Despre datoria lucrului bine făcut

Adevărata performanţă inginerească nu este să faci imposibilul, posibil, ci să-l transformi în ceva banal, imperceptibil de obişnuit.

Gândeşte-te la gestul de a aprinde lumina în cameră. Serios, gândeşte-te cum faci. Întinzi mâna, apeşi butonul şi s-a făcut lumină, nu? Nici măcar nu te uiţi unde-i întrerupătorul, atât de banal a devenit reflexul.

Acum, gândeşte-te la tot ce s-a inventat, construit şi perfecţionat pentru ca această minune inaccesibilă omului zeci de mii de ani – lumină la orice oră, instantaneu – să devină imperceptibil de obişnuită.

Dar de unde vine energia care-ţi aprinde lumina în casă?

De la oameni, nu de la maşinării.

De la oamenii care au extras minereul din care s-au turnat utilajele pentru trefilarea cablurilor şi de la strungarii care au strunjit piesele turnate de turnători pentru montarea generatoarelor din centrale şi de la toţi cei care au transportat, au montat şi au ridicat stâlpii de înaltă, medie şi joasă tensiune, de la cei care au proiectat şi verificat mecanismul simplu care să rupă arcul electric din întrerupătorul pe care tocmai l-ai acţionat înainte ca acesta să topească contactele şi să-ţi dea foc la casă, de la oamenii care au conceput linia de producţie şi montaj pentru becurile care vor lumina zeci de mii de ore înainte să se stingă pentru ultima oară şi de la mulţi, enorm de mulţi alţi oameni dedicaţi, fiecare dintre ei făcându-şi treaba la locul lui de muncă, cu toţii interpretând o simfonie a abilităţii proprii doar speciei umane de a face imposibilul o chestie banală.

Oamenilor le place să învingă adversităţi. Satisfacţia depăşirii obstacolelor este o forţă deosebit de puternică. Ea animă campionii, fie că e vorba de laureatul din olimpiadă, de studentul care mai rămâne treaz încă o oră după a 36-a când învaţă pentru un examen înfricoşător de greu, de inginerul care încearcă o a 10-a soluţie pentru rezolvarea unei probleme, mult după sfârşitul orelor de program. Semnificaţia muncii este în primul rând aceasta: să faci ceva util, să adaugi valoare prin ceea ce produci, indiferent de domeniul în care te afli. Oamenii care muncesc cu plăcere sunt cei care simt că sunt folositori prin munca lor, iar aceştia au şi darul să-i inspire pe cei din jurul lor.

Pentru aceşti oameni, treaba bine făcută este o datorie, nu o opţiune.

Dumitru Prunariu, un tip care a învins, să recunoaștem destule adversităţi la viaţa lui, gravitația fiind numai una dintre ele, spune, foarte frumos, aşa: „De fiecare dată când luam costumul (de cosmonaut, n.m.), ştiam că mă pot aştepta la orice, dar asta era singura certitudine.”

Dumitru Prunariu nu are nici o superputere în afară de cea pe care i-o dă energia specială a responsabilităţii faţă de lucrul bine făcut – iar asta, să ştiţi, este o abilitate destul de comună la mulţi dintre semenii noştri.