Marțea pe la prânz, ca hoții

Cum, Doamne iartă-mă, am început acum 3 luni discuția despre reducerea deficitului cu propuneri de tăiere a pensiilor speciale și am ajuns acum nu doar cu pensiile speciale intacte, dar și îngroziți de posibilitatea tâlhăririi pensiilor private?


Grup de guvernanți preocupați de banii românilor din Pilonul II de pensii.

Să vorbim un pic despre tentativa de furt a banilor pe care cetățenii îi dau la Pilonul II de pensii. Ieri dimineață, în proiectul cu măsurile fiscale pe care Guvernul urma să-și asume răspunderea a apărut de nicăieri o prevedere care n-a fost nici prezentată anterior, nici dezbătută nicăieri: potrivit acestui amendament, 8 milioane de cetățeni români ar fi urmat să depună în scris cereri pentru a rămâne contributori la pilonul 2 de pensii. În lipsa acestei solicitări, banii ar fi urmat să fie virați la fondul public de pensii.

Adică o naționalizare mascată și un furt pe față, pentru că e greu de crezut că milioane de oameni ar urma să se repeadă acum să depună asemenea cereri în scris, într-un termen limitat – proiectul prevedea data limită de 31 martie 2024.

Paranteză: să explic cum funcționează sistemul acesta. Cine știe, poa’ să sară peste partea colorată.

Pilonul 1 de pensii înseamnă pensiile publice, pensiile de stat.

Pilonul 3, pensii private facultative.

Pilonul 2 înseamnă pensii private suplimentare pentru care cetățenii nu plătesc nimic în plus. Adică, din contribuția de asigurări sociale care se reține obligatoriu la plata unui salariu, cea mai mare parte o ia statul, și o foarte mică parte merge la fonduri private, care administrează acești bani ca pe niște investiții.

În prezent, un angajat virează 25% din salariul brut la pensii, sub formă de contribuție de asigurări sociale (CAS). Din total, 21,25% merg către sistemul public de pensii (Pilonul I), iar 3,75% merg către pensiile private (Pilon II).

Adică la un salariu de 10.000 de lei brut, să zicem, 2.500 de lei merg pentru pensii – 2125 de lei îi ia statul și 375 de lei fondurile private.

Diferența fundamentală este că banii pe care îi ia statul devin ai statului, în timp ce banii care ajung la fondurile private, la Pilonul 2, rămân ai contributorilor. Fondurile doar îi administrează. Acești bani, din Pilonul 2, sunt și rămân proprietatea noastră, pot fi lăsați inclusiv moștenire, fondurile private doar se preocupă să-i înmulțească. În schimb, banii dați la stat drept contribuție nu mai sunt ai noștri, devin ai statului, care-i administrează cum știe, ineficient și netransparent, și-i plătește celor care încasează pensii acum. Nouă, celor care muncim acum, ne vor plăti pensii publice cei care vor contribui când vom fi noi pensionari.

Și, apropo, tocmai pentru că statul e un foarte prost administrator, procentajul care trebuia să meargă la Pilonul 2 trebuia să crească treptat iar în 2018 ar fi trebuit să ajungă deja la 6%, dar statul a tot amânat această creștere, pentru că nu se poate desprinde de banii luați de la cetățeni.

Să revenim la oile noastre – din Parlament.

Deci a ieșit un scandal monstru când a fost identificat de unii parlamentari amendamentul acesta infracțional, prin care banii din Pilonul 2 ar fi urmat să fie naționalizați mascat.

Liberalii au reacționat vehement și au făcut declarații indignate. PSD a dat dezmințiri – liderii partidului au spus că ei nu știu despre ce e vorba și că nu știu de unde a apărut amendamentul.

În cele din urmă, că scandalul era prea mare, liderii coaliției au găsit un țap ispășitor – mă rog, o capră ispășitoare, ar fi în cazul acesta, o doamnă secretar de stat de la Finanțe, despre care au spus că ar fi băgat amendamentul în proiect cu de la sine putere.

Cam de pe la grupa mijlocie de la grădiniță nu mai poți crede așa o gogomănie.

Cine-și imaginează că o funcționară oarecare poate decide de capul ei naționalizarea a 103 miliarde de lei – banii de pensie privată ai peste 8 milioane de români?

Dacă ar fi așa, dacă doamna asta, Pescaru, ar fi adevărata vinovată, păi acum ar fi deja concediată, nu? Poate chiar și dată în judecată, cumva.

De altfel, după ce a izbucnit scandalul, pe culoarele Parlamentului pesediștii îi acuzau pe liberali că au scurs în presă amendamentul ca să-l pună pe Marcel Ciolacu într-o lumină proastă, în timp ce liberalii îi acuzau pe pesediști că au furișat în proiect o nucleară socială și fiscală.

Dar planul ăsta de a fura 100 de miliarde de lei este o obsesie veche a PSD. Goarnele politice și mediatice ale lui Liviu Dragnea au dus o campanie furibundă de propagandă și manipulare a românilor, în urmă cu vreo 5-6 ani, încercând să obțină sprijin popular pentru o măsură practic identică: românii să declare în scris că vor să contribuie la Pilonul 2 – cine nu, banii la stat.

Care o fi problema PSD cu pensiile private de stă numa’ cu ochișorii după banii românilor, ce-i roade pe acești lideri politici?

Poate faptul că pensiile administrate privat au randamente foarte bune iar oamenii observă că, în timp ce statul care le ia banii e mereu în pagubă, fondurile private sunt profitabile?

Singurul an în care au scăzut a fost anul trecut, când am avut inflație record – dar, paradoxal, o bună parte a scăderii a fost determinată tocmai de faptul că fondurile din Pilonul II, ca să fie sigure, sunt puternic expuse pe titluri de stat, care au avut dobânzi mai mici ca inflația. Deci tot statul, da?

Și, peste toate, mi se pare îngrozitor că toată lumea trebuie să stea mereu în alertă când e PSD la guvernare. Cum nu ești atent o clipă, pac, ordonanța 13 de legiferare a corupției, pac, ordonanța 114 de suprataxare a marilor investitori în România – sau, iaca, o tentativă furișată de naționalizare a 21 de miliarde de euro, banii românilor din Pilonul 2.

Orice, numai să nu scape din bot prăduiala banilor publici.

Zici că trăiești cu hoții-n casă, zău așa.

Și, nu chiar în ultimul rând: Cum, Doamne iartă-mă, am început acum 3 luni discuția despre reducerea deficitului cu propuneri de tăiere a pensiilor speciale și am ajuns acum nu doar cu pensiile speciale intacte, dar și îngroziți de posibilitatea tâlhăririi pensiilor private?

Articol din categoria: ACTUALITATE

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Le spun prietenilor mei din Scoția despre aceste șmecherii , dar nimeni nu mă crede!

    4
    0
  2. #3 Comentariu nou

    Care este procedura de retragerea a banilor din Pilonul 2?. La ce vârstă, și ce condiții trebuie să îndeplinești?.

    2
    0
    • #4 Comentariu nou

      Din câte știu, când ieși la pensie poți opta pentru retragerea tuturor banilor sau pentru plata eșalonată, lunar, a unei sume la alegere.

      0
      0
  3. #5 Comentariu nou

    Vor fi „taierile” de cheltuieli de la stat declarate neconstitutionale de onorabilii tovarasi ai lor de la CCR?

    Vor creste necontenit cheltuielile statului? Vor creste necontenit privilegiile nomenclaturii si numarul de privilegiati ?

    3
    0
  4. #7 Comentariu nou

    Care o fi problema PSD cu pensiile private de stă numa’ cu ochișorii după banii românilor, ce-i roade pe acești lideri politici? -> le miroase cascavalul si vor sa-l praduiasca, dupa principiul „ne doare in cot de pensiile *alora*, acum putem avea 2mld EUR in plus pe care sa-i praduim”.

    3
    0
  5. Totusi, un secretar de stat (barbat, femeie sau nonbinar, dupa caz) nu este sub nicio forma un functionar public. Proiectul de lege – ala pe care si-a asumat guvernul „raspunderea” (sanchi, nu-i trage nimeni la raspundere) – este al Guvernului, asa ca a fost scris probabil cu contributia multor secretari de stat sau la indicatiile acestora. Cred ca e bine sa fie precizat, mai ales ca, am inteles eu din relatarile presei, proiectul pe care il vantura Guvernul nu era de fapt cunoscut de parlamentari in forma finala iar forma asta ar fi trebuit totusi sa fie promovata printr-o Hotarare a Guvernului. Iar o parte din guvern (la Justoiitie) pare ca nu era de acord asa ca in acest caz Ciolacu o fi aplicat zicerea „Guvernul sunt eu” …

