Una: sportul ăsta național cu lăsat mașina-n drum, mai ales unde-i oprirea interzisă și/sau se blochează așa o bandă întreagă, nu e doar al nostru – sau învață prostii și alții de la noi, de ce nu? Zilele trecute, pe Calea Floreasca (în dreptul mall-ului Promenada), era o singură mașină lăsată pe banda întâi, și încurca al naibii circulația, după cum se vede mai jos. Poate știe cineva cărei țări aparțin numerele astea de corp diplomatic care încep cu 137, să ne facem și noi o idee, cine s-o fi molipsit de la cine:
A doua: pe Șoseaua Pipera, între strada Nicolae Caranfil și pasajul de peste Barbu Văcărescu, s-a făcut vara asta o pistă de biciclete. Ăsta e un lucru foarte bun, bravo-bravo, doar că… fir-ar să fie, pentru asta au îngustat cele două benzi auto de acolo la una și cam jumătate – adică mai pot intra două mașini una lângă alta, dar cu încălțătorul de pantofi, practic fără spațiu de siguranță între ele. E atât de strâmt locul încât se activează senzorii de parcare, puteți vedea/auzi mai jos (sunt și separatoare de sens din beton pe mijloc, ca să fie treaba oablă). Carevasăzică, avertisment pentru șoferi – vedeți, prieteni, că pe-acolo o să panicheze mulți și o să iasă cu șifonări și tamponări. Eu, unul, mă îndoiesc că drumul ăla mai este în standarde după reconfigurarea asta:
12 comentarii Adaugă comentariu
Nume că și cum aveau un trotuar super lat plecare puteau face pista de biciclete… Deloc… 🙂
Da, puteau sa faca mai in dreapta juma’ de metru si era perfect.
Scuze de typos. Aparent am autocorrect activat.
Acelasi lucru pe Vasile Milea la AFI, banda 1 mereu ocupata de unii care parcheaza desi nu e voie, iar a doua e ingustata de grilajele de la tramvaie nou montate, grilaje care au ingustat peste tot benzile. Ca sa nu mai zic ca sunt de culoarea asfaltului in loc sa fie vizibile (galbene, portocalii) si pe ceata si pe ploaie etc.
La așa situații, autobuzul RATB care circulă cu ușa motorului deschisă (că de! i-o fi cald, săracul) trece neobservat.
Scopul nu era sa faca pista de biciclete, ci sa sifoneze bani. Pista de biciclete e un efect secundar, puteau foarte bine sa planteze pansele sau palmieri. De preferat in mijlocul drumului…
La prima, e tot “broken windows theory”. Abaterile sunt nesanctionate, iar unul care parcheaza aiurea semnalizeaza exact acest lucru, ca se poate. Si daca se poate, alt neamprost nu se autocenzureaza, ci considera ca si el poate face la fel si scapa nepedepsit. Si apoi, i se pare ca daca are masina, are si dreptul sa o lase oriunde: “sa ne faca, bai, locuri de parcare mai intai”.
In alta ordine de idei, daca parcarea aiurea ar fi fost sanctionata regulat (si nu doar pe bulevard, ci pe orice loc nemarcat), in primul rand am fi avut mai putine masini, ca era prohibitiv sa ai una daca plateai amenda in fiecare zi.
Hey,
pentru pista de biciclete din zona N.Caramfil, like you say, un lucru f.bun … dar sa vezi cand vine autobuzul si opreste in statie :).. stii cum se zice: „dupa mine potopul” sau „pe aici nu se trece”……
Chiar așa, la autobuz nu m-am gândit. Practic, se oprește tot traficul, nu? Deșteaptă chestie.
eu merg pe pista aia de biciclete in fiecare zi. in prima zi cand am mers pe ea era un tataie care isi parcase loganu pe ea si care, atunci cand i-am zis ca nu poate parca acolo, m-a intrebat daca e pista lu mama. a doua chestie cu pista: desi are maxim 2 saptamani, e franjuri, e varza, e plina de denivelari, imi clantene dintii cand merg pe ea. Si sincer, sunt niste cretini, puteau sa mai fure din trotuar, si asa in unele portiuni este foarte mare.
Dar na, treaba facuta in romanica
dupa vechimea masinii e o tara mai saraca…si fara reguli sau soferi educati. o lista incompleta aici, nu e si 137 https://en.wikipedia.org/wiki/Vehicle_registration_plates_of_Romania
Boala grea in Romania! Planificarea, organizarea, raspunderea! Vreau sa zic lipsa lor! Atat in vest, cat si in est, da si la sud, ori in nord si nici mijlocul țării nu-i ferit!