How it’s made în Popeşti Leordeni

…şi o secvenţă making-of.

„Inginerii sunt educaţi să facă imposibilul posibil – şi musai la costuri acceptabile.” Mi-am amintit zilele trecute de această descifrare a misiunii inginerului, rostită de fostul meu profesor de Bazele Electrotehnicii de la UPB, în timp ce priveam funcţionarea impecabilă a unei maşini de sortat chipsuri de cartofi în fabrica Lay’s din Popeşti Leordeni.

Imaginaţi-vă, aşadar, un râu de cartofi prăjiţi, care tocmai se revarsă din cuptor, trecând printr-un jgheab de metal, în drum spre mecanismele de ambalare. Un torent de mii de chipsuri pe minut, până la 25 de tone pe zi, un şuvoi dens, în mişcare continuă, din care trebuie extraşi fără a fi atinşi cartofii cu defecte, conform unor standarde precise de abateri de culoare. Cum faci asta în mod precis, eficient din punct de vedere economic, infailibil?

Iată procesul de pe linia tehnologică, filmat, cu cele trei etape – cascada de cartofi, capcana pentru chipsuri substandard, râul în curgere spre partea de ambalare:

...şi o secvenţă making-of.
…şi o secvenţă making-of.

Inginerii au pus la punct un analizor de culoare (probabil spectroscopic) cuplat cu un generator pneumatic de jeturi de aer de mare presiune şi precizie. În acest fel, când prin şuvoiul de chipsuri trece unul care are o culoare diferită de standardul predefinit (foarte probabil din cauză că e ars sau are un defect interior), este acţionat practic instantaneu jetul de aer ce corespunde poziţiei cartofului defect, iar acesta este suflat în cuva de rebuturi de dedesubt. Simplu, precis, igienic, infailibil.

Şi minunat din punct de vedere ingineresc.

Maşinăria face parte din lanţul tehnologic al fabricii Lay’s din Popeşti Leordeni, deţinută de Pepsico. Am fost invitat să vizitez fabrica alături de coechipierii din Duelul Lay’s. Este o poezie în rimă tehnologică, un poem de coerenţă şi eficienţă pe care l-am descifrat prin prisma educaţiei mele de fost student al Universităţii Politehnice din Bucureşti. Există o precizie plină de armonie în interconectarea fiecărei etape de transformare a produsului, şi fiecare etapă are un înalt grad de automatizare şi de control inflexibil al calităţii. 75 de tone de cartofi pe zi este capacitatea de prelucrare a fabricii. În mod automat, ei sunt sortaţi, spălaţi, separaţi de corpuri străine, curăţaţi şi spălaţi din nou, apoi tăiaţi în felii de aceeaşi grosime cu ajutorul unor maşini care sunt strict calibrate, prăjiţi în cantităţi controlate de ulei şi sare, sortaţi precis cu separatorul pneumatic, aromatizaţi, cântăriţi şi ambalaţi printr-un proces aproape complet gestionat de computere.

Fabrica are, în toate departamentele, 260 de angajaţi, iar unii dintre cei mai importanţi stau la capătul liniei, în laboratorul de control al calităţii, unde inspectează sistematic 20 de caracteristici de calitate ale chipsurilor.

Există o cale simplă de a verifica dacă într-o fabrică, de orice fel, calitatea produsului este un factor crucial în lanţul de producţie sau despre calitate se vorbeşte numai prin şedinţe, formal, şi eventual când vin vizitatorii. Secretul rezidă în autoritatea cu care este învestită echipa de control. Dacă aceasta poate opri linia de producţie când consideră ea că ceva nu este în regulă, atunci, e clar, din fabrica respectivă sunt şanse mari să iasă numai produse în standardele de calitate. Dacă echipa nu are această autoritate, atunci te poţi aştepta la ce e mai rău, pentru că procesul ajunge să fie gestionat, în cele din urmă, de Vânzări, nu de CTC.

La fabrica Lay’s, echipa de control a calităţii are această autoritate de a opri linia – şi o şi face. Ultima dată acum două săptămâni, când a considerat că chipsurile sunt substandard. Ce s-a întâmplat după aceea? S-a aruncat producţia şi s-a trimis la reciclat întreg lotul de cartofi.

