🎧 Știm ce a provocat catastrofa de la SJU Suceava

Spitalul de la Suceava a fost militarizat, titrează presa – nu e chiar militarizarea din filme, dar e un început, au fost puși acolo ca directori și coordonatori câțiva ofițeri. Iată comunicatul MApN:

“Patru militari din Ministerul Apărării Naționale vor asigura managementul Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Echipa care va asigura managementul medical și operațional al unității sanitare va fi constituită din manager – colonelul medic Daniel Derioiu, director medical – locotenent-colonel medic Dinu Chioralia, șef al logisticii – maior Lupașcu Bebi, iar ofițer de stat major locotenent-colonel Cristian Mihoci.”

Joi, ministrul Sănătății a descris în termeni uluitori situația din acest spital. E o degringoladă totală:

“În acest moment, nu ştie nicio secţie câţi sunt bolnavi, câţi sunt în izolare la domiciliu sau câţi nu sunt prezenţi. În acest moment, de la managementul local noi nu avem nicio informaţie. Am discutat cu managerul actual, nu are absolut nicio informaţie, nicio previziune despre ce trebuie făcut în continuare şi care ar fi necesarul. Astăzi, la prima întâlnire a noii echipe cu vechea echipă managerială, nu au putut să facă un schimb de necesar”, a afirmat Tătaru.

E descrierea unei nave de pasageri în derivă, care ia apă pe toate părțile, abandonată de comandant și echipaj în plin uragan. Ce se petrece, totuși, în mintea angajaților de la Sf Ioan cel Nou? Până la urmă, covid-19 e o viroză agresivă, contagioasă și deosebit de periculoasă, dar nu e Moartea Neagră, cu rata ei de mortalitate de 50%. Ce-i cu panica asta?

Marți, vechea conducere (nouă și ea, de fapt) a trimis o adresă la Ministerul Sănătății, în care anunța că nu mai are stocuri de medicamente, echipamente, nimic, din data de 29 martie, adică de sâmbătă.

Dar aceste materiale de toate felurile au lipsit încă de la început. Pacienții au descris situații în care încă de la începutul lunii martie, de la primele cazuri, oamenii erau internați claie peste grămadă pozitivi cu negativi, sau erau examinați în cabinete în care nu se punea nici măcar hârtie nouă pe paturile sau scaunele de examinare, pe care se perindau toți bolnavii, unul după altul. Asistentele nu aveau mănuși, spun alți pacienți, și se dezinfectau dintr-o sticlă de spirt cu capacul găurit, turnau în palme. Unui pacient i s-a cerut să-și aducă singur niște medicamente pentru perfuzie, că la spital nu exista.

600 de pacienți sunt îngrijiți de un medic oftalmolog și un medic neurolog. Pacienții nu au mai primit tratamentul complet de trei zile. Nu se știe nici măcar câți au murit de fapt de covid-19 în acest spital, sau acasă, după ce au fost externați pe tăcutelea. La morga spitalului rudele fac coadă să-și ia morții. Apar mărturii din partea unor persoane externate care spun că au și câte trei morți în familie în interval de câteva zile, oameni care au trecut pe la acest spital și au fost trimiși acasă. Iată ce spune o femeie despre experiența ei în acest spital (sursa: Digi 24).

Potrivit datelor comunicate la inceputul acestei saptamani de Institutul National de Sanatate Publica (INSP), situatia personalului medical de la Spitalul Suceava este tragica: 181 de persoane sunt infectate (43 de medici, 70 de asistente, 20 de infirmiere, 7 ingrijitoare si 41 persoane personal auxiliar).

“Nu avem manager. Nu avem director medical. Poate doar pe hârtie. Nu iese nimeni din birou să vadă ce se întâmplă în spital. Nu este o listă de gărzi. Se lucrează haotic”, susține un medic sucevean, citat de Obiectiv de Suceava.

Oare baronul local de Suceava, Gheorghe Flutur, meditează la această catastrofă? SJU Suceava e în subordinea CJ Suceava, iar responsabilii pentru degringoladă sunt, toți, oamenii lui. Din rezerva lui “europeană” de la SJU Suceava, în care a ajuns printr-o testare frauduloasă de covid-19, oare dl. Flutur își vede deja viitorul?

Știm ce avem aici, de fapt. Acesta e rezultatul numirilor politice de imbecili, al idiocrației care sufocă România. În tot soiul de poziții călduțe, din ce în ce mai multe, până la nivelul de șefi de secții, au fost numiți politic literalmente imbecili, hoți, șmenari, corupți, lingăi fără nicio capacitate reală de conducere, ticăloși a căror singură abilitate este de a încasa și transmite mai departe, pentru câte un comision, parandărătul încasat pe contracte din bani publici. Abilitate de parazit. Cât lucrurile sunt pe linia de plutire, sistemul suportă, greu, dar cât de cât. Când vine furtuna, barca se scufundă.

Fie că vrem sau nu vrem, societatea se va schimba profund după acest război. Vom adopta noi comportamente, vom avea alte așteptări, și un lucru vom ști cu toții: că numirile politice nu mai pot fi acceptate, că trebuie să revenim la meritocrație sau altfel suntem pierduți.

Și, apropo, nu suntem singurii în situația asta, cu politicieni mediocri și specialiști ignorați. De aici și șansa noastră, pentru că, în ciuda rezistenței coloniei noastre de paraziți, vom fi antrenați într-o schimbare care va cuprinde nu doar România. Carevasăzică, vom fi din nou modernizați de inevitabilitatea istoriei, dacă elitele noastre n-au capacitatea s-o facă.

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. Credeti ca va fi asa? Ca oamenii se vor schimba intr.adevar? Sau cu memoria noastra de caras, la urmatoarele alegeri vom simti nevoie sa taxam pnl.ul inlocuindu.l cu nimeni altul decat psd.ul. Suntem intr.un cerc vicios din care poate nici nu vrem sa iesim, sau cei care vor sunt prea putini. Ar fi si posibilitatea ca oamenii sa iasa atat de scarbiti din criza asta, incat emigrarea va fi iar la cote si mai inalte (din pacate tot pe segmentul oamenilor cat de cat educati).
    Imi doresc sa cred ca intr.adevar va fi o schimbare, dar in institutiile publice toata increngatura de rude, pile etc e atat de mare, incat nu stiu daca cineva va reusi vreodata sa produca o schimbare.

    Comentariu apreciat Thumb up 20
  2. Mi-ar plăcea sa fie asa, insa războiul se va fi terminat prea repede încât sa poată ieși la suprafața o generație curată si bine educata de lideri.
    In vreo doi ani, revine totul la normal (sau poate un “normal” usor îmbunătățit), pentru ca timpul este muuult prea scurt. Oamenii sunt răutăcioși (vezi cazul asistentei hărțuită de catre vecinii săi), prosti (si multi) si isi vad doar propriul interes (vezi cazul idioților care și-au dat demisia in masa din spitale, in plină criza medicală).
    Toate acestea in timp ce in UK s-au oferit peste 500k de voluntari (voluntari, da?!) pentru a ajuta sistemul național de sănătate.
    Diferența de cultura, mentalitate, educație, bun simt, omenie, etc.
    Imi e dor de Romania, imi iubesc originile, dar cand citesc/vad unele practici, ma trezesc si incerc să-mi revin din visul cu “poate totuși s-a schimbat…” 😐

    Thumb up 11
  3. E bine sa scriem in zilele astea. Si pe mine ma frig degetele de nerabdare sa plasez cate o cugetare pe net. Dar, dupa ce dau “trimite”, regretul se instaleaza instantaneu. De ce? Convingerea mea intima este ca scenariul zilei de maine va inmormanta in ridicol ceea ce gandesc azi. Haosul societatii, care incearca cu restul de orgoliu ce i-a ramas sa nasca sentinte si judecati de valoare, pare biruitor si umilitor pentru orice incercam sa particularizam. Lucruri pe care astazi le acceptam fara a le analiza (cum ar fi diferenta dintre decedatii DE coronavirus si mortii CU coronavirus) vor face istorie nu doar in statistici, ci si in istoria procesuala a lumii. Acum, singura sansa de a ramane in picioare o au stirile calde,lipsite de nuantari personale. Ce e mai mult de atat cred ca-si va gasi locul intr-un jurnal de sertar, din memoria caruia imi voi scana, in viitor, propria anxietate si irationalitate. De acord cu cele scrise in postare.

    Thumb up 5
  4. Nu se va schimba nimic pilele, idiocratia și incompetenta sunt adânc înrădăcinate in adn-ul romanesc fără excepție începând de la parlament și președinte până la ultimul om de pe strada. Poate peste 2-3 generatii va fi promovata meritocrația deși lucru asta e mai mult o speranță, la fel sperau și cei care acum 30 de ani au făcut revoluția.

