Speculaţia cu mic.ro

E un mic.ro la parterul unui bloc din vecini. Mi-a plăcut să-mi fac micile cumpărături acolo. Angajaţii erau politicoşi, nu ca la celălalt, tot la parter, pe aceeaşi stradă, numai că fără proceduri şi fără firmă. La mic.ro mi se spunea mereu bună ziua la intrare, la revedere la plecare, mi se zâmbea când îmi prindeau privirile.

Şefa magazinului, de fapt „asociată” la mic.ro, muncea din zori până-n noapte. O vedeam plecând pe la unu dimineaţa, frântă, şi deschizând şase ore mai târziu. Băieţii şi fetele din echipă, la fel, roboteau din greu.

O grămadă de bani şi suficiente motive să-i cheiezi maşina dlui Patriciu – cu bazooka.

Multă muncă pentru bani puţini, mi-a explicat o dată această doamnă. Venise din provincie, îşi pusese toate economiile în franciza asta – şapte mii de euro. Avantajul? Se ocupa altcineva de aprovizionare, după un sistem. I se promiseseră contracte avantajoase şi preţuri bune. Pentru cineva care nu ştia Bucureştiul, părea afacerea ideală.

Îmi pare rău pentru ea şi pentru alţi asociaţi din reţeaua mic.ro şi pentru angajaţii lor. Mi-aş dori mult să se rezolve lucrurile, măcar pentru ei – oameni de bună credinţă, care au investit bani şi energie şi mulţi nervi în povestea asta.

Mi-a plăcut să-mi fac micile cumpărături la mic.ro. Un timp. Nu mai merg demult acolo – nici măcar apă nu mai găsesc la ei. Nici lapte, nici iaurt, nici salam, nici fructe, nici legume, nimic.

Nimic în afară de ziarele şi revistele trustului deţinut de Dinu Patriciu. Alea încă se tipăresc, deşi aud că şi în privinţa lor sunt mari semne de întrebare.

Împotriva mic.ro au fost depuse cereri de insolvenţă – asta înseamnă că unii furnizori şi-au pierdut speranţa de a-şi mai primi banii altfel decât prin mijloace extreme. Justiţia este unul din acestea. Poate că alţii vor recurge la alte gesturi, pentru că aud că ar fi vorba de restanţe de vreo 40 de milioane de euro. O grămadă de bani şi suficiente motive să-i cheiezi maşina dlui Patriciu – cu bazooka.

Dar care o fi fost ideea afacerii? Mi se pare azi mai evident ca niciodată că mic.ro a fost, de la început, o speculaţie şi nimic mai mult. Un lanţ de magazine cu format şi cu proceduri, care să scoată de pe piaţă mini-marketurile de sub scările blocurilor, pentru ca apoi, din această poziţie dominantă, să poată fi vândut cu profit frumuşel cuiva din afară.

Un plan cinic şi eficient, cu singura condiţie să fi funcţionat.

Pentru că n-a funcţionat, ce a devenit evidentă este, în primul rând, imoralitatea principiul constructiv.

O să spuneţi că e ridicol să vorbim de moralitate în afaceri, iar eu să răspund că aşa e, până la un punct – punctul de la care un business devine o escrocherie. Dl. Patriciu a ales un model de business în care oamenii au trebuit să plătească pentru a participa, după care sistemul s-a gripat pentru că n-a reuşit să scape de el la timp. Cam ca la Caritas, dacă mai ţineţi minte. Un joc piramidal, o schemă Ponzi.

Oarecum în acelaşi context: mi-a cerut un amic, de curând, să-i spun măcar o afacere de succes a dlui Patriciu, în afară de tunul secolului cu Petromidia. N-am ştut să-i răspund – dar, cine ştie, poate că nu-s nici eu cea mai informată persoană în această privinţă.

Trebuie să fie una, pe undeva.

Articol din categoria: POLITICĂ

35 comentarii Adaugă comentariu

  1. sponsorizarea simultan a psd şi pnl. cea mai bună afacere.

