Geamule, mașină mică

IMG_8336

Un parbriz nou aveam
Până când
Am luat o pietricică-n geam:

„E-a doua oară când iau o pietricică…” în parbriz, în numai o săptămână, adică. De data asta n-am mai avut noroc.

Așa-s drumurile noastre, mizerabile.

Umblă omul cu treabă de colo-colo și trece pe șosele murdare, pe care ies basculante din șantiere și nimeni nu spală după ele, sau vine omul de-acasă, din cartierul lui rezidențial cu vile de lux și drumuri de grohotiș, sau apucă prin parcările de beton făcute electoral într-o vară, în spatele blocului, acum măcinate de îngheț-dezgheț, ia pietriș în amprenta pneului și-l aruncă-n ceilalți participanți la trafic. Nu-i vina lui, evident, cum naiba să te ferești de așa ceva?

Doi centimetri mai la dreapta și pietricica aia trecea pe lângă mine. Doi mai la stânga și, cine știe, poate prelua parbrizul șocul, că era mai multă suprafață liberă în jur. Așa, a dat chiar lângă ramă, unde-i mai rigid ansamblul, și asta a fost:

Până seara, fisura s-a-ntins juma’ de metru:

Urmează CASCO și niște bătaie de cap.

32 comentarii

  1. 1qlee Comentariul numărul#1

    Măcar ai o camera buna.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#2

      Măcar atât, da :))

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Robert Comentariul numărul#3

      Acum, daca tot ai deschis subiectul, spune si ce camera e… Ma bate gandul sa iau si eu una…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Dorin Comentariul numărul#4

      Scrie in coltul stanga jos 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. Vlad Petreanu Comentariul numărul#5

      Vico Opia 1

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  2. John-John Comentariul numărul#6

    Si eu mi-am luat-o in freza. Eram pe centura Ploiestului. Nu am casco. Ma costa “doar” vreo 1200 lei.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#7

      Nasol. Eu am mai schimbat un parbriz la un Polo, acum vreo 3-4 ani, dar n-a facut decat vreo 100 de euro.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  3. Geamule, masina mica | Blog Mania Comentariul numărul#8

    […] Un parbriz nou aveam Pana cand Am luat o pietricica-n geam: “E-a doua oara cand iau o pietricica…” in parbriz, in numai o saptamana, adica. De data asta n-am mai avut noroc. Asa-s drumurile noastre, mizerabile. Umbla omul cu treaba de colo-colo si trece pe sosele murdare, pe care ies basculante din santiere si nimeni nu spala dupa ele, sau vine omul de-acasa, din cartierul lui rezidential cu vile de lux si drumuri de grohotis, sau apuca prin parcarile de beton facute electoral intr-o vara, in spatele blocului, acum macinate de inghet-dezghet, ia pietris in amprenta pneului si-l arunca-n ceilalti [ ] […]

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Plain Sight Comentariul numărul#9

    CASCO ! Asta înseamnă happy-end. Schimbarea unui parbriz înseamnă să renunți la mașină câteva ore. Și să ai grijă să nu urci borduri o zi doua. După ce te programezi de obicei prin telefon și mergi pregătit la constatare in 15 minute ai nota de constatare cu care poți merge la service. Succes.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. Ovidiu Comentariul numărul#10

    Iesit de la atelierul de schimbat parbrize cu unul nou-nout, mers 1,5 km si luat ditamai piatra fix in mijloc. True story!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#11

      Hhîîî

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  6. Bogdan Comentariul numărul#12

    Parca sunt niste baieti care repara fisuri din astea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Dorin Comentariul numărul#13

      De juma de metru nu…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  7. Elena Comentariul numărul#14

    Eu am luat o pietricica zilele trecute, pe autostrada din Austria, asa ca se poate si la ei. Norocul a fost ca a ricosat in parbriz si a preluat socul, fara urmari.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. viorel stamate Comentariul numărul#15

    Pietricica aia este doar unul dintre obiectele cu care te poti întâlni pe drumurile patriei. 😀

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#16

      Și creaturi, nu doar obiecte :))

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  9. Toni Montana Comentariul numărul#17

    bine că ai casco și cameră pe mașină
    ai gândit’o bine
    în maxim o zi rezolvi parbrizu’

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. Dan Comentariul numărul#18

    Da’ daca a fost un ghiul din aur !? 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#19

      Dublă-pagubă 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  11. Alin ghita Comentariul numărul#20

    0770****** Alin Ghita. Îți pot face un preț bun. Am nevoie de anul mașinii. O zi frumoasă!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#21

      Multumesc, am CASCO 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  12. Instafit Daddy Comentariul numărul#22

    La cum arata lovitura, a fost mai mult decat o pietricica.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Cosmin Comentariul numărul#23

    Aceasi situatie de rahat si la mine.
    Crapat geamul si inlocuit dupa 2 luni am luat alta piatra si iar s-a crapat.
    Asa ca nu-l mai schimb pana nu ajunge asa cum e al tau de o jumatate de metru.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. bigradu Comentariul numărul#24

    Eu am stat vreo 3 ani cu o crapatura ca a ta (de 8 ani nu mai am Casco). Am fost la service-ul autorizat si mi-au cerut RON 4,500. M-am dus la Pilkington si am rezolvat-o cu RON 1,100.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. Sergiu Comentariul numărul#25

    Macar nu ai luat pietricica in prima zi cand ai condus masina noua.

    Pe DN1,am luat 2 pietre in parbriz intr-o saptamana. Depinde foarte mult forma pietrei si traiectoria.
    Odata am luat un pietroi de am zis ca imi ajunge in portbagaj dar nu am avut nimic, altadata abia m-a atins un fulg si mi-a facut ditamai floricica.
    Daca nu „infloreste” se poate repara repede pe la baietii cu parbrize.

    Guvernanti prosti, drumuri la fel.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. Eric Comentariul numărul#26

    Eu locuiesc în Suedia și în fiecare an primesc vreo piatră în geam. Nu e că nu se face curat după sau că sunt drumuri mizerabile… etc. Aici din contra au făcut un sistem de reparare la pietricica care acoperă automat asigurarea și o repară (nu și dacă a apucat să se crape).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. Camelia Comentariul numărul#27

    In 9 luni de Kodiaq, doua parbrize schimbate (primul la vreo trei saptamani de cand o luasem). In vreo sapte ani de Superb, tot vreo doua parbrize schimbate. Am inteles ca la masinile astea mai inalte, din cauza unghiului sub care e pozitionat parbrizul, riscul de impact cu pietrele de pe drumuri, e mai mare . Sau o fi vreun lot de parbrize „de calitate” la Skoda?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  18. un sas Comentariul numărul#28

    Vorba lui Julica: „Am observat azi că mi s-a crăpat parbrizul la Peugeot. Am zis mersi, dacă se crăpa geamul la S8 mă costa dublu.”

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  19. StefanZ Comentariul numărul#29

    Eh, sa vezi ce frumos e când mergi pe drumurile patriei (undeva între Bv si Cj), iar de pe contra sens vine o basculanta plina cu ceva chestii de construcții și zboară o mana de pietricele spre masina ta. La ce sperietura am tras ma bucur ca s a fisurat doar parbrizul și ca nu am tras aiurea de volan. E încă fisurat, nu rentează ținând cont ca la maxim 3 ture de A1 mai sare câte o pietricica

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  20. Service GSM Comentariul numărul#30

    Si eu am patit! pe mijlocul parbrizului, am avut noroc ca era piatra foarte mica

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  21. vlad Comentariul numărul#31

    skoda kodiaq?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#32

      Dap

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează

Comentariile sunt închise.