Sondaj Europa FM/IMAS privind viitorul dnei Kovesi

Europa FM a comandat un sondaj-fulger pe tema eventualei intrări a dnei Laura Codruța Kovesi în politică, după ce președintele a emis decretul de revocare a ei de la conducerea DNA. Dna Kovesi încă are o cotă de încredere ridicată iar discuții despre o posibilă carieră politică pentru ea persistă, chiar dacă dna Kovesi a negat de mai multe ori până acum că ar dori să părăsească magistratura. Săptămâna aceasta, USR a invitat-o direct pe dna Kovesi să se alăture formațiunii. “Am primit un mesaj de mulţumire în care a apreciat suportul nostru şi a spus că pentru perioada următoare se va retrage puţin, neavând concediu de cinci ani, după care vom putea să stăm de vorbă în perioada următoare”, a declarat, ulterior, liderul USR, Dan Barna.

În acest context, Europa FM a cerut IMAS să realizeze un sondaj* pe această temă, imedit după revocarea procurorului șef al DNA. Iată rezultatul:

Sondaj Europa FM/IMAS, 13 iulie 2018

Într-o formă oarecum asemănătoare, întrebarea a fost adresată de IMAS și la jumătatea lunii iunie, când răspunsurile au fost așa:

Sondaj Europa FM/IMAS, 15 iunie 2018

Concluziile mele:

1. Interesul publicului față de o eventuală implicare a dnei Kovesi este în creștere.
2. Totuși, procentajul celor care ar sprijini acum o astfel de decizie este de 3 ori mai mic decât al celor care cred că dna Kovesi ar trebui să rămână în magistratură.
3. Chiar și în aceste condiții, există o bază încurajatoare pentru un proiect politic cu influență în cazul dnei Kovesi. Cred că sunt puține persoane publice în România care să aibă 13% cotă de susținere pentru intrarea în politică.

Încă ceva: nu este încă cunoscut de toată lumea că Laura Codruța Kovesi nu mai poate fi procuror șef, că a avut două mandate la Parchetul general și unul la DNA. Ca atare, dacă rămâne în magistratură, ea va fi ori procuror simplu, ori va ocupa diverse poziții de consiliere, în măsura în care sistemul o va mai dori.

Restul informațiilor despre sondajul Europa FM/IMAS sunt pe site-ul radioului, unde găsiți și răspunsurile la întrebarea ce anume să facă Laura Codruța Kovesi în politică, întrebare adresată celor care cred că ea ar trebui, totuși, să schimbe magistratura pe politică.

____________________
*CATI, 800 de interviuri, național, 10-11 iulie 2018, eroare +/-3.5%

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. Sincera si eu vreau LCK in politica ca sa-si dea masura valorii ei. Sa vina cu programe, cu planuri, cu idei de integritate morala pt. politicieni, sa fie un exemplu demn de urmat! Sa asaneze tagma politica asa cum a asanat viata cetatii! Sa imbrace “camasa mortii” precum Ana Lugojana, si sa ne conduca in lupta cu neinfricarea-i cunoscuta si temuta de adversari!
    S-o ajute Cel de Sus in tot ce-si propune, mai ales ca e foarte pioasa si, e recunoscut ca cei credinciosi vor primi harul divin.

    Despre sondaj nu stiu ce sa zic, mi se pare suspect, tocmai IMAS- ul a dat PSD la 28,4% si PNL la 29,2%! Adica chiar asa? Dupa majorarea pensiilor de la 1 iulie si promisiunea recalcularii celor care au beneficiat de grupa I si II? Dupa gafele lui Orban si luptele intestine de acolo? Astea-s povesti frumoase, dar doar povesti.
    Se stie ca in ultimii ani IMAS-ul a dat numai rateuri, f. putine sondaje de-ale lor incadrandu-se in gradul de eroare!

