Parcări bune, parcări rele

Cum, necum, am ajuns să vorbim azi la radio despre locurile de parcare – sau absența lor – din marile orașe. Mai cu glume, mai cu informații, mai cu mesaje de la ascultători, că tema este acută, am sesizat, la un moment dat, două filosofii total diferite în abordarea problemei.

La Cluj și Brașov câștigă teren o aplicație de parksharing, Yeparking, care promovează abordarea incluzivă, colaborativă, în căutarea locurilor de parcare.

În București, în Sectorul 4, Primăria organizează și închiriază cetățenilor soluții excluzive, individualiste, în privința locurilor de parcare.

Așadar:

1. Aplicația Yeparking (accesibilă în App Store și Google Play), invită șoferii care au locuri de parcare de reședință să le lase altor șoferi cât timp nu le folosesc ei. Poți semnala în aplicație unde se află locul tău de parcare și între ce ore e liber, astfel încât un alt utilizator al aplicației să-l folosească în intervalul respectiv. Se oferă și un soi de incentives, sub forma de „parkcoins”, care sunt, de fapt, discounturi la diverse magazine înscrise într-un marketplace al aplicației.

Pentru că sunt bucureștean, nu am cum să testez aplicația asta (care înțeleg că are deja câteva mii de utilizatori în Cluj), dar ideea mi se pare bună, și chiar mai bună mi se pare filosofia ei: toată lumea câștigă – mai puțien mașini în trafic, în căutarea disperată a unui loc de parcare, mai puține mașini lăsate pe trotuare, mai puține parcări neutilizate, mai multe cumpărături la prețuri mai bune, mai multe taxe plătite statului, mai multe locuri de muncă.

2. În acest timp, la București, Primăria Sectorului 4 a achiziționat din bani publici dispozitive de blocare a locurilor de parcare de pe raza sectorului, pe care le închiriază cetățenilor. Acestora le sunt montate dispozitivele respective pe locurile acordate de primărie și, astfel, se asigură că nimeni nu le va lua locul de parcare indiferent cât timp rămâne acesta neocupat. Dispozitivele au un mecanism electromecanic de acționare cu telecomandă, pentru ca șoferii să le poată acționa din mașină, fără să fie măcar nevoie să mai coboare ca să le manevreze.

Cu ocazia lansării sistemului, primarul Daniel Băluță a făcut declarații din mijlocul unei parcări cu câteva zeci de locuri libere, rezervate cu astfel de dispozitive de blocare. Iată:

Imaginile astea de mai sus mi se par, cumva, foarte triste. Într-un oraș în care este o criză cumplită de locuri de parcare iar oamenii își lasă mașinile pe unde apucă, edilul unuia din sectoare promovează un sistem care ține parcările neocupate și nefolosite, apoi îl mai și închiriază cetățenilor.

Știu, desigur, cât de enervant poate fi să-ți ocupe cineva locul de parcare – dar abordarea de la Sectorul 4 mi se pare împotriva timpurilor, ba chiar o anti-soluție pentru problema asta. Adică, știți, în București (și probabil și în alte orașe aglomerate), oamenii au ajuns singuri, de ceva vreme, la concluzia că e mai eficient să coopereze decât să se confrunte, căci ce altceva este bilețelul cu numărul de telefon lăsat în parbriz când blochezi (temporar) alte mașini parcate undeva?

Observ, din nou, că societatea românească evoluează mai repede decât statul român, în orice formă de manifestare a lui.

Articol din categoria: ACTUALITATE, AUTO

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    corect, ma gandeam ca numai eu vad dezavantaje in solutia Primariei. Dar Primaria sectorului 4 gaseste doar bani pentru achizitii publice de utilitate pre-feudala…

    0
    0
  2. #3 Comentariu nou

    Fac ce fac romanii si tot inventeaza roata dupa roata. Singurul loc de parcare „privat” ar trebui sa existe DOAR pe spatiu privat (e.g. in propria-ti curte sau in curtea companiei la care lucrezi, daca aceasta are o curte interioara).

