12 tipuri de amenințări informatice, descrise pe înțelesul tuturor în Tabelul lui Malwareev

Există o componentă educativă în prezența publică a companiei Bitdefender care cred că trebuie remarcată și salutată. E adevărat, Bitdefender are și o bună oportunitate în această privință, pentru că practic toți avem prezență pe on-line, unde interacționăm cu tot soiul de servicii de date și unde depindem din ce în ce mai mult de siguranța identităților noastre virtuale, și, în același timp, puțini dintre noi știm cu adevărat să ne ferim de riscurile de cybersecurity.

Principala problemă este că noi suntem, de obicei, mai creduli pe internet decât în viața reală.

N-am da drumul unui necunoscut în casă, dar dăm click, de curiozitate, pe linkuri venite de la necunoscuți. N-am lăsa străinii să se uite pe fereastră la noi în case, dar lăsăm camerele activate la smart-tv-urile din casele noastre. N-am da banii pe un chilipir prea frumos ca să fie adevărat, la colțul străzii, dar se-ntâmplă să mai dăm datele de card în schimbul unor oferte mult prea frumoase ca să fie oneste.

Nu suntem de condamnat, totuși, pentru aceste naivități. Interacțiunea on-line e ceva prea nou ca să ne fi format reflexe de neîncredere ca specie. Aici, e nevoie de educație, trebuie parcurs un proces de învățare pe care, poate, ar trebui să-l organizeze școala, mai înainte de oricine altcineva, pentru că de-asta plătim taxe și asta am vrea de la școală, să ne pregătească copiii pentru viață, nu?

Dar, până se trezesc educatorii noștri plătiți din bani publici, rămânem cu eforturile mediului privat, și aici, cum spuneam, e de salutat strădania permanentă a Bitdefender de a ne ajuta să înțelegem pe unde să nu traversăm autostrada informațională.

Anul acesta, de pildă, Bitdefender a lansat un “Tabel al lui Malwareev”, ca o referință poznașă la Tabelul lui Mendeleev (apropo, în 2019 s-au împlinit 150 de ani de la publicarea primului tabel periodic al elementelor; pe pariu că asta nu mai țineați minte de la chimie).

Tabelul organizat de Bitdefender include, deocamdată (și sper să nu crească) 12 tipuri de amenințări informatice comune – malware – cu care majoritatea dintre noi ne întâlnim destul de des.

În Tabelul lui Malwareev, amenințările sunt “codificate”, la fel ca în sursa de inspirație, cu inițiale care abreviază numele amenințării respective. Fiecare amenințare are și o reprezentare grafică, realizată de Eugen Erhan (unul dintre creatorii seriei Fredo & Pid’Jin).

Binecunoscutul (nu?) troian este Tr în Tabelul lui Malwareev, iar el reprezintă “un anumit tip de malware care pretinde a fi o aplicație, un utilitar sau un produs software, pentru a păcăli utilizatorul și a-l determina să îl execute” și “alcătuiesc cea mai mare parte din totalul numărului de malware din prezent”.

Spyware (Sp) este introdus cu următoarele întrebări retorice: “Cum ar fi dacă un hacker ar putea să vă monitorizeze copiii prin camera web a laptopului? Sau cum ar fi dacă un străin ar trage cu urechea la o întâlnire confidențială de afaceri prin intermediul microfonului? Toate acestea sunt posibile acum din cauza software-ului periculos care poartă denumirea de spyware.”

Descrierea Adware (Ad) din Tabelul lui Malwareev ne reamintește că “dacă ceva e gratuit, înseamnă că produsul ești chiar tu” și “adware-ul poate fi periculos. Linia de delimitare dintre adware și spyware este atât de fină și de discontinuă, încât oferta inițială ar putea include mai mult decât v-ați fi dorit.”

Găsiți articolele din categoria Tabelul lui Malwareev aici, pe blogul Bitdefender. Poate le citiți. Sunt scrise pe un ton accesibil și prietenos, iar eu aș observa cu amabilitate și încercările de glumă care mai apar pe ici, pe colo, prin texte – umorul de IT-ist e ceva destul de rar, orice s-ar zice, și trebuie remarcat (nu și încurajat, însă).

În fine, o recomandare fermă: folosiți întotdeauna o suită de cybersecurity cu reputație, verificată și binecunoscută. Eu, unul, v-aș îndruma către Bitdefender Total Security 2020, despre care specialiștii spun că este “cea mai performantă suită de securitate, net superioară unui simplu software antivirus și antimalware”.

Eu folosesc Bitdefender Total Security de câțiva ani și am tot scris despre asta. Pentru aproximativ 25 de euro pe an obțin protecție completă pentru 5 dispozitive, ceea ce înseamnă că i-am instalat și maică-mii soluția de securitate pe laptopul ei, ca să o feresc de riscuri (mama e o fire curioasă, are înclinația să dea mereu click pe linkurile pe care le găsește pe net, de unde și a încasat o dată, acum mai mult timp, când consideram că antivirusul e un moft, un ransomware deosebit de neplăcut).

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. Salut,
    AI rezolvat cu semnul de cedeaza trecerea Vlade? :)

    Thumb up 0
  2. In lipsa semnului trebuie sa dai prioritate de dreapta… nu e mare filozofie, deci nu o sa raspunda nimeni, stai relax :)

    Thumb up 0
  3. Sper sa nu fie cu victime…

    Thumb up 0
  4. sincer mi se par mult mai periculosi trolli rusi. acum am observat alt obicei la ei: nu mai genereaza fake news doar amplifica mizerii scrise de altii. pe astia cui ii raportez? ca fb nu face nimic. si astia fac mult rau ca pot schimba opinia publica. si sunt multi. any ideeas? (sorry ca ti-am spamat postul)

    Thumb up 0
  5. Bitdefender e singurul antivirus care nu m-a lasat la greu, celelalte mai importante au mai dat rateuri, si a trebuit sa folosesc si Malwarebytes.

    Thumb up 2