Cine ştie o poveste?

„Come and See aduce un concept interesant, prin intermediul căruia pasionaţii de fotografie şi profesioniştii descoperă, cu ajutorul tehnologiilor Canon, poveşti inspirate din jurul lor. Este o invitaţie directă de a descoperi locuri unice şi oameni speciali, cu istorii de viaţa speciale. Oricine poate fi parte din această campanie, din momentul în care observă potenţialul extraordinar pe care îl are fotografia în a exprima vizual lumea fascinantă de lângă noi” – Petronius Secareanu, Country Manager al Canon CEE Gmbh.

Au început să se strângă poveşti româneşti în campania globală Canon „Come and See” – poveşti minunate, ilustrate cu imagini excepţionale, despre locuri ce merită cunoscute şi oameni ce trebuie întâlniţi în România.

Iată, de exemplu, povestea excepţională a Hanului Balaban, o casă nouă, ridicată însă după planurile vechi de 100 de ani ale uneia tradiţionale, planuri deţinute de Muzeul ASTRA din Sibiu. Un loc aflat la mai puţin de o oră de Braşov, unde poţi urca, dacă e vremea bună, pentru a întâlni nu doar maiestuozitatea peisajului montan transilvănean, ci şi pentru a redescoperi frumuseţea şi viaţa obiectelor lucrate de mână, artizanal, inclusiv în ceea ce priveşte elementele de construcţie – aici, până şi cuiele sunt din lemn iar cele 250.000 de şindrile ale acoperişului au fost făcute, şi ele, de un meşter din zona Branului. Locul mai are multe surprize, unele dintre ele descrise sumar de echipa de la Designist.ro, care a documentat povestea şi a înscris-o pe platforma Canon „Come and See”, iar altele care aşteaptă, cuminţi, să le descopere vizitatorii locului.

Filmarea celor de la Designist:

O altă poveste extraordinară ne este oferită de Doru Panaitescu, care a descoperit „Cuibul Corbilor”, undeva între Turda şi Roşia Montană (în zona tampon a rezervaţiei Cascada Vânătăriele Ponorului), „un ansamblu de arhitectură rurală amestecată cu tradiţie moţească”, unde construcţiile sunt ridicate potrivit tradiţiilor dacice, iar „fiecare structură provine din şure vechi, care au fost dezasamblate şi reasamblate pe noua locaţie”. Aici poţi alege să rămâi peste noapte într-una din cele 4 case, fiecare dintre ele cu alt desen, cu alt trecut şi cu altă personalitate (iată cum sunt descrise câteva dintre elementele sălaşului: „structura bucătăriei datează din 1896, structura de cazare „Trompeta” de la începutul anilor 1900, structura „Lăcrămioara” de la sfârşitul anilor 1800, structura “Măguri” de pe la mijocul anilor 1900 iar structura acoperită cu paie are aproximativ 60-70 de ani de la reconstruirea ei” – şi aveţi aici mai multe amănunte, dacă v-am stârnit curiozitatea):

Mai este pe pagina românească a campaniei Canon „Come and See” şi povestea lui Flaviu Cernescu, omul care învinge spaime, pe care vi-am împărtăşit-o deja acum ceva timp. Reiau filmul, dacă vreţi să mai încercaţi o dată o senzaţie nepericuloasă de vertij, doar stând în faţa calculatorului:

În fine, acum am aflat şi ce a inspirat la nivel global această campanie Canon, tradusă în româneşte prin „Ştiu o poveste”. Este vorba despre incredibilele meciuri anuale de „calcio storico” din Florenza, unde zeci de bărbaţi se înfruntă fără nici un fel de menajamente în arenă într-un soi de meci-încăierare care era în mare vogă în perioada medievală şi despre care se crede că e inspirat din vechiul joc harpastum din vremea Imperiului Roman (la rândul lui importat de romani de la eleni, ca multe alte obiceiuri culturale). Aşa arată azi calcio storico, filmat cu aparatură Canon:

La Bucureşti, campania Canon „Ştiu o poveste” a fost lansată într-un decor special, care sugera camera obscură fotografică, răsturnată, unde ideea a fost sugerată printr-o scenografie cu elemente de mobilier agăţate de tavan – în acest spaţiu, invitaţii s-au aflat într-o lume a vizualului şi au devenit parte în procesul fotografic.

"Come and See aduce un concept interesant, prin intermediul căruia pasionaţii de fotografie şi profesioniştii descoperă, cu ajutorul tehnologiilor Canon, poveşti inspirate din jurul lor. Este o invitaţie directă de a descoperi locuri unice şi oameni speciali, cu istorii de viaţa speciale. Oricine poate fi parte din această campanie, din momentul în care observă potenţialul extraordinar pe care îl are fotografia în a exprima vizual lumea fascinantă de lângă noi" - Petronius Secareanu, Country Manager al Canon CEE Gmbh.
„Come and See aduce un concept interesant, prin intermediul căruia pasionaţii de fotografie şi profesioniştii descoperă, cu ajutorul tehnologiilor Canon, poveşti inspirate din jurul lor. Este o invitaţie directă de a descoperi locuri unice şi oameni speciali, cu istorii de viaţa speciale. Oricine poate fi parte din această campanie, din momentul în care observă potenţialul extraordinar pe care îl are fotografia în a exprima vizual lumea fascinantă de lângă noi” – Petronius Secareanu, Country Manager al Canon CEE Gmbh.

De urmărit, aşadar, pagina de Facebook Canon „Ştiu o poveste”.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL