România, sub lumini de Oscar

Pentru al treilea an consecutiv, ţara noastră are privilegiul de a participa la cea mai cunoscută competiţie din lume în domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului înconjurător, Energy Globe Award – echivalentul premiilor Oscar în acest domeniu. Trebuie doar să facem un proiect cool şi să ne înscriem aici. Pe lângă palmares, e şi şansa unui premiu de 10.000 de Euro, yay!

Este o sâmbătă dimineață, în anul 1982. Mâna îmi e încleştată pe mânerul de plastic al sacoșei, care îmi taie degetele. N-am cum să îi dau drumul. Muncesc de o lună pentru momentul ăsta. Urmează să duc la şcoală norma mea de sticle şi borcane pentru reciclare.

Tropăi, concentrat, prin fața blocurilor, cu speranța secretă c-o să fiu văzut de cât mai mulți vecini. Nu-i decât nea Puiu, pe-o băncuță. “Dar ce ai, dragă, acolo?”. “Sticle şi borcane peentru școală, nea Puiule. E zi de reciclare!”

100 de metri mai departe, cheful de laudă mi-a cam trecut. Sunt desfigurat de efort şi abia târâi după mine sacoșa asta care pacră se face, cu fiecare pas, din ce în ce mai grea. Sunt convins c-o să mi se lungească mâinile dacă n-ajung mai repede. Tot e bine, mă consolez, o să mă scarpin mai ușor pe spinare.

Nu-mi amintesc să ne fi explicat cineva, pe-atunci, care e treaba cu reciclarea şi protejarea mediului înconjurător, dar o făceam din reflex, educați de mici să refolosim și să economisim. Știam, cumva, că e important ce facem. Era firesc să stingi un bec atunci când nu era nevoie de el aprins, ori să opreşti apa atunci când te speli pe dinţi.

Mai târziu, la Clubul Pionierilor am făcut cu toţi colegii o eoliană. A fost prima dată când am avut gol în stomac, aşteptând să se aprindă becul ăla mic, de lanternă. Iată-ne producători de energie din vânt, ce putea fi mai grozav?

Este luni dimineață, în 2018. Primesc pe mail un comunicat şi inima mea de “reciclator” nostalgic tresare. Un concurs internaţional deschis tuturor, cel mai important de acest fel din lume, se întâmplă şi în România. Tema e chiar asta – eficienţa energetică şi protejarea mediului înconjurător. Energy Globe Award, o competiţie cu o tradiţie de aproape două decenii, este organizată la noi de către compania E.ON. E deja a treia ediţie şi juriul ar va premia cele mai interesante şi originale idei sau proiecte care pot contribui la economisirea energiei ori la protejarea mediului.

Concursul e împărțit în 5 categorii – (Municipalităţi, Do it yourself, Companii, Tineret și Idei) şi pot fi acceptate proiecte realizate deja, cu excepţia celor care vor să se înscrie pentru premiul “cea mai bună idee”.

Competiţia este deschisă oricui: firme, persoane particulare, companii, instituţii publice, organizații neguvernamentale, institute de cercetare, asociații, comune, orașe, școli, universităţi, etc. iar înscrierea proiectelor și participarea la concurs sunt, evident, gratuite.

Asta e prima veste bună.

A doua e că termenul de înscriere s-a prelungit până în 15 iunie (inclusiv) – iar formularul de înscriere este aici. Din momentul în care vă scriu mai sunt doar 3 zile până la termenul limită, așa că grăbiți-vă!

Mai multe informatii despre competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2018 găsiţi aici.

Românii își construiesc deja o istorie în acest Oscar al proiectelor de energie. După numai trei ediții la care au participat, au deja podiumuri în palmares. La prima ediţie, în competiţie au fost înscrise peste 150 de proiecte iar Marele Câştigător – Asociaţia Ecostuff Timişoara – a fost selectat pentru a reprezenta România la finala Energy Globe Award Global, desfăşurată la Teheran (Iran) unde a ocupat locul al treilea la categoria Youthcu proiectele “Zero Waste School & Keep Danube Clean”.

Iar anul trecut, Grădiniţa cu program prelungit Prichindel din Suceava a fost marele câştigător al premiului de 10.000 de Euro şi va reprezenta România la competiţia mondială Energy Globe Award. În “Oraşul viitorului”, imaginat de cei mici, avioanele funcţionează cu energie eoliană, autoturismele cu energie solară, clădirile sunt făcute din pereţi solari, apa utilizată vine din cer (e apă de ploaie purificată), iluminatul public e produs de energia eoliană stocată în baterii, iar aerul este purificat de “frunzele filtre” instalate în copacii din parcuri.

Vreți să ne facem lumea mai bună? Atunci provocați copiii să-și imagineze viitorul. Imaginația lor este alimentată de inocență, curiozitate și asocieri surprinzătoare de idei.

Recitesc comunicatul despre E.ON Energy Globe Award. Mi-ar fi plăcut să-l fi primit într-o luni dimineață, în 1982, când făceam reciclare și protecția mediului cu sacoșa, la școală. Dar poate că nu-i târziu nici acum să pun nişte idei pe o hârtie. Poate plac cuiva, nu? În fond, nu-i greu nici să reciclezi, nici să refolosești, nici să economisești – trebuie să fii doar responsabil și să te gândești la viitor. Cine a rămas în adâncul sufletului un “reciclator” nostalgic şi încă mai simte în palmă dunga aia dureroasă de la sacoșa cu sticle şi borcane, ştie despre ce vorbesc.

1 comentariu Adaugă comentariu