Regele Ştefan Iordache
În Richard al III-lea, Ştefan Iordache cobora în fosă din când în când şi bea ghemuit un pahar cu lapte. Era un spectacol maraton, de peste 4 ore, pe care Iordache îl ducea aproape singur. La sfârşit, frisona de epuizare pe scenă, în timp ce publicul, aplaudând în picioare, tremura de emoţie.
Shakespeare la Teatrul Mic înainte de Revoluţie era un gest de un curaj nebun. Mai rău, Richard al III-lea era o idee cvasi-sinucigaşă. Pe vremea lui Ceauşescu, să interpretezi rolul unui conducător venit pe tron în ovaţiile poporului, dar care se schimbă aproape imediat într-un despot paranoic şi asasin, înconjurat de o curte otrăvită, doar pentru a sfârşi ucis într-un duel ce mântuieşte naţiunea… ei bine, unii dintre noi, cei din sală, ne aşteptam ca Iordache să fie arestat în chiar pauza primului act.
În Maestrul şi Margareta, Ştefan Iordache era Maestrul, mintea lucidă, aşadar internat în ospiciu, potrivit cutumelor regimului. Un alt rol care dădea fiori sălii. Alături de Valeria Seciu (Margareta), Iordache era aplaudat în delir, minute la rând. Publicul îl adora la disperare. Era vocea tuturor celor cărora le era prea frică să-şi rostească spaimele, îndoielile, revolta.
În Glissando, Ştefan Iordache eram eu şi sutele de studenţi înghesuiţi la proiecţia din Prioteasa. Noi toţi ne pregăteam pentru 1989 asimilând secvenţa în care personajul principal lupta împotriva nebuniei în timp ce peste el (şi peste noi toţi) curgea din megafoane nevăzute bolboroseala cacofonică a unui discurs neinteligibil, asurzitor şi halucinant.
Mulţumesc, Maestre. Acum odihneşte-te.
S-a stins prea repede 🙁
Unul dintre”cei mai iubiti dintre pamanteni”…Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace. Din ce in ce mai mult oameni de cultura se sting.
Nu mai pot adăuga nimic. Decât că o să ne fie dor de simplitatea lui genială. De umanitatea lui. Ne-am pierdut unitatea de măsură.
În Alex şi Morris (tot la Teatrul Mic) a fost cel care a plecat primul şi l-a lăsat singur pe Morris (Mitică Popescu). Un spectacol în care amândoi şi-au jucat vârsta.
Mergeţi la Naţional, la Aşteptând la Arlechin, atâta timp cât le mai puteţi vedea pe marile actriţe aşa cum nu vă imaginaţi. Ca să nu aveţi ce regreta.
Îmi plec fruntea şi las ochii să-şi verse preaplinul.
Liniste.
Aplauze pentru marele actor. Rolul vietii s-a sfirsit, noi raminem tristi pentru ca spectacolul s-a terminat dar bucurosi ca viata ne-a fost imbogatita.
şi Astă-seară stau acasă. şi Prinţul negru. şi… oh, atîtea…
Pentru Stefan Iordache a venit vremea sa iasa din culise, s-a ridicat cortina Raiului!!!
Monstrii sacri ai scenei si ecranului se sting unul cate unul. Se duc in nefiinta in aplauzele noastre si lasa in urma lor un gol imens, pe care nu stiu cine va reusi sa-l mai umple vreodata.
Nu te vom uita nicicand, EXCELENTA. Sa-ti fie tarana usoara si somnul cel de veci leganat de cantecele pe care atat de mult le-ai iubit.
Romania imbraca din nou vestmant negru..e pacat, o alta valoare s-a stins mult prea repede…si pe nedrept, cand mai erau multe de oferit lumii oarbe!
Dumnezeu sa va odihneasca, maestre! Fiti binecuvantat pentru totate rolurile cu care ne-ati indulcit sufletul!
ca de la un fost actor (eu) la un fost actor (el, Stefan Iordache) sincere condoleante, si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe acest suflet care s-a daruit omenirii pentru a ilustra viata asa cum este ea. Sincere regrete pentru MAESTRUL nostru. Un actor isi daruieste si ultimul gram de viata pentru publicul sau. Tot respectul pentru Dumneavoastra Domnule. RESPECT.