Șobolanii au năruit construcția. Ce-i de făcut?

Pe 6 noiembrie 1985, o gherilă marxistă din Columbia a luat cu asalt și a incendiat Curtea Supremă de Justiție din capitala țării, Bogotá. Gherilele au folosit în atacul lor vehicule, aruncătoare de grenade și arme automate. Se presupune că atacul fusese măcar finanțat, dacă nu direct cerut, de țarul columbian al drogurilor, Pablo Escobar, care urmărea distrugerea arhivei și eliminarea judecătorilor care dădeau sentințe împotriva grupului său de crimă organizată.

Atacul s-a soldat cu uciderea a aproape jumătate dintre judecătorii Curții Supreme și cu incendierea arhivei, inclusiv a dosarelor care-l priveau pe Pablo Escobar. În urma intervenției armatei, care a eliberat prin forță clădirea, aproape 100 de persoane și-au pierdut viața.*

În România, atacul împotriva direcției anticorupție nu s-a dat nici cu arme automate și nici cu aruncătoare de grenade, dar restul seamănă: o gherilă politico-infracțională hărțuiește și distruge sistematic instituțiile Justiției de cel puțin 5 ani, fără încetare, de la infama marțe neagră din 2013, la comanda unor corupți de talie națională.

În România, pentru asaltul final împotriva anchetatorilor anticorupție s-a folosit o ordonanță de urgență a guvernului condus, din umbră, de un politician anchetat de această instituție. Procurorii anticorupție sunt fie concediați, fie, dacă aleg să conteste în instanță încetarea mandatelor lor, nu vor mai putea face acte de urmărire penală până la obținerea unei decizii definitive în această privință – deci ani de zile. Citiți aici explicațiile detaliate și mai tehnice ale judecătorului Cristi Dănileț despre situația dramatică creată de OUG 92 și vedeți și această analiză foarte precisă din Adevărul pe același subiect, aici.

În concluzie, prin OUG 92, publicată ieri, DNA a fost, de facto, desființată. Am ajuns la butada cu hoții care cer desființarea poliției ca să nu mai fie deranjați de sirene când se concentrează la muncă.

Șobolanii au ros la temelia Justiției ani la rând până când, iată, au reușit să năruiască toată construcția.

După cum am mai spus, această bătălie a fost pierdută de ceva timp.

[box type=”info” align=”” class=”” width=””]”Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna ce fel de luptă este aceasta, pentru apărarea statului de drept, a independenței Justiției, a democrației, până la urmă, și unde trebuie dusă această luptă. Este o luptă politică și ea trebuie purtată pe terenul politicii. Noi nu asistăm, de la OUG 13 încoace – sau, mai degrabă, de la Marțea Neagră încoace – la o dispută juridică, între specialiști, ci la o încălecare politică a Justiției de către oameni care au cucerit puterea politică pe căi politice legitime, dar o exercită abuziv în interes propriu. Această putere trebuie să revină la popor, prin intermediul unor partide și oameni politici cinstiți, care sunt dedicați binelui național, nu furtului și corupției.” – din articolul „#Rezist e depășit. E vremea implicării”, iunie 2018.[/box]

Așadar, recuperarea pierderilor pentru statul de drept este o luptă politică, nu juridică. E nevoie de implicare, trebuie să susținem și să votăm partide dedicate democrației, respectului față de lege, partide hotărâte să lupte împotriva corupției, angajate în administrarea onestă a țării. Până când actuala clasă politică expirată nu va fi îndepărtată de la putere, nimic temeinic nu va putea fi construit în România. Știu că nu sună bine, dar asta e situația: România e bolnavă de cancer și, deși vindecarea e posibilă, nu există leacuri miraculoase.

Apropo, să nu uităm nici cum a sfârșit Escobar: desculț, împușcat pe un acoperiș din Medellin, în timp ce fugea de forțele speciale. Inventatorul șantajului mortal plata o plomo, prin care aproape că a luat în stăpânire o țară, și-a primit plata în plumbi, în cele din urmă.