    Pentru spatiile publice exista o caruta de metode implementate cu succes in vest care ajuta la utilizarea dinamica a spatiilor publice de parcare (delimitari pe zone, intervale de utilizare pentru vizitatori, delimitari pe durata maxima de timp, etc). Trebuie doar sa copiem acele sisteme + sa construim mai multe parcari publice supra/subterane + sa aplicam amenzi pentru parcare ilegala pe strada.

    Problema este ca noi ne-am obisnuit prea mult timp cu „las sticla la coada, sa-mi tina randul”. Noua, ni se pare normal ca un loc public sa ne fie destinat in exclusivitate, desi poate ca pleacam in concediu 7 zile la mare. Ne place mult sa ne simtim proprietari, iar acest lucru ne trage foarte mult in jos.

    Spre exemplu, ce-mi spune un babuin caruia i-am ocupat locul de parcare pentru cateva ore intr-o seara: „Bah, aici parchez eu de 20 de ani, e sub fereastra mea!”. Mentionez ca locul nu era delimitat, ci doar o portiune libera de pe o strada publica din Bucuresti. Dar babuinul pusese stapanire pe acea portiune de drum public si era gata sa-ti sara la gat pentru „dreptul sau” fundamental la proprietate. D’oh!

    0
    0
    • #4 Comentariu nou

      si daca eu platesc impozit si am contract cu primaria de sector pentru un loc de parcare pe care il marchez corespunzator cu afisaj, si gasesc locul ocupat, ce sa fac?

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      @santinelu: pai tocmai, primăria nu ar trebui sa vândă locuri publice in acest fel, ci sa gândească soluții flexibile pentru utilizarea acelor locuri mult mai eficient. Ce au facut in Bucuresti, reprezintă doar o mizerie a primăriei pentru a taxa suplimentar.
      Apropo, pățania mea nu a avut legătura cu un astfel de loc (i.e. Plătit), ci pur si simplu un spațiu fără vreo delimitare anume si fără vreo Interdicție oficială de a parca.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      Deci, santinelule, sa pricep si eu: tu-ti platesti impozit pe-o bucata de asfalt (evident trotuar, banda 1 sau alt loc public vandut de un babuin gen chelul ala de mai sus, din poza), iar pentru bucata aia de asfalt, tu consideri ca ai avea dreptul la vreo trei-patru locuri de parcare: unul acasa la tine, ca deh, l-ai platit, unul la munca, ca undeva tre’ sa-ti lasi titiul cat stai si-o freci la rece, unul la magazin (hiper-market), ca doar nu ti-oi lasa acelasi titiu prea departe de usa, ca tu-ti cumperi multe si nu poti cara departe si inca unul unde te duci in vizita…

      Apropitarule, daca-ti gasesti „dreptul tau!!!” ocupat, ori suni la numarul din parbriz si speri ca nu dai peste vreunul ca tine, plin-de-drepturi-zero-obligatii, care sa vina sa-ti elibereze locul, ori suni la Militia Locala, care va da cateva ture, se vor freca pe chelie si, intr-un final, vazand ca tu chiar vrei sa parchezi acolo, isi vor face treaba si-l vor gasi pe sofer. Se poate lasa si cu o mica amenda pentru ala, pe motiv ca ti-a ocupat locul. Totul doar daca tu respecti legea si nu te apuci sa-ti faci singur dreptate.

      Dar nah, atata putem, atata facem.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      @santinelule daca pleci o saptamana la mare sa zicem si iti pui sticla sau orice alt obiect de meltean,sa nu te cari prea mult cu suvenirurile,ti se pare ok ca locul ala sa stea o saptamana neocupat doar ca asa vor muschii tai si altii sa chinuie sa parcheze la un kilometru.Nu ti s-ar parea mai logic in cazul asta sa rogi un vecin care nu are loc de parcare sa stea acolo pe perioada plecarii tai si ai rezolvat altfel problema?

