Excepția comună a șpăgii la medic

Zilele trecute, tribunalul din Brașov l-a condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare (cu suspendare, totuși) pe chirurgul cardiovascular Sorin Baloș, de la Spitalul Județean, care avea tarif fix pentru pacienții de care se ocupa: 2000 de euro – în euro sau echivalent în lei, la cursul zilei (uite pe cineva care are încredere în moneda națională).

Este unul dintre cele mai triste cazuri de mită în sistemul medical. Și mai trist este că, după ce am vorbit despre el la radio, am primit o sumedenie de mesaje care descriu cazuri revoltătoare de mită în sistemul medical.

Carevasăzică, în cazul de la Brașov, ancheta penală a început, ce să vezi, la recomandarea lui Marian Godină, căruia, în toamna lui 2021, i-a scris un fan (pe Facebook), întrebându-l ce să facă după ce doctorul Baloș îi ceruse bani.

„Un membru al familiei tocmai s-a operat zilele trecute la Spitalul Județean de Urgență din Brașov. Domnul chirurg care a făcut operația i-a cerut mătușii mele o sumă destul de consistentă de bani, 10.000 de lei. Astăzi, de teamă, vărul meu a luat legătura cu domnul doctor și i-a dat o parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că ulterior îi va da și restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau cu o părere, aș fi recunoscător”.

Godină i-a recomandat să sune la Parchet, ceea ce omul a făcut, și de aici dosarul de luare de mită.

Procurorii au aflat că nu era un incident izolat.

Într-unul din cazuri, medicul a luat 2000 de euro de la o bătrână care, altfel, avea o pensie de numai 800 de lei. Aceasta a cerut bani fiului ei, ca să rezolve apetitul chirurgului.

Gestul plății în sine are niște detalii tragicomice. Pensionara ascunsese plicul cu mita în punga de mâncare – pentru că, nu-i așa, în spitalele românești vii cu mâncarea de acasă.

Iată ce a declarat femeia:

„…medicul a venit mai pe la amiază și i-am spus că este ceva pentru dumnealui în sacoșă. A căutat în sacoșă, chiar mi-a pus mâncarea în frigider. I-am spus că banii sunt într-un plic, înveliți într-un prosopel. L-am văzut când i-a găsit, a dat la o parte prosopul și a băgat plicul în buzunar.”

Imaginați-vă momentul. Ciuci, pe lângă patul pacientei, chirurgul scociorăște în sacoșa unei bătrâne, printre borcane de iaurt, bucăți de pâine începută, poate o pungă cu telemea udă, poate două roșii cam bătute, pe lângă niște chiloți, ciorapi flaușați și o pijama de rezervă, până găsește plicul cu bani, învelit „într-un prosopel”. Oare ce-a făcut cu prosopelul după ce a luat banii? L-a împachetat frumos, la loc, și l-a pus în sacoșa bătrânei, sau l-a lăsat să cadă, pur și simplu, ca o coajă inutilă?

Un alt martor a spus că medicul a motivat nevoia de bani prin faptul că își construia o clinică privată. Pe alt pacient, medicul l-a trimis la bancomat, să scoată șpaga, atunci când acesta a încercat să scape, inabil, spunând că n-are cash la el pentru că ține banii la bancă.

Toată povestea este atât de jenantă încât până și judecătorii, în motivarea sentinței, s-au declarat dezamăgiți.

„Instanța privește cu dezamăgire faptul că, în pofida unei foarte bune reputații profesionale și a resurselor materiale provenite din retribuțiile corespunzătoare activităților prestate, a siguranței materiale de care pare să se fi bucurat, inculpatul a ales în mod repetat să nesocotească etica profesională și normele de drept penal.”

Deci nici judecătorii nu înțeleg cum e, totuși, posibil: ești bine plătit, ești respectat, probabil chiar venerat de pacienții cărora le salvezi literalmente viața, făcând ceea ce atât de puțini oameni pot face: chirurgie pe cord deschis – și te pretezi la gesturi atât de meschine cum ar fi să scotocești prin sacoșa cu mâncare a unei pensionare pentru un plic cu bani.

