Valul de tâlhării abia se ridică

Eliberarea deținuților cu miile a început să-și facă simțită efectele asupra societății.

Știrile despre recidive violente se înmulțesc – adolescente lovite cu pumnu-n față, date cu capu-l de pardoseală și lăsate inconștiente în fața liftului, femei bătute cu scaunul sau călcate la propriu în picioare, la locul de muncă, violuri comise la câteva ore după eliberare, o crimă, acum, după eliberarea anticipată a unui criminal.

Înspăimântător este cât de întâmplătoare devine violența acum, în societatea noastră. Cu mii de infractori eliberați, nu mai poți fi sigur de nimic. Nu ne putem baricada în case, nu putem să umblăm doar în grupuri, nu putem să privim în permanență peste umăr.

Situația aceasta afectează însăși fibra organizării statale. Cetățenii acceptă să plătească taxe statului și să-i cedeze monopolul violenței (poliție, jandarmerie, regim penitenciar) pentru ca acesta să se ocupe în mod ordonat de siguranța tuturor cetățenilor. Or, când statul e capturat de un grup infracțional organizat, care deschide porțile pușcăriilor, dispare unul dintre principalele motive pentru care cetățenii acceptă autoritatea lui.

Aceste știri despre atacuri violente, în plină stradă, nu sunt decât începutul, din păcate. Până acum, 700 din cei 13.000 de infractori scoși din pucării au recidivat – iar 200 au comis infracțiuni cu violență – dar cifrele astea sunt mizilic față de ce urmează: statistic, rata de recidivă variază între 65-70%, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulți dintre noi vom cădea victime violențelor accidentale sau premeditate – pe stradă, în scara blocului, acasă, la serviciu, la cârciumă, la club, ziua, noaptea.

Iată două grafice care descriu evoluția efectivelor de persoane private de libertate. Primul e compilat din datele oficiale furnizate în rapoartele Administrației Naționale a Penitenciarelor (le găsiți aici, aici sau aici)

Datele pentru 2019 se referă chiar la ziua de azi, cf. site-ului ANP:

Când analizați graficul, trebuie să puneți cifrele în context: efectivele totale sunt diferența între intrările în sistem și ieșirile din sistem. Carevasăzică, azi sunt cu 13.000 mai puțini deținuți în penitenciare față de 2013, dar asta înseamnă că au ieșit din închisori mult, mult mai mulți condamnați, fie pentru că li s-au terminat de executat pedepsele, fie pentru că au fost eliberați condiționat, fie din cauze naturale etc. Pe măsură ce unii ieșeau, alții intrau. Efectul legii recursului compensatoriu începe să fie evident din a doua jumătate a anului 2017 – legea a intrat în vigoare în iulie.

Iată al doilea grafic, provenit din raportul anual al ANP:

Datele arată că numărul deținuților a oscilat ușor în jurul aceleiași valori înainte de intrarea în vigoare al legii recursului compensatoriu, după care s-a produs o scădere dramatică – iar graficul nu se referă decât la anul 2017.

Acum: nu se poate contesta că în penitenciarele din România condițiile sunt foarte proaste și că o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie să fie o tortură. CEDO condamnă constant România pentru aceste condiții inumane (mai puțin pentru bogătași, care-și fac casă-dulce-casă în celulă) și, practic, orice deținut are șanse să obțină despăgubiri de la statul român dacă are răbdarea și resursele să urmărească un proces european.

