Cum se face pâine în Iran
Pe o stradă din Teheran, un cuptor în care se coace „lavash” (se pronunţă „lávuş”). Am tras eu câteva cadre cu telefonul, de afară, până m-au văzut cei trei… să le spun brutari? Eram de numai 5 ore în Iran, nu ştiam cum reacţionează oamenii când sunt fotografiaţi/filmaţi. Le-am zâmbit, m-au poftit înăuntru. Am intrat de-a buşilea, în patru labe, pe sub masa unde stivuiau pâinea. Surprins de aşa prietenie, nici n-am observat când unul a desenat o inimă pe aluat, special pentru camera telefonului meu.
Ce mi s-a părut uluitor: clienţi numără de capul lor pâinile, ca pe ştergare, iau câte au nevoie şi abia apoi plătesc. Vânzătorii nu-i verifică. Se merge pe încredere. Cine să fie aşa de nenorocit încât să fure o pâine?
Gustul pitelor ăstora e înnebunitor, mai ales atunci când sunt proaspete. Au o consistenţă elastică şi deloc făinoasă. Rozi la câte un prosop d-ăsta până te umfli. Merg foarte bine cu kebap şi, mai ales, cu „doogh” (pronunţat „duc”), un soi de ayran mai acru, neapărat cu mentă. Când se usucă, foile de lavash devin crocante. Teoretic, lavash se coace într-un cuptor ca o oală mare de lut, cu flacără, dar ce am văzut eu era mecanizat şi, evident, mult mai rapid.
Iranienii mai au vreo câteva tipuri de pită nu chiar aşa subţire, cu diferite compoziţii, făcută în cuptoare tradiţionale. Cele mai întâlnite sunt unele care se cheamă „sangak” (pronunţat „senghec”), „taftan” (se pronunţă „taftuun”) şi „barbari” (cu accent pe primul a).
Sangak este absolutamente delicioasă. Se coace pe un pat de pietriş încins iar oamenii fac coadă răbdători să cumpere câteva lipii dintr-astea lungi de aproape un metru. Împreună cu Dragoş Lumpan, am păzit într-o seară, aproape de miezul nopţii, vreo jumătate de oră o coadă de acest gen, făcând fotografii (o să le public zilele următoare). Oamenii pozau încântaţi celor doi străini.
Alături, un mic magazin non-stop pretindea că vinde franzele şi pâine „europeană” feliată, alături de alte chestii ambalate. În jumătate de oră, n-am văzut pe nimeni cumpărând vreo pâine de acolo.
Savuroasa povestea!
Poate fara legatura, mi-am amintit de cuptorul bunicii mele in care cocea lipii asemanatoare, pentru lucratorii luati cu ziua.
Paine este mereu un subiect atat de ofertant!
Citind ultimele postari, aproape ca simt cum creste dorinta de a ajunge si eu acolo….
„Cine să fie aşa de nenorocit încât să fure o pâine?”
Jean Valjean.
😉
Corect – caz de capodoperă, cum ar veni 🙂
Corect.
Altfel, extraordinare povestile astea din Iran. Le iau drept compensatie pentru postarea cu fotografia White House staff cand il lichidau pe Osama. 🙂
Bune rau. Desi nu mai lucrez cu seful meu iranian el inca imi trimite retete de mancaruri din regiunea Rasht-Guillan pe FB……cand deschid calculatorul trebuie sa fiu mancata ca altfel imi trebuie sugativa pentru balele din tastatura. Acum le posteaza si pe youtube
http://www.youtube.com/watch?v=e8USXFaVQ84 sau http://www.youtube.com/watch?v=8TsFc4zliLA
Toate ca toate, dar mi-ai făcut o poftă de pâine din asta, ceva de speriat.
Aha! Deci în Iran s-a inventat lipia pentru şaorma!
De fapt nu in Iran ci tot in zona acolo, in Armenia.
http://www.cookthink.com/reference/1057/What_is_lavash
De fapt Armenia facea partea din Persia pana 1828 cand a fost a luat de rusi .
În România n-ar fi posibil să se facă pâinea aşa. Imediat ar veni cei de la Direcţia de Sănătate Publică să te ia la bani mărunţi.
Pe noi nu ne-au lasat sa stam la coada si ne-au invitat (si erau vreo 20 persoane in fata) sa trecem sa luam. Au trecut vreo 10 ani de la calatoria in Iran si tot mai tin minte mirosul si gustul painii de-acolo. Pe langa multe altele care ne-au marcat… Iranul e o tara de vizitat pe indelete, de degustat si de „absorbit” cu inima deschisa.
bai trebuia sa-i intrebi ce mai face darius a lu istape. iti dadeau cu painea in cap 🙂
Deci LOL! Deci LIKE! 🙂
Oricum, domnu` Moise, Darius nu mai ajunge aici, se împiedică şi cade în bot la Deveselu.
Excelenta serie de articole..Inca o data ne amintim ca, dincolo de politica, interese, petrol, etc..exista peste tot oameni ca si noi, cu bune, cu rele, cu lumea lor atat de interesanta daca te apleci s-o vezi cu ochi buni, fara agenda.
Despre paine pe la noi, daca e cineva intesat, un site foarte bun :
http://codrudepaine.ro
Foarte fain video-ul si textul tau. Voi urmari in continuare pozele si detaliile pe care o sa le mai dai despre painea din Iran. Sper sa ajung si eu vreodata acolo si sa vad cu ochii mei tot spectacolul. Si sa gust bunatattile alea de lipii 😀
codruta
Vaai , cum poti sa spui ca iranienii sunt oameni cinstiti !Pai propaganda oficiala in zona noastra de mapamond declara ca nici macar oameni n-ar fi .Ia sa facem experienta cu painile si in zona asa zis civilizata a lumii ! Cati ar rezista tentatiei desi au bani sa cumpere ?
Nu au… ratii ?
🙂 Apropo, mâncarea este fa-bu-loa-să!
🙂 Fabuloasa, ne-bu-loa-sa ?
Mi-ar deveni definitiv simpatici dacă n-ar spânzura homosexuali, uneori chiar în public!
Si pe mine m-a dus postul asta cu gandul la cartea lui Hugo, dar cred ca asta a fost si intentia ta pe undeva. Interesante posturile despre Iran, acum ca am aterizat si eu pe blogul tau, ca probabil in Teheran nu voi ateriza vreodata.
Lavash (pronounced „luh-VOSH”) is a thin, round Armenian flatbread (sometimes called cracker bread) made from flour, water and salt. It’s traditionally cooked in a tandoor-style oven. Popular in Armenia, Azerbaijan, Iran and Turkey, it is available in Middle Eastern markets.
Soft lavash is used to make rolled sandwiches with a variety of fillings, as well as kebabs and pizzas. Dry lavash keeps longer, and can be used like a cracker for hummus or other dips.