How it’s made în Popeşti Leordeni

„Inginerii sunt educaţi să facă imposibilul posibil – şi musai la costuri acceptabile.” Mi-am amintit zilele trecute de această descifrare a misiunii inginerului, rostită de fostul meu profesor de Bazele Electrotehnicii de la UPB, în timp ce priveam funcţionarea impecabilă a unei maşini de sortat chipsuri de cartofi în fabrica Lay’s din Popeşti Leordeni.

Imaginaţi-vă, aşadar, un râu de cartofi prăjiţi, care tocmai se revarsă din cuptor, trecând printr-un jgheab de metal, în drum spre mecanismele de ambalare. Un torent de mii de chipsuri pe minut, până la 25 de tone pe zi, un şuvoi dens, în mişcare continuă, din care trebuie extraşi fără a fi atinşi cartofii cu defecte, conform unor standarde precise de abateri de culoare. Cum faci asta în mod precis, eficient din punct de vedere economic, infailibil?

Iată procesul de pe linia tehnologică, filmat, cu cele trei etape – cascada de cartofi, capcana pentru chipsuri substandard, râul în curgere spre partea de ambalare:

Inginerii au pus la punct un analizor de culoare (probabil spectroscopic) cuplat cu un generator pneumatic de jeturi de aer de mare presiune şi precizie. În acest fel, când prin şuvoiul de chipsuri trece unul care are o culoare diferită de standardul predefinit (foarte probabil din cauză că e ars sau are un defect interior), este acţionat practic instantaneu jetul de aer ce corespunde poziţiei cartofului defect, iar acesta este suflat în cuva de rebuturi de dedesubt. Simplu, precis, igienic, infailibil.

Şi minunat din punct de vedere ingineresc.

Maşinăria face parte din lanţul tehnologic al fabricii Lay’s din Popeşti Leordeni, deţinută de Pepsico. Am fost invitat să vizitez fabrica alături de coechipierii din Duelul Lay’s. Este o poezie în rimă tehnologică, un poem de coerenţă şi eficienţă pe care l-am descifrat prin prisma educaţiei mele de fost student al Universităţii Politehnice din Bucureşti. Există o precizie plină de armonie în interconectarea fiecărei etape de transformare a produsului, şi fiecare etapă are un înalt grad de automatizare şi de control inflexibil al calităţii. 75 de tone de cartofi pe zi este capacitatea de prelucrare a fabricii. În mod automat, ei sunt sortaţi, spălaţi, separaţi de corpuri străine, curăţaţi şi spălaţi din nou, apoi tăiaţi în felii de aceeaşi grosime cu ajutorul unor maşini care sunt strict calibrate, prăjiţi în cantităţi controlate de ulei şi sare, sortaţi precis cu separatorul pneumatic, aromatizaţi, cântăriţi şi ambalaţi printr-un proces aproape complet gestionat de computere.

Fabrica are, în toate departamentele, 260 de angajaţi, iar unii dintre cei mai importanţi stau la capătul liniei, în laboratorul de control al calităţii, unde inspectează sistematic 20 de caracteristici de calitate ale chipsurilor.

Există o cale simplă de a verifica dacă într-o fabrică, de orice fel, calitatea produsului este un factor crucial în lanţul de producţie sau despre calitate se vorbeşte numai prin şedinţe, formal, şi eventual când vin vizitatorii. Secretul rezidă în autoritatea cu care este învestită echipa de control. Dacă aceasta poate opri linia de producţie când consideră ea că ceva nu este în regulă, atunci, e clar, din fabrica respectivă sunt şanse mari să iasă numai produse în standardele de calitate. Dacă echipa nu are această autoritate, atunci te poţi aştepta la ce e mai rău, pentru că procesul ajunge să fie gestionat, în cele din urmă, de Vânzări, nu de CTC.

La fabrica Lay’s, echipa de control a calităţii are această autoritate de a opri linia – şi o şi face. Ultima dată acum două săptămâni, când a considerat că chipsurile sunt substandard. Ce s-a întâmplat după aceea? S-a aruncat producţia şi s-a trimis la reciclat întreg lotul de cartofi.

Nu ştiu cum au văzut coechipierii mei fabrica Lay’s din Popeşti Leordeni, dar pentru mine, ca fost muncitor într-o hală de montaj a unei fabrici comuniste, a fost o încântare să descopăr şi să înţeleg cât de atent, curat, precis şi, mai ales, ingenios este procesul de producţie de aici.

Încă un lucru, apropo de ingeniozitatea inginerilor, dacă tot am început astfel acest articol. Iată o altă provocare la care au trebuit să răspundă, la un moment dat: cum măsori presiunea din interiorul unei sfere etanşe, pe care n-ai voie s-o înţepi, s-o apeşi, s-o loveşti, s-o mişti, pe care, deci, n-ai voie s-o atingi cu nici un obiect, în nici un fel?

Element ajutător: cererea a fost făcută de oftalmologi. E?