Scurtissime (#30)

Steam-Powered Tooth Extraction on an Envelope (1894)

Judecătorii Mafiei de la CCR au decis că plagiatorii rămân nepedepsiți dac-au apucat să ia semnătura ministrului pe titlul de doctor.

Da, chiar așa: titlurile de doctor obținute în urma plagierii tezelor de doctorat pot fi anulate „(doar) în măsura în care (decizia de anulare) se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Explicații mai detaliate la Emilia.

Adică ai apucat să fii promovat și iei salariu pe baza unui titlu de doctor furat, gata, te-am pupat pe portofel, fraiere, am imunitate. Plagiatorul neprins (la timp) e doctor cinstit.

Decizia CCR este năucitoare, pur și simplu de neînțeles. Extinsă la alte infracțiuni, ar însemna că, dacă hoțul n-a fost prins cu bunul furat înainte să-l folosească în propriul beneficiu, devine practic proprietar legitim al obiectului respectiv. Noaptea minții.

Nu cred că există o instituție care să fi turnat mai multă otravă în fibra morală a societății ca această CCR.

****

Oroarea noilor legi ale Securității (sic!) a culminat cu amenințarea președintelui României la adresa celui sau celor care au tras semnalul de alarmă și au avertizat societatea că ni se pregătește o nouă ticăloșie.

Potrivit acestui proiect, SRI și SIE ar urma să devină superstructuri, cu protecție sporită față de anchetele penale, cu directori sudați în funcție și scoși efectiv de sub autoritatea Parlamentului, cu obstacole în controlul felului în care sunt cheltuiți (sau furați) banii public, și, culmea obrăzniciei, cu obligarea cetățenilor și firmelor de a colabora în secret cu noua Securitate, când i se năzare ofițerului să mai alcătuiască o fișă informativă (plus altele).

Ei bine, un whistleblower a considerat că-i prea mult, așa cum ar trebui să considere fiecare cetățean care vrea să trăiască într-o țară democratică. Și iată-l pe dl. președinte, cu sumbru subînțeles: „Cineva, și stim cine, a considerat că este bine acuma să le dea pe surse”.

Apoi a adăugat: „E o eroare majoră, pentru că oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem doar un prim draft. Aceste legi vor intra în dezbaterea Guvernului, a CSAT, a Parlamentului și sigur dacă anumite prevederi nu sunt bune, vor fi corectate.”

Sigur că da. Exact politicienii șantajabili, contestabili, îndosariabili vor fi cei care se vor ridica, bravi, împotriva păpușarilor lor.

Nu știm cine e cel care a dat „draftul”, dar are recunoștința mea, și nu numai. Fără el, semnam cu toții angajament în alb la Securitate. Măcar înainte de ’89, puteai refuza. Nu era confortabil, dar puteai face asta. Vă spun din proprie experiență.

****

In other news: în timp ce aparatul bugetar a crescut în 5 ani cu aproape 80.000 de noi angajați, mai mult ca toată armata României, iar parlamentarii puterii au votat creșterea salariilor de bază (în funcție de care se calculează apoi și toate sporurile) ale aleșilor locali și demnitarilor cu sume cuprinse între 650 și 2200 de lei, guvernul PSD-PNL-UDMR se pregătește să crească masiv taxele (și) pentru mediul privat – pentru că apa, aerul și fraierul nu se termină niciodată.

****

Ah, da, și încă una tare de la CCR, dacă tot veni vorba: “Proiectul de lege care trimitea la închisoare contravenienții care nu muncesc în folosul comunității, neconstituțional”. Detalii, aici.

Deci rămâne să le ia boii de la bicicletă dacă se aia pe ea de pedeapsă.

Articol din categoria: ACTUALITATE

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Iohannis altoit cu PSD e o mizerie mai mare decât PSD ul ăla natural, cu Dragnea la butoane

    12
    0
    • Chestia e ca, in 2012, cand s-a facut primul USL, macar era un presedinte in opozitie. Acum sunt toti la putere, nici nu vreau sa-mi imaginez ce praduiala e p-acolo

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      Buna ziua Vlad,
      Praduiala este pe Romania,nu pe acolo.
      Problema cea mare in legatura cu alegerile din 2024 este ca nu se poate identifica un andidat decent pntru Presedintie.
      Am auzit deunazi in troleibuz o varianta – Laura Codruta KOVESI – dar este doar o fabulatie, pana la o asemenea candidatura cineva trebuie sa o propuna, iar ea insasi trebuie sa accepte.

      0
      0
  2. #4 Comentariu nou

    De ce nu mai protestează societatea? Cu ce diferă ce se întâmplă în prezent, față de ordonanța 13?… parca e tot un Dragnea la putere, dar nu mai e concetrat într-o singură persoană…deci nu mai cere nimeni „capul lui Moțoc”

    13
    0
  3. #5 Comentariu nou

    Fac pariu ca Iohannis l-a concediat pe CTP.

    0
    0
  4. #6 Comentariu nou

    Pai cum sa ia o decizie „onorabila CCR cind ei si cred ca o mare parte din magistrati sunt „Dottori” .Pai cu marirea salariului celor din administratiene puteam astepta ,mai ales ca onor domn’Predoiu a marit salariile si pensiile magistratilor prin „orden”de ministru. Ministerul de finante ce facea ? Asta inseamna co orice ministru poate mari din pix salarii si pensii ,nu ? S-a agitat cineva ? a facut cineva tevatura pe chestia asta ? Nu, a fost asa o stire prin cele ziare. Si doamna Ioana ,societatea protesteaza daca pun serviciile la cale o „miscare”.De la pesedei ma asteptam la orice ,dar uitati-va la „alianta” care ne conduce si-ti vine sa crezi ca tilharii la drumul mare erau mai omenosi.Astia cu „premierul de la Grivco”ne vor pune complet pe „faras”. „Dupa noi potopul”. Nici nu ne putem astepta la altceva cind ne conduc cei cu „diplome „de la : „Spiru ,Ovidius , Bioterra ,etc” Pe unii dintre ei chiar i-as intreba cind au dat pe la respectivele „facultati „in timp ce erau si parlamenta(ur) i . Si @ Pricinosu’-daca nu va fi Codruta candidata si reusesc sa traiesc pina atunci , dau o lada cu bere ,daca va fi si va junge presedinte dati dv. o bere ?

    1
    0
  5. #7 Comentariu nou

    Offtopic: de ce Scurtissime nu are si tag ori cel putin propria categorie?
    Eu fac economie la orice, inclusiv la clickuri.

    0
    0