Deci 2 ani și 11 luni cu suspendare și interdicția de a mai profesa în spitalele de stat, „cu excepția situațiilor medicale urgente”, pentru o perioadă de un an. O interdicție mai lungă de a opera nu ar servi interesului societății, a apreciat instanța, care consideră că, astfel, „a investit inculpatul cu maximă încredere în sensul că nu va reitera comportamentul infracțional.”

Interesant că nu doar instanța, ci și o clinică privată din Brașov l-a investit cu „maximă încredere”, deoarece l-a angajat.

Deci multe mâini întinse domnului doctor. Credeți că a înțeles?

După cum spuneam, discuția despre acest caz a determinat mulți ascultători să ne trimită mesaje la radio. Iată câteva:

Pe 15 septembrie, anul trecut, sotia era in spital si astepta sa fie operata de cezariana. Se schimbase si astepta sa intre in sala de operatie, cand vine doctora si ii zice: trebuie sa-mi dai 200 ron pt anestezist, 200 ron pt mana a doua si pt mine cat consideri. A trimis-o afara in halat si i-am dat banii, deoarece a zis ca ii vrea atunci, ca dupa operatie nu se poate deplasa. Un jeg de om. Imi venea sa intru sa fac scandal, de abia se mai deplasa din cauza sarcini, si tu ca doctor o trimiti afara. Craiova, spitalul nr 2. Am vrut sa sun la politie, dar mi-a zis sotia ca ii este teama de ce ii pot face in timpul operatiei, ei sau bebelusei.
Buna dimineata! Nu stiu daca ajunge mesajul meu la dv. acum, dar legat de subiectul discutat acum vreau sa va povestesc ceva legat de o clinica stomatologica particulara. In timpul unui implant (e vorba de fiul meu) inainte de a i se inchide operatia, a fost trimis la bancomat sa scoata banii pt implant sub motiv ca au nevoie de bani lichizi pt niste plati. Va imaginati, copilul meu, sub anestezie, cu taietura in gura a fost nevoit sa mearga la bancomat (undeva mai departe, ca nu erau in zona) si dupa ce a platit sa intre din nou in operatie sa-i inchida taietura? Iar cand a cerut chitanta pt bani i s-a dat o chitanta completata de mana, nu la casa marcat? Iar documentele implantului au binevoit sa i le dea dupa ce am inceput sa pun intrebari? Pot da si numele clinicii daca va intereseaza si pot dovedi cu chitanta primita. Deci, dai si bani, si nu putini, si esti tratat sub orice critica!
Am plătit 2500 de euro unui chirurg la IBCV în Timișoara, pentru că tot amâna operația pentru soacra mea, au operat o de 3 ori într-o săptămână și a decedat. De atunci există o plângere la DGA, nimeni nu mai zice nimic. Plângere cu tot cu amprente luate de pe bani și plic (am recuperat suma după deces). Azi nu ne mai răspunde nici procuratura, nici ofițerul de caz.

Eu vreau să cred că acestea sunt, totuși, cazuri izolate. Sunt zeci de mii de medici în România și cu siguranță că majoritatea sunt morali și etici și nu se coboară să condiționeze actul medical de mite. Cred că, da, ne atrag atenția excepțiile, că așa suntem construiți, să căscăm ochii și urechile când sesizăm un posibil pericol.

Dar mi se pare că sunt și foarte multe excepții.

Articol din categoria: ACTUALITATE

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Mizerii umane, altfel n-ai cum să-i cataloghezi. Societatea, fiind primitivă, încă acceptă și practică astfel de “operații”. Pe de altă parte, oamenii de rând nici nu sunt informați și susținuți pentru a avea o idee despre acțiunile pe care le pot porni singuri.

