Concerte live, teatru, sport, cursuri pentru dezvoltare personală etc – pe platforma Împreună mai puternici

Multe businessuri au fost obligate de restricțiile pandemiei să se adapteze și să-și dezvolte prezența online pentru noile obiceiuri de consum pe care a trebuit să le adoptăm cu toții. Unele au reușit, altele (încă) nu prea, dar probabil că una dintre cele mai bune platforme interactive lansate în ultimul timp este Împreună mai puternici.

În esență, Împreună mai puternici este un spațiu virtual care găzduiește conținut online pentru persoanele care sunt nevoite să rămână în case în această perioadă. Diferența o face varietatea și modul de organizare a site-ului, dar și posibilitatea ca noi, consumatori de conținut să susțină artiștii care performează aici.

Ce fel de conținut găsim aici? Cursuri și spectacole live: muzică, teatru, clase de sport și masterclasses pentru dezvoltare personală și profesională (creativitate & utilitate, parenting, storytelling, actorie etc). Curatorul platformei digitale este Tudor Chirilă, iar alături de el au venit aici artiști cunoscuți precum Irina Rimes, byron, Damian Drăghici, The Mono Jacks, Cornel Ilie, Ovidiu Lipan Țăndărică, Alexandra Ușurelu, Jean Gavril, Dragoș Moldovan sau Alina Manole – pe toți îi putem vedea cântând live, în evenimente care sunt programate și anunțate din timp pe platformă.

Vor fi și momente de teatru live interpretate de Florin Piersic Jr., Șerban Pavlu, Dorina Chiriac sau Marius Chivu. Vom avea acces și la o sumedenie de alte cursuri, că dacă tot stăm acasă, măcar să învățăm un skill nou: hairstyling (Sorin Stratulat), cooking (Alex Petricean), gaming (Maximilian Ioan) sau magie (Marius Drăguș). Se vor desfășura aici și cursuri de fitness online care includ yoga, cardio & balet și antrenamente funcționale.

Întregul program al evenimentelor live este aici.

Cum spuneam, platforma este particularizată de faptul că putem susține creatorii de conținut care muncesc și produc pentru enterteinmentul nostru – un buton vizibil, în dreapta ferestrei de play, ne oferă posibilitatea de a „cumpăra bilete” în sumă fixă, care încep de la câțiva lei, cât o cafea (mică) în oraș. Accesul la evenimentul respectiv nu este condiționat de cumpărarea unui bilet – poți vedea concertul, sau piesa, sau ce-o fi, gratuit, dar biletul este un gest (voluntar) de apreciere și susținere pe care îl putem face pentru cei care urcă pe scena de acasă pentru noi, ca să ne ofere, prin munca lor, o oră (sau mai mult) de enterteinment din fotoliu.

„Acum câteva săptămâni mă gândeam ce pot face artiștii care peste noapte s-au văzut în imposibilitatea de a-și mai exercita profesia.

Sunt membru în câteva grupuri de artiști independenți și eram conectat la îngrijorarea generală, perfect justificată. Actori, muzicieni, dansatori, artiști plastici, toți trăiesc din și în relația cu publicul și cu spațiile, relație suspendată abrupt.

Am contactat câteva companii ca să văd dacă nu sunt interesate de ideea sprijinirii artiștilor prin cumpărarea de conținut pentru angajații lor. Dar lucrurile păreau greu de desenat și erau multe întrebări cu multe necunoscute.

Apoi a apărut ideea platformei Împreună mai puternici de la Vodafone și mi s-a părut excelentă pentru că ea presupunea reconectarea cu publicul, așa că am răspuns imediat invitației de a mă alătura proiectului.

Cred că acum mai mult ca oricând învățăm că rolul social al artiștilor este unul indispensabil. Și că este nevoie ca artiștii să fie liberi să continue să arate lumea așa cum o văd ei. Și că diversitatea asta a viziunilor poate să creeze echilibru social, mai ales într-o perioadă în care balanța este atât de fragilă. Artiștii creează identitate, bucură, enervează, intrigă, revoltă, mângâie, contribuie, iar independența lor este la fel de importantă ca a presei” – Tudor Chirilă, curatorul platformei digitale.

În următoarele 3 zile, adică de joi, 30 aprilie, până sâmbătă, 2 mai, pe platformă are loc un eveniment live intitulat „Muzică de pe canapea/1 mai împreună”. Line-up-ul și programul arată așa (toate momentele sunt live):

Muzică de pe canapea/1 mai împreună pe platforma Împreună mai puternici

Joi, 30 aprilie

20.00 – D-L Goe, pop, rock, blues și gipsy-jazz.
20.30 – byron, cu piese de pe noul album „Noua”, dar și alte hituri ale trupei.

Vineri, 1 mai

20.00 – Jean Gavril deschide ziua de concerte… aluzii subtile către muzica pop și funk a anilor ’60, în piese precum „Totul sau nimic”, „Tocuri”, „Fată, bea cu mine” sau „Oh Ramona”.
20.30 – Tudor Chirilă urcă pe scenă. El nu doar că va cânta LIVE, dar ne va și deschide porțile către unul dintre cele mai personale procese din viața unui artist: procesul lui de creație a unui cântec.
22.00 – Alt Om intră LIVE cu un DJ Set. S-ar putea să dansezi prin casă. 😊

Sâmbătă, 2 mai

20.00 – Alina Manole preia scena. Îi place să se joace și să combine teatrul cu jazz-ul într-un stil original.
20.30 – Irina Rimes închide weekend-ul prelungit de muzică LIVE.

Așadar, concerte multe în acest weekend pe platforma Împreună mai puternici. Artiștii ne așteaptă și cred că trebuie să mergem la aceste întâlniri, cu atât mai mult cu cât o putem face stând acasă.

Paradoxurile pandemiei, nu?

Articol din categoria: ADVERTORIAL