Cum se face pâine în Iran
Pe o stradă din Teheran, un cuptor în care se coace "lavash" (se pronunţă "lávuş"). Am tras eu câteva cadre cu telefonul, de afară, până m-au văzut cei trei... să le spun brutari?…
născut Amar de Zi
Pe o stradă din Teheran, un cuptor în care se coace "lavash" (se pronunţă "lávuş"). Am tras eu câteva cadre cu telefonul, de afară, până m-au văzut cei trei... să le spun brutari?…
Bravii mei amici de la Asociaţia Bucureştiul Meu Drag au mai făcut o faptă bună. Joi seară, în staţia de metrou Unirii 1, fotografii au oferit doamnelor şi domnişoarelor care treceau pe acolo…
Un cameraman francez care semnează cu pseudonimul Mani a reuşit să transmită un reportaj din Homs, Siria, oraşul asediat de trupele regimului Assad. Reportajul a fost difuzat de Channel 4, în Marea Britanie,…
Oarecum în contextul articolului de ieri, tot despre un protest, dar unul cu fason, ca să zic aşa, confortabil mic-burghez, principial şi aproape intelectualist, dacă n-ar fi fost uleiul ars de motor aruncat…
O să public, la un moment dat, lista mea de călătorii de vis. E o listă lungă şi lată, ca Pământul. Festivalul Primăverii din India - Holî - este sus, sus de tot…
Ştirea zilei, joi, a fost aproximativ următoarea: un puşti din Bacău, care venise să colinde bucureştenii, a fost împuşcat în picior cu un glonţ de cauciuc, aparent de un locatar enervat de vacarmul…
În ianuarie anul acesta, Newsweek a publicat pe pagina de net un clasament al oraşelor americane aflate pe moarte. Pe locul 10 al acestui top, Grand Rapids, un oraş de 193 de mii…
Am luat luni o maşină în test-drive (o să vă spun despre ea, e o găselniţă tehnologică interesantă) şi am dat o fugă pân-la munte. Acuma, eu sunt un şofer destul de calm.…
Naumovici e chiar un tip. Cu două-trei replici, a devenit celebru. Acum, când râzi de încăpăţânarea unuia, faci "tu nu şi nu, Batman, Batman!"; când îl lămureşti pe altul, zici "ăla negru, de…
Miercuri, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a condamnat-o pe Lovinica Dinu, care fusese angajată ca bonă, la plata unei amenzi penale de 1.000 de lei, pentru agresarea fetiţei de 2 ani aflată în grija…
Miere, catifea, surâs, lacrimă, cristal, amar - sunt cuvintele pe care le asociez cu Liana, solista trupei Stockholm Lisboa Project. A cântat (şi*) fado marţi seară, la Cetatea Cisnădioara, la FITS 2010. Mi…