    Spre exemplu, i-am zis mamei că ar trebui să-l reclame pe doctorul care i-a cerut bani, iar ea mi-a răspuns ceva de genu: “păi știi cât de greu găsești un doctor bun? Nu te bagă nimeni în seamă și aștepți cu lunile altfel. Mai mult, unde să reclam? E oraș mic, se știu între ei”.

    Practic, oamenii trecuți bine prin comunism, n-au încredere nici într-o parte, nici în cealaltă.

    Dacă ar fi simplificată procedura de reclamare a acestor practici, iar modalitățile ar fi clar mediatizate (tv/radio/YouTube/etc), cred că lucrurile s-ar îndrepta repejor.

    Mai mult, când vom vedea și condamnări cu executare + confiscarea averii + eliminarea dreptului de practică pe viață (cu dreptul de recâștig doar după parcurgerea unui curs de “îndreptate”, examen, perioada de “cool down”, samd), atunci cu siguranță că aceste practici primitive vor dispărea.

    La noi se merge doar pe “suspendare”, iar cei prinși se reîntorc liniștiti întru sistem similar.

    14
    0
    • #2 Comentariu nou

      @Aurel
      Acum cativa ani, parca la Bacau, la sectia de Chirurgie Cardiovasculara, (Spitalul Municipal), procuratura a facut o ancheta mai ampla. Daca imi amintesc bine, au fost arestati pentru astfel de practici 5 dintre cei 6 medici ai sectiei. A doua zi s-a inchis sectia, ca nu mai aveau cu cine sa lucreze! Vlad ar trebui sa-si aminteasca mai bine de acest caz!

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      @Pricinosu’: Păi, cum procedăm? Ne lăsăm șantajați? Până unde mergem?

      0
      0
    • Pai sunam la DNA.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Prestare de munca in folosul comunitatii si confiscarea averii… Daca refuza prestarea merge la inchisoare. Sistemul mafiot spagar nu vrea sa rezolve problema ptr. ca au toti interese.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      @Aurel
      Cand mama ta a fost luata de ambulanta de pe strada si dusa la ‘primiri urgente’, ti se spune ca o vor opera, dar ca vor folosi un dispozitiv medical de toata jena, ca asa prevede protocolul, iar pentru a folosi un dispozitiv performant, care sa-i asigure un nivel decent de confort in rfestul vietii, chirurgul trebuie sa intocmeasca un raport, cum ca pacienta sufera de afectiuni asociate, raport ce trebuie avizat pozitiv de directorul spitalului, vreau sa te vad pe tine amanand raspunsul pentru a anunta procuratura. Dar din cate stiu, tu traiesti in GB, beneficiei de sistemul medial de acolo si iti poti permite sa tii lectii moralizatoare pe acest site.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      @Pricinosu’:
      Cu siguranță că îmi pot exprima opinia, indiferent de locația mea actuala. Vlad, văd că permite acest lucru.
      Dacă nu-mi păsa de locul meu natal, nu-mi mai pierdeam vremea cu astfel de comunicări.
      Îmi mențin opinia față de acei “doctori”.
      Apropo, am și doctori în cercul meu restrâns de prieteni, și cu toții îmi împărtășesc opinia despre colegii lor de breaslă care iau șpăgi.
      Cât despre mama, te înșeli, nu voi da șpagă. Cât e pe picioarele ei, dă singură acea șpagă, nefiind capabil să mă pot înțelege cu ea și să o conving să renunțe la acest obicei.
      În situația unei urgențe, să pretinzi/accepți șpagă, este cu atât mai criminal gestul.

      0
      0
  2. #8 Comentariu nou

    Buna ziua Vlad,
    Daca tot ai ‘deschis’ luna trecuta lista de tarife la vama, hai sa-o facem si pe asta!
    La Spitalul Mmilitar Central din Bucuresti, chirurgie cardio si neurochirurgie – 700 E sau echivalent.
    La Spitalul Universitar de Urgenta (Municipal) – Chirurgie (indiferent de specialitate), daca nu vrei sa fi tratat cu cele mai proaste materiale – 1000 E sau echivaent; aici doar pentru anestezist, ca sa fii sigur ca te trezesti din operatie, mita e de 1000 RON.
    Cred ca alti cititori pot completa ‘mercurialul’.