    0
    0
  2. #5 Comentariu nou

    Imi pare bine ca s-au mai prins si altii de afacerile paguboase ale acestui guru al capitalismului dambovitean. Un astfel de magazin s-a deschis vizavi de locuinta fetei mele. Evident era foarte entuziasmata ca-si poate face cumparaturile de stricta necesitate. Eu am izbucnit in ras explicandu-i ca nu cred in ideile de afaceri ale patriciului. Dupa cateva luni mi-a dat dreptate. Mircea Badea vorbea la un moment dat de o agentie de publicitate a patriciului care a intrat in insolventa lasand astfel cu buzele umflate niste televiziuni.

    0
    0
  3. #6 Comentariu nou

    in afara de Petromidia si de ce zice zoso, mai stiu eu un succes: a cumparat la preturi favorabile niste imobile intr-o tara scandinava unde are chiriasi niste primarii de acolo
    Patriciu a riscat niste bani in afacerea asta, nu cred ca asociatii au platit prin francize mai mult decat inputul lui Patriciu – de-aia zic ca e exagerare sa mirosi un Ponzi; cica ideea asta i-a fost data lui Patriciu de un tip de pana in 30 ani care la determinat sa riste niste sute de milioane
    altfel, mic.ro la care ma duc eu e la vale doar la tigari (la tine asta nici n-ar fi o pierdere), in rest sunt ca la inceput; iar in vara trecuta, dubita mic.ro din intersectia din fata blocului era mult mai atragatoare decat chioscurile din jur

    0
    0
  4. Vreti afacere buna? Va dau eu una, daca aveti banii necesari. Exista o firma care importa autovehicule, firma aia are un parc auto, iar parcul e plin de rulote de gen, inca nefolosite. Nu stiu daca au fost gata achizitionate sau doar comandate, stiu insa ca zac degeaba. Cu mici modificari v-ati tras o rulota pe cinste.
    Iar daca Someone imi confirma printr-un replay ca am voie… am sa va dau si nume.

    0
    0
  5. Cea mai de succes afacere a mizeriei umane denumite Patriciu? Tragerea pe proverbialul cosor a statului român. Şi asta de nenumărate ori, pentru că în sistemul nostru de justiţie medievală ulciorul merge de multe ori la apă. Mai ales dacă ai ulcior mare şi plin cu TVA returnat şi alte măgării …

    Mic.ro a fost doar o altă măgărie pe care a făcut-o alături de cineva faţă de care avea o datorie, care s-a achitat prin achiziţia de produse pentru lanţul de magazinaşe. Prin insolvenţă, cel care deţine firmele de distribuţie o să-şi ia marfa înapoi, c-aşa-i în tenis, cum spunea regretatul Toma Caragiu. Şi buzele umflate aparţin tot muritorilor de rând, precum doamna de care e vorba la începutul articolului.

    Enervant e că nu face nimeni nimic. Nimic extrem. Adică să-i aplice o vopsea maşinii imbecilului de Patriciu cu un HAW. HAW fiind Heavy Anti-tank Weapon.

    0
    0
  6. #11 Comentariu nou

    Cand a aparut Mic.ro pe strada noastra, mi-a parut rau de nea Ilie.
    Si-a construit clientela in timp, iar profitul pe care-l face, nu prea stralucit, il reinvesteste in afacere. Nu si-a luat Lamborghini, nici o nevasta mai tanara cu 35 ani. Munceste cot la cot cu ceilalti angajati, spala si pe jos, daca trebuie, cantareste, serveste, zice o vorba buna clientului. Cam asa e la nea Ilie. Si preturi decente.
    A aparut Mic.ro chiar lipit de nea Ilie. Gata, mi-am zis, pa Ilie, vorba ceea. Din fericire, n-am avut dreptate. Mic.ro a venit cu semne colorate, prezentare occidentala, dar preturi mari. O singura data am intrat la ei, ca nea Ilie nu mai avea nuca. M-a durut cardul cand am platit cu 50% mai scump decat la nea Ilie. Eram singurul client din magazin la ora aceea. Cred ca si in ziua aceea, la ce priviri imi tragea casiera.
    Pacat, ideea nu e totusi rea. Doar gestiunea nefericita.

