The Wall, 30 de ani mai târziu
Aveam 15 ani când am văzut prima dată The Wall.
Claudiu, un coleg de şcoală, avea acasă un ZX 81, un deck AKAI cu amplituner şi boxe de 50 W şi un player VHS, mufat la un Telecolor. Uneori mai invita prieteni la el. Pilotam avioane pe calculator, dacă se încărca, până la urmă, programul de pe caseta audio*; ascultam Sandra, Phil Collins şi Living in a Box, de-a valma. Vedeam filme cu karate.
Într-o după-amiază ne-am aşezat pe canapea, în gaşcă, să vedem „un film-concert”, ne-a spus Claudiu. Pink Floyd, Zidul. Nu-i mai auzisem niciodată. Nu ştiam cine sunt.
Am stat încremenit două ore în faţa televizorului. Toate întrebările şi toată revolta adolescenţei mele erau acolo. A fost o experienţă atât de intensă încât am reţinut majoritatea versurilor încă din acea seară.
Era 1983.
Diseară, mă duc la The Wall. Sunt, din nou, aproape furios. E un concert pe care aveam dreptul să-l trăiesc, live, acum 30 de ani, dar un sistem corupt şi nedrept mi-a răpit această libertate.
_____________
*celor tineri, care nu ştiu despre ce vorbesc: iniţial, jocurile erau înregistrate pe casete audio, care trebuiau puse într-un casetofon mufat la calculatoarele rudimentare ale vremii şi rulate câte 2-3 minute ca să se încarce programul.
Ei hai că nu-i dreaq’ chiar așa de negru; chestia este… l-ai văzut/ascultat?
Poate ca a fost mai intensă experiența din cauză că era restrictivă, nu?
Altfel… milioane care aveau libertatea… li s-a rupt pla – habar n-aveau.
Nu-i pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește.
Zic, afirm și latru!
Calculatorul se numea Felix si era românesc, să spunem asta. Eu am ascultat PF, ptima oară, prin 79, pe vinil, ce timpuri!
Gheo n-ai ghicit. Nu erau doar Felix-uri pe vremea aia in tara. Mai scapau si chestii luate de la shop de la hotel Dorobanti langa ASE sau aduse din strainate . Calculatorul ala avea un procesor Z80 si 16KB memorie (ma gandeam cui naiba i-ar trebui mai mult la vremea aia) si era un Sinclair ZX-81
Claudiu (nu e coincidenta de nume cu povestea lui Vlad 🙂
Commodore everyone?
Asta da.
Astia care au condus romanela culturala inainte de 89 ar trebui judecati si spanzurati. Nu s-a facut nimic, nici vina lor nu a fost analizata macar. In timp ce la noi era tembeliziune 2 ore pe zi, Pink Floyd avea concert la Moscova… ce mai e de spus…
1989:
3 June PF Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia
4 June PF Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia
5 June PF Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia (cancelled)
6 June PF
Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia
7 June PF Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia
8 June
PF
Olimpiyski Stadium, Moscow, Russia (rescheduled from 5 June
Ai dreptate…dar concertele era programate în 1989, epoca Glasnostului, ori la noi Ceaușescu era total împotriva „dezghețului”, ca o ironie, cât timp a fost Războiul Rece dintre urs și unchiul Sam, România lui Ceaușescu apărea ca dizidentă, curtată de occidentali, cum a venit Gorby la conducere și a început dezghețul cum s-a sucit și nea Ceașcă. Oare doar din dorința de a fi Gică Contra? Măcar de aducea trupe rock străine în perioada de după revoluția de la Praga, să aibă și românașul cu ce să compare cenaclul Flacăra.
Auzi, da’ versurile cântecelor nu erau cumva dublate de nelipsita Irina Margareta Nistor? Dacă tot ați văzut concertul la videocasetofon. 🙂
Eu ascultam Pink Floyd pe casete audio, aveam un prieten ale cărui neamuri din RFG veneau la câteva veri în țară și aduceau muzică și nouă, celor oropsiți.
Nu :))))
Pentru mine va fi prima data.
La cei 9 ani pe care ii aveam la caderea comunismului, nu am simtit in mod real efectele sistemului. Le simt acum, in schimb. Si le simt toti ceilalti care ar vrea sa traiasca intr-o tara civilizata.
Si, totusi, imi mai aduc aminte momente grele in viata parintilor mei.
După concertul ăsta, poate să vină şi Miley Cyrus, că nu-mi mai pasă. On topic, se poate mai rău, eu am un prieten care obişnuia să tragă jocuri şi muzică de-a valma. Să te ţii petrecere cu dizzy, fist, dan dare şi chucky între două piese de-a lu Metallica şi Satriani.
Am primit cadou o casetă cu vol. 2 de la The Wall şi am ascultat-o în vara lu 92 pînă a devenit transparentă.
Aş mai dori să le mulţumesc şi pe această cale, tovarăşilor Ion Iliescu, Emil şi Traian pentru că m-au ajutat să car zidul încă 23 de ani după ce în alte ţări acesta a sucombat din cauze naturale. Fără ajutorul lor nepreţuit, experienţa concertului ar fi fost mai săracă ca un profesor de liceu şi n-aş fi ştiut niciodată ce înseamnă să trăieşti cu spectrul de a o lua razna în fiecare minut, trăind opera lor vie. Trăiască Pink Floyd, trăiască Roger Waters!
