O unire mică pentru România, mare pentru români

Theodor Aman – Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859)

Că tot e azi sărbătoarea Micii Uniri, dincolo de festivismele inevitabile, ar trebui să înțelegem bine câteva lucruri esențiale:

  1. Unirea Principatelor a fost rezultatul viziunii unei generații extraordinare. Ea a fost formată din oameni politici în adevăratul sens al cuvântului, cu viziune și putere de sacrificiu, care au luptat ani la rând, uneori chiar și cu arma în mână, pentru a scoate țările românești (ca termen generic) din feudalismul pe stil otoman în care erau împotmolite de secole și a le transforma într-o țară modernă (în sensul vremurilor), bazată pe drepturile omului și pe puterea legii – o țară europeană!

  2. În egală măsură, Unirea Principatelor a fost un proiect occidental (francez, în primul rând) de stăvilire a expansiunii dezlănțuite a Imperiului Țarist. De altfel, rușii au ținut sub ocupație militară provinciile românești până cu doar câțiva ani înainte de unire. Iar în acest context ar trebui să nu uităm că a existat și o mișcare anti-unionistă susținută atât de ruși, cât și de otomani, căreia i s-au raliat destule cozi de topor autohtone, politicieni meschini care luptau împotriva țării pentru niște sinecuri vremelnice. Iar asta ar trebui să fie o lecție pentru noi și azi, că avem și acum, în politica noastră, diverși scandalagii antinaționali care fac din vorbe alegătorii naivi.

Petre Carp zicea, faimos: „România are atâta noroc încât nu-i mai trebuie politicieni”. Poate că a venit timpul să nu ne mai bazăm atâta pe șansă.

Articol din categoria: ACTUALITATE

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.