      0
      0
  3. #8 Comentariu nou

    Acum câţiva ani (2-3, nu mai ştiu) apăruse o aplicaţie care lega în mod anonim locul de parcare de deţinător şi de ocupantul temporar prin coduri QR: unul pe locul de parcare, câte unul pe fiecare autoturism. „Temporarul” scana codul QR de pe locul de parcare; deţinătorul acestuia primea, prin aplicaţie, un mesaj şi putea răspunde indicând ora de întoarcere, sau cât timp e parcarea disponibilă etc. Sau, dacă deţinătorul îşi găsea locul ocupat fără preaviz, scana codul QR de pe maşina temporarului şi acesta primea un mesaj de eliberare imediată a parcării.

    Dar cerea implicarea primăriilor (pentru legătura între locul de parcare şi autoturismul / numărul de telefon al deţinătorului), aşa că n-a mai ieşit nimic. Tot cu numerele în parbrize am rămas.

    0
    0
  4. #9 Comentariu nou

    Cum ar fi daca primaria ti-ar da locul de parcare gratuit (sau cu un discount), daca esti de acord sa-l inscrii intr-o astfel de aplicatie si sa-l imparti cu concetatenii tai? Plus ca avand aplicatia instalata ai beneficia de ce lasa liber niste concetateni din cealalata parte a orasului, adica de acolo de unde muncesti.
    Cum ar fi daca primaria ar negocia si cu detinatorii de mall-uri si hipermarket-uri sa share-uiasca o parte din locurile de parcare … tot cu acordarea unor discount-uri proportionale la impozitul pe proprietate?
    Nici aplicatia nu cred ca ar costa enorm, ca deja exista, trebuie doar updatata cu locurile de parcare din oras.
    Nu ca intr-un oras ca Bucuresti am avea probabil zeci de mii de locuri de parcare „dinamice” (poate chiar sute de mii), ceea ce s-ar simti?
    Asta inseamna sa gandesti ca unul care foloseste waze, uber si alte aplicatii, nu care merge cu girofarul.
    Un dram de bun simt si aplecarea urechii la ideile/solutiile care deja exista pot face o diferenta enorma.

    1
    0
  5. #10 Comentariu nou

    Vlad, cred că supra-estimezi acest popor. Da, există o masă de 10-15%, în general oameni tineri si educați care folosesc aplicații de genul, dar restul, marea masă, îl aplaudă și îl vor vota cu 2 mâini pe Băluță. Pe ei nu-i interesează decât să le fie lor bine, atât.

    Mergi la restaurantul Ikea, să vezi cum ajungi să stai cu tava cu mâncare în mână pentru că 30-40% din mese sunt ocupate de oameni care doar țin ocupată masa 10-20 de minute degeaba (1 persoană ocupă 4-6 locuri la masă în timp ce altcineva stă la coadă). Mese sunt destule, dar oamenii nu înțeleg sistemul, un fel de „just-in-time”, pe ei atât îi duce capul: „am nevoie de masă, ocup masă! ia uite fraierii cum stau cu tava în mână, normal dacă nu și-au ocupat masă din timp”. Și nu e vorba de oameni în vârstă, să zici că au reminiscențe de pe vremea „sacoșei la rând”.