Continuare la nota de subsol: Si de multe ori mai erau cateva secunde pana se incarca tot jocul, iar pe ecran aparea ERROR din cauza unei zgarieturi pe banda 🙂 Era momentul cand tranteai caseta de toti peretii.
Sau statea capul stramb si umblai cu o surubelnita de ceasornicar in incercarea de a-l regla 🙂
Электроника-302 🙂
a fost prima „scula” pentru muzica, a urmat RC VEF SIGMA, apoi Majack 205 si ROSTOV! all ” Made in USSR”!
De Tesla B-4 si Tesla B-100 n-a auzit nimeni pe-aici?
ba da, dar astea erau deja pentru initiati. de la tesla urmatorul pas era akai 747!
(costa exact cat o Dacie 1300 – 70.000 lei)
Continuare la nota de subsol: ce-ai aia o casetă audio? 😀
Prima data am ascultat Pink Floyd in 1971, la „Metronomul” lui Cornel Chiriac de la Europa Libera (l-am si inregistrat, asa cum faceam cu toate emisiunile – nu contau parazitii si zgomotele de pe undele scurte). Mi-aduc aminte ca era vorba de „Meddle” – pentru cei care nu cunoasteti LP-ul, faceti un efort si ascultati-l (cred ca exista si pe Youtube). Un album minunat, de care m-am indragostit instant (tin minte cum ascultam noaptea, pe intuneric, „Echoes” si ma treceau toti fiorii… imi dadea o senzatie de Hitchcock…).
Ce noroc pe capul meu ca Gilda (colega de liceu pe care o iubeam in taina… asa de in taina ca nici macar ea nu stia…) avea rude la Paris, care ii trimiteau ultimele discuri! Datorita ei am inregistrat discuri originale, si nu doar Pink Floyd (Meddle, Dark Side of the Moon, Wish You Were Here), dar si Jimi (Band of Gypsies, Axis: Bold as Love, Electric Ladyland, Cry of Love), Doors, Steppenwolf, Beatles, Stones, Jesus Christ Superstar (ah, ce am mai invidiat-o pe Gilda ca s-a dus in vacanta la rude si a vazut opera rock pe viu, la teatru…).
Ah, si sa nu uit: tot in anii ’70 am vazut „Zabriskie Point” al lui Antonioni la Cinemateca (poate unii din voi stiti ce bogatie de filme se dadeau acolo, in circuit restrans). Coloana sonora a filmului cuprindea Pink Floyd, Grateful Dead, Patti Page, Youngbloods etc.
Scuze ca m-a apucat nostalgia…
„Echoes” se aude si se vede excelent pe albumul PINK FLOYD – „Live at Pompei!” (dvd-ul se gaseste la pret super OK). Merita, e o capodopera!
De citeva ori in viata mea m-am ofticat ca nu sint mai tinar. In legatura cu acest subiect, si nu numai, cred ca sint exact cum trebuia sa fiu, si ma bucur ca nu m-am nascut mai tirziu. M-as fi nascut eu si mai devreme, da’… 🙂
Lucky bastard, sa vezi zidul in 1983 , pfaiaiaiai
Hehe, ce vremuri! Aveam 12 ani cand am vazut prima oara „The Wall” si nu am inteles mai nimic la vremea respectiva. L-am revazut pe la 20 si mai ca mi-au dat lacrimile, la cei aproape 2 metri pe care ii am. Lasa furia si distractie placuta diseara!
Ma gandeam eu, daca deseara tot o sa fim cateva zeci de mii acolo in piata, nu dam putin, asa din greseala, cu spatele, sa daramam si zidul ala jalnic din jurul Casei?
Sau sa aducem niste caramizi, sa-l inaltam cu 2-3 m ca sa nu mai iasa 🙂
See it on THE WALL this evening: „Mother, should I trust the government?” LA DRACU, NU!
Din pacate pentru unii a ajuns prea tarziu (…6 luni). Si din pacate, am vazut foarte putin din concert, pentru ca am plans mai tot timpul gandidu-ma la cel ce mi-a pus in anii 80 sa vad The Wall. Cat si-ar fi dorit sa fie in seara asta acolo…
Tape loading errror FTW 🙂
Distractie placuta in aceasta seara. Super că se poate și la noi!
Cred ca si eu am vazut „The Wall” pe video prin ’83. Aveam 17 ani. De Pink Floyd stiam deja destule, aveam pe benzi de magnetofon sau discuri de vinil cam tot ce scosesera deja, plus „The Wall” (am avut zeci de benzi de magnetofon, sute de viniluri, cu de toate, plus un teanc de taieturi din reviste despre ei si despre altii), gratie+multumita+datorita sashilor cu care am copilarit si verilor lor traitori in RFG. Cintam „We don’t need no education”, pe atunci groaznic de proaspat (si noi groaznic de tineri) pe coridoare la liceu, se uitau la noi mirati neprevenitii si se intrebau de unde ne vin asemenea idei muzicale „de geniu”…