Scurtissime (#17)

Liviu Dragnea își continuă ofensiva propagandistică împotriva companiilor private. Luni seară, la RTV, el a declarat: “157.000 de angajatori, adică de firme, (sunt – n.m.) cu restanțe la plata contribuțiilor. Din aproape 160.000 de firme, 30 sunt firme de stat. Păi, și asta ce înseamnă?”

Păi, asta înseamnă două lucruri:

Mai întâi că dl. Dragnea spune o minciună, pentru că nu sunt “30 de firme de stat”, ci 2.600, adică de 90 de ori mai multe.

Apoi, măgăria este că dl. Dragnea nu spune și cât din totalul restanțelor aparțin firmelor de stat. Din verificările făcute de Europa FM, care a cerut datele oficiale de la fisc, rezultă că primele 30 de firme de stat cu datorii la plata contribuțiilor însumează 40% din restanțele tuturor angajatorilor din România.

Ca să fiu clar: neplata contribuțiilor este inacceptabilă iar numărul companiilor cu întârzieri este uriaș; cei care nu plătesc contribuțiile pentru angajați fură de două ori, o dată viitorul acestora, apoi când fac concurență neloială celor care plătesc.

Dar: 30 de companii de stat acumulează 40% din restanțele a 157.000 de firme.

Nu cred că există vreun mod mai bun de a descrie principala problemă a statului român: însuși statul.


CNA obligă posturile de radio și tv să difuzeze anunțuri de interes public. Le știți, sunt alea cu excesul de sare, zahăr și grăsimi, cu fructele și legumele, cu activitatea fizică (“cel puțin 30 de minute în fiecare zi”), cu 2 litri de lichide pe zi (de ce tip?), cu alăptarea, mă rog, chestiuni care interesează publicul, neîndoielnic. Ideea nu e rea, intenția e sigur bună: pentru că repetiția e mama învățăturii, e de presupus că repetarea obsesivă a acestor îndemnuri va schimba niște obiceiuri, în cele din urmă.

Ca atare, să se noteze că n-am nimic împotriva acestor anunțuri, ba din contra. Propun, de aceea, introducerea unuia nou:

“Nu votați hoții”.

Băi, nu votați NICIODATĂ hoții, orice v-ar promite, oricum v-ar îmbia, indiferent de cât de bogată e blana de oaie în care se camuflează.

Din punctul meu de vedere, e mare nevoie de acest anunț, deoarece votarea în exces a hoților menție sărăcia endemică în România.

Repetați după mine: nu votați hoții.


Ieri am pus benzină: 266 de lei pentru 50 de litri. 5,33 litrul de benzină de 95.

Am un singur comentariu de făcut: ‘tu-ți statu’ paralel și binomu’ mă-tii care mi-ai scumpit benzina, că doar n-o fi guvernul?

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. La ce te asteptai?..de ce crezi ca 160.000-157.000=3000!?
    Am o pravalie,la tara, unde PSD rulz..pt ca dă..pana acum doar cei care au un job cu salariul peste 1600lei stiu sa calculeze, stiu cati bani trebuie sa-mi dea..restu’ Dumnezeu cu mila!

  2. Ceea ce m-a speriat, da’ chiar m-a speriat, aproape fizic, a fost nu faptul ca au publicat anuntul cu restantele acelea uriase, ci ca cineva care conduce finantele tarii, dorind sa ne convinga de adevarul sau (bun, rau, stramb sau oblu, pâna la urma nici nu mai are importanta in speta asta) nu a verificat, in demersul sau de manipulare, nici chiar in ultimul moment, daca datele ii sunt sau favorabile sau nu. Stiau ca exista restante. Multe. Deci el, ei avea(u) dreptate. Rationament? Analiza? Articularea unor concluzii logice? Cum sa publici, tâmp, ceva care demoleaza fix afirmatiile tale?
    Inabilitate politica? Naivitate? Prostie? Dar oamenii astia sunt cu mainile bagate pana la coate in mațele finantelor țarii, habar n-au ce fac si mai si opereaza cu barda si fierastraul!

    • Pt.ca cei din anaf au fost reformati acu’ceva timp..cand s-a facut si regionalizarea (oarecum)…de ce crezi ca au incercat la inceputul anului sa-i buna cu botu’pe labe cand celor de la antifrauda li s-au taiat sporurile…

    • Mesajul nu ti se adresa tie, care pricepi si te uiti daca datele ii sint sau nu favorabile hotului. Mesajul se adreseaza celor multi si prosti care i-au votat – “sint 157.000 de firme care au restante, din care *doar* 3000 sint de stat, eeee…?”. Aia multi si prosti pricep diferenta intre 3.000 si 157.000, fara sa-i intereseze ce pondere are fiecare in total datorii. Sint *doar* 3.000 de firme de stat care au datorii, daaaaa…? Daca iese ceva nasol e clar ca multinationalele sint de vina, pentru ca nu-si platesc taxele…

  3. Dupa dl. Tariceanu, e doar vina ta ca pui 50L de benzina. Daca puneai de 50 lei era mai bine. 🙂

  4. Exact la fel și cu scăderea contribuției la pilonul II, respectiv cu minciuna că nimănui nu scad salariile. Eventual propagând dezinformarea că patronul ar putea scădea salariul de mâine, doar că îi trebuie semnătura ta.