    0
    0
    • #11 Comentariu nou

      Fundamental gresita abordarea …. la aia cu oamenii „tineri” ma refer. Daca imi permiti, pe ce studiu te bazezi cand zice ca tinerii sunt motoarele schimbarii si ailalti/”batranii” sunt conservatorii si explicatia pentru toate relele? Plus ca te contrazici – la parcari tinerii sunt „fruncea” dar la IKEA tinerii blocheaza mesele … wtf?
      Eu am 44 de ani, deci nu tocmai tanar. Am fost intr-un cartier din Bucuresti – Sector 3 sa iau niste documente de la cineva. Dupa ce m-am invartit 5-10 minute ca sa caut un loc de parcare, am gasit unul FARA niciun marcaj ca ar fi inchiriat/platit/etc si am lasat masina acolo. Repet, pt. ceva gen 20 minute, fara sa incalc nicio regula de care sa fi fost „avizat” de vreun semn sau ceva. Si cu numar de telefon in parbriz, ca masura de precautie pentru cazul in care totusi am deranjat pe cineva. Evident, la intoarcere, am gasit masina BLOCATA de o alta masina. Si masina aia cu numar de telefon in geam. Am sunat si l-am rugat DOAR sa coboare sa ma deblocheze, convins ca nu am de ce sa-mi pierd timpul sa-i explic bizonului ca daca tot si-a lasat numarul de telefon in parbriz, putea la fel de bine sa-l folosesca pe al meu si sa nu-mi blocheze masina. Cu nu eram la „dick measuring contest”. Raspunsul a venit implacabil, mi-a confirmat imediat cu cine am de-a face: „o sa vin cand o sa pot/am chef” ceva de genul. Dupa vreo 30-40 de minute – el, smecherul, ma pedepsea pe mine LOL – apare un „tanar” din asta din estimarea mea cam 25-30 de ani. Stim genul – 100 kile la 1.65 m inalttime, fata de IT-ist cu cosuri care se hranete cu chips-uri si bea Cola si sta inca cu parintii in casa. Eu, hotarat sa nu dau curs la nicio provocare, nici nu am coborat din masina, am asteptat calm sa vad ce-i in capul lui. Individul se uita la mine cu scarba, cred ca abia astepta sa zic/fac ceva ca sa iasa scandal. Mai ales ca, inainte sa mute masina, s-a invartit in jurul masinii ca un cocos sa o verifice sa nu cumva sa-i fi zgariat eu cazanul. Curajul lui venea mai ales din faptul ca, intre timp, cascau gura la scena si niste vecini la scara blocului. Nu cred ca daca il culcam pe asta la pamant cu o palma, gura-casca aia ramaneau pasivi si probabil ca se termina rau de tot povestea si muream cu vreunul din ei de gat. Asa ca l-am lasat sa-si faca numarul si i-am urat in gand de „bine”.
      Ia lamureste-ma ei ps mine cum e povestea asta? Cum e aia cu tinerii? Ca din studiul meu de caz rezulta ca uneori tinerii astia sunt mai rai decat noi astia nascuti mai „devreme”.
      In alt ordine de idei – nici inchiriatul de loc de parcare si nici „sharing”-ul unuia inchiriat NU reprezinta solutii atata timp cat raportul masini/locuri de parcare nu este unul cat-de-cat echilibrat. Jegurile astea de primarii, de peste tot, fara exceptie, au gasit o metoda rapida sa faca bani din inchiriat locurile de parcare in conditiile in care, in Bucuresti, raportul cred ca e de 10 masini/1 loc de parcare. Si ramane ca tot noi „fraierii” care nu am prins loc, sa ne incaieram intre noi sau cu aia care au loc.
      Si mai e o chestie in Bucuresti, obiceiul e asa – primaria inchiriaza locul de parcare pe 1 an dupa care trebuie reinoit contractul. Melteanul plateste pe 1 an, pune afis ca e locul lui si anul viitor nu mai plateste, doar se foloseste de afisul de anul trecut, ca doar nu e el prost sa plateasca pentru ce foloseste, la noi e tara unde daca platesti, esti prost. Dupa care ajungem in scenariul de mai sus, ca melteanul agresiv face si gesturi penale – ori blocheaza masina, ori rupe stergatoarele ori taie cauciucurile.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      Remarcasem si eu situatia asta la IKEA si chiar le-am scris la un moment dat. Cum la IKEA Baneasa sunt si tacamurile murdare, am renuntat sa mai merg acolo pentru masa de pranz (lucrez in zona).