Nu ştiu cum au văzut coechipierii mei fabrica Lay’s din Popeşti Leordeni, dar pentru mine, ca fost muncitor într-o hală de montaj a unei fabrici comuniste, a fost o încântare să descopăr şi să înţeleg cât de atent, curat, precis şi, mai ales, ingenios este procesul de producţie de aici.

Încă un lucru, apropo de ingeniozitatea inginerilor, dacă tot am început astfel acest articol. Iată o altă provocare la care au trebuit să răspundă, la un moment dat: cum măsori presiunea din interiorul unei sfere etanşe, pe care n-ai voie s-o înţepi, s-o apeşi, s-o loveşti, s-o mişti, pe care, deci, n-ai voie s-o atingi cu nici un obiect, în nici un fel?

Element ajutător: cererea a fost făcută de oftalmologi. E?

Articol din categoria: ADVERTORIAL

21 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Daca si numai daca as fi carcotas as spune ca chipsurile astea, in general, nu-s deloc sanatoase. Mai ales in partea cu uleiul. Dar procesul tehnologic e minunat, intr-adevar, si te-ai orientat bine ca sa-ti faci totusi treaba 🙂
    Cat despre masuratoare, daca sfera e opaca, nu vad alta cale decat prin diferente de volum (masurabile fara atingere), fata de o sfera etalon similara la o presiune cunoscuta.

    0
    0
  2. te-ai controlat de glaucom? 🙂 google nu stie sa-mi raspunda cum functioneaza un aplanotonometru 😉

    0
    0
    • 🙂 nu stiu cum ii spune aparatului, dar da, e vorba de globul ocular. Se proiecteaza un scurt jet de aer curat si se masoara reflectia luminii prin deformarea micronica a suprafetei, din care se deduce presiunea interna.

      Tare, nu?

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      Tare, dar nu ar trebui cel putin 2 jeturi? Altfel cum determini (sau il scoti din ecuatie…) coeficientul de elasticitate al materialului sferei?

      0
      0
    • Hm, buna intrebare.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Cred ca acel coeficient e o constanta presupus cunoscuta. Probabil nu difera de la ochi la ochi.
      (misto „fandarea” lui Vlad)
      Si nu ma pot abtine sa nu spun ca jetul acela nu e chiar intuziv dar atingere tot e.

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      Constanta nu prea are cum sa fie. Globul ocular este neomogen ca structura si diferit de la individ la individ. Cred ca e posibil sa fie diferit si de la un ochi la celalalt. In plus, cu varsta i se modifica caracteristicile structurale (trust me!). Asta daca privesti (hi!) lucrurile inginereste.
      Cred ca daca le privesti din perspectiva medicilor, cu logica lor gen „studii efectuate pe un lot de 364 de subiecti cu o abatere medie patratica de delta Ţ = 0,0065”, e sigur constanta 🙂

      0
      0
    • Depinde ce precizie urmaresti. Analizele medicale dau de obicei rezultate care se incadreaza in anumite marje, nu?

      0
      0
  3. #11 Comentariu nou

    Daca presupunem ca sfera este elastica (banuiesc ca e vorba de ochiul uman, tinand cont de cine a facut cererea), se poate observa cu instrumente microscopice variatia dimensiunilor cand se modifica presiunea exterioara. Exemplu practic, daca un balon umflat la o presiune data se introduce intr-o incinta cu presiune mai mare, atunci balonul se va comprima, iar daca in incinta scade presiunea (se videaza) atunci balonul se expandeaza. Banuiesc ca exista instrumente suficient de sensibile sa faca aceste masuratori comparativ cu o presiune externa cunoscuta prentru a o determina pe cea interna, la variatii oarecum mici incat sa nu faca mizerie cu ochi imprastiati pe pereti.

    Altfel, nu-mi imaginez decat proceduri oarecum invazive – apasarea pe o zona a sferei, cu o forta constanta, determina o „adancire/aplatizare” mai mare sau mai mica in zona de contact, in functie de presiunea interna (cam cum am verifica o minge de fotbal ca e suficient de umflata, apasand cu degetele in ea). Insa cred ca as fugi de la oftalmolog daca si-ar propune sa-mi verifice presiunea intraoculara in acest fel 🙂

    Iar la cartofii aia, spune-mi te rog ca v-au dat si niste bere pe langa ei, nu Pepsi!