    6
    0
  3. #9 Comentariu nou

    Dureroase răni ale societății noastre. Nu am idee cum ne putem vindeca dar inclin si eu sa cred ca DNA e soluția, chiar dacă a doua zi se închide secția. O altă rană pe care nu o pot ințelege – am vazut prin presă că se adunaseră vreo sută de semnături (doctori, colegi de-ai doamnei) în sprijinul doctoriței din Suceava prinsă cu mâna în buzunarul pacienților. Asta nu o mai înțeleg nici pace.

    5
    0
    • #10 Comentariu nou

      @Mircea 2.
      Nu inteleg ce nuintelegi: ‘Traiasca SPAGA, si mai lasati-ne in pace, sarachiilor!’

      0
      0
  4. #11 Comentariu nou

    Cu sau fara spaga, treaba e de-a dreptul tragica… Daca mi s-ar fi cerut si spaga, cred ca as fi fost in stare sa pocnesc pe cineva.
    Se da copil de 4 ani cu convulsie febrila (chestie care trebuie investigata rapid in primele 24 de ore – am aflat asta mai tarziu).
    – Asistenta de pe ambulanta ne mustreaza ca nu ar fi trebuit sa chemam ambulanta pentru cel 1 km pana la spital.
    – Asistenta de la pediatrie ne mustreaza ca de ce nu am intrat in cabinet dupa ce ea ne-a spus sa asteptam in fata usii.
    – Probele de sange de la spitalul de provincie s-au evaporat.
    – Asteptat ore bune pe un pat la UPU spitalului judetean.
    – Medicul neurolog ne spune ca nu ne poate da reteta de diazepam (critic in cazul unei convulsii ulterioare) seara pentru ca copilul nu are CNP, dar s-ar putea rezolva a doua zi (ma intreb si azi, cum?).
    – Dupa internare pe sectia de pediatrie aflam ca nu sunt tacamuri, sapun, hartie igienica, prosoape… Ar trebui sa mananc si sa ma sterg la c00% cu aceeasi mana, fara sa ma spal intre?
    – Sectia pediatrie are un singur termometru si nimeni nu verifica regulat temperatura care, daca creste, poate declansa o noua convulsie.
    – Rezultatele analizelor nu se interpreteaza. Mi se spune ca daca copilul are PCR de 39 si limita pentru infectie e 40, atunci inca nu e chiar sigur.
    – EEG se face abia a doua zi, dar din cauza felului in care e facut, valoarea rezltatului e nula.
    – RMN nu se poate face pentru ca anestezia e periculoasa. De fapt, aflu a treia zi ca de nu exista un anestezist disponibil intr-o resedinta de judet cu universitate medicala.
    – Dupa ceva mai mult de 48 de ore petrecute prin spital, plecam, la cererea mea, fara vreun diagnostic, cu un copil in cam aceeasi stare.
    – Ca sa nu plecam cu mana goala primimi o reteta de diazepam si antibiotice date la plezneala. Diazepamul e disponibil doar intr-una din cele peste 10 farmacii la care am sunat.
    – Desi insist ca mama copilului are alergie la un antibiotic si ca copilul nu a luat antibiotice inca, un test de alergie nu se poate face pentru ca medicul se incurca incercand sa ma abureasca (din nou).
    – 7 zile dupa externare renunt sa mai sun zilnic dupa rezultatul hemoculturii. Probabil s-a evaporat si proba asta de sange…
    Nici colegii de salon nu o duceau mai bine:
    – Nu te intreaba nimeni daca ai lapte pentru sugar.
    – Singurele prize din salon sunt la approximativ 2 metri inaltime, incat saraca mama trebuie sa se urce in picioare in pat cu fierbatorul de apa.

