Invazia căpușelor de partid

Din nou despre sinecuri, dar de data asta la nivel înalt. Adjuncți de miniștri, adică secretari de stat. Din ce în ce mai mulți, pentru că de ce nu? Dacă pot intra mai multe căpușe pe metrul de guvernare, păi de ce nu s-ar ocupa locurile?

Din 2010 și până azi, numărul secretarilor de stat din guvernul României a crescut de 4 ori – erau 50, acum sunt 200.

Fiecare secretar de stat e plătit cu mii de euro lunar și are propriul său cabinet cu consilieri, secretare, șofer, mașină de serviciu, cheltuieli decontate, locuință de protocol șamd.

Evident, pe lângă toată ciurda asta de sute de secretari de stat mai există și subsecretari de stat, secretari generali și secretari generali adjuncți, toți cu aparatul lor de lucru și cheltuielile și beneficiile extrasalariale aferente.

Vă recomand o anchetă excelentă, muncită și foarte bine documentată, apărută pe site-ul Europa Liberă pe tema asta, sub semnătura unei jurnaliste vechi și foarte serioase, Oana Despa.

Interesant și cum a crescut acest număr, de la 50 la 200.

Poate vă amintiți de teribila criză din 2009-2010, când România aproape că a intrat în faliment și, în efortul disperat de a fi echilibrate finanțele țării, guvernul Boc s-a văzut nevoit să ia multe măsuri nepopulare, printre care tăierea salariilor bugetarilor și creșterea TVA.

Alte măsuri luate atunci au vizat reducerea posturilor din administrația centrală, și uite-așa numărul secretarilor de stat a fost redus de la 100 la 50.

A fost o măsură rațională, de respect față de contribuabili și de responsabilitate în cheltuirea banului public.

Dar n-a ținut prea mult.

Imediat ce criza a fost izolată și situația s-a stabilizat, politicienii de la putere au început să umfle din nou schema.

În 2016 numărul a crescut la 70 de secretari de stat, plus încă 25 de șefi de diverse instituții publice tot cu rang de secretar de stat.

Până în 2018, numărul a crescut la 135.

Acum sunt 200 și umflătura pare să crească în continuare.

Cât câștigă o persoană pusă într-o asemenea funcție? Aici trebuie spus că majoritatea acestor persoane mai primesc și diverse sinecuri prin consiliile de administrație ale altor instituții, regii sau companii ale statului, așa că cumulează câte două-trei-patru sau chiar mai multe surse de venit din funcții în care literalmente nu au nimic de făcut decât să exprime câte un vot din când în când, care e oricum stabilit de dinainte.

De exemplu, Jean-Dănuț Cărbunaru, fost jurnalist, purtător de cuvânt al premierului Nicolae Ciucă, are rang de secretar de stat. Imediat a ajuns și în consiliul de administrație de la EximBank. Încasează într-o lună 8.407 lei net ca secretar de stat și 5.000 de lei net indemnizație de la EximBank. Se adaugă celelalte avantaje ale funcției.

Un alt fost jurnalist intrat în politică, la PSD, Cristian Vasilcoiu, a fost pus secretar de stat la Ministerul Muncii, cu susținerea Olguței Vasilescu. În 2021, a adunat peste 130.000 de lei din patru surse – salariul de la Ministerul Muncii și PSD, indemnizații de la Consiliul Local Craiova, Institutul de Cercetare și Devoltare în Informatică și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie București.

Alt caz: Pe lângă salariul de secretar de stat, de aproximativ 19.000 de lei brut plus cheltuieli, Petrică Lucian Rusu, de la Secretariatul General al Guvernului, mai încasează 34.250 de lei de la Societatea Națională a Sării și 4.195 de lei de la Societatea Comercială Active Conexe S.A.

Și tot așa, până la 200.

Dar cum devii secretar de stat?

Păi, nu trebuie decât să cunoști pe cine trebuie. Să fii înscris în PCR – pile, cunoștințe, relații.
Nu trebuie să te pricepi la domeniul respectiv, nu trebuie nici măcar să ai studii superioare. Pur și simplu, trebuie să nu ai cazier și să te pună partidul pe funcție, conform algoritmului. Îl mai țineți minte pe fostul polițist ajuns șef la Garda de Mediu, care explica, senin, că n-are nicio legătură cu domeniul și nici nu-i nevoie să se priceapă, din moment ce a fost “numit politic”?

Sunt ministere care au și câte 7 secretari de stat – cum ar fi la Transporturi, de pildă. Avem și mari transporturi în România, ce să zic. Dar dl. Grindeanu, ministrul Transporturilor, e și vicepremier, deci și acolo mai are încă doi. Deci dl. Grindeanu are la dispoziție 9 secretari de stat.

La Mediu și Fonduri Europene sunt câte 7.

La Interne, Lucian Bode are cinci secretari de stat și patru secretari generali adjuncți.

La ministerele Agriculturii, Educației, Externelor, Finanțelor sunt câte 5.

Și tot așa.

Și, apropo, unii dintre acești sinecuriști se mută de pe o funcție pe alta, pe la diverse ministere, după cum se rotesc partidele la guvernare. O dată căpușă, pentru totdeauna căpușă.

Este o situație totalmente halucinantă, care demonstrează un dispreț cumplit al acestor partide nu doar pentru banul public, ci și față de ideea însăși de muncă cinstită și bani câștigați corect, de oameni care se pregătesc și se specializează cu mult efort pe domeniul lor.

O rușine – dar și un faliment anunțat.