___________________
*) Dacă vi se pare cunoscută povestea asta din Narcos, ei bine, a fost chiar adevărată iar în serial au fost folosite imagini de arhivă pentru unele dintre scenele respective – iată aici un mic documentar video despre asediul Curții Supreme).

22 comentarii

  1. jollyca Comentariul numărul#1

    Probabil ca e important sa mentionam ca SUA au avut un rol important in eliminarea lui Pablo (mai important decat se lasa sa se inteleaga in Narcos). Unii chiar suspecteaza ca ultimul glont a venit din pusca unui lunetist Delta Force.
    (Lectura suplimentara: https://www.amazon.com/Killing-Pablo-Worlds-Greatest-Outlaw/dp/0802123783)

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Danciu Comentariul numărul#2

      Fara interventia armata a fortelor speciale americane, escobar nu era niciodata lichidat, in Romania nu se conpara situatiile, aici solutia e simpla – participarea la vot, insa cum romanii in majoritate sunt miserupisti nu se va schimba ninic in 2020.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. tudor Comentariul numărul#3

      Din pacate situatia in Romania se complica pe zi ce trece.
      Romanii sunt pe zi ce trece mai analfabeti functionali, iliterati financiari si politic.
      PSD nu-si erodeaza propriul bazin electoral; PSD erodeaza intreaga Romanie. Nu doar hotia si si prostia a pus stapanire pe Romania. Propria noastra educare ca popor dureaza mult mai mult decat providentialul vot care ne-ar putea scapa de PSD.
      Pare o anecdota de timesnewroman dar exista romani care voteaza cu PSD ca sa nu le miscoreze salariul sa poata plati copiilor mediatii la limbi straine ca aici nu mai e loc de stat.

      Increderea romanilor in institutiile europene a scazut semnificativ in ultimile 6 luni. Cu o viteze mai mare decat a scazu masa de votanti a PSD

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  2. Sobolanii au naruit constructia. Ce-i de facut? | Blog Mania Comentariul numărul#4

    […] Pe 6 noiembrie 1985, o gherila marxista din Columbia a luat cu asalt si a incendiat Curtea Suprema de Justitie din capitala tarii, Bogotá. Gherilele au folosit in atacul lor vehicule, aruncatoare de grenade si arme automate. Se presupune ca atacul fusese macar finantat, daca nu direct cerut, de tarul columbian al drogurilor, Pablo Escobar, care urmarea distrugerea arhivei si eliminarea judecatorilor care dadeau sentinte impotriva grupului sau de crima organizata. Atacul s-a soldat cu uciderea a aproape jumatate dintre judecatorii Curtii Supreme si cu incendierea arhivei, inclusiv a dosarelor care-l priveau pe Pablo Escobar. In urma interventiei armatei, care [ ] […]

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Morrissey Comentariul numărul#5

    Deci Vlad, te inscrii in USR/MRI/Demos?
    Sau ramai sa plangi de pe margine, zicand v-am zis io, pana cand oricum o sa iti inchida gura? ( vezi la Cetin care e tarat in tribunale de Duamna)
    Ti-a placut ca nu a reusit referendumul urii??
    Daca nu erau mii de membri si voluntari USR, poate ca aveam 30% din pix, nu 21%. Sau daca nu erau Ciolos si Demos sa zica raspicat boicot, pe cand tu si Moise va fandoseati cu vai, dar e alegerea voastra democratica, nu pot eu sa va zic sa boicotati…
    Stii ce? Zoso are dreptate. V-ati plans atat de des si de mult de toata mizeria asta, fara sa faceti ceva concret ( poate in afara de poze cu Duamna) incat ati contribuit la lehamitea de azi.
    Grow up some balls!!!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. johnny Comentariul numărul#6

      my sentiments precisely

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Vlad Petreanu Comentariul numărul#7

      Pai, nu stiu, Morrissey, unde as fi mai eficient in deschiderea mintilor oamenilor, la partid sau la radio?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Radu Comentariul numărul#8

      Pai .. Vlad, eu zic ca dimineata vii la radio, faci emisiunea si apoi te duci in Parlament si votezi legile. Daca te vor tine pe acolo noaptea cu legi ce trebuie discutate si votate, atunci iti dam noi invoire de la radio pt a 2-a zi!

