Întâlniri Canon

Campania Canon s-a încheiat cu o filmare (din care a rezultat montajul de mai jos) şi un chef (din care au rezultat diferite întâmplări vesele).

Pentru mine, campania din această iarnă a însemnat întâlnirea cu o serie de body-uri şi obiective Canon pe care le-am testat după modestele mele puteri creative în tot soiul de condiţii. Mi-a plăcut 6D-ul în mod deosebit, cu noul 24-70 montat pe el. Am bălit la 5D Mk III şi m-am împrietenit cu 100D-ul şi cu pancake-ul de 40mm.

Cheful a însemnat, printre altele, că l-am întâlnit pe Igu, de la Bucureşti Optimist, la 5 ani după ce-l fotografiesem fără să-l cunosc, victimă a unui accident de motocicletă care aproape că-l omorâse. Aş zice că şi-a revenit frumos 🙂

În fine, am mai învăţat că se spune, corect, aşa cum se citeşte, deci „Canon” şi nu „Chenon” – deşi îmi va fi greu să mă obişnuiesc. Mulţumesc încă o dată, Canon Romania!

2 comentarii

  1. Dollo Comentariul numărul#1

    Eu mi-am cumpărat Canon acum patru ani pentru că un prieten (profesionist) mi-a zis că îmi mai împrumută el obiective, când am nevoie. Nu mi-a dat decât o dată, așa că am rămas cu primul și singurul meu obiectiv, 18-55. Ne-am învățat reciproc unul cu altul (eu și aparatul) și deși nu mă pot considera vreo pricepută nu-mi pare rău de investiția făcută atunci. Am câteva amintiri frumoase cu el. Mă felicit, însă, că rezist tentației de a cumpăra alte obiective 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#2

      Mai bine asa, ca daca iei microbu’… 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează

Comentariile sunt închise.