Tradiția solidarității cu infractorii la PSD

InquamPhotos / Octav Ganea

Dacă umbli mereu cu hoții, nu te mira că te știu oamenii de hoț.

1997: Liderii PSD (PDSR, la vremea respectivă), în frunte cu președintele Adrian Năstase și cu greii Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu, organizează un miting de susținere în fața Parchetului General cu deputatul PSD Gabriel Bivolaru. Acesta este acuzat de devalizarea BRD cu 2.200 miliarde de lei vechi (220 milioane RON), dar liderii acuză procurorii că le hărțuiesc colegul, că au fabricat un dosar politic și le cer să oprească investigația.

Ancheta continuă. Bivolaru este trimis în judecată și condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în 2004. În 2013, la câțiva ani după ce ieșise din închisoare, Gabriel Bivolaru a fost prins în flagrant și arestat preventiv sub acuzația de furt de produse petroliere, evaziune fiscală și spălare de bani. În 2015 a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Gabriel Bivolaru este cel care i-a vândut lui Adrian Năstase terenul din Zambaccian, afacere de la care a început, la un moment dat, un alt dosar penal, care a dus în cele din urmă la condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare.

PSD nu și-a prezentat niciodată scuze pentru manifestația de solidaritate cu un suspect, dovedit ulterior infractor.


2011: Liderii PSD, în frunte cu președintele Victor Ponta și cu greii Adrian Năstase, Adrian Severin, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc și alții organizează un miting de susținere cu președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu. Acesta este acuzat de luare de mită și detrunare de fonduri europene (aprox. 1 milion de euro). Deminstranții acuză procurorii că le hărțuiesc colegul și că au fabricat un dosar politic. Membri ai PSD organizează manifestații de solidaritate cu acuzatul și în alte orașe din țară, în fața sediilor PDL, partidul de guvernământ. Victor Ponta le promite colegilor de partid că „în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu, şi celorlalţi”.

Ancheta continuă. Nicolescu este trimis în judecată și condamnat definitiv la 7 ani și 8 luni de închisoare. La începutul acestui an, în luna mai, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 8 ani de închisoare într-un alt dosar de corupție.

PSD nu și-a prezentat niciodată scuze pentru manifestările de solidaritate cu un suspect, dovedit ulterior infractor.


2017: Liderii PSD, în frunte cu vicepremierul Paul Stănescu, deputatul Claudiu Manda şi Marian Neacşu, secretarul general al partidului, organizează un miting de susținere cu președintele PSD, Liviu Dragnea, audiat la DNA în scandaloasa Afacere Belina.

Va urma.

Articol din categoria: REVOLTĂ

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    …Sper, in aceeasi consecutie logica, la judecarea si condamnarea bietului om.
    Mai sper, odata ajuns la racoare, sa se subrezeasca si constructia mafiota care tine psd-ul atat de bine inchegat . La stadiul actual al societatii noastre, dracovenia asta numai din interior se poate distruge.

    0
    0
    • #3 Comentariu nou

      După cum vezi istoria se repetă. Partidul se re-denumeste. Hoții devin mai șmecheri. Tinerii PSDisti continuă tradiția corupție. Suntem un popor corupt, oportunist, miserupist.

      0
      0
    • #4 Comentariu nou

      Excelent spus: „dracovenia asta numai din interior se poate distruge”!

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Nu, PSD o sa fie forever-and-ever. Pt ca suntem un popor fara caracter, ne plac la nebunie jmekerasii si daca mai castiga bizonul votant un sac de ciment etc de la Mitica-nea-catindatul-PSD, care-i problema?
      De ex Mihnea Nastase a intrat in politica, deci se pregatesc tinerele cadre. Si chiar daca Dragnea intra la puscarie 1) va fi peste haat-multi ani si 2) altii mai rafinati il inlocuiesc cu brio.

      0
      0
  2. #6 Comentariu nou

    Ar trebui sa ne bucuram cand organizeaza mitinguri din astea. Se pare ca au mana buna si ca „sustinutii” ajung in cele din urma la paranaie, iar ulterior mai primesc si niste bonus-uri.

    0
    0
  3. #7 Comentariu nou

    cu exceptia lui Ponta (din cate stiu fara sa caut) toti sustinatorii au fost ulterior condamnati, nastase, vanghelie, severin etc

    0
    0
  4. #8 Comentariu nou

    Bravo ma. 220 milioane Ron 5 ani…. Aprox 1 milion de euro 8 ani. Pastele mami voastre de nesimtiti !

