Locul meu preferat din România este…

Bobby Voicu mă întreabă care e locul meu preferat din România. În sfârşit, o leapşă pozitivă, un articol pe care să-l scriu cu plăcere. E ca o compunere cerută la clasele primare, când toate problemele complicate ale vieţii erau prilej pentru minunate descoperiri.

E chiar greu de ales. Exact cum ne învăţa tovarăşa învăţătoare, ţara noastră, dragi copii, e frumoasă, are şi câmpii, şi munţi, şi văi, şi râuri, şi mare; gura de rai pe-un picior de plai, ce mai tura-vura.

Mie, tovarăşa învăţătoare, cred că-mi place mult de tot la mare. Adică, ştiţi, valurile înspumate, adâncurile azurii, nisipul fin, fierbinte, briza sărată… Doar că, nu ştiu de ce, cineva a mutat marea despre care-mi vorbeaţi altundeva, nu ştiu unde. Apele nu sunt azurii – cel mult maronii; valurile nu sunt înspumate, aşa, ca-n cărţi, ci pline de spume, de clăbuci lipicioşi şi lucruri nefolositoare, cum ar fi sticle de plastic, tampoane folosite, pungi de chipsuri, chiştoace, ba chiar, să mă scuzaţi, aşa cum am văzut eu odată, acum vreo 3 ani, chiar şi cu rahaţi de provenienţă foarte umană. Bărbătească, aş zice.

Mi-ar plăcea la munte, unde am citit că e aer curat, îmbătător, cu parfum de brazi şi pini – doar că probabil că am ajuns eu la muntele nepotrivit, pentru că acolo nu mirosea decât a mici şi ceafă la grătar, a bere trezită şi oarecum a wc-uri în pădure de brad, dacă ştiţi bancul, să mă iertaţi. Şi nici păsărelele nu se auzeau din cauza unor mamifere care răgeau tristeţi despre viaţă şi bucurii despre duşmani din portierele maşinilor parcate pe iarbă.

La râuri mi-aş fi dorit să pescuiesc, dar râurile sunt moarte. La câmpie mi-ar fi plăcut să locuiesc, doar că vecinii au furat până şi cuşca lui Vasile, căţelul bunicului, după ce s-a prăpădit bătrânul. Prin câte un oraş mi-am imaginat că aş putea să mă mut, doar că m-au speriat locuitorii, oameni supăraţi, fără zâmbet şi fără răbdare cu străinii. În pădure m-aş fi dus, dar mi-a fost teamă să nu-mi taie copacii din jur, ziua şi noaptea. Pe la mănăstiri aş fi visat să mă-nchin, dar m-au tulburat toate scrijeliturile lui Gigi şi Veta de pe albastrul frescelor. Pe la cetăţile strămoşilor mi-aş fi adus aminte, doar că n-a mai rămas nimic din ele.

Locul meu preferat din România? Păi, dacă închid ochii, Sibiu, şi Iaşi, şi Sighişoara veche, şi Timişoara, şi Bucureştiul ascuns pe după blocuri, şi Clujul, şi Cetatea de Scaun a Sucevei, şi Râşnovul, şi Delta, şi obcinele Bucovinei, şi Fărăgaşii, şi Ceahlăul, şi Portiţa, şi Parcul Bordei, şi strada Violetelor, acum Simon Bolivar, şi Dunărea la Cazane, şi Cisnădioara, şi Transfăgărăşanul, şi curtea bunicilor…

De fapt, locul meu preferat din România e România toată – doar că nu înţeleg ce s-a întâmplat cu ea de a ajuns în halul ăsta.