Cum a desființat grupul organizat de la putere DNA și DIICOT

Cum a desființat grupul organizat de la putere parchetele speciale prin OUG? Să facem un calcul simplu.

Carevasăzică, potrivit OUG Dragnea privind Justiția, ca să devii procuror DNA/DIICOT trebuie să ai, de-acum, 10 ani vechime.

Mai mult, ca să deții o funcție de conducere în DNA/DIICOT trebuie să ai 15 ani vechime ca procuror.

Dar,

Ca să devii procuror, trebuie să fii licențiat în Drept și să ai și Institutul Național al Magistraturii. Astea fac 6 ani, dacă te ții de treabă. Cealaltă variantă este să ai Dreptul, 4 ani, plus măcar 5 ani de experiență în profesii juridice, în loc de INM, dar asta adaugă prea mulți ani la calcul, să rămânem la varianta scurtă.

Deci intră pufarinul la facultate, face 4 ani, după care intră și la INM și mai face și acolo 2 ani, termină școlile, nu mai bagă niciun master, nicio bursă pe nicăieri, niciun an sabatic, și se face procuror din prima, haț! Are vreo 25 de ani. Ca să devină procuror DNA/DIICOT, trebuie să acumuleze 10 ani vechime. În regulă, muncește omul 10 ani și se mută exact când se-mplinește termenul, că e foarte bun, toți vor să-l angajeze, se bat DNA cu DIICOT pe el. Acum, are 35 de ani.

La 45 de ani, se pensionează.

Deci cariera lui în parchetele de elită (cum ar veni) durează cel mult un deceniu.

Practic, apucă să-nvețe pe unde-i buda în clădire, care-i meniul ăla bun de la bufet și cum se ajunge la Arhivă și-ncepe să-și facă deja dosarul de pensionare.

Cât despre șefii instituției, lor le trebuie 15 ani de vechime, ceea ce reduce mandatul unui șef la maximum 5 ani, asta în cazul în care nu-l împinge pe scări ministrul Justiției c-a anchetat pe cine nu trebuie.

Practic, borfașii de la putere pot sta de-acum liniștiți, parchetele au fost desființate de facto – azi le vedem, dar nu-s. Au redevenit forme goale de conținut, adică exact cum le place corupților să fie Justiția. De altfel, dl. Tudorel Toader – ministrul Justiției, haha – a spus că “modificările aduse legilor justiției se vor dovedi benefice pentru cetățeni.” Nu-l poți contrazice; cetățenii Dragnea și prietenii săi trebuie că-s foarte mulțumiți.

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. Sau tot de la tudorel citire, cică nu zice nimeni că a doua propunere tre să fie diferită de prima. Atunci la ce mai pune constituția în cârca președintelui sarcina de a admite sau respinge o propunere, dacă adevăratul tartor e tot ministrul justiției, ăla e cel care taie și spânzură și la numire și la demitere. Cred că o definiție mai clară a pi$atului pe constituție și popor nu poate exista. Deși… dacă îi lăsăm un pic, nu e imposibil.

    Thumb up 7
  2. Vlad, ce descrii tu în articol – real, adevărat – este doar unul dintre multiplele simptome ale pendulului istoric – revenirea conservatorismului iliberal. Nu e doar la noi, nu e de acum, noi doar îi simţim prezenţa din plin în perioada asta. Astfel de simptome le simţim de vreo doi ani încoace – şi vor mai fi şi altele.

    Ce cred eu că avem de făcut este să privim – şi să acţionăm – sistemic. Până la alegerile parlamentare ne putem doar opune şi pregăti. Cred că este momentul în care tu – şi alţi colegi din presă care au preferat credibilitatea simbriei, poate şi alţi lideri non-politici – ar trebui să deveniţi factori de coagulare a acţiunii civice şi politice. Cu tot regretul, o mişcare masivă a “oamenilor noi” către politică nu este posibilă de la sine; are nevoie de câţiva lideri de opinie care să declanşeze materializarea speranţei – uită-te la intenţia de vot pentru RO+, partid încă inexistent, pentru a “citi” o uriaşă aşteptare a unor lideri care să meargă în direcţia bună. După două mandate necesare reconstrucţiei României de la zero puteţi lua o binemeritată pauză, dar altfel… slabe speranţe.

    Ştiu, politica e mizerabilă şi un astfel de pas este… dificil. No, şi eu am zis la fel, până n-am mai zis şi-am trecut la fapte. Nu sunt nici eu os de politician, dar dacă vin suficient de mulţi naivi de-ăştia ca mine îi putem împinge afară pe nicolici, iordachi şi alţi şerbannicolai. Mi-e teamă că dialectica istorică (sic) face oarecum de neocolit opţiunea politică pentru tine (şi Moise, şi Mîndruţă şi alţii ca voi), măcar ca centre de cristalizare a opiniei.

    Există, evident, şi varianta de a continua jurnalismul ca şi până acum. Ai / aveţi liber arbitru şi decizia îţi / vă aparţine 100%. Dar cred că ar merita măcar să cugeţi la numărul de oameni normali şi cinstiţi care s-ar hotărî dacă ar avea un exemplu. Conservatorismul a izbucnit cu forţă de la venirea lui Trump, chiar dacă el personal n-a făcut mare lucru în afara SUA, şi cunoşti fenomenul de contagiune socială. De ce ar fi altfel în cazul acesta?