    0
    0
  7. #13 Comentariu nou

    e scandalos cum toti excrocii cu gulere albe sint protejati de toate guvernele care si-au frecat bucile pe cele mai inlte scaune ale tarii. paunestii,becalii,cataramii,patricii si muti altii,prea multi altii,sub sutanele obladuitoare ale justitiei,putrede de coruptie dim RO si cu fisicurile cu eticheta „spaga” mereu in standby,nu vor ezita nici o clipa sa ne fure si zaharul din ceai.dar,ei se chiama „oameni de afaceri” sint invitati pe la tv si cu mutrele lor pline de importanta,se uita in creieri si ne explica ,noua prostimii,cum e cu economia de piata si ce sacrificii va trebui sa faca tara(noi,poporu).imi vine sa dau de pamint cu toti politicienii care invoca democratia si drepturile omului cind e vorba sa fie anchetati cite unul din magarii astia.ei cred ca ne fraieresc cu satfel de aiureli.ei cred ca noi nu stim de increngatura de relatii de protejare reciproca ce exista intre politic si afaceri-HOTIE.ei cred ca noi nu vedem ca la noi hotii au mai multe drepturi decit pagubitii.si mai cred ceva,ca noi vom mai rabda mult pina sa ne punem cu saria pe ei si cu legile talionului,ca pina la urma tot leacurile babesti sint mai eficiente.asta dac vrem sa ne salvam,ca natie,ca oameni cu demnitate.

    0
    0
  8. #14 Comentariu nou

    Stii care e partea trista? Aveam 2 magazine apropiate se scara blocului, detinute de niste vecini de treaba din cartier, cu preturi decente. Apoi a venit Mac.ro (fratele mai mare a lui mic.ro dar tot a lui Patriciu). A pus preturi de dumping si in 6 luni a reusit sa bage in faliment cele 2 magazine de cartier. De o saptamana si macul e inchis cica pentru reorganizare dar de vreo luna era aproape gol pe refturi deci nu cred ca isi mai revine. Concluzia e ca am ramas fara magazin in apropiere si castiga doar supermarketurile.

    0
    0
  9. m-asteptam sa nu aiba viata lunga mic.ro-urile 🙁

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Magazinele au ajuns acum nimic.ro

    0
    0
  11. Da, pot spune că și-n Brașov , această …,,Mic.Ro” este un MARE ,MARE…bluf!. Prețuri alandala , pe mărfuri dintr-o rețea pe care unii n-o consideră corectă: corectă față de cumpărători, față de asociați, față de angajați. În raport cu alte supermarketuri din Brașov, acestă…,,MIC.RO”practică prețuri f. mari.

    0
    0
  12. Pai bine, dar daca au tras teapa furnizorilor si acestia cum e si de inteles nu mai provizioneaza magazinele, cei care le detin de ce nu se reorienteaza si nu-si cauta alte surse?

    0
    0
    • #19 Comentariu nou

      Din ce stiu eu, francizele au reguli stricte. Si regulile nu se refera numai la aspectul magazinului, ci si la marfa de pe raft. Nu cunosc speta aceasta, desigur, insa cunosc alte francize in care absolut totul e prevazut in contract, inclusiv furnizorii si produsele (marcile) pe care le pot cumpara.
      Asta e, pana la urma, filozofia francizei. Cumparatorul e, in general, simplu executant.

