Şarapova pe muţeşte

Am văzut finala Şarapova-Halep de sâmbătă într-o cârciumă din Sinaia. N-o să-i dau numele, că n-am nimic cu oamenii de acolo. Să spun doar că e pe bulevardul din centru, la parterul unuia dintre hoteluri.

Când zic că „am văzut” finala, chiar asta înţeleg. Văzut şi atât, fără sunet, pentru că nimeni n-a reuşit să înduplece proiectorul localului: dacă era imagine, nu se auzea nimic iar când era sonor, imaginea dispărea. Aşa că, faute de mieux, am ales măcar să vedem şi am rămas să ne auzim doar între noi.

Nu vreau să dau incidentului prea multă importanţă. A fost destul de amuzant, mai ales de la un anumit punct încolo, când s-au mai acumulat berile iar barmanul a venit cu ideea să pună ceva muzică de club pe fundalul imaginii. Ca atare, în loc de răgetele cvasi-sexuale ale Şarapovei, am avut oleacă de trance pigmentat de răcnetele noastre la câte un break făcut sau pierdut.

Dar întâmplarea mi-a provocat o anume nedumerire, legată de absenţa totală a spiritului antreprenorial din cârciuma respectivă – şi, ce să vezi, şi din alte locuri ale oraşului.

Să mă explic.

Mâncasem de prânz într-un alt restaurant, pe drumul spre Cotă, şi am întrebat chelnerii dacă se poate vedea meciul la faţa locului. „Ştiţi, mai mâncăm ceva, mai bem ceva, nu stricăm nimic…” Ne-au trimis la recepţia hotelului – „poate au ei, întrebaţi de sala de conferinţe”. Sala de conferinţe, însă, „nu se poate deschide decât pentru evenimente”, ne-a respins recepţionera, care ne-a trimis înapoi la restaurant, „că au ei un televizor”.

Apoi, la telefon, câteva dintre pub-urile din Sinaia au căzut, rând pe rând – ba nu era tv, ba era „numai unul, la etaj, dacă vreţi să vedeţi de jos puteţi încerca”, ba „nu organizăm”, ba „dacă venişi, vedem aici ce se poate face”.

În ultimul loc unde am încercat, totul părea perfect din descriere – proiector, masă în faţă, nici o problemă. Dar, la faţa locului, proiectorul a fost conectat abia după începerea meciului, cu problemele tehnice pe care le-am menţionat. Din cele 4 sortimente de bere draft din meniu nu aveau decât unul, iar la sticlă la fel, un singur model. Nu aveau nici măcar alune (dar ne-au dat totuşi voie să ne aducem de la un magazin din apropiere). Cârciuma, aproape goală. Doar pe parcurs s-au mai ocupat nişte mese, întâmplător, cu turişti însetaţi care căutau o bere.

Motanes, alături de care am văzut meciul, s-a mirat cu voce tare de atâta dezinteres antreprenorial. El a remarcat la un moment dat că patronii din Sinaia au ratat cu multă seninătate o super-ocazie de business. „Aş fi pus afişe mari încă de ieri în faţă – veniţi s-o susţinem pe Simona sâmbătă de la 16, difuzăm meciul şi, dacă învinge a noastră, dăm un rând de bere la toată crâşma!” Nu i-ar fi costat nimic să organizeze ceva. Dimpotrivă, ar fi umplut restaurantele, oraşul fiind oricum plin de turişti, ar fi vândut major şi încasat grozav şi ar fi creat un mic happening, numai bun de povestit altora, menit să aducă notorietate localului şi, evident, noi clienţi.

Aşa, Sinaia mi s-a părut că rămâne acelaşi mic orăşel plicticos de pe Valea Prahovei, mereu deranjat de invazia atâtor străini care caută să-şi cheltuiască banii şi nu găsesc unde.