    8
    0
    • #12 Comentariu nou

      Fuuuuuuuuuck! Îmi pare sincer rău pentru experiența trăită. Am și eu copii mici care iarna asta au trecut dintr-o viroză într-alta, deci pot înțelege trăirile, dar din fericire nu am avut parte de incompetențele de care dvs. ați avut parte. De menționat că nu locuiesc în țară, iar acesta este unul din motivele principale care mă împiedică o decizie de întoarcere.
      PS: nu e totul perfect nici aici, dar suntem la ani lumină de ce se întâmplă în sistemul medical românesc.
      PS2: soția a trecut prin 2 sarcini și nașteri, plus o sarcină pierdută, iar în afară de niște analize speciale nedecontate de casa de asigurări nu am scos niciun euro! Iar serviciile medicale au fost extraordinar de bune

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Și eu am mai bine de 7 ani de pribegie pe termen nedeterminat și eram în România în vizită de sărbători.
      Nici aici nu curge laptele și mierea, dar e altă lume:
      – am ajuns pe 01.01.2023 la urgențe și între 18 și 21 pe lângă examinare completă și prelevare sânge, s-a reușit inclusiv o puncție lombară cu tot cu anestezia generală aferentă.
      – am primit amândoi de mâncare, deși am ajuns în salon după 22
      – ni s-au oferit inclusiv periuțe de dinți
      – dimineața la prima oră I s-a făcut un EEG adevărat
      – monitorizare puls și oxigenare permanentă
      – măsurat temperatura enervant de des
      Ah, și pentru că am colindat spital românesc, am fost izolați vreme de o săptămână sau până la sosirea analizelor relevante.
      Cât despre sarcini/nașteri…și la noi a fost la fel. Iar pentru aproximativ 110 € pe zi, am stat cu soția doar noi în cameră, cu 3 mese pe zi, meniu pe alese… Hotel de 4 stele! (doar cu asigurarea standard, fără una privată!)

      0
      0
  5. #14 Comentariu nou

    La SB nu ia nimeni nimic, nici portarul.
    Da’ is si multi incompetenti. Noroc ca am dat si de unul implicat.

    1
    0
  6. #15 Comentariu nou

    Mda , scriam pe blogul domnului Petreanu acum ceva timp in urma . Tot despre Spitalul Judetean Brasov. Cu nume de medici de la sectia ortopedie.Parca domnul Petreanu mi-a raspuns ca nu sunt dovezi ,desi unul din medici ,de altfel ortoped eminent a fost dat afara ,fara a mai avea dreptul sa practice meseria .Altii au fost investiti dupa cum spuneati „cu maxima incredere „la spitale private. Fenomenul „spaga”pentru a-si construi clinici private functioneaza peste tot in Romania.Sunt si cazuri in care ( si nu putine) medicii isi exercita actul medical fara spaga.Aici as mentiona 2 medici tatal si fiul la sectia chirurgie, acum seniorul s-a pensionat ,care nu cer spaga . Au fost numiti „medicii saracilor „de catre confrati. Le dau numele de familie : DOCTORII HOGEA senior si junior .Si fiind in arealul Brasov , vad ca nimeni nu are curajul sa spuna nimic despre sectia de neurochirurgie….Dar intreb : s-a interesat cineva de ce ajung doar anumiti doctori in situatia asta ? Simplu -au uitat tabla impartirii. Cei care o stiu ,profeseaza linistiti in continuare. Ar fi atite de spus… Cred ca o ancheta jurnalistica bine documentata indiferent unde ,ar scoate la iveala multealtele…..