    Thumb up 2
    • Cu tot respectul pentru opinia dvs. domnule C B, eu cred ca domnii Guran, Mandruta si Petreanu sunt foarte bine acolo unde sunt in prezent.
      Au o reputatie creeata in ani de zile de jurnalism, si pot comenta pentru o masa larga de oameni evenimentele zilei – au adica vadul deja format (de cititori). Considerati ca prin inscrierea intr-un partid ar putea inspira multi urmaritori ai articolelor dumnealor sa faca la fel – dar poate uitati ca SCRISUL dumnealor v-au inspirat pe Dvs., in timp, sa va decideti sa va inscrieti in politica; pe cati alti oare nu i-au inspirat sa faca la fel, si pe iarasi si mai multi cum sa isi clarifice optiunea politica, de vot sasmd.
      Prin urmare, consider ca un jurnalist care si-a construit reputatia in ani de zile este cel mai util societatii profitand de reputatia creata de-a lungul anilor, asa cum altii, poate ca Dvs., isi pot construi in ani de zile reputatia – de politician abil si corect – si, de ce nu, sa devina la randul sau o sursa de inspiratie si un model de urmat.

      Thumb up 0
    • @Teodor: da, stiu ca exista si aceasta opinie. E legitima, chiar daca nu e ceea ce cred eu. Pana la urma tot decizia lor va fi: cum pot participa la noua Romanie mai bine? Cum o fi, numai sa nu stea deoparte. Avem nevoie si de lideri naturali, nu numai de-astia vor v zakone.

      Thumb up 0
    • Nu stiu daca e productiv sa scoti din jurnalism oameni care gandesc liber si care au audiente de zeci/sute de mii de oameni si sa ii bagi in politica. Lasa-i acolo unde sunt, ca e mult mai bine asa decat sa fie membri de partid.

      Sunt destui oameni in tara care pot intra in politica astfel incat sa avem castig cert fara sa avem si pierderi pe alt plan.

      Thumb up 0
  3. Cand il aud pe Toaderel, imi amintesc de un fost administrator de bloc de prin anii ‘90, care administra mai multe scări din cartier si avea “background” in “mecanica fina” :)) La fel si cu tanti Voiorica, profa de tehnologie (sau ce dracu era meseria ei?), a ajuns primul ministru? Iti vine sa urli de neputința!
    Chiar nu pot să-i ascult cand apar aceștia pe la știri (incluziv Orbanica, Trotoniceanu, etc) si imi este o rusine cumplita cu astfel de cretini la puterea tării.

    Thumb up 3
  4. Scroafa a murit. In cotet, cu fundul in usa. Interesul romanilor pentru politica, pentru ce se intampla in societate, pentru ceea ce se intampla in viata lor, a fost erodat incet, dar sigur. Cine a inteles ca nu e prea interesant sa te pishi impotriva vantului si-a facut bagajele, a dezlegat cainii, a alungat pisicile si s-a carat in cele 4 zari.

    Trist. Numai cine nu a trait inainte de ’89 nu poate vedea semnele si nu poate intelege catre ce ne indreptam cu viteza maxima. Ma rog, cei care au inteles sunt cei care au ales sa fuga acum, cat timp se mai poate. Lasitat

    Thumb up 4
  5. Scroafa a murit. In cotet, cu fundul in usa. Interesul romanilor pentru politica, pentru ce se intampla in societate, pentru ceea ce se intampla in viata lor, a fost erodat incet, dar sigur. Cine a inteles ca nu e prea interesant sa te pishi impotriva vantului si-a facut bagajele, a dezlegat cainii, a alungat pisicile si s-a carat in cele 4 zari.

    Trist. Numai cine nu a trait inainte de ’89 nu poate vedea semnele si nu poate intelege catre ce ne indreptam cu viteza maxima. Ma rog, cei care au inteles sunt cei care au ales sa fuga acum, cat timp se mai poate. Lasitate? Egoism? Instinct de supravietuire? Nici nu mai conteaza. Cand se darama casa pe tine ai doua optiuni. Sa pui mana sa repari casa sau sa iesi naibii din ea, afara. Iar cum romanul nu prea a fost invatat sa aiba grija de lucruri (ca nu le-a avut pana acum 30 de ani) alege calea cea mai usoara. Dar si cea mai sanatoasa, se pare.

    Sa-ti fie tarana usoara, Romanie…

    Thumb up 4
    • Inainte de 1990 se discuta despre drepturile omului. Poate ai auzit de Paul Goma sau de inginerul Ursu omorat de securisti. Acum se discuta despre dreptul securistilor sa asculte ani de zile diversi tipi considerati infractori. Asta inseamna statul de drepti.

      Thumb up 0
  6. Mai este asta o democrație funcțională în care cel mai puternic om din românia este șeful unui partid? Până și ministrul numit de acel șef de partid e mai puternic decât președintele ales cu cele mai multe voturi. WTF?? Sau cum e posibil ca un partid să numească un guvern (puterea executivă) doar ca o interfață a șefului partidului? Asta scrie în constituția țării ?? sau e cazul să o aruncăm la coș că a fost siluită suficient cât să nu mai fie relevantă?

    Thumb up 6
  7. DNA nu mai e…( nu asa zicea Dragnea?)
    Romanii s-au distrat cu Muie PSD , uite ca ne-au facut o rima acuma…

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.