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Fossa, sigur doar 20 de minute ai stat tu acolo.
      Dar sigur, povestesti frumos, cum ai cautat tu un loc de parcare, ai gasit unul care nu era marcat in niciun fel, ti-ai lasat si numarul in parbriz si in maxim 20 de minute te-ai intors la masina si ti-ai gasit-o blocata. Tu, repet, evident nevinovat… Si dupa aia, ai sunat tu frumos la numarul lasat de ala care te-a blocat, care ti-a comunicat ca o sa vina cand are chef. Si-ai mai stat inca vreo 40 de minute in masina blocata, asteptandu-l pe Godot. Pardon, pe soferul care sa-si mute masina.

      Sa stii ca te-nteleg, mint si eu, dar ca tine inca n-am ajuns. Esti tare, omule!
      Stai acolo, nevinovat asa cum te declari, intr-un loc public, blocat, si nu suni tu la Militie sa-ti elibereze masina? Rabdare de fier forjat, nu alta! Si, cand in sfarsit vine soferul 2, mai stai inca 10 minute sa-si admire ala masina?
      Iar la final iti aduci aminte ca blocatul masinii e gest penal, dar tu, nevinovatul care ai plecat „dacat” 20 de minute, n-ai vrut sa-i faci aluia probleme ca te-a blocat acolo… Taica Terezu!

      1. Daca acolo era locul aluia, ala suna la Militie sa te reclame si sa-si elibereze locul. N-a sunat, a preferat sa te blocheze, si-a pierdut dreptatea.
      2. Daca stii ca erai pe un loc nemarcat, de ce ai asteptat (dupa spusele tale) inca o ora in plus? N-aveai treaba? Chemai tu militienii sa-l amendeze pe ala pentru ca te-a blocat.

      Si inca ceva.
      „Melteanul plateste pe 1 an, pune afis ca e locul lui si anul viitor nu mai plateste, doar se foloseste de afisul de anul trecut, ca doar nu e el prost sa plateasca pentru ce foloseste, la noi e tara unde daca platesti, esti prost.”
      Aici gresesti iar. Melteanul tau isi plateste locul pe un an, apoi nu mai plateste. Tu chiar crezi ca locurile alea se dau asa, pe ochi frumosi? Un loc neplatit se va da altuia imediat cum primul sofer nu l-a mai platit. Iar al doilea sofer crezi ca se va uita la placuta aluia si va zice „Aaaa, e placuta aici, nu parchez chiar daca eu platesc locul”??
      Chiar am avut ocazia sa asist la o asemenea scena:
      Vine soferul nou sa parcheze. De la etaj, probabil „melteanul” i se adreseaza:
      – Nu parcati acolo, ca e loc platit!
      – Da, stiu! De mine, raspunde soferul.
      Raspunsul celui de la etaj a fost sa inchida geamul.

      Asa ca, fossa, daca te stii nevinovat, apelezi la militieni. Cateodata isi fac treaba.
      Daca stii ca nici tu nu esti chiar imaculat, incepi sa depeni povesti nemuritoare cu asteptat dupa un gras care locuieste cu parintii.

      Saluti!