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. Vlad Petreanu Comentariul numărul#9

      :))) Ar fi o treabă, nu? Dar nu merge așa. Nu poți fi și jurnalist și om de partid – sau cel puțin eu nu pot

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    5. Radu Comentariul numărul#10

      De unde stii ca nu poti?! Incearca! Daca chiar nu poti, dupa 1 an iti dai demisia … din Parlament (evident) si apoi intra urmatorul de pe lista.
      Esti la varsta perfecta pt a fi un model pt restul. Nu poti doar relata despre subiecte fara sa te si implici acolo unde este problema mai mare. Hai, fa pasul asta si apoi vedem daca a fost gresit sau nu!

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    6. Vlad Petreanu Comentariul numărul#11

      Nu poti fi jurnalist si politician in acelasi timp.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    7. Vlad Petreanu Comentariul numărul#12

      Si, ba da, poti relata despre evenimente fara sa te implici, exact asta fac jurnalistii.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    8. bigradu Comentariul numărul#13

      E un conflict de interese major.
      Ca sa nu mai spun ca sunt multe activitati (platite) care sunt, dpdv legal, incompatibile cu functia de parlamentar.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    9. Morrissey Comentariul numărul#14

      Atunci fii politician. Ca sa scrii 100 de articole pe tema asta sa stii ca nu ajuta asa mult. Numai numarul asta in sine ar trebui sa te impinga spre concluzia asta…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    10. Vlad Petreanu Comentariul numărul#15

      Asta-i soarta gazetarului, scrie efemeride.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    11. Luician Comentariul numărul#16

      Am sa-ti raspund eu. Din pozitia de gazetar Petreanu face treaba cel putin la fel de importanta ca si voluntarii USR (printre ei m-am numarat si eu de cateva ori)….
      Faptul ca scrie impotriva Blestemului Romaniei (este un risc asumat) si ajunge in casele a mii de romani e determinant ca sa existe acei voluntari . Sunt putini oameni din media (care conteaza) ramasi neatinsi de cangrena pesedista.
      Tine cont ca intr-un razboi nu doar soldatii conteaza!

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  4. Cezar Comentariul numărul#17

    Implicare și vot.
    Implicarea s-a văzut: proteste „la seral” în fața unor clădiri goale.
    Votul… Cu votul e altă poveste mai gravă: tre’ să fi naiv să gîndești că următoarele alegeri vor fi libere și corecte!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. silicon_v Comentariul numărul#19

      Ok, te vad om lucid. E clar, nu mai e nimic de facut.

      Aduci tu funia si aduc eu sapunul?

      P.S. Serios vorbind, implicarea de abia de aici incolo se vede si lupta nu e nici pe departe pierduta. Clasa asta politica expirata trebuie eliminata total din conducerea tarii, deja e un cancer. Si putem sa facem asta, eu refuz sa cred ca cea mai mare parte din tara asta e compusa din hoti, corupti sau necinstiti.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. DanC Comentariul numărul#20

      @silicon: Nu, doar cei care se baga in fata-s „hoti, corupti sau necinstiti”. Marea masa doar trebuie prostita la fiecare 4/5 ani + ceva manareli la vot.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  5. vax-albina Comentariul numărul#21

    Aș vrea ca procurorii și judecătorii să nu mai amâne la nesfârșit finalizarea dosarelor și sentințele ce se impun. S-ar curăța o pare din clasa politică, s-ar speria cealaltă. Urgentați, vă rog.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Lucian Comentariul numărul#22

    Ce facem cu protestele spontane, neanunțate? Si pe astea le-a incriminta/confiscat PSDul…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.