CCR, DEMISIA!

CCR a publicat motivarea deciziei de interzicere a candidaturii Dianei Șoșoacă la președinția României.

Trebuie să vorbim despre asta.

Deci, iată câteva pasaje din motivarea CCR*, pasaje care mi se par cruciale:

Apoi, CCR mai precizează:

Carevasăzică, judecătorii CCR care au votat interdicția – adică 4 numiți de PSD și unul de la UDMR – au condamnat-o, de fapt, pe Diana Șoșoacă, pentru delict de opinie.

Această persoană – pentru care nu am niciun fel de simpatie, să nu fie vreun dubiu – are cu adevărat un discurs de mahala politică, un discurs conspiraționist, antisemit, legionar, haotic, scandalagiu mai degrabă decât scandalos, mizerabil, anti-european și antidemocratic, evident.

Dar acestea sunt discursuri. Opinii. Transmisiuni pe Facebook. Editoriale. Nu sunt decrete, legi, ordonanțe de urgență. N-au valoare practică. Nu pot obliga pe nimeni la nimic.

Dna Șoșoacă este politician – ceea ce, desigur, este dezonorant pentru însăși ideea de politică – dar ea face declarații politice, ăsta este rostul ei. Asta e nișa ei.

Dacă prin aceste declarații ea încalcă legi în vigoare în România, ceea ce, aparent, face cu vârf și îndesat prin poziționările sale legionaroide și antisemite, ei bine, ea poate fi cercetată, judecată și sancționată penal pentru asta – dar acest lucru trebuie trebuie să se întâmple iar vinovăția să-i fie demonstrată, mai presus de orice îndoială rezonabilă, într-o instanță de judecată, unde acuzatul are dreptul la apărare și la recurs și apel, în cazul în care se consideră neîndreptățită.

CCR spune, în motivare, că dreptul de a alege și de a fi ales nu este absolut, și că poate fi supus unor limitări. Acest lucru este adevărat, dar nu CCR are autoritatea să interzică cuiva să fie ales sau să voteze, printr-o decizie ermetică, fără apel. Această decizie de ia de către o instanță de judecată, în urma unui proces echitabil.

De asemenea, nu există niciun articol în Constituția României sau în legea de organizare a CCR care să permită acestei instituții, compusă din membri care nici măcar nu trebuie să fie judecători, să judece și să interzică candidatura cuiva în alegeri.

Vă rog să citiți cu atenție Art. 146 din Constituția României, care stabilește clar care sunt atribuțiile CCR. Articolul are 11 alineate și unul singur se referă la alegerea președintelui republicii: „f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului”. Deci procedură de alegere, nu atașament față de Constituție.

Iar unul dintre membrii CCR, judecătoarea Iuliana Scântei, explică foarte bine, în opinia ei separată, că „Curtea Constituţională nu are atribuţia de a verifica comportamentul, opiniile, afirmaţiile sau atitudinile unui candidat la alegerile prezidenţiale, toate acestea fiind aspecte de natură subiectivă care fac parte din sfera libertăţii de exprimare”.

Cu toate acestea, iată, o decizie inexplicabilă, prin care CCR se implică direct în politică.

Astfel de aprobări sau respingeri de candidaturi prin votul obscur al unor structuri ce nu permit recurs, numite politic, se întâmplă doar în dictaturi sau teocrații, cum ar fi Rusia sau Iranul, dar nu într-o țară democratică.

Eu cred că Șoșoacă și extremismele ei stridente trebuiau învinse la urne. CCR și manevratorii săi trebuiau să aibă măcar acest minim respect față de români: să-i lase pe ei să decidă, prin vot.

Prin această decizie uluitoare, CCR s-a compromis total. După ce a ucis de jure lupta anticorupție făcut scăpați mii de infractori, prin decizii cel puțin suspecte și, uneori, contradictorii, iată că, acum, a devenit pur și simplu o măciucă politică, folosită pentru a stabili, prin cotloane, cine să câștige cursa și cine nici măcar să nu participe la cursă.

CCR și-a arogat, în ultimii ani o putere absolută. Iar puterea absolută corupe în mod absolut.

Singurul lucru pe care-l mai poate face acum CCR este să demisioneze în bloc, iar acesta să fie primul pas către o reformă profundă a acestei instituții.

*Textul complet, aici.