      0
      0
  13. #20 Comentariu nou

    Mic.ro, nu e cumva ideea aia a nu stiu caror tineri, cu tonetele mobile prin cartier, care s-au dus dupa finantare pe la Patriciu? Eu asa-mi aduc aminte ca scrisese presa la un moment dat, si mi-l aduc aminte pe Patriciu la televizor spunind intr-un interviu ca, iata, tinerii vin cu idei foarte bune… Dupa care, ce sa vezi, „mic.ro” in loc de magazinele de cartier, in franciza cumparata de la conu Dinu. Nu numai bani furati, ci si idee furata. Sa tot ai idei si sa mergi cu ele pe la „Mecena” din astia de Dimbovita. Hoti de drept comun, oricit de mari aristiocrati, de culti si de stilati s-ar da…

    0
    0
  14. #21 Comentariu nou

    Elefant.ro?

    0
    0
  15. 1. Banca din Georgia, cumparata cu surle si trambite, cica ar fi pe butuci. E adevarat, sunt barfe si zvonuri.
    2. Mic.ro se vede cu ochiul liber, din vara fluiera a paguba. Plus oamenii care i-au dat bani lu’ Patriciu ca sa primeasca franciza.
    3. Trustul Adevarul. Tot de prin vara platesc salariile cu intarzieri si in rate. Cica sunt zile cand n-au bani nici pentru hartie.
    4. Cica firma care distribuie presa lu’ Adevarul in juma de tara ar fi si ea cam neplatita. Si a mai si bagat banii intr-o flota noua de masini.

    Sper ca va mai amintiti interviurile sforaitoare ale lu’ P dupa ce vanduse Rompetrolul. Ce lectii pretioase dadea el guvernantilor si biznismenilor.

    Si da, Petreanu are dreptate, Mic.ro trebuia sa falimenteze in 2 ani magazinele de colt de bloc si apoi sa fie vandut. Doar ca socotelile n-au iesit, buticarii n-au falimentat in masa si nu s-au mai gasit uzbeci

    0
    0
    • #23 Comentariu nou

      habar nu ai , magazinele sunt facute cu banii de pe marfa , el nu a bagat mai nimic , masinile sunt luate de la o firma din Germania care s-ar putea sa dea faliment.

      0
      0
  16. #24 Comentariu nou

    Taie Batranu joi ultimu porc ecologic din … galaxie.

    0
    0
  17. #25 Comentariu nou

    Eu, prin primavara am accesat un site cu toate potlogariile lui Patriciu, incepand cu ’87( ca baiatul a facut afaceri pe afara si pe atunci). Liberal inoculat fiind inca de pe la ‘866, evident ca mi s-a parut o manipulare ordinara antiliberala. Si cred ca cineva chiar a studiat problema.Asa incat nici nu mai are rost sa mai comentam acest subiect. Nu l-au bagat la puscarie serviciile pentru Petromidia. Dar pentru mac si mic.ro?

    0
    0
  18. Petreanu, chiar despre „marile afaceri” ale lui Patriciu discutam de curand cu un amic. La Adevarul, salariile se platesc din cand in cand, mic.ro e praf… In schimb, imi place cand domnul Patriciu vorbeste pe un ton sfatos despre cum ar trebui sa mearga treaba prin economie. Mai tineti minte cand se credea Soros si facea previziuni legate de un euro de 5 lei?

    0
    0
  19. Ideea in esenta era buna si chiar aplicabila, insa nu chiar oricine poate face orice. Se spune ca ai nevoie de un plan bine facut, de niste profesionisti si ca nu tot ce visezi azi realizezi maine.
    Eu stiu o afacere de succes a lui Patriciu: urmatoarea, care o sa fie anuntata ca si pana acum, cu surle si trambite.

    0
    0
  20. e doar o alta modalitate de a se spala bani . nici nu mai pun ghilimelele de rigoare . in conditiile in care asemenea magazine n-au profit , e singura idee care-mi trece prin cap . cateva cutii de biscuiti pe un raft , cateva sticle de cola pe altul . asta da marketing !

    0
    0
  21. #32 Comentariu nou

    Afacere de succes a lu’ Patriciu mi se pare Bet Cafe Arena, nu cred ca ai cum sa dai gres cu o agentie de pariuri.

    0
    0