    3
    0
  7. #16 Comentariu nou

    Clauza „cu excepția situațiilor medicale urgente” se aplica oricarei situatii in care e nevoie de chirurgie cardiovasculara.
    Trag concluzia ca judecatorul doar mimeaza aplicarea legii, ca sa nu spun de omenie.
    Ce pricepe inculpatul? Exact – se simte protejat.
    2000 euro/operatie x macar 10 operatii pe luna = 20’000 euro/luna … + vreo 3-5000 de la stat … totul fara riscul de malpraxis … sa moara milionarii de cardiologii americani de invidie.
    Ce nu intelegem si nu acceptam noi ceilalti, este ca acesti oameni (doctorul, judecatorul, etc.) chiar sunt convinsi ca asa e normal … si dorm foarte linistiti noaptea, fara nici cea mai mica remuscare.
    … si cum sunt educati copiii lor, o parte din ei viitori magistrati si medici? Prin puterea exemplului, nu?
    Nu e asa si cu politica si cu majoritatea pozitiilor in care se poate cere spaga?
    Asta e in opinia mea adevarata tragedie, ca acesta specie de neoameni isi perpetuaza specia !!! … scuze doctorilor si magistratilor care isi fac datoria onest, stiu ca inca mai sunt, dar din pacate nu o masa critita pt schimbare.

    8
    0
    • #17 Comentariu nou

      motivarea sentinței e o rușine și un scuipat în față pt cei care au cotizat bagabontului ăluia ani de zile
      sentința în sine e o tachinare între îmbuibați, o mizerie juridică care, din păcate, nu mă miră: e de fapt manifestarea unui misecuvinist față de altul din aceeași castă când a descoperit cu draci că doctorul șpăgar e mai bogat ca el

      0
      0
  8. #18 Comentariu nou

    Am scris de multe ori pe blogul ăsta, dar niciodată nu mi-a răspuns cineva! Sunt un om care din păcate, are multe suferințe, am dat și probabil voi da mereu o mică atenție la doctor! Să știți că sunt și „doctori fără de arginți”, dar sunt și șpăgari care cer de la obraz! Problema e că dacă nu dai, nu ai! Ei se consideră niște Dumnezei pe pămînt și se cimportă ca atare!
    În lunga mea experiență, la concluzia asta am ajuns!
    Doamne ajută!

    2
    0
    • Chiar daca nu ti se raspunde, esti citit cu siguranta!

      Problema nu e cu cei care sunt painea lui Dumnezeu si simti nevoia sa le multumesti la final, ci cu aceia care cer bani ca sa te salveze.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      @Vlad: permite-mi să te contrazic 😇
      Problema este atât de partea celor care cer, cât și de partea celor care acceptă, fără sa fi cerut nimic în prealabil.
      Dacă un doctor este excepțional de bun, poate fi remunerat prin bonusuri de către conducerea spitalului. Doctorii pot fi foarte frumos evaluați, atât în baza rezultatelor efective (ex: cazuri reușite vs. cazuri totale, timp, costuri, idei de îmbunătățire a procesului, etc), cât și în baza recenziilor primite de la pacienți.
      Asta ar fi un sistem normal, nu crezi?
      Așa cum la mine nu vine clientul final să-mi dea o șpăguță, că doar am fost băiat bun și am lucrat peste program, ci vine managementul meu și-mi recompensează efortul “extra”.

      Dacă acceptam compromisuri, rămânem cum am fost.

      0
      0
  9. #21 Comentariu nou

    Exista si exceptii, cu siguranta, insa este la fel de sigur ca avem de-a face cu un membrii unui sistem mafiot.
    Bine ca in pandemie au fost cu totii eroi …

    1
    0
  10. #22 Comentariu nou

    Folositi camera si microfonul telefonului in situatii ca acestea. Nu-i lasati sa scape…

    3
    0
  11. #23 Comentariu nou

    Domnule Petreanu , ce parere aveti de marirea sumei pentru birourile senatoriale si de deputati din teritoriu ? Facuta pe sestache? unde mai pui ca unele „birouri de parlamentar „sunt doar cu numele ? Si ca „alesii”,daca le au nu stiu unde-s amplasate ? Nu-i gaseste nimeni… Pentru asta se imprumuta statul roman cu 1,5 milioane de lei pe secunda ( asa spun cei de la Ziarul Financiar)?

    2
    0
  12. #24 Comentariu nou

    Aveți aici raportări anonime despre șpăgi:

    https://www.piatadespaga.ro/spaga/sanatate-medicamente/

    1
    0