  5. Vlad, am cautat pe site-ul Europa FM si nu am gasit decat articolul asta:
    https://www.europafm.ro/anaf-16-miliarde-de-lei-datorii-la-plata-asigurarilor-sociale/ in care spune de numarul firmelor nu si de sume. Cifra de 40% este foarte mare. Esti sigur ca informatia este corecta?

  6. Nimeni n-a zis că firmele de stat n-au datorii la Stat. Ba din contră, cifrele vehiculate sunt chiar de la guvern. Dar dacă s-ar închide mâine toate, dar absolut toate printr-un ordin ce s-ar întâmpla? De ce nu explicați aceste lucruri celor care de năduf își varsă focul pe ,,guvernul de hoți”. A mai rămas ceva cărbune și ceva cupru. Sigur vom ajunge și fără acestea. Cum am rămas fără atâtea. Mi-aduc aminte când era Ciorbea prim ministru se lăuda că reușise să concedieze nu știu câte mii de mineri pentru a închide minele. Să zicem că a greșit sau că a fost obligat să greșească. Dar să minți tot timpul la postul acesta de radio de dimineață până seara mai ales pe acei tineri care stau mai slab cu duhul e o greșeală mare față de chiar existența dumneavoastră.

    • Ba tocmai asta se incearca sa se spuna, Dumitru! Ca companiile de stat sunt mai bune si mai falnice si mai nu stiu cum, cand de fapt ele sunt vai mama lor. Si ce minciuni se spun la Europa FM de astia mai slab cu duhul sunt asa afectati? Ar trebui sa se evite stirile cu modificarile legilor justitiei, desi acestea nu sunt o prioritate a Romaniei avand in vedere ca cu unele sincope Justitia (mai) misca in Romania? Ar trebui sa se evite stirile in care Dragnea vine la judecata insotit de bodyguarzi, ca un adevarat mafiot? Ar trebui sa se evite stirile in care Dragnea, Tariceanu si restul ne mint in fata spunand ca nu s-a scumpit benzina, cand de fapt chiar fiecare conducator auto a observat acest lucru. Ar trebui sa se evite stirile in care Dragnea este acuzat de constituire de grup infractional? Si asta nu mai vine de la binom, ci de la o institutie europeana care urmareste cum sunt folositi banii contribuabililor europeni. Ce ati vrea sa auziti la Europa FM? Si da, este un guvern de hoti, pentru ca inafara de a modifica legile fiscale prin care sa puna mana pe mai multi bani in mod abuziv (vezi Pilonul II de pensii) si modificarea legilor justitiei, acest guvern chiar nu s-a ocupat de altceva. Ah, scuze, am uitat de “Genunche”, cel mai slab ministru al educatiei din istoria Romaniei.

    • Nu inteleg, cum minte radioul? Nu vi se pare ca sunteti cam nedrept? Si cine zice ca trebuie inchise companiile de stat? Plata contributiilor pentru salariati este ceva nu doar obligatoriu, ci si firesc, ce e de discutat aici?

    • Discursul asta sa inchidem tot ce e romanesc si sa dam la fier vechi nici macar nu e ceva original – primul a fost premierul de la aceea data – petre roman la inceputul anilor 90 iar apoi basescu a trecut la fapte si a dat toata flota comerciala la fier vechi – aproape 300 de nave care alcatuia a 5-a cea mai mare flota comerciala a europei si a 9-a cea mai mare din lume. Apoi am dat pe mai nimic petrolul austriecilor, otelul indienilor – tot timpul companiile romanesti sunt de vina fata de alea straine care au incasat miliarde de euro de la stat pentru mai nimic – bechtel, eads….

    • Dar daca s-ar inchide maine toate firmele private (straine sau autohtone) ce s-ar intampla? De ce unii sunt buni iar ceilalti sunt rai si foarte rai?
      Si oare de ce am impresia ca, indiferent de dimensiunile dezastrului economic creat, ii veti vota pe aceiasi?

    • Sunt intrigat de faptul ca oricate evidente exista, privind reaua credinta, incompetenta, habarnismul actualilor guvernanti, cu impact direct si vizibil in starea economica – robor crescut, curs eur/ usd in ascensiune accelerata, pret la combustibil de asemenea crescut, eliberarea infractorilor de drept comun -lucru extrem de grav cu impact negativ la nivel social – ei bine, cu toate astea (si nu le-am enumerat inca pe toate) se gasesc in continuare partizani care sustin cauza si programul infractorilor dovediti de la psd/alde.

      Ii pot imparti in doua categorii distincte:
      1. naivi si lipsiti de educatie civica, care cred ca statul paralel si binomul, impreuna cu Soros si multinationalele nu ii lasa pe psd-ii sa faca treaba si “din cauza lor dom’le a crescut preturile la tot”
      2. postacii care mananca “rahat”

      Am din pacate chiar in familie -socrii si taica’miu- persoane din a 2-a categorie. Oricat am discutat cu ei pe argumente reale si pertinente, senzatia pe care o aveam era aceea ca toate cuvintele, ideile si argumentele mele se loveau de un zid al ignorantei si obtuzitatii.