    0
    0
    • #9 Comentariu nou

      Probabil ar trebui sa facem si noi, fiecare cate o paguba de un miliin de ron, facem 5-8 ani de parnaie si gata. Ramai cu banii…ca anii oricum se duc si nu faci banii aia nici in doua vieti. Cel putin nu noi, oamenii de rand care muncim cinstit si ne platim taxele la zi.
      Sau, ati putea sa nu ii mai votati, sa schimbam mentalitatea si sa iesim cu totii in strada atunci cand ne calca in picioare fara remuscati. Vedeti voi oameni buni, oare nu suntem la fel de vinovati ca si dumnealor, pentru ca inchidem ochii sau privim in alta directie cand ne fura de sub nas? Sau cand ne lasam manipulati de mass-media , care ne distrage atentia de la adevaratele probleme si ne indreapta privirile spre tot felul de rahaturi? si noi ca niste oi tâmpe, mergem si ne facem griji de mireasa pentru mama sau stiu eu ce alte nimicuri si porcarii de stiri si emisiuni/articole.

      0
      0
  5. #10 Comentariu nou

    Sa ai gura aurita Petreanu bey! Sa se confirme vechea traditie FSN a mitingurilor „spontane” de sustinere din reala pretuire si iubire catre colegul lor.

    0
    0
  6. #11 Comentariu nou

    Si „greii” PSD ce organizeaza manifestatii de sustinere sunt din ce in ce mai putini si mai „usori” …

    0
    0
  7. Si pana la urma e cu executare sau urmeaza? Mai scapa?

    0
    0
  8. #13 Comentariu nou

    Cum intra el in sedinta TSD pe muzica din „Piratii din Caraibe” , melodie pe care o recunoaste dupa fix 2 acorduri (nu ar recunoaste nici Simfonia a 5-a dupa intro ) si o intreaba pe Gabi Firea cum a ales melodia din care reiese ca El/Ei sunt pirati haituiti ..( am auzit expresia ” Haituiti de pirati” , nu „pirati haituiti „) . El asta a avut de transmis , mesajul ca membrii psd/tsd sunt PIRATI , care dupa o definitie gasita in DEX ” Tîlhar făcînd parte dintr-o bandă care cutreieră mările, pentru a jefui și răpi corăbiile” ,mesaj ce urma a sadi in sufletele aspirantilor la Putere , mesajul de inrolare sub pavilionul negru , aducator de bogatie nemeritata , murdara , patata , dar Reala si castigata prin lupta. Astia au toate miscarile studiate , orice gest , orice cuvant , sunet , este purtator de mesaj subliminal , nimic voluntar sau original ci doar manipulare profunda. Nu are sens sa-mi exprim indignarea fata de modul in care isi pregatesc viitorii lideri , pentru ca toti manipuleaza cumva , ci indemn la atentie si la analiza proprie pe cei interesati de fenomenul politic , ca Da , aceste protocoale functioneaza , au putere incontestabila , dar nu se face uz de ele , este sub demnitatea umana . Copiilor , tinerilor , trebuie sa le transmiti cu menajamente si intelepciune , nu cu viclenie si mesaje profund manipulatoare in sensuri sau spre actiuni negative , neprincipiale , instigatoare . E grav ca trebuie sa se apere singuri bietii tineri de puterile malefice ale celor ce ar fi trebuit sa le fie profesori sau parinti. Ei le spun simplu „subtilitati” , pentru ca nu inteleg alt mod de a gandi , astia sunt ..saracii si lenesii satului ajunsi la putere.

    0
    0
  9. #15 Comentariu nou

    Se pare ca se aleg in functii si raman in ele numai cei cu dosare grele!

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Ok, poate disparea Dragnea la un moment dat.
    Însă din spate vin lupii tineri. Ia uite la asta micu’ a lu ‘ Adelu ce avânt a prins.

    0
    0
    • Pai s-au chinuit vreo 3 ani sa scape de ponta si au dat de dragnea – practic au picat din lac in put – ponta in multe privinte e extrem de naiv – cu pacturile cu basescu, intalnirile din vie…. dragnea e cu totul altceva – e un smecher uns cu toate alifiile care in nici un caz nu va putea fi inlaturat ca naivul de ponta.

      0
      0
  11. Daca in 2017 dna ancheteaza fapte comise in 2001 – e destul de clar….fara sa mai punem la socoteala ca pana la o decizie definitiva vor mai trece cel putin 3-4 ani deci se vor face lejer 20 de ani de la comiterea faptelor, asta in cazul fericit in care dosarup va ajunge in instanta si nu va ingropat dupa vreun parlit de porc.

    0
    0
  12. #19 Comentariu nou

    Astia de la psd imi produc o scarba imensa.

