Şcoala extremelor

Dacă peste noapte, prin cine ştie ce miracol, şcolile din România ar deveni un sistem ideal de educaţie, n-am vedea primele rezultate mai devreme de 20 ani.

Şcoala e un proces ce necesită timp pentru a forma viitori specialişti. Şcoala pune doar bazele pe care se pot construi mai târziu cariere, dar câtă nevoie are o construcţie viabilă de o temelie solidă! Cât de mult lipseşte României un sistem educaţional care să-şi înveţe elevii nu doar cum să memoreze date, ci, mai ales, cum să gândească şi să găsească soluţii, cum să lucreze în echipă, cum să caute şi să aplice idei disruptive! Şi, mai ales, cât de tare are nevoie ţara asta de o şcoală care să creeze caractere, respect pentru valoare, etică, simţ al dreptăţii, onestitate, responsabilitate faţă de societate!

Vi se pare că 20 de ani înseamnă o grămadă de timp, nu-i aşa? Dar 25? Pentru că 25 de ani au trecut de când România a ratat prima ocazie să-şi reinventeze sistemul de educaţie, apoi de alte 25 de ori, an de an, irosind generaţie după generaţie.

Am văzut de curând un reportaj halucinant dintr-o şcoală vasluiană, în care o profesoară de engleză nu e în stare să rostească nici măcar alfabetul în limba pe care o predă. N-am nimic cu femeia aceea, sunt convins că nu este singura în această situaţie, dar şi ea, şi ceilalţi sunt, de fapt, nişte impostori – iau bani de la noi toţi în schimbul unui serviciu pe care nu sunt în stare să-l presteze. Nu doar că nu-şi pot învăţa nimic elevii, dar, mai rău, îi educă să înţeleagă de mici că, în România, poţi lua bani de la stat pentru nimic.

Cum poţi scăpa din această capcană a imposturii, corvezii şi derizoriului care este, din păcate, în mare măsură, şcoala românească?

Îţi trebuie noroc, înainte de toate – norocul să nimereşti unul, doi, câţiva dascăli cu adevărat pasionaţi de misiunea lor, bine pregătiţi, chiar curajoşi în sfidarea sistemului de căpuşare a educaţiei de stat cu tot soiul de manuale şi caiete alternative, de exemplu. Sunt mulţi astfel de dascăli învăţământ, dar ei supravieţuiesc în ciuda sistemului.

Apoi, îţi trebuie şi ceva noroc genetic – să fii un copil cu uşurinţă la învăţătură şi îndemânare la înţelegerea a tot ceea ce e nou. Asta nu mai depinde de familie, de urban sau de rural (sunt atâtea exemple de copii care performează la şcoală în ciuda condiţiilor de acasă) dar, ce-i drept, ceva noroc şi în privinţa familiei nu strică în nici un caz.

Cu aceste argumente, poţi deveni olimpic, vârful aproape inexplicabil al unui sistem care nu mai scoate, în rest, decât ceva bulbuci de pe fundul bălţii în care se scufundă mai rău de la un an la altul. Zilele trecute, câţiva elevi români au mai adus acasă medalii de la o olimpiadă internaţională – de data aceasta, cea de fizică. Cu acest rezultat, echipa României s-a plasat pe primul loc între echipele europene şi a ocupat locul 10 în lume. Ieri, altă ştire: „6 medalii pentru olimpicii români la olimpiada internaţională de matematică”. Urmează şi alte olimpiade anul acesta, de unde vor veni şi alte medalii, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. Ne bucurăm pentru succesul acestor puşti, ne declarăm susţinerea pentru ei, mai ales că de-acum au şi un site dedicat, unde-i putem cunoaşte şi unde-i putem încuraja, dar adevărul e că ei sunt excepţia care confirmă regula, iar regula este, din păcate, inadecvarea şcolii româneşti la realitatea societăţii actuale.

Am jurizat, de curând, în procesul de acordare a 6 burse pentru proiecte jurnalistice pe tema învățământului preuniversitar. 6 echipe vor fi finanţate cu câte 2.000 de euro pentru a documenta şi realiza, în fapt, „o radiografie jurnalistică a sistemului de educație din România”. Proiectele vor investiga teme precum impactul reţelelor sociale în şcoli, efectul „profesorului stresat şi lipsit de resurse” asupa învăţământului, necesitatea „desvăţului” în învăţământ şamd.

Aceşti jurnalişti vor descrie starea învăţământului preuniversitar din România mai bine ca orice raport oficial. De la ei vom înţelege mai bine unde suntem (cât de jos suntem) şi, poate, ne vor da o idee şi despre ce ar trebui făcut: să nu ignorăm situaţia asta, să presăm public pentru o reformă reală şi curajoasă a educaţiei.

Să ne preocupe cu adevărat viitorul, cu alte cuvinte.