    Thumb up 1
  2. Vlad,
    Cred ca din pacate cariera in procuratura LCK s-a cam terminat (“move up or move out” este un principiu des folosit in HR in business-ul privat). Va trebui sa incerce altceva si, din pacate, trecerea in avocatura i-ar strica reputatia.
    In plus, sustinatorii ei isi vor muta atentia asupra inlocuitorului sau, care va trebui sa continue si sa imbunatateasca activitatea DNA. Cei care se vor concentra asupra ei sunt cei pe care i-a bagat la bulau sau i-a inoportunat (Voiculescu si Ghita cu haznalele lor media si toti cateii din PSD-ALDE care vor sa fure nestingheriti).

    Thumb up 2
  3. Daca ar intra in politica ar lua cam cat a luat macovei cu m10, e o mare diferenta intre ce crede lumea la un sondaj si ce se va vota efectiv peste mai bine de un 1 an la prezidentiale sau peste aproape 2 ani jumatate la parlamentare.

    Thumb up 1
  4. #4

    eu cred că i se acordă o importanță prea mare
    a intrat în parchet c’a ajutat’o taică’su, apoi tot taică’su a ajutat’o să se mute la diicot
    iar la 33 treizecișitrei de ani a fost pusă FĂRĂ CONCURS procuror general al româniei
    și dup’aia procuror șef dna, deasemenea FĂRĂ CONCURS ȘI CU AVIZ NEGATIV CSM
    în tot acest timp s’a bucurat de 2 două case raapps, mașină de serviciu și spp
    a fost marioneta serviciilor secrete ungurești și occidentale, executând ordinele lor
    ea a fost doar o marionetă care a făcut foarte mult rău
    este o mediocră care e fost manevrată să ajungă în vârf și acum a căzut, însă nu de tot
    plus că gurile rele spun c’a fost țiitoarea lui băsescu, coldea și tesari de la rcs rds

    Thumb up 5
    • Pe ce iti bazezi afirmatiile? Da o sursa ceva. Dar sa nu fie un site gen http://www.daciiliberidinbucegi.ro sponsorizat de tatuca Putin.

      Daca Kovesi a fost un manager asa de incompetent, de ce DNA este cea mai eficienta institutie publica romaneasca (rata de condamnari peste 90% si creante de recuperat de sute de milioane euro, de la infractorii saracuti abuzati, dar putrezi de bogati, cu vile in Brazilia).

      Thumb up 0
    • Toni, cred ca in ultimii ani ai stat cam mult prin Montana si nu prea te-ai prins ce se intampla pe aici

      Thumb up 0
  5. Ma gandesc la ce s-a intamplat de prin 2008 incoace, la cum deciziile si actiunile se iau ca urmare a discutiilor din Parlament si a discutiilor din Guvern.

    Poate un rol de Prim Ministru ar fi potrivit pentru Dna Kovesi, acolo unde se pun in aplicare deciziile. Dupa experienta de conducere a DNA cred ca se poate descurca foarte bine ca Prim Ministru. Ministrii discuta si propun, iar Prim Ministrul decide ce se pune in aplicare si cand. Eu asa cred ca ar fi potrivit, un om puternic si integru la conducerea Guvernului.

    In acelasi timp, ar avea nevoie sa aiba sustinere in Parlament. Dacian Ciolos a fost Prim Ministru tehnocrat cu sprijin politic al majoritatii, dar Parlamentul nu i-a acordat sprijin ca unuia de-al lor.

    Pe langa integritate, experienta de Drept a Dnei Kovesi ar ajuta foarte mult la cantarirea buna a tuturor deciziilor, nu doar a celor legate de Justitie. De exemplu, cazurile oamenilor care asteapta transplanturi (de plamani, de rinichi).

    Este incredibil si inadminisibil cum autoritatile sunt complet senine si detasate cu privire la oamenii care sufera si mor din cauza ca nu pot beneficia de tratament medical adecvat nevoilor lor. Daca am inteles corect, colaborarea cu institutul AKH din Viena este inchisa si nici un pacient roman nu poate beneficia de transplant de plamani acolo. De ce a facut statul roman asa ceva? Asta nu e o incalcare a drepturilor omului?

    Era o discutie in spatiul public daca ar trebui sa fie o raspundere politica sau penala pentru moartea lui Calin Farcas, tanarul roman care a murit desi avea toti banii necesari operatiei de transplant de plamani. Gandind simplu, omul avea banii pregatiti. Operatia lui nu se putea face in Romania din cauza unor lipsuri. Operatia lui se putea face la Viena, dar pacientii romani au interdictie de operatie la Viena.

    De ce au pacientii romani interdictie de operatie la Viena? Pentru ca un om sau cativa oameni au decis sa strice acordurile cu institutul AKH? De ce au luat decizia asta? Care sunt beneficiile pentru pacientii romani? Daca sunt atat de multe beneficii pentru pacientii romani, de ce Calin Farcas nu a fost tratat in Romania? De ce sunt in continuare mai multi romani in situatii similare cu cea a lui Calin Farcas? Unde sunt tratamentele lor, beneficiile lor, ca urmare a stricarii acestor acorduri de tratament cu institutul de la Viena? Si daca vezi ca nu poti sa-i tratezi in Romania, de ce nu incerci sa refaci acordul cu institutul de la Viena? Ai ceva cu ei? E adevarat ca nu poti sa ai grija de toti, dar daca atunci cand ei fac tot ce pot si tu le pui bete in roate, nu mai avem ce discuta pentru ca nu se mai poate spune ca vrei binele cetatenilor Romaniei.

    Cred ca un Prim Pinistru integru, cu experienta in Drept si care tine la cetatenii Romaniei, ar readuce imediat in discutie acest acord si ar insista pana s-ar gasit modalitati pentru a-l restabili si a le oferi cetatenilor Romaniei tratamentul de care au nevoie.

    Tot asa, un Prim Ministru integru ar sustine in perioada asta masurile de interventie si protectie a populatiei in zonele afectate de inundatii. Continuarea ar fi amenajarea cursurilor de apa, construirea de canale de irigatii care pe langa irigatii mai preiau din apa care curge de pe munte.

    In continuare, ar imbunatati starea transporturilor rutiere cu autostrazi si drumuri asfaltate, si a transporturilor feroviare cu linii imbunatatite, linii de mai mare viteza. In felul asta oamenii pot locui intr-un oras si lucra in alt oras pentru ca transportul le permite sa se deplaseze repede.

    Vorbesc despre actiune. Sa se faca lucrurile astea pentru ca sunt in beneficiul tuturor cetatenilor Romaniei.

    Thumb up 4
  6. Viitorul LCK este o chestiune de optiune personala.
    Viitorul justiției în România este o chestiune de interes public.
    Pentru ce a făcut până acum LCK ar trebui sa poată accede la cele mai înalte funcții. Însă cele mai înalte funcții sunt deja ocupate de infractorii care distrug România. Este uimitor cum toate valorile au fost răsturnate și pervertite spre folosul unui grup infracțional ce dispune de toată puterea. Va trebui sa renunțăm la orice speranță. Nu există nicio premisa pe termen scurt și mediu că România să-și revină.

    Thumb up 2
  7. Doamne, Petreanule, ce obsedați sunteți de LCK, pe bune. Băi frate, doar în comunism se aduc atâtea elogii unei persoane. Treziti-vă la realitate, Codruța a fost un executant al statului paralel. Toate aceste lucruri vor ieși la timpul lor. Ca și în cazul Portocală.

    Thumb up 3
    • Sincer, mă amuză cât de rău vă înspăimântă. Semn bun.