Dar soluția guvernării actuale a fost să rostogolească problema la vale și în capul cetățenilor cinstiți. Efectivele de persoane private de libertate sunt cunoscute la secundă și există date de decenii întregi. E foarte ușor să estimezi/să anticipezi cam câți deținuți vor fi și anul viitor în sistem și să constați de cât spațiu suplimentar e nevoie pentru cazarea acestora – apoi să treci la treabă, adică să finanțezi construcția de noi penitenciare. Dar guvernul dlui Dragnea a ales să elibereze infractorii înainte de teremen, cu toate că știe prea bine că cei mai mulți aceștia vor agresa societatea și vor reveni în pușcării în următorii ani. De ce? Pentru că această guvernare nu e, de fapt, deloc interesată de viitor, decât în privința anihilării Justiției. Actuala putere nu investește, ci doar cheltuiește. Nu investește în autostrăzi, nu reabilitează căi ferate, nu construiește nici școli, nici spitale, nici măcar penitenciare. Toți banii pe care-i are la dispoziție îi folosește pentru o permanentă miturire a câtorva categorii sociale, ca să păstreze liniștea necesară operării legilor Justiției. De ce e nevoie de această operare știm prea bine. Ce nu știm este cât va costa, în cele din urmă, evadarea borfașilor politici.

Apropo, în datele ANP figurează și numărul deținuților condamnați pentru fapte de corupție (sau asociate faptelor de corupție). E instructiv să faci un calcul, ca să vezi pentru câți corupți este, de fapt, tâlhărită România.

Iată, la 31 martie 2017 (deci înainte de intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu), în pușcării se aflau 240 de persoane condamnate pentru abuz în serviciu, luare/dare de mită, trafic de influență și fals material în înscrisuri oficiale.

Aș face un grafic și pentru asta, dar sunt 240 dintr-un total de 27.237 de persoane. 0,88%. Practic, nu s-ar vedea nimic – poate o dungă pe un disc colorat.

Dar câte persoane erau închise, pentru aceleași infracțiuni, în septembrie 2018 (ultima lună pentru care există raportări publice)? 153 (dintr-un total de 21.412 persoane). Ei bine, aici se poate face un grafic 2017/2018, că scăderea este de 36%. Deci iată:

Eficiență, daddy tăticu’, ce să mai vorbim!

Încă două chestiuni, că anticipez trolli:

1. Legea recursului compensatoriu a fost inițiată în timpul guvernării Cioloș, dar condițiile au fost lărgite semnificativ, în Parlament, de majoritatea PSD/ALDE, condusă de sinistra troikă Iordache-Nicolicea-Șerban. De pildă, a fost dublat numărul zilelor scăzute din pedeapsă pentru condiții improprii iar suprafața minimă necesară deținuților a fost crescută cu 33%. Doar aceste două modificări au crescut dramatic numărul deținuților care au putut solicita liberarea înainte de teremen.

2. Celor care vor spune că oricum acești deținuți urmau să se libereze la un moment dat, deci dacă era să recidiveze, urmau oricum să recidiveze, le transmit să le zică asta victimelor precoce ale acestor recidiviști. Să fie ei părinții elevelor date cu capul de ciment, soții vânzătoarelor violate, părinții tânărului înjunghiat mortal alatăieri.

Păi cum, credeați că sintagma “România infractorilor” se referă doar la infractorii de la guvernare? N-ați auzit de solidaritatea tâlharilor? Uite că o simțim deja pe străzi, până la sânge.

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. Treaba asta cu recursul compensatoriul si cu scazutul pedepsei din cauza “conditiilor improprii” mi se pare o aberatie grosolana si o nedreptate crasa fata de toti ceilalti cetatenii tarii.
    Prin comparatie, nu ar trebui ca toti ceilalti cetateni sa primeasca un “recurs compensatoriu” pentru conditii improprii? Scoli, spitale, infrastructura, etc? Le stim cu totii!
    Daca unii si altii se simt abuzati de condamnarea primita atunci sa o atace! Pentru asta exista curti superioare, CEDO… Altfel sa puna osul la treaba si sa construiasca chiar ei penitenciare noi.
    Cat despre mizeria in care ne-am bagat singuri… Cred ca doar o revolutie ne mai scoate inainte ca tara sa falimenteze.

    Comentariu apreciat Thumb up 22
    • Ba da, ai dreptate, unde e grija guvernului fata de victime?

    • Guvernul e tot timpul in campanie electorala. Daca nu castiga si ei ceva din grija asta pentru victime, ii doare undeva de ele.

      Thumb up 0
    • la clasa pregatitoare sunt si 38 de copii intr-o singura clasa; sunt scoli (vezi nr146, IGDuca) care au desfiintat sala de sport si cancelaria (da, nu mai au sala de sport si nici cancelarie) ca sa creeze spatiu pentru inca 2 clase. la nici 500m este scoala 115 renovata dupa scandal cu bani de la banca mondiala (in timpul lui oprescu) cu sali multe si goale…

      Thumb up 0
  2. Chiar are cineva impresia ca alora din parlament sau guvern le pasa de pulime?
    Ai vazut vreun parlamentar la metrou? Lor sa le iasa treaba, restul e carne de tun.

    Thumb up 6
  3. #6

    Mai e un aspect, romanul sare la bataie foarte usor. Cazurile astea sunt numai cele anchetate de politie dar sunt multe altele care nu sunt. Numai eu cate am vazut. La Urgenta vin in weekend mereu tineri umflati vineti cu sange in buza sau nas si care zic ca au cazut ca s-au impiedicat si ca nu e nimic (ca asistentele sunt obligate sa anunte politia daca e bataie). Uite si in trafic dupa 2 injuraturi urmeaza datu jos din masina cu/fara bata de baseball. In baruri cluburi am fost provocat uneori de altii fara ca eu sau cei cu care eram sa le fi facut sau sa ne fi dat la fetele lor sau sa-i fi calcat cumva sau imbrancit. Unu ne-a amenintat direct era si baut ca daca nu plecam (eram 2) ne taie. In centrul Bucurestiului nu in Domnesti. Am platit si-am plecat atenti la iesire sa nu ne astepte bajetii. Stiu, unii zic lasilor! Fetele la fel ar trebui s-o lase mai usor cu plimbarile noaptea cu abordari de necunoscuti cu prietenu unui prieten care stie un prieten cu petreceri si alte vrajeli. Adica e foarte important sa eviti chiar daca te simti umilit sau jignit sau inferior sau orice, dar macar esti intreg. Nu traim intr-o tara in care ti se face dreptate iar dreptatea post-mortem nu stiu cat ajuta. Sau daca esti curajos si dai de unu gratiat sau cu ta-su in procuratura sau cu bani. La fel si cu accidentele auto cu tineri mutilati pe viata si autorii fara griji. Verdele nu inseamna prioritate automat, zebra nu inseamna ca ai voie ceva, regulile de circulatie nu sunt decat niste conventii, paziti-va! Lasati mobilele cand treceti strada.

    Comentariu apreciat Thumb up 38
  4. Dacă în urmă cu ceva ani forme de manifestare a corupţiei erau considerate ameninţări la siguranţa naţională, fapt ce a intensificat lupta anticoruţie …, ce şi-a zis daddy “corruption, this kind of bullshit”, ia să mutăm noi interesul pe alt domeniu: criminalitatea, că prea ne-au stresat ăştia cu anticorupţia.
    DNA-ul îl facem parf cum ştim noi mai bine, iar la restul parchetelor le dăm de lucru…,

    Thumb up 0
  5. referitor la:

    *2. Celor care vor spune că oricum acești deținuți urmau să se libereze la un moment dat, deci dacă era să recidiveze, urmau oricum să recidiveze, le transmit să le zică asta victimelor precoce ale acestor recidiviști. Să fie ei părinții elevelor date cu capul de ciment, soții vânzătoarelor violate, părinții tânărului înjunghiat mortal alatăieri.*

    Intr-adevar probabilitatea ca acesti indivizi sa nu recitiveze peste 1 an, 2 sau 3 este foarte mica, insa este foarte important faptul ca incidenta pe aceeasi perioada de timp ar fi fost mult mai mica. Fapte violenta tot timpul vor fi, este oarecum inevitabil insa orice societate are o capacitatea de a le absoarbe, de a le tolera atat timp cat incidenta nu trece anumite limite si daca statul isi face treaba in a media conflictul dintre infractor si victima intr-o forma agreabil acceptata de catre societate. Nebunia asta cu recursul compensatoriu a avut asupra Romaniei efectul ruperii unui baraj, un baraj ce tempereaza infractionalitatea.

    Thumb up 2
  6. A aparut o stire acum, pe news.ro, conform careia 10 masini au fost sparte intr-un complex rezidential din Bucuresti. Hotii au sustras bunuri din masini.
    Daca o tinem tot asa, intra noaptea hotii peste noi in casa.

    Thumb up 3
  7. „2. Celor care vor spune că oricum acești deținuți urmau să se libereze la un moment dat, deci dacă era să recidiveze, urmau oricum să recidiveze, le transmit să le zică asta victimelor precoce ale acestor recidiviști. Să fie ei părinții elevelor date cu capul de ciment, soții vânzătoarelor violate, părinții tânărului înjunghiat mortal alatăieri.”

    Orice măsură, oricît de bună, poate avea urmări nedorite.

    Care e diferența dintre o victimă înainte de termen și una la termen? Ar trebui să explicăm ceva victimelor la termen? Dacă victimele la termen protestează ridică obiecția validă că au fost agresate datorită abrutizării indelungate a condamnaților din închisoare?

    Nu cu pedepse lungi, scurte, parțiale sau complete se rezolvă problema recidivei, ci cu reformă socială și cu reforma sistemului penitenciar. Nu că PSD ar face asta. Nu că un număr mare de eliberări într-o perioadă scurtă ar fi un lucru bun. Dar argumentul „o victimă mai tîrziu e mai bună decît una mai devreme” e aproape la fel de lipsit de empatie ca soluția guvernului.

    Lipsește din articol o statistică foarte importantă, de asemenea: cu cît a crescut infracționalitatea față de perioada anterioară.

    Thumb up 0
    • Mi se pare corect ce spuneti. Am citit acum ceva vreme un articol, dar chiar imi scapa tara despre care era vorba. Cu un sistem care chiar se straduia sa asigure reintergarea sociala: faceau consiliere cu cei din puscarie, faceau cursuri de calificare si le gaseau de lucru chiar din puscarie (fie fizic in puscarie, fie chiar afara din puscarie, cateva ore pe zi, insotii de gardieni), le dadeau si ajutoare banesti cateva luni dupa ce ieseau. Doar asa au reusit sa scada dramatic procentul de recidiva.

      Thumb up 0
  8. Si totusi Romania conform eurostat are una dintre cele mai mici rate ale infractionalitatii din europa – a 24-a din cele 28 tari membre ue:

    https://romanialibera.ro/actualitate/rata-infractionalitatii-din-romania-mult-sub-media-europeana-744821

    Thumb up 4
    • Pai la asta lucreaza si Dragnea si compania. Suntem pe ultimele locuri in Europa la rata infractionalitatii, asa ceva e inadmisibil!

      Sigur putem mai mult, uite la rata imbolnavirilor de tuberculoza.

      Thumb up 0
    • Probabil pentru că infractorii au fost primii care au emigrat. Poate ca un voucher egal cu costul unui bilet de avion acordat la eliberare ar fi mai util decât măsurile de reintegrare.

      Thumb up 0
  9. O solutie simpla ar fi sa ii mute pe aia mai cuminti si cu pedepse mici in arest la domiciliu, cu bratara electronica de perimetru. S-ar face economii cu mancarea si paza purtatorilor de bratara si s-ar elibera locuri in penitenciare, ca sa nu mai fie aia rai aglomerati.

    Thumb up 4
  10. Câteva vorbe și de Cioloş – lipsă crasă de viziune (sau de curaj?) la omul ăsta. A deschis ușa pt recursul compensatoriu, ăștia au făcut harcea-parcea totul. A blocat în 2016 creșterea convenită a procentului către Pilonul II, japiţele pesediste l-au micșorat
    Inadecvat rău omul ăsta
    Mai și linge degetele lui Dăncilă la Ateneu, unde veni fără cravată, gen antisistem ca Tsipras sau iranienii
    Slab,slab, slab

    Thumb up 6
    • Cred ca ii puneti prea multe in carca lui Ciolos. De parca guvernarea actuala avea nevoie de incurajari de la Ciolos ca sa reduca contributiile la pilonul II (mai nou il desfiinteaza complet in mod indirect, sper ca nu ii puneti si asta in raspunderea lui Ciolos) sau sa scoata masiv oameni din puscarie.

      Fara o majoritate solida in parlament, nu se putea face mare lucru. Putea el sa faca 5,5% contributia la pilonul II in decembrie 2016, ca in lege, in februarie 2017 se revenea rapid la 5%,

      Ciolos nu e genul sa se apuce sa plaseze bombe cu efect intarziat in buget, pe modelul PSD. Trebuie luat asa cum e, cam moale si cumsecade, de asta i-a pupat mana Veoricai. Mai batos de cum e acum nu o sa fie niciodata. Poti sa nu il votezi, e ok si asta. Dar e cam mult sa ii pui in carca porcariile facute de PSD/ALDE.

      P.S. Si apropo de bombe, pot sa bag mana in foc ca in septembrie 2019, PSD va arunca nucleara majorand dement si nesustenabil punctul de pensie, cu doua luni inainte de alegeri. Mai ales daca simt ca pierd alegerile. Sa se descurce noul guvern cu un deficit suplimentar de 3-4% din PIB, mai ales ca CCR-ul lui Dorneanu se va opune la orice incercare de miscorare a acestui punct de pensie in 2021.

      Thumb up 0
    • Nu pot sa nu iti dau dreptate, din pacate. Nu degeaba guvernarea lui s-a incheiat cu atata profit pentru PSD. Putea macar sa dea o OUG cu cei 300 paralamentari inainte de alegeri. Avand un referendum validat in spate, avea toate justificarile. Ar fi fost un adevarat cutremur politic. Acum si-a facut partid si ghici despre ce vorbeste in progranul lui. Despre cei 300 de parlamentari. Acum cand nu mai are nici o parghie. Dar ce te-a impiedicat atunci, frate? Gandul ca ramai fara tema electorala?

      Thumb up 0
    • Ciolos putea face multe inclusiv sa dea oug ca alegerile locale sa se desfasoare in 2 tururi si asa psd castiga mai putine primarii iar ulterior la alegerile parlamentare lua mai putine voturi neavand atatia primari care sa aduca electoratul psd la vot.

      Thumb up 0
    • @Silicon_v
      Politicienii sunt judecați dupa ce fac ei, nu dupa ce fac altii. Astea sunt justificări pentru lipsa de inițiativă. Pe logica asta nimeni nu ar mai trebui să facă nimic, pentru că oricum vine alt guvern sau alta majoritate care poate schimba totul. De ce să-ți mai bati capul incercand sa schimbi ceva? Mai bine te ocupi doar de propria imagine, limitandu-te la chestii inofensive precum campania cu Brâncuși. Si în rest eviți orice responsabilitate.

      Thumb up 0
    • @Răzvan
      Acolo a invocat recomandarile Comisiei de la Veneția. Argument care nu se mai susține în cazul numărului de parlamentari, în cazul ala existând o recomandare contrară.

      Thumb up 0
  11. De- a lungul timpului am invatat ca cine a ucis odata o va face din, nou….la fel si incazul furturilor si violurilor. Trebuie schimbata Constitutia si aplicate pedepsele meritate…ai furat sa ti se taie mainile, ai violat , sa fii castrat, ai ucis …un glontz in frunte! Nici o clementa pentru aceste elemente! Iar politicienii care au promulgat legea amnistiei sa fie imousscati pentru dezeechilibrul social!

    Thumb up 0
  12. Happy New Year, Mr. Petreanu! Welcome back!
    Dezastrul continua. Maybe we will hit the rock bottom this year and will start to wake up.

    Thumb up 0
    • Vorba lui Stolojan: “Nu exista limite in prabusirea unei tari. Uitati-va la Somalia.”

    • Adevarata criza economica va veni dupa 20-20 si o vor deconta cei de dreapta – pnl-usr-plus, la fel a fost in 1996-99 si 2009-2012, poate ar fi mai bine ca psd sa castige si alegerile din 20-20 ca sa deconteze ei masurile pe care le iau acum si doar asa ar fi o sansa daca nu sa dispara complet macar sa scada psd-ul sub 10-15%.

      Thumb up 0
  13. Numai lamentari, zero solutii.
    Ia uite 2 solutii (din pacate nu se aplica ptr astia care is deja prinsi):
    1. compensam compensatoriul – daca acum dai in cap si iei 7 ani, faci recurs compensatoriu – scapi dupa 4.
    Foarte bine. De acum datul in cap face 12 ani.
    2. cumulam pedepsesele, nu le contopim. Adica daca ai dat in cap la 3 insi, ti-ai luat 3 pedepse – adica 3 x 12 = 36. Asa nu ai decat sa faci compensatoriu sa iesi dupa 24. S-ar putea ca dupa 24 de ani sa nu mai ai forta sa dai iar in cap.

    Thumb up 2
  14. Ceva în legătură cu nimic, dar de fapt cu toate. Jandarmeria se produce mai jos. Nu știu dacă să râd sau să urlu

    https://www.facebook.com/814952568554378/posts/1992625514120405/

    Thumb up 0
  15. Ok, iata si datele reale, poate Vlad Petreanu nu va gasi timp sa corecteze articolul, asa ca o fac eu:

    Sursa este APADOR-CH, care citeaza cifre oficiale ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

    Detinuti eliberati conditionat inainte de termen
    Anul 2018: 8859 detinuti

    Anul 2017: 10 554 detinuti

    Anul 2016 (cand nu exista legea care elibereaza violatorii si criminalii initiata de Raluca Pruna si votata cu modificari de majoritatea PSD): 9216 detinuti

    Anul 2015: 10 920 detinuti

    Anul 2014: 11 392 detinuti

    Detinuti eliberati la termen (dupa executarea integrala a pedepsei):

    Anul 2018: 1692 detinuti

    Anul 2017: 1787 detinuti

    Anul 2016: 968 detinuti

    Anul 2015: 890 detinuti

    Anul 2014: 967 detinuti

    Cifrele spun ca legea PSD a eliberat cel mult 1000 de persoane in plus fata de anii trecuti, dintre detinutii care si-au executat pedeapsa integral.

    Cu placere!

    Thumb up 2
  16. Concluziile acestor cifre sunt:
    – nu exista un val de mii de infractori care inunda strazile, ci dimpotriva, in anul 2018 au fost mai putini detinuti eliberati decat in anii anteriori – 2017, 2016, 2015, 2014.

    – valul de talharii nu este in crestere, ci in scadere.

    Doar s-a incercat generarea unui val de emotie pe niste stiri false si cifre false.

    Thumb up 1
    • De cel putin 2 ani PSD sustine pe fata coruptii, talharii, violatorii, criminalii si alte categorii de infractori.
      De altfel asta este singura preocupare a PSD pe langa RAPT si dezinformare.
      MII DE MULTUMUIRI PENTRU CORECTA INFORMARE!
      MULTUMUIM SI PSD PENTRU MARETELE REALIZARI!

      Thumb up 0
  17. Am fost bombardati in ultima perioada de stiri despre fapte reprobabile comise de infractori eliberati in baza legii recursului compensatoriu. De asemenea, si aici vedem grafice si statistici legate de numarul de detinuti.
    Ceea ce nu am vazut nicaieri sunt cifre care sa zugraveasca “the big picture”.
    De exemplu numarul total de omoruri/violuri/talharii si evolutia acestuia.
    Vorbesti inca din titlu despre un “val de talharii”, dar nu oferi niciun fel de date care sa-ti sustina afirmatia.
    Si nu am vazut nici in alta parte.

    Thumb up 0
    • Titlul este “…abia se ridică”.

      Se dă următoarea ipoteză:

      1. Dacă au fost eliberați 14.000 de infractori (până acum)
      2. Si dacă rata de recidivă depășește 60% în 3 ani

      Să se calculeze câte infracțiuni se vor produce (minimum) în plus în următorii 3 ani.

      Se încheie cu sintagma: q.e.d.

      Mulțumesc, puteți merge în recreația mare acum.