În 2004, una din temele majore de campanie ale Alianţei D.A. a fost contractul Bechtel. Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au promis că vor renegocia contractul şi vor obţine condiţii mai avantajoase pentru România, dacă vor câştiga alegerile.
În 2005, ajunşi la putere, cei din Alianţa D.A. au blocat lucrările la autostradă şi au forţat renegocierea, aşa cum promiseseră.
Au renegociat de s-au rupt.
Evident că nu se putea obţine nimic – ce, americanii vor fi fost tâmpiţi să scape găina cu ouă de aur din gheruţe printr-un contract prost făcut?
După multiple frăsuieli, guvernul a anunţat „victoria”: românii urmau să proiecteze, ei, tronsoanele care nu fuseseră deja proiectate de americani. Guvernul a spus că, astfel, vom plăti mai puţin. Alţii au suspectat că aşa se mai puteau muta nişte bani şi comisioane pe la amicii politici – dar, în fine, n-avem dovezi pentru aşa o bănuială jignitoare, nu?
În urmă cu 2 zile şi după aproape 5 ani de la preluarea obligaţiei de proiectare a tronsoanelor de autostradă, guvernul român, personificat de prim-ministrul Emil Boc, a declarat pentru Hotnews-RFI că „lucrările la alte tronsoane nu vor putea continua pentru că proiectarea nu e finalizata„.
N-am concluzie. Adică am, dar nu-mi permit aşa înjurături sub semnătura mea.

8 comentarii Adaugă comentariu
„Autostrada” aia se va termina peste 20 ani, Minimum.
„Ce vina avem noi,ca ne-am nascut in Romania?”
pai aici toate is afaceri in romania tot se fura cum sa facem ceva bun si repede daca toti isi baga bani in buzunar?
AI DREPTATE
Mi-a povestit mie odata un ministru al transporturilor, la o cafea, cum ne vor traversa coridoarele tarisoara. In lung si-n lat. Mare lucru nu s-a intimplat. Desigur, eu zic sa avem rabdare. PS. Discutia amicala cu domnul ministru a fost in 96-97, deci n-a trecut mult.
nu stiu de ce guvenrantii nostri nu ar avea interes sa avem o infrastructura bine pusa la punct… nu stiu nici ce ar avea de pierdut daca s-ar baga bani sa se faca ceva cu drumurile astea
Nu dacă am mai spus pe acest blog (‘trăiţi dom’ Petreanu) cum cred eu că îşi consumă timpul zilnic ordonatorii de credite de la stat. Care va să zică preşedinţii, miniştrii, secretarii de stat, directorii de toate felurile, prefecţii, primarii… Iată – 95% din activitate este destinată furatului îmbogăţitului prin orice combinaţii. 5% din timp este alocat muşamalizării matrapazlâcurilor de mai sus, iar restul de 5% activităţilor curente din fişa de post.
În timpul campaniei lucrurile se schimbă semnificativ. Administratorul în exerciţiu nu mai face nimic pentru locul de unde primeşte salariu iar eforturile lui se concentreaza astfel – 50% din timp este alocat prostirii fraierilor iar restul de 50% spălării banilor pimiţi de la diverşi contributori şi deturnaţi de la risipirea pe afişe, pixuri şi deplasări. Nu ştiati că există aşa ceva? Vă spun eu, sunt o grămadă de bani. De la zeci de mii până la sute de mii, în funcţie de rangul candidatului.
Ma bucur ca Romania a depasit SUA dar numai intr-un slogan : Romania tara tuturor posibilitatilor !
Pacat…………salutari all !
ai mare noroc de faptul ca inca suntem dispusi sa ne minunam de astfel de lucrusoare. blogul tau va fi total neinteresant cand mirarea va disparea din romania. 🙂