    • Din păcate pentru tine și pentru infractorii pe care vrei sa îi păzești de “statul paralel” nu ar putea exista elogii nici macar într-o realitate paralelă. Sunteți niște victime jalnice ale prostiei și lăcomiei. Nimeni nu are nevoie de așa ceva nici în istorie nici în biologie. Sunteți produsul unui accident genetic nefericit. Am ajuns sa sperăm că nu veți avea urmași

      Thumb up 0
  8. Stau si va ascult. Cand pe tine,cand pe Moise,cand pe CTP. Cum va dati cu presupusul si cum “provocati” romanii sa va raspunda. In atatia ani de cand imi lipesc urechea de radio in timp ce conduc masina nu am auzit niciodata “altceva”. Dupa atatia ani RO coboara cu viteza unei masini de formula 1. Spre autodistrugere. Auzim si vedem: coruptie,curvasareala,minciuni,indiferenta,nesimtire,ironii,jocuri de culise. Suntem bombardati de accidente,omucideri,filme violente,emisiuni de 2bani. In trafic ne distrugem unii pe altii. Acasa venim cu veninul de peste zi si-l servim apropiatilor si copiilor. Telefoane inteligente (chipurile…),tablete,calculatoare performante. Este era confortului si a lenii.
    Si toate de mai sus invelite frumos in ambalaj si servit drept “capitalism”.
    Mai oamenilor,mai Petreanule and comp,cum sa nu abordati voi tocmai esenta??? Cum de nu se vede criza Morala care a dat nastere anormalului sa devina norma zilei???
    Vreti solutii de a iesi din impas,vreti modele???
    Nu le cautati bine,nu vedeti ca lumina sub care aparent existati e de fapt intuneric??? Vedeti o imbunatatire a vietii???
    Daca da…UNDE??? La buzunar? Asta e esenta voastra?

    Sunt exemple de oameni morali care de-a lungul istoriei acestui pamant au marcat profund si fara intoarcere existenta umana. Singurul reper moral care va ramane si dainui ptr totdeauna este Iisus Hristos. Si toti cei care urmand cuvantul Lui au facut intocmai. Plecand de la Moise,Avraam,Isaac,Isaia si continuand cu Sf Ioan Botezatorul si toti sfintii Noului Testament.

    De acest tip/fel de model are RO nevoie. Sa fie ghidata de Dumnezeu prin oameni cu moralitate ireprosabila care investiti cu putere de Sus sa mute muntele mizeriei in care traim si sa puna in loc Binele.

    Oameni buni,treziti-va! Schimbati-va si fiti cat de aproape de moralitatea atat de frumos sintetizata de Hristos in Legea Iubirii. Apoi aratati cu degetul,curatindu-va barna din proprii ochi.

    Alta cale Petrene,nu e si nici nu va fi. Retine ce scriu aici ca va ramane (daca nu se va sterge din diferite motive blogul tau) comentariul meu si peste ani imi vei da dreptate. Numai Domnul stie de va fi tarziu sau nu. Sper si cred ca are un plan cu noi. Unul nevazut de noi prin multitudinea pacatelor si nevredniciilor ale fiecarora dintre noi (la care si eu subscriu primul).

    Thumb up 1
    • Iată că eu nu voi aștepta ani pentru a-ți da dreptate, dar pentru a se face dreptate vom mai avea de așteptat.

      Thumb up 0
  9. Sa plateasca pentru ce a facut, pentru cate vieti a distrus si cate legi a citit pe jumatate si in interes institutional propriu.Este una dintre artizanii distrugerii neamului romanesc, provenita dintr-o familie ce a slujit sistemul comunist la cel mai inalt nivel de doctrina,crescuta si educata in acelasi spirit.Ura,discriminarea si ruptura pe care a produs-o Romaniei, impreuna cu serviciile si cei care au telecomanda dna-ului, nu se va reface prea curand si din asta vom avem toti de pierdut, indiferent de ce reprezentanti politici vor urma la carma tarii.

    Thumb up 2
  10. #17

    Cred ca am ajuns in momentul intarcarii noastre democratice. E tinpul sa renuntam sa cautam pse si sa deschidem ochii: marea coruptie nu poate exista fara mica coruptie (de acolo incepe totul).

    Thumb up 1
  11. #18

    pse=pseudolideri
    De ce sa cautam lideri acolo unde nu sunt?
    De ce sa dam altuia povara noastra?
    Romania e suma noastra si nu se va schimba nimic pana cand fiecare nu va aduce plusul sau ( ca minusuri sunt prea multe).

    Thumb up 0