      Cred tot mai mult ca sunt zero sanse de reusita orice incercare de a dialoga cu acest tip de persoane/ personaje. Nici chiar in fata evidentelor nu ar putea recunoaste ca nu au dreptate, ca negrul nu e alb si ca lupul nu behaie…ar insemna sa-si recunoasca siesi ca au gresit, or asta presupune un mare act de curaj. Este efectul tipic enuntat de Cialdini.

      Cred de asemenea ca orice om care reuseste insa sa faca acest act de mare curaj si sa vada dar mai ales sa spuna ca “regele e gol” este un castig real pe termen lung la nivelul de ansamblu al intregii societati.

      Insa asta se anunta a fi o batalie foarte grea si de foarte lunga durata…

    • Vlad, eu spun sa inchideti radioul de pe acum, pana ajunge pesedeul la sediu si va gaseste valuta si masina de scris.

      Cat de mizerabili, nu s-au schimbat deloc textele si ideile in ultimii 25 de ani…

  7. Ha ha ha, nea Dumitru – alt fan pesedist 🙂

    Ar trebui o noua definitie pt astia:
    tortionar = fan-troll pesedist care arde ca o torta de dragul stapanilor care-l platesc 🙂

  8. Se vede de la o poștă materialul, publicul ascultător. Cum minte radioul? Păi de ce nu explicați tânărului ce înseamnă furt. Nu trebuie să fii neapărat într-o tabără sau alta pentru a judeca cu propriul cap. Cum adică nu zice nimeni să fie închise! Păi așa reiese. Uite, Vasile de abia acum a observat că a fost mințit prin faptul că firmele de stat sunt restanțiere în proporție uriașă. Guvernul de hoți l-a mințit, dar acum, luminat fiind e în stare să înjure și părinții pe care nu-i poate convinge de ,,luminarea” lui de-acum n-au dom’le cultură civică. Și vai, se-ating de legile justiției, spun tot ei. Credeți că există vreun om cu adevărat cu cap, să fie de acord cu justiția de 3 parale ce l-a condamnat pe cetățean la 2 ani pentru că i-a îndemnat la vot pe ceilalți? Să fim cinstiți, radioul poate contribui în foarte mare măsură la formarea celor amintiți mai sus, adică tinerii ,,slab cu duhul”.

    • @Dumitru
      1. Scrii foarte corect pt a fi atât de bou pe cât ar rezulta din ideile tale; ești o enigmă
      2. Ai același nume ca tata, mă jenez să te lipesc de pereți din cauza asta

    • Eu zic sa isi plătească toate datoriile asa cum fac si firmele private, care in caz de întârziere la plata taxelor/impozitelor, sunt imediat puse in executare silită de către ANAF (care nu respectă nici o lege si blochează toată activitatea firmei, inclusiv banii pentru salarii).

  9. Statul nostru, cel de toate zilele, este precum o masina veche, obosita, care papa multă benzina si da randament micuț. Practic, statul nostru se târâie si scârțâie din toate încheieturile, peticind diversele găuri, prin care se scurg șiroaie de bani, cu creșteri constante de taxe…nimic complicat. Statul este condus de catre “domni” teribil de ticăloși, fătați tot de acest neam leneș si plangacios.

  10. Dumitru, aplici cu multa finete, metodele la mare moda in sfere inalte: dintr-un intreg iei un pic si-l dezvolti, si-l explici, si-l cresti, si ii aloci “adevarata” importanta…restul sunt doar prostii, n-ati inteles voi! Adevarul este clar si evident pentru toti luminatii: avem scoli bune, spitale eficiente, drumuri minunate, deci ne-a ramas de rezolvat doar detaliul cu justitia cea injusta, care pt orice abuz in serviciu vrea sa te-ntristeze cu ceva inchisoare.
    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca strainii cei rai vor sa ne cumpere pe doi euro maretele firme romanesti de stat, bunuri ale intregului popor. Cine le-a pus pe butuci de-a lungul a mai multor guvernari si cine cocheteaza cu ideea sa mai si vanda din ele… bineinteles, asta n-are nicio relevanta.

    • @ ba_laura,

      You make my day 🙂 Ai creionat exact chintesenta acestui tip de mesaj specific infractorilor si borfasilor de la psd.

      Daca am avea si opozitie in parlament, din aia reala, pe exact sablonul asta ar trebui sa mearga si sa insiste. Si cred ca pana la urma chiar si cei mai rauvoitori ar pricepe de fapt cum e cu psd-ul si cu marele lui program de guvernare (a lu’peste prajit)…

      Daca nu ar fi de plans, zau ca ar fi de ras cum se chinuie “tristii”astia sa convinga ca de fapt e bine cand e clar rau, ca e cald cand afara e rece…

  11. @ Razvan,
    Deh, stilul se perfectioneaza pe parcursul muultor discutii contradictorii… 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.