    0
    0
  13. #20 Comentariu nou

    Draga Vlad, revolta noastra a tuturor atinge in curand apogeul, vezi tu, ceea ce banuiam, devine usor – usor realitate. Mi-a teama de ceea ce va fi pe strazi cand oamenii indignati ca noi, bugetari cu salarii „crescute”, sindicate umilite, mediu de afaceri, corporatisti si pensionari isi vor striga pasurile. Alta solutie nu este, vezi tu , noi toti astia de mai sus suntem cei care muncesc si cladesc ceea ce ei noaptea („ca hotii”) distrug !
    De ce au ajuns la aceasta atitudine sfidatoare si aroganta? E simplu, vezi trecutul lor, al politicienilor (boala asta nu e numai in PSD) si vezi cum au ajuns parlamentari, senatori, ministrii, secretari de stat, vici si primari….din sudori, muncitori, proletari de ultima speta, preudo agricultori de subzistenta. Pe scurt, cariera lor se bazeaza pe orice inafara de meserie si profesionalism de elita ! Carierele lor sunt calite in viermaria partidelor, invatand ca niste lautari urechisti cum sa cante „sa dea bine” si usor usor incep sa se si ” cultive” (dar dupa varste de 30 ani) absolvind tot felul de facultati dubioase si mai apoi doctorate cu dedicatie !
    Cu o o astfel de sleahta bolnava si needucata, nu ai cum sa conduci o tara cu probleme mari si variate, nu poti sa ai pretentia calitatii lor morale cand ei habar nu au sa citeasca partitura ci canta doar dupa ureche. In plus oportunismul dialectic chiar este ridicat la rang de virtute, iar daca nu ai dosar…nu poti fi promovat !
    Daca ne uitam atent la contextul asta ne dam seama ca noi toti am tras si am muncit prea mult cu capul intre umeri, timp in care Ei ….s-au „descurcat” si s-au ocupat de toate lucrurile inafara de….munca. Proverbul „cine munceste , nu are timp sa castige” – l-au avut ca moto in sedintele lor de partid, si au invatat repede care este calea succesului. Te rog sa te uiti pe declaratiile lor de avere si vei vedea ca noi astia de mai sus, nici macar nu intram in liga de juniori in comparatie cu ei ! Cred ca in curand ne mai trebuie o tara pentru ca asta e deja doar a LOR !
    Inchei comentariul meu amar, dar nelipsit de speranta, prin a exprima credinta mea ca prin vocea conjugata a noastra , a tuturor, vom schimba putin cate putin ceva, sa mai ramana loc si de noi in tara asta, fie si in picioare !
    Cu deosebita consideratie,
    Dan Dobre

    0
    0
  14. #21 Comentariu nou

    1. @Razvan a observat foarte bine: atat cei pe care ii apara PSD-ul cat si cei care ii aparau (cu exceptia lui Ponta) au ajuns pe la bulau. Asta imi da speranta.
    2. Tariceanu spune ca se poate sa fie un atac asupra leului (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-22109442-tariceanu-despre-deprecierea-leului-stiti-poate-fie-atac.htm). Eu unul ii dau dreptate si il sustin. In plus stiu si cine da atacul: guvernul PSD-ALDE.

    0
    0
  15. #22 Comentariu nou

    Iti arunci un ochi prin Organizația lor de tineret si observi o balta plină de peste…așadar, mult spor anchetatorilor!

    0
    0
  16. #23 Comentariu nou

    Doamne-ajuta!
    Să se mențină trendul.

    0
    0
  17. #24 Comentariu nou

    Hidra, monstrul din mitologia Greciei, asta avem. Degeaba ii va reteza DNA-ul unul din capete, pe Dragnea adica, pentru ca rapid creste altul…

    0
    0
  18. #26 Comentariu nou

    Hai ma ca e destept, ne-a facut pe banii nostri! 50%, daca nu mai multi dintre romani, sunt perfect de acord cu faptul ca daca ajungi la miere trebuie sa te lingi, cel putin, dorindu-si sa ajunga si ei in locul lui Dragnea si cei ca el. Problema mea este faptul ca toti au furat pe fata, uneori cu legea in mana, au fost sau vor fi condamnati insa din PREJUDICIU nu s-a recuperat mai nimic. Daca reusim cumva sa le luam inapoi ceea ce au furat isi baga singuri gheara in gat. Ceea ce i-am spus si tovarasului Nastase pe vremuri in blogul lui: nu-ti face probleme Adriene stai si tu la puscarie catva timp si vei iesi apoi cu tupeu si cu banii spalati – Alba ca zapada leit. Bravo lor si celor care-i judeca si nu-i pot executa – ca doar nu asta este scopul lor in viata. Sa ne traiasca! Ii meritam!!

    0
    0