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      @ Stan – scuze, nu stiam ca trebuie sa vin cu foto+inregistrari audio&video ca sa imi faci onoarea sa imi validezi punctul de vedere. E un punct de vedere, al meu, iti place/te ajuta, OK. Daca nu, poti oricand sa ma IGNORI. As aprecia mult de tot – ca om, am gresit, gersesc si probabil ca voi mai gresi, doar ca minciuna nu face parte din stilul meu de viata. – sa-ti vezi de viata si treaba ta.
      Ultima data cand am apelat la militie, si militia mi-a si rezolvat problema a fost …. fuck, niciodata! Am copilarit/crescut/locuit 30+ ani la bloc. Am avut manelisti care ma deranjau, am chemat politia si s-a rezolvat fix nimic. Doar ca a doua zi manelistii sitau exact cine a depus plangere si de unde sa ma ia. Am avut si eu probleme din astea cu parcarea si multe, multe altele. De asta m-a mutat la CASA, cu CURTE. Ale MELE. Ca sa nu mai am vecini usa-in-usa si perete-in-perete, ca m-am saturat. Si de „justitiarii” din parcare si de comentacii ca tine care le stiu ei pe toate si intervin oportun, exact ca musca in curul calului.
      Daca insisti ca eu mint si tu o faci pe profiler-ul cu mine si le stii pe toate si cum e cu militia si cum e cu permisele de parcare s.a.m.d., pana la urma o sa ma faci sa uit de bun-simt si de faptul ca sunt musafir aici pe blog, ca si tine, si o sa te trezesti cu un raspuns exact asa cum meriti.
      In rest comentariul tau e amuzant si coerent …. doar ca NU.

      0
      0
    • #15 Comentariu nou

      descrierea interactiunii a doi fani mirciulica 5”!

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      Fossa… nu ti-am cerut sa vii cu probe ca sa dovedesti ca dreptate. Nu de alta, dar stiu ca nu le ai.
      Ti-am mai explicat, NICIUN om normal, care se stie corect dpdv legal, nu sta sa vada ce face un babuin cum povestesti tu. Ai parcat undeva, zici ca pe un loc public, iti gasesti masina blocata si tu stai sa astepti sa vezi DACA vine cineva sa-ti dea voie sa iesi?
      Ti-am mai explicat, si eu mai mint, stiu cum e, dar nici in halul in care infloresti tu.

      Si cat timp suntem amandoi musafiri pe blogul asta, hai sa-l onoram pe proprietar si sa nu aberam chiar orice ne trece prin cap, inclusiv partea cu civilizatia pe care promiti tu c-o s-o uiti „daca si cu parca”.
      Iar cei „44 de ani” ai tai nu-ti dau voie sa fii impertinent.

      Dar eu ma opresc aici, pentru ca… „don’t feed the troll, feed the stray dog”.

      0
      0
  6. #17 Comentariu nou

    Ma inseala pe mine memoria sau in tarile cu apa (mai) calda parcarile „rezidentiale” sunt valabile doar intr-un anumit interval orar? Adica devine parcarea mea proprie in intervalul 19-09 (de exemplu), in rest e la liber? Poate ma insel…

    0
    0
  7. #19 Comentariu nou

    io, ca și Vlad, stau la țară, n-am treabă cu parcarea; în plus, la Iași cît umblu eu în week-end, sunt variante; gratis sau contra-cost;
    în bucurești în schimb…
    am două povești, ca să mai descrețim frunțile…
    aveam în capitală niște prieteni, un cuplu emigrat între timp în lumea cu apă caldă, la care mai obișnuiam să dorm, preferînd să gătesc niște paste și să bem un vin, unui hotel impersonal…și într-una din dăți, ajungînd eu mai devreme decît ei, mă gîndesc să-mi parchez dubița (cu 6 anvelope) mai aproape de blocul lor din cartierul fără metrou; așa că dau un ocol (provincial dar totuși nu nebun) să găsesc vreun suflet care să mă sfătuiască…sufletul avea înfățișarea unui septuagenar mucalit care opera o Dacia antediluviană, și care moș, la întrebarea mea dacă aș putea parca peste noapte, se scarpină filosofic pe chelie și-mi zice:
    – eu știu? cam multe roți…
    (din cîte am înțeles ulterior, în anii ăia -‘03-‘04- se practica ajustarea presiunii pneurilor asimptotic la zero)
    peste vreo 2 ani, amicul devenit între timp și coleg de muncă, auzind că mergem în vacanță la greci, ne invită să ne petrecem o noapte la ei; asta cred că am mai povestit aici așa că, pe scurt: mașina lui (de serviciu) parcată cu botu-n bloc, a mea lipită de a lui, lăsat aleea liberă; dimineață, din cauză de povești lungite (a se citi vin), n-am mai reușit să plecăm la 6,30 cum ne propuseserăm…la 7,45 jos era consfătuire între bătrînii (securiști) blocului:
    – ridică-i ștergătoarele!
    – moldovean nesimțit! uite dom’ne cum l-a blocat pe băiatu’ ăsta
    – hai să-i tăiem cauciucurile!!!
    eu, din ușa blocului:
    – numa-ndrăznițî!!! (cu acșient di vaslui)
    ei încep să-mi reproșeze direct, eu îi las să obosească, apoi, calm:
    – bre, da’ cin’ v-a pus pe voi păzitorii planetei? măi, cavalerii dreptății, voi vedeți că au fost parcate așa intenționat? n-ați văzut că au numere la fel?
    – da! dar unu-i de iași și ăla-i de bucurești!!!