    0
    0
  6. #11 Comentariu nou

    Bun articolul – tehnic vorbind. Doar ca subiectiv, la greu!
    Treaba, in realitate, e cam asa:
    – Ca statul e cu ochii pe bani, orice bani, corect. Dar la fel sunt si administratorii privati ai acestor fonduri. Deci afirmatia corecta este „… TOTI sunt cu ochii dupa bani usor de obtinut …” si de pe urma carora sa-si umple buzunarele, nu doar statul. Asta ar fi jurnalism obiectiv.
    – „Teza”2 – nu am vazut pe nicaieri un „studiu” bine documentat despre ce salarii au managerii acestor fonduri (ma refer la cele PRIVATE) vs. salariile angajatilor simpli de la aceste fonduri vs. performante. Toata lumea ca vai ce salarii au aia de la ASF (nu o fi cel mai bun exemplu dar e relevant) … dar aia de la NN? Nimeni nu intreaba asta? Ca, in calitate de cotizant, m-ar interesa CINE / CUM / PE CE sparge banii TUTUROR fondurilor de pensii. Primul care da niste cifre documentate pe tema, ala e obiectiv, restul (cu voi vorbesc RECORDER, Tolontan, de exemplu) mesteca „servite” si manipuleaza.
    – Da, obiectiv, statul e un prost administrator. Singurul (sau cel mai prost) … nici pe departe. Exista prostie/coruptie/rea-vointa si la privati, orice privati, la greu! Chiar mai rau decat la stat in anumite situatii.
    – Si, cu voia dvs, ultima „teza” – de unde obtin fondurile astea de investitii / bancile private / etc cele mai smechere randamente? Adica IN CE investesc astia de sunt atat de destepti? Pai nu e „imprumutatul” statului (obligatiuni, imprumuturi, etc) cea mai uzuale forma de plasamente pe care le fac toate institutiile financiare? Asta sau speculatiile pe moneda si alte kkt-uri care ne-au dus la falimentul mondial din 2008/9.
    Motivul pentru aceasta opinie e simplu – ce industrie/domeniu functioneaza in RO asa de bine incat sa se inghesuie aceste „fonduri” sa faca injectii de capital si care apoi sa genereze si un randament atat de bun incat sa se intoarca banii la „fonduri” cu dobanzile alea „bune” care sa permita si niste salarii de zeci/sute de mii de EURO pentru toti CEO-ii de fonduri dar si randamente pentru investitori?
    Sa ne intelegem bine – daca nu se „produce” ceva concret intr-o tara/piata, aceste fonduri nu fac decat niste activitati speculative (bani „din pix”) si vor ajunge, matematic, sa se scufunde rapid.
    Eu, in calitate de cotizant de 20+ ani la pensia de stat precum si la Pilonul II (de cand s-a inventat acest pilon) am urmatorul „pronostic” – cand voi ajunge eu la pensie se vor intampla urmatoarele: UNU – pensia de stat va fi o mizerie (vor aparea calcule/modificari/re-calculari/etc) si in niciun caz nu voi ajunge sa incasez nici 50% din cat am cotizat si DOI – pensia privata (pilon II) va pati si ea un „accident” (NU din vina statului, in principal) si nu voi apuca nimic nici de acolo, pentru ca acum aceste „fonduri” pe care la pupa-n fund toata lumea sunt acum in faza de „ACUMULARE”, cand va veni momentul sa PLATEASCA, precis vor fi niste probleme si nu se va putea din cauza de … motive.
    Asa, ca distractie, atunci cand vor exploda aceste fonduri (adica in momentul in care primii cotizanti inscrisi isi vor cere banii inapoi) as vrea sa mai fiu in viata si lucid ca sa vad ce explicatii vor mai inventa toti astia care ne recita cum vrea sa fure statul banii de la saracii / bine-intentionatii administratori de fonduri private de pensii.
    Asa, ca sa mai pun niste paie pe foc – care ar fi problema ca TOTI oamenii care au acum fonduri (asa cum am si eu) sa vina cu o RE-CONFIRMARE (scrisa sau in alt fel) ca vor sa ramana in continuare la aceste fonduri, ca sa stim exact cati cotizanti avem si cum stam? Eu nu as avea nicio problema, in 5 minute as completa/trimite cererea aia sau as raspunde la un SMS si gata, problem solved! OK, nu e nicio problema in afara de problema ca fondurile astea ar trebui sa mai „munceasca” putin si sa-si caute/tina interesati clientii? De cand e munca da „account administration” o asa de mare problema? Ahhh, posibil sa se descopere ca O PARTE din aceste fonduri chiar nu ar mai trebui sa stea pe la acesti administratori , sau ca nu au platit catre niste clienti niste sume care ar fi trebuit sa plateasca deja? Sau alte „minunatii”?

    1
    3
  7. #12 Comentariu nou

    Bai PSD sub acoperire, cum care-i problema? Daca vin eu azi si spun ca banii tai din buzunar sunt ai statului daca nu confirmi in scris ca-s ai tai in urmatoarele 5 minute, e corect? Ca asta vrea sa faca PSD.

    0
    0