, că nu mi-a ieşit niciodată, fac mătreaţă”. E un lucru straniu să vezi un bărbat umblând prin frizerie cu prosopul înfăşurat în jurul capului. Mă întreb ce femeie ar suporta aşa ceva în casă.Â
****
E o barieră la intrarea în parcare. Într-o gheretă, doi paznici. Se uită la mine, eu dau un flash după un timp. Nimic. Gesticulez, ridică, bre, să intru. Ei fac semne circulare largi. Nu-nţeleg nimic, dau din mâini, ridic din umeri. Unul se urneşte.
– Ridică şi mata bariera.
– Pe dincolo.
– Da’ pe-aici ce-are?
– Pe-aici se iese, pe dincolo se intră.
– ‘Aide, bre, că nu e nimeni, e sâmbătă dimineaţă, ce naiba.
– Nu se poate
Pe şapcă scrie Dalli.
– Auzi, da’ nu v-a dat afară Oprescu?
Triumf în priviri.
– N-are treabă! Asta e parcarea noastră!
Uite unde erau patronii de la Dalli.
romania asa cum este ea.
Primul fragment zici ca-i rupt dintr-un best-seller politist.
N-ar strica o continuare … 🙂
Bărbat cu prosop în cap într-o frizerie :)? După ce mi l-am imaginat pe dono la un salon din cartier epilat de o duduie la axile, nimic nu mă mai poate uimi! :)) Aici…
http://dono.ro/?p=373
era sa zic ca faza cu parcarea se potriveste cu 13-le de azi. dar nu, asta se potriveste cu IQul unora…
Innu – da, un prosop mare, gri (măcar atât), făcut turban. Un colţ atârna în jos, peste umeri. L-a spălat pe cap într-un capăt al încăperii şi l-a adus înapoi să-l usuce.
După care frizeriţa mea m-a întrebat, punând jos maşina de tuns pe care o manevrase pe propria-mi ţeastă, 5 minute (2.5 cu 1.5, puşcărie-style): „vă spălăm pe cap?”
:))) Hai mă, Vlad, că mergea griul la ochii tăi. Ar fi dat interesant! Şi apoi te vedeam la zoso, în vreo poză, cu halat mini de mătase şi piciorul încordat, sprijinit provocator pe un scaun. Desigur, în campania antifumat! :)))
Nu-mi plac turbanele după duş. Prefer să mă usuc natural, adică sauvage, în felul meu, desigur :-)))))
Si ca sa vedem ca sambata nici Timisoara nu e mai prejos la capitolul prostie:… ora 5 …cantau cocosii…afara ploua torential. Se aud suvoaiele de apa curgand pe masina mea spalata acum 12 ore… si multe voci in bezna. 20 de insi loviti la greu de Bachus si de Guta incercau sa se urce intr-un taxi si in inca o masina. A durat o ora pana s-au trezit unii si au stabilit -in urma unor repetate calcule- ca nu au cum sa intre drept pentru care problema ramane fara solutie iar ei devin o multime vida.
lol Mle :-))
Pe ăla cu prosop pe ţeastă nu-l suportă alt bărbat
ieftin, tată, ieftin…
eu am dat cu nervii de toţi pereţii blogului după o întâlnire cu o parcare dalli, săptămâna asta!
Tot la Dalli:
– Îmi lipsesc capacele de la roţile din faţă,
Nenea e vădit deranjat. Şi eu sunt cam matinal, recunosc. Şi cu poftă de reclamaţii.
– Da?
– Da.Poftiţi să vedeţi.
Pofteşte. Vede. Constată.
– Da, lipsesc.
– Când am parcat aici le aveam.
– Da ?
– Da.
Ridică din umeri şi se întoarce la culcuşul din gheretă. Impertinent cum sunt, insist:
– Parcă asta era parcare păzită…
– E.
– Ce fel e ?
– Păi v-a furat cineva maşina ?
Eterna si fascinanta…
Mordechai: rezon, monşer. Îţi spui eu, Caragiale a fost mare, dom’le. Parol.
Caragiale nu a fost mare. A fost doar limpede la cap. Si e in continuare cel mai limpede la cap din tzara asta imbascita.
🙂 Si zici ca te’ai spalat pe cap, pana la urma? It works wonders in privinta tutulor firisoarelor minuscule de par care, altminteri, se scurg pe dupe gulerul camashii. Si gadila.
:blink: