De la Gutenberg la HP OfficeJet Pro în mai puțin de 6 secole

Spre sfârșitul anilor ’90, televiziunea la care lucram a dat faliment și a trebuit să mă angajez la alta.

Țin minte c-am intrat în noua redacție și am fost frapat, înainte de orice, de o absență: pe birouri nu erau computere. Doar pe o masă, într-un colț, zăceau depozitate câteva unități și monitoare pline de praf. Aparent, cineva încercase o modernizare la un moment dat și eșuase.

În restul redacțiilor bucureștene, tastaturile înlocuiseră de ani de zile, deja, mașinile de scris, reporterii și redactorii scriau pe computere conectate la interet (și foloseau Netscape!) și, pe ici, pe colo, disciplina scrierii articolelor „la număr de semne” devenise lucru comun. Chiar și televiziunea falimentară din care veneam avea o rețea funcțională de calculatoare, ca să nu mai vorbim de un alt ziar la care lucrasem, pe la începutul deceniului, unde fiecare lucra la propriul său mic computer compact pe masă, cu ecran și unitate integrate într-o carcasă albă – Macintosh Classic, le zicea – și unde ziarul se făcea, miracol, direct pe ecran, nu la tipografie, pe calandru, cum era cutuma.

Dar la noul meu loc de muncă, reporterii scriau cu pixul pe niște bucăți de hârtie recuperate de la tipografia aflată la parter iar editorii corectau, tot cu pixul, printre rânduri. Textele acestea pline de porcușori de pastă și cerneală erau apoi citite cu poticneli în cabinele de montaj, după cum înțelegea fiecare rândurile tăiate sau dublate.

Am decis că e nevoie de o schimbare. Cu aceeași emoție cu care s-au apropiat eroii din „Doi ani de vacanță” de rămășițele naufragiatului François Baudoin, am suflat și eu praful de pe bucățile de computer abandonate în colțul noii mele redacții. Am recuperat o unitate funcțională, un monitor care se aprindea, o tastatură cu toate butoanele și nici un mouse.

Nu-i nimic, Windows 95 putea fi comandat și din taste.

Dar computerul din bucăți nu mi-a folosit la nimic. Da, puteam să scriu, dar nu puteam să tipăresc.

Singurul care avea o imprimantă era redactorul șef, și încă una nou-nouță, dar el o păstra închisă în birou, neconectată la nici un computer. Imprimanta șefului era un obiect de decor deținut și expus ca un trofeu de neînțeles venit dintr-o civilizație necunoscută.

Vă spun, cel mai bizar tip de antreprenoriat e cel făcut din rolul de amploaiat, când trebuie să ceri patronului finanțare pentru aducerea în prezent a propriei lui afaceri. „Patroane, nu mai e nevoie să târâi marfa prin noroi, s-a inventat o chestie numită roată”. „Mdea? Dar cât costă?”

Vedeți? Există avantaje în banalizarea evoluției. După (aproape) 600 de ani de la invenția bürgerului Johannes Gutenberg, mașina de tipărit personală a devenit, în fine, lucru comun.

Priviți această imagine:

Imprimanta de pe raftul din spate este ultimul lucru care-ți atrage atenția. Doar un alt obiect care descrie un spațiu de lucru funcțional, nu?

Vine de la o companie care a cheltuit anul trecut 3,5 miliarde de dolari pentru cercetare și dezvoltare (și 3,45 miliarde cu un an înainte). O grămadă de bani ca să producă obiecte de care depinde afacerea noastră în moduri aproape cruciale și pe care aproape că nu le mai băgăm în seamă.

Este o imprimantă HP Officejet Pro 8730, dacă vreți să știți. Copiază, scanează, tipărește wireless, trimite faxuri, printează de pe smartphone, inclusiv de pe iPhone și de pe iPad cu AirPrint, viteză de până la 24 de pagini pe minut în alb/negru și 20 color, cost pe pagină cu până la 50% mai redus față de imprimantele laser. O remarcabilă piesă de tehnologie.

HP a reproiectat și redesenat imprimantele din gama OfficeJet Pro și le propune acum companiilor mici și mijlocii care caută performanță la prețuri accesibile. Mai multe informații despre seria OfficeJet Pro găsiți aici, iar oferte de imprimante HP OfficeJet Pro din seriile 8000 și 6000 puteți vedea la eMAG.