    Daca n-ar fi tragedia de la Suceava ar fi de ras motivele pt care iohanis acordase anul trecut decorația spitalului din Suceava: „pentru importanta activitate de asistenţă medicală, precum şi pentru rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical”.

    Thumb up 10
  5. Hai sa iti zic si eu niste chestii, auzite de la prieteni sau traite pe viu.
    Am vizitat spitalul in ultimii ani de vreo 2 ori si am avut interactiuni cu el.
    -acum 3 ani, bunica (91 de ani) a fost operata de urgenta de ocluzie intestinala. Mi s-a parut incredibil sa faci anestezie generala la varsta asta. Dar a trecut cu bine. Si e bine si acum. In timpul internarii mama mea nu era foarte incantata: NU puteai intra in spital decat in orele de vizita. In rest, acces exclusiv cu card, nu se puteau da 5 lei la Nea Nelu de la poarta…
    -acum 2 ani in 1 Ianuarie cumnatul s-a simtit rau. S-a dus la spital la Gura Humorului si a fost trimis urgent la Suceava intrucat avea semne de infarct. Se intampla pe la ora 12:00. La ora 15:00 fusese deja operat, avea montate 2 stenturi si era in forma.
    -in 27 Decembrie 2019 am fost la Ambulatoriu (e nou, proaspat deschis) ca avea bunica o programare. Nu credeam sa fie cineva. Era lume, nu puteai sa intri in interior fara “papucei” de unica folosinta si fara halat (care erau gratuite la intrare). A fost cu programare, care s-a respectat. Mi s-a parut ca arata chiar mai bine ca niste spitale private din Bucuresti pe care le-am vizitat de curand.
    -acum vreun an un doctor a fost dat afara instant dupa ce un pacient a reclamat la numarul managerului (pus peste tot prin spital pe pereti) ca doctorul a intarziat si apoi l-a chemat la cabinetul privat (eu chiar il cunosc pe doctor).
    Concluzia mea este ca ceea ce s-a facut dpdv organizare/investitii/servicii la Suceava era exceptional (comparativ cu acum 20 de ani cand toata lumea fugea de spitalul ala). Si mi se parea un studiu de caz bun: sa pui un om non-medical care e doar manager sa se ocupe de dotari si organizarea non medicala. Pare o solutie buna.
    Pe de alta parte acest management a pus camere, a pus carduri de acces. Nu se puteau lua spagi, medicii erau penalizati cand nu ajungeau conform programului si asta pe unii ii deranja ca nu puteau ajunge si la cabinete private sau in alte parti. Si din acest motiv intre personalul medical si management era o relatie rece (dupa cum a spus si ministrul). Prin urmare, unii oameni din Suceava spun ca multe lucruri au fost facute prost si din dorinta unora de a scapa de manager…
    Acum eu cred ca oricine e de acord ca un manager non-doctor nu ar trebui sa se ocupe de chestii medicale. El trebuie sa faca investitii, sa aiba buget de salarii, etc. Cei care trebuiau sa faca instruire, sa ceara materiale, etc erau cei care se ocupau de partea medicala. Dar bineinteles ca in final tot managementul (medical si non-medical) au decontat problemele,
    Acum este evident ca s-au facut greseli mari. Ca acum e o degringolada totala. Ca exista frica si incompetenta. Dar cand se vor rezolva si Covid va trece, spitalul ala cu toate dotarile lui va fi acolo. Pentru situatia asta toate meritele trecute se vor sterge. Dar parca totusi partea cu numirile politice de imbecili nu se potriveste. Pentru mult timp oamenii aia au facut treaba buna si erau laudati de toti. Acum au fost imbecili, dar multi ani nu au fost.
    Deci nu stiu daca are sens sa te gandesti la politica in acest context.

    Comentariu apreciat Thumb up 23
    • Serj k
      Confirm acuratețea informațiilor. Intr-adevar, am vazut cu ochii mei clădirea, dotările, curățenia, botoșii obligatorii, programul de vizite respectat. Ultima oară am fost in spitalul Suceava în februarie. Doctori și asistente empatici, umani. Foarte solicitați, dar umani. Nu mi-a fost cerut un leu. Nu am dat un leu.
      O singura excepție, asistenta de la computer tomograf, care a smuls branula din mana unei persoane în varsta cu sălbăticie, după introducerea substanței de contrast. Era grăbită, vezi doamne. A lasat vânătăi de o palmă și o gâlmă in mana. Inumana. Pe ea as vrea sa o mai vad. Posibil sa mai ajung pe acolo.
      Da, sunt camere.

      Thumb up 0
    • @Serj K: Confirm ce zici tu. Am fost acolo la sfarsitul lui noiembrie, anul trecut. In spital si in ambulatoriu. Am facut poze cu telefonul pentru ca nu imi venea sa cred ca poate un spital public din RO sa arate asa. Nu stiu ce s-a intamplat, cum s-a ajuns la situatia de azi.

      Thumb up 0
    • Pentru ca nu ajunge doar sa cumperi lucruri, iti trebuie si management de calitate. In breasla mea au fost cateva cazuri de redactii super-utilate prin achizitii scumpe, de foarte buna calitate, dar care au clacat destul de repede din pricina incompetentei/relei-vointe a patronului si managementului.

  6. Pariu pe 50 de euro ca dupa ce e termina tot cacatul, o sa se voteze cu 12 maini PSD si o sa ajugem la inca 4 ani de PSD ?

    Thumb up 12
  7. Domnule Petreanu sunteti intr-o profunda eroare! Fostul manager al Spitalului Suceava nu este date afara! este doar suspendat!!!!

    Thumb up 2
  8. Eu nu as numi elite pe cei care ne conduc. Tocmai v-ati contrazis Vlad Petreanu. Ceea ce este clar însă, este faptul că întreaga lume este in pană de lideri puternici, vizionari, dar mai ales dedicați celor care le-au dat șansa să ajungă acolo și apoi să le hotărască destinele. Dar și moartea pentru că asta este ceea ce vedem acum peste tot in lume.

    Thumb up 1
  9. Sunteti foarte optimist cu ideea ca romanii vor cauta meritocratia pe viitor. Nu o vor face. Dupa Colectiv ce s-a schimbat? Am 34 de ani si eu nu cred ca voi ajunge sa vad meritocratie in aceasta tara. Majoritatea suntem f f comozi si nu vrem complicatii. Inchidem ochiii la rele din comoditate. Si sa nu uitam de procentul mare de oportunisti si oameni lenesi, ce prefera sa faca o smecherie decat sa invete sau sa munceasca,

    Thumb up 3
  10. Numirea șefilor de instituții ale statului (spitale, direcții, agenții, etc) pe criterii politice mi se pare cea mai aberanta realitate postdecembrista… Și în cazul în care, extrem de rar, este pus un om competent, capabil, pina începe sa se vadă rezultatele muncii lui, deja este schimbat, deoarece alt partid a venit la putere și va trebui sa -și impună omul lui..

    Thumb up 4
  11. Vlad, ce spui tu este corect, dar eu cred ca pot exista nuante.
    Fiind un oras de provincie, interesul presei de la Bucuresti de a formula un context in prealabil a lipsit.
    Cred ca trebuie dat intregul context relevant, inainte de a prezenta faptele, altfel intram in rationamente inductive cu final mai mult sau mai putin adevarat.
    Ce s-a zis si este adevarat:
    – criza epidemica s-a gestionat prost undeva la nivel de management, dar probabil a existat si o indiferenta la nivel de autoritati;
    – spitalul este in grija consiliului judetean, iar Gheorghe Flutur are inflenta destul de mare incat sa fie numit baron;
    – s-au facut numiri politice (cel mai probabil la nivel de DSP);
    – managementul a gresit, dar depinde ce parte a managementului si in ce proportii.

    Ce nu s-a zis, este pozitiv (poate fi verificat) si reprezinta “contextul” despre care vorbeam mai sus:
    – spitalul este unul dintre cele mai dotate din tara cu investitii constante de zeci de milioane de euro in ultimii 8 ani, toate facute odata cu venirea managerului suspendat Rimbu, iar dupa treaba cu COVID-ul asta va ramane meritul lui, dar si a baronului Flutur care l-a sustinut in toti acesti ani;
    – managerul Rimbu nu este membru al niciunui partid politic;
    – managerul Rimbu a refuzat portofoliul ministerului sanatatii justificand ca inca are planuri de dezvoltare la spital la Suceava – deci daca era genul “politic” ma gandesc ca se inscria in partid si “se baga”;
    – managerul Rimbu a certificat spitalul “antispaga” in 2019, fiind primul spital din Romania cu astfel de certificat ISO, asta atragandu-i antipatii in randul unora din spital;
    – personalul medical chiar vrea sa se intoarca la munca (asta s-a zis doar in treacat) si merita toata admiratia – presa (poate involuntar) a lasat sa se inteleaga ca la Suceava totul e defect – in acelasi timp medici de la alte spitale cu probleme mai mici demisioneaza;
    – odata facute greselile, raspandirea virusului e exponentiala, dar asta nu inseamna ca si gradul greselilor facute creste exponential (stim deja sigur ca directorul medical a gresit si probabil va raspunde penal);
    – odata facute greselile, starea de haos e justificata in spital tinand cont ca 80% din personalul medical erau in izolare la domiciliu sau in spital, bucataria era inchisa, iar presa a escaladat problema, facand ca vina sa pice pe cei 20% personal medical (vestul ii aplauda la balcon, noi ii criticam);
    – desi Suceava a devenit cel mai mare focar, ministerul sanatatii nu a trimis nici pana azi macar un aparat PCR pt a se putea face teste (aparatul existent acum a fost donat de universitatea din oras);

    Cu siguranta situatia de la Suceava e grava si s-au facut greseli in multe locuri, dar consecinta este ca guvernul liberal incearca sa ne spuna ca se ocupa, (vezi noul manager Filip “demis”, care de fapt a demisionat, probabil pe fondul lipsei de sprijin de la MS) aratand cat de groaznici sunt toti cei de la Suceava si facand sa paleasca situatia de la celelalte spitale din tara.

    Thumb up 4
  12. Vineri aveam 3.183 cazuri confirmate de coronavirus la nivel național din care 474 de cadre medicale, 318 dintre ele fiind la Suceava.
    Astfel 10% din toate cazurile confirmate în Romania sunt cadre medicale din Suceava adică 67% din cadrele medicale confirmate pozitiv în toată țara.
    În municipiul Suceava se găsește maxim 0,67% din populația țării, iar totalul cazurilor confirmate este 866 aproape 30% din totalul la nivel național din care 36.6% sunt cadre medicale.
    În restul țării ponderea cadrelor medicale între cei confirmați pozitiv la coronavirus este 6,7%
    Rezultă deci că rata transmiterii Covid-19 la cadrele medicale din Suceava este de 5,46 ori mai mare.
    Inițial am crezut că virusul a suferit o mutație fiind mai agresiv la Suceava.
    Apoi m-am gândit că oamenii acolo se iubesc mai mult decât în alte părți ale țării.
    După ce au dispărut dezinfectanții medicamentele testele și personalul medical am realizat că nu era vorba nici despre un Covid mai agresiv, nici despre mai multă iubire.
    Medicii din spital se plângeau că nu au proceduri…
    Le luaseră și pe astea acasă?
    Unde sunt internate cele 318 cadre medicale?
    Cine le tratează?
    Dar celelalte aprox. 1000 de cadre medicale unde sunt?

    Nu poți pleca din armată când începe războiul, presupunându-se că pentru asta ai ales meseria și te-ai pregătit mereu.

    Totuși oamenii aceștia știu ceva.
    Stiu că nu mai avem nimic.
    Cunoștințele medicale, respectul pentru profesie, jurămăntul lui Hipocrate, toate sunt puse sub semnul îndoielii.
    Toți știu că jurământul aleșilor nu valoarează nimic.
    Nimic nu mai valorează nimic.
    Trăim într-o rutină în care totul a devenit formal lipsit de motivație, de creativitate pentru că meritele sunt transferate către impostori.

    Dacă ne uităm la situația din educație …
    Viitorul este cu mult mai sumbru.

    O reformă ocazionată de Covid-19 ar fi un miracol!
    Mizez pe Covid-19!

    Thumb up 4
  13. Nu știu exact ce s-a întâmplat la spitalul Suceava, nu știu nimic despre managerul Rambu, dar la prima vedere la fata locului, spitalul părea să funcționeze bine, dotat, investiții vizibile, aparatura, medici angajați special pentru acea aparatură (exemplu: radiologie interventionala, unde am văzut aparatura medicala moderna, medic și asistent tineri, profund umani și blânzi, amabili și cu compasiune pentru pacient; primul gând a fost că sunt prea buni sa fie adevărați, dar au fost adevarati).
    Sa spun așa, managerul economic pare ca și-a făcut treaba. A cumpărat, a angajat, a dotat, a pus camere contra plicului.
    Aaaa, și nu cred că am zis de curățenie. Lună. Nu știu exact când au văruit și pus linoleumul, dar păreau puse ieri. Iarăși, părea prea curat sa fie adevărat (când vezi reportajele din tara cu spitale-lagare infecte și pline de mucegai și gândaci).

    Thumb up 7
    • Problema probabil nu a pornit de la faptul că spitalul nu era curat,nu erau cartele,nu era echipament de intrare în spital,nu erau alei,spatii verzi,termopan,paciente,acestea sunt si au costat cât costă un spital nou.Nu ne intereseaza cine l-a numit pe Rambu,si de ce,pentru că se putea numi un constructor care ar fi putut realiza exact toate aceste lucruri după planul.unui arhitect.Ne interesează de ce manageri care neavând măcar pregătirea de manegment spitalicesc se substituie profesiei de medic.Aparent,ei nu ar numi șefii de secții,care ar trebui să fie profesioniști până în vârful unghiilor,dar în realitate criteriile de numire sunt altele.Aici e buba.Unde a fost mână de fier a fiecărui sef de secție?Unde sunt doctorii pricepuți care stiu sa fie fermi cu ei si cu cei din subordine atât în timp de pace cât și în timp de război?Ce s-a întâmplat la Suceava nu este chiar o întâmplare.Cu asemenea profesioniști, se moare,si la ce ajuta cartelele,aleile,termopanele?Oricum morții nu le pot admira.Cine credeti ca va schimba totul,începând cu recunoașterea faptului că esențial este totusi profesionalismul?Nimeni.Acedt nimeni îl întâlnim peste tot.

      Thumb up 0
  14. Îmi sunteți familiar de pe unde radio. Nu întotdeauna pe aceeași undă. Ca și acum. Povestea cu “Lombardia României” nu a scos-o nici un sucevean… fie el Râmbu, Flutur, Xculescu. A fost fabricată de presa centrală de dragul și scumpului rating care vă pune o pâine pe masă… după clikuri și răsplata. De acolo panica. Suceava nu a raportat 13 morți. Trist, desigur. Suntem carantinați și arătați cu dejtul moralizator drept AȘA NU! Bucureștiul a ratat 27 de morți… liniște! Dacă zicem ceva se supără Șăful. Dacă se închide Capitala, cum mai putem abera? Că pe aia cu LOMBARDIA ROMÂNIEI am ars-o/ fumat-o/ tras-o pe nas ( -ul proștilor)

    Thumb up 2
  15. Ceea ce vreau să spun e că nu doar numirile și răfuielile politice sunt sigurele vinovate de toată situația. Ci sunt mulți vinovați… slugărnicia e o altă problemă. Cine e atât de naiv să creadă că atunci când la Suceava s-a mutat Lombardia, la Sibiu nu era nici pui de Covid? Oare dacă K.W.J. era din Suceava, Lombardia României era la Sibiu? Mulțumesc pentru nimic… așa lămuriri… Domnule Vlad, vă invit în SJ Suceava, 2 săptămâni, faceți voluntariat, purtați combinezoane incomode, viziere/ochelari care se aburesc de nu vedeți bolnavul, după aceea ne lămuriți cum e cu Lombardia… lăsați blogul, jobul, clikul și veniți să faceți o baie de viață adevărată. Suceava vă așteaptă ! O îmbrățișare plină de necovid!

    Thumb up 6
    • Din pacate, comparatia cu Lombardia este deocamdata corecta. La o populatie de 6 ori mai mica decat Bucurestiul, judetul Suceava are de doua ori mai multe cazuri…

  16. In interviul dat de p.m. Orban lui Alice I. In emisiunea piața victoriei din 1 4 2020, începând de la min. 6, este o informație pe care vad ca presa o cenzurează : depozitele departamentului pt. situații de urgență erau goale la momentul preluării guvernării de către aripa palidă a USL.
    Nu inteleg cum personajul care răspunde direct de acest dpu din 2012, este promovat si sustinut prin diferite,,sondaje ” , nu pot sa cred ca oamenii au memoria așa de scurtă si au uitat de Apuseni, Siutghiol sau Colectiv.

    Thumb up 1
  17. Astăzi de dimineață am aflat că în România lucrurile s-au schimbat radical.
    Deși în toată lumea este pandemie la noi pe toate televiziunile se anunță că deja este criză de coronavirus.

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.