    0
    0
  4. #12 Comentariu nou

    Cum se recicleaza cartofii? 🙂

    0
    0
  5. #13 Comentariu nou

    Vlad, juri pe rosu ca chipsurile chiar sunt facute din CARTOFI adevarati? Ca Pringles sunt din orice, mai putin cartofi. Altfel, multumim pentru articol si, mai ales, pentru citatul de la inceput. De tinut minte…

    0
    0
  6. #16 Comentariu nou

    In loc sa promoveze cat de tehnologizata e fabrica mai bine ar promova cat de sanatoase sunt produsele. Pana la urma fiecare promoveaza ce poate, nici Dacia nu sutine ca ofera cel mai performant automobil. 🙂

    0
    0
  7. #17 Comentariu nou

    Asteptam un reportaj si de la fabrica de rosii.

    0
    0
  8. #19 Comentariu nou

    Oricat de sanatosi nu ar fi, adevarul e ca sunt tare gustosi. Combinati cu sport si o bere rece, nu afecteaza cu nimic sanatatea. Dar ia zi drept, n-ai vazut nici un soricel acolo? 🙂

    0
    0
  9. #21 Comentariu nou

    N’apai domnule draga, eram in clasa a treia cind am vazut prima zetarie automata si rotativa de facut ziare de la Brasov, eram intr-a patra cind am vazut masinariile automate de la Dezrobirea/CIBO, si probabil printr-a cincea cind am vizitat prima data Carpatex (tesut, filatura). Erau pe-atunci toate mai mult mecanice, si acum nu mai sint deloc. Intre timp, am crescut mare, m-am facut inginer si am facut si eu lucruri interesante, de la mecanice pina la tot felul de „distractii” combinate cu electrica/electronica, pneumatica, hidraulica, in diverse grade de automatizare, una mai desteapta ca alta. Cu altii, ca nu singur, ca ingineria e o treaba de emulatie colectiva. Lucrurile au murit incet, incet, sub mine, luate ca „bulk” si tratate ca neperformante (ce generalizare paguboasa), pina cind „distractia” in real s-a dus dracului, si am trecut la inginerie virtuala de top. Era prin ’94-’95 cind am „migrat” din real in virtual. Dup-aia stiti cu totii mai bine decit mine ca in Romanica nu te plateste nimeni de ginditor si creativ, si dupa ce am schimbat vreo 4-5 firme (nume foarte „grele”, majoritatea straine), am vazut ca nu se poate face nimic si plecat in 2012 in „patria inginerilor” (Germania), si traiesc o a „n”-a tinerete, ca fericit inginer. Pe care Romania a facut tot ce-a putut sa-l piarda. Si dvs. imi spuneti de questia asta simpatica de la Lay’s… Ma bucur ca v-a placut, dar stiti cite patente am avut in Romania pe questii foarte ingenioase, care s-au dus la canal, ca n-au interesat pe nimeni… Stiti ce fain ne-am distrat acu’ vreo 20 de ani „retroversionind” utilaje nemtesti si japoneze de top, la Rulmentul Brasov, si facindu-le sa functioneze mai bine decit originalul? In anumite branse eram in top si pe vremuri, ca nu erau toti care lucrau in industrie niste stahanovisti cretini si grobieni cum s-a crezut, brusc, dupa ’90, si puteam fi si acum, dar n-am vrut. Ca natzie. Pentru ca Tugurlanii si aia care nu vroiau sa faca nimik au fost (mult) mai multi. Cine-si mai aduce aminte de lucrurile bune facute pe la noi? Cui ii mai pasa? Carnaxi, ca aproape ca ma’nnervai… Si mai e ceva de zis: eu curind bat jumatatea de secol. In Romania angajatorii ma considera expirat de vreo 10 ani, mi-am auzit tot felul de balarii de pe la tot felul de HRi facuti peste noapte la cursulete de doi bani, unele pe fonduri europene (si citi bani nu s-au stricat asa) date profilor „de casa”. Nemtilor li se rupe la banana de data nasterii din buletin. Sanatosi sa fim, ca daca nu colapseaza planeta de atita prostie mondiala, eu o sa fac inginerie de top pina cind o sa am eu chef sa fac. Asa sa-mi ajute Al de Sus, he, he… Hough.

    0
    0