    0
    0
    • :))))

      Eu am o poveste cu un amic care avea Dacie in anii 90. Plecam in oras la un moment dat, parcheaza pe o straduta oarecare. De la mezanin, se deschide o fereastra si iese un tataie:

      “Aici, daca se parcheaza, se cam dezumfla rotile”.
      “Bine ca stiu ce geamuri sa sparg”, face amicul.

      N-am avut nicio problema.

      0
      0
  8. #21 Comentariu nou

    Maaaaaama!!!!! Ce parcare mare, ce supraetajata cu 3-4 paliere ar merge, sa parcheze tot sectorul acolo! Cei care ati vizitat New-York cu siguranta ati vazut prin Manhatan parcari-lift pentru multiplexuri, cu cate 4-5 locuri de parcare. Si nu-ti trebuie multa tehnologie ca sa faci asta. Iti trebuie doar vointa si un plan de afaceri.
    Ma intreb cu se curata zapada iarna, cu chestiile alea ridicate.

    2
    0
  9. #22 Comentariu nou

    So, eu achiziționez de la primărie (Brașov) un abonament anual pentru locul de parcare (132 de lei plătiți săptămâna asta la Primărie + impozit pe apartament, terenul de sub locul de parcare și mașină). Prin aplicația X aș putea anunța în ce interval orar e liber locul respectiv, pe care îl ocupă un nene care efectuează o lucrare într-un bloc de vizavi. Win-win pentru el: ia bani pe lucrare (100% nu plătește nici o taxă la stat pentru munca depusă) și nu plătește bani pe locul de parcare pe care îl ocupă 8 ore pe zi cu mașina lui cu care cară diverse materiale. (1,5 lei/hx8h=12lei/zi x 3 săptămâni (5 zile lucrătoare) = 180 de lei). Și asta e întâmplare reală. Cum câștigă toată lumea? Bonus: lepra are loc să parcheze în spatele blocului unde efectuează lucrarea, dar îi este lene să facă asta DUPĂ ce descarcă materialele, pentru că este un mizerabil care nu poate să meargă 100 de metri pe jos, ci preferă să parcheze neregulamentar și să încurce traficul. (PS: Am discutat super civilizat cu el și nu a mai parcat neregulamentar după ce i-am spus că am vorbit cu cei de la poliția locală care mi-au zis să îi sun și vor veni să rezolve situația)

    0
    1
  10. #23 Comentariu nou

    Primăriile din România aleg solutia cea mai usoara, nu au nici un fel de viziune, ar putea lua ,,n” exemple din vest, de cum si unde se pot construi parcări. Rămâi ca la dentist când vezi că alții pot construi parcare sub o catedrală veche, de altfel a și fost premiată de ceva asociație europeană a arhitecților, dar deja merg prea departe…
    Tot în vest, un cunoscut îmi arată niște poze cu diferite stadii de construcție ale unei parcări din curtea interioară a unui ansamblu de blocuri. Vin si explicațiile, reprezentanții primăriei au văzut că a crescut numărul de automobile în zona si au decis supraetajate parcări existente. Deci, primărie implicată și problema-i rezolvată, punct.

    0
    0
  11. #24 Comentariu nou

    In privinta sectorului 4 sunt de acord cu Dvs. Ce ne facem daca cineva ocupa locul fara sa lase nr de tel, sau cum a patit un vecin, masina cu nr de Italia, parcata pe locul lui, 4 luni, fara ca Primaria/Politia locala sa ia vreo masura?

    0
    0
    • Sigur, eu nu-i condamn deloc pe cei care isi inchiriaza blocatoare d-alea, doar remarc ca PS4 incurajeaza o atitudine negativa, care nu ajuta in ansamblu, in timp ce in alte orase abordarea e mult mai pozitiva.

      0
      0
  12. #26 Comentariu nou

    Politica nu e in stare sa tina pasul cu salturile technologice si cu posibilitatile pe care aceasta le aduce cu sine.
    Oamenii de rand sunt mai degraba cei care cauta, dezvolta si pun la dispozitie solutii la problemele de zi cu zi.

    Politicul doar reactioneaza la anumite evolutii, la noi de multe ori in detrimentul solutiilor gasite, ca dehhh viziunea acestora este destul de limitata. In loc sa puna la dispozitie cadrul necesar, mai mult iti baga bete in roate.

    Exemplar ma gandesc doar la aplicatiile gen UBER. In loc sa permita concurenta si la lase “consumatorul final” prin recomandarile facute, sa curete piata de harburi si jeguri, autoritatile mentin aceasta stare de fapt → rechini, servicii de proasta calitate, tarife supraevaluate etc etc.

    Ca si alti ante-scriitori, solutii exista cu nemiluita, trebuie sa casti doar ochii. Neamtu’ zice “über den Tellerrand schauen”, adica “sa vezi mai departe de blidul din fata ta”.

    0
    0
  13. #27 Comentariu nou

    Cum ramane cu mafia din spatele distribuirii locurilor de parcare, rezidentiale sau nu?
    De ce nu se fac anual licitatii pentru toate locurile de parcare?
    De ce nu exista un sistem transparent de distribuire a locurilor de parcare, altul decat „cand se elibereaza un loc si cand va vine randul” trantit de un functionar sictirit?

    Parerea mea este ca parcarile publice (cu sau fara plata) trebuie sa ramana publice (ale tuturor).

    Vedem cum la anumite blocuri anumiti indivizi „detin” cate 5-10 locuri care le subanchireaza pe niste sume frumusele? Si dc vrei sa licitezi pantru acele locuri de fapt nu se mai fac licitatii pentru locurile deja distribuite NICIODATA, ci doar pentru parcarile noi.

    la urma urmei, care efect este mai puternic, acela de a impartii ceva ce detii si nu folosesti sau acela de a crea si mai multe caste, grupuri de profitori si a stimula si mai mult mafia din spatele parcarilor.

    mie mi se pare ca cream in felul acesta mai multe zale intr.un lant si asa supradimensionat.

    0
    0
  14. #28 Comentariu nou

    Pe unde rezidentiez eu (adică la Braaov), locul de parcare este proprietate privată. Bloc nou, parcări amenajate elegant, cumpărat terenul, culmea mai si plătesc impozitul aferent. Am desenat le iasa gen parcare privată, am si instrument de blocat accesul, dar nu il folosesc. În general cine ocupa temporar isi ia mașina de acolo in scurt timp. Rar am avut dificultăți. Dar cu astea închiriate de primărie e dezastru.

    0
    0
  15. #29 Comentariu nou

    Inchirierea parcarilor de resedinta 24/24 e o timpenie colosala. Locurile stau goale ziua si tu ducandu-te in cartierul ala nu poti parca pe ele si esti nevoit